Elisabeth Haich – Cele șapte octave ale vibrațiilor, arcul de legătură
Mă aflam în faţa lui Ptahhotep şi îi ascultam cu respect cuvintele: „Astăzi îţi voi explica principiile creatoare ale minunatului efect al toiagului vieţii”. Acestea sunt simple legi ale naturii. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar emanaţia omniprezenţei sale se manifestă în lumea vizibilă şi materială sub forma legilor naturii.
În consecinţă, nimic nu se poate petrece în afara acestor legi. Dar ele diferă de pe un nivel de existenţă pe altul. Legile care acţionează în lumea spirituală diferă de cele care acţionează în lumea materială.
Chiar şi în lumea materială găsim legi care variază în funcţie de proporţiile aceleiaşi materii. Spre exemplu, una din legile naturii face ca nivelul apei liniştite să fie întotdeauna orizontal.
Totuşi, această lege nu este valabilă decât pentru un anumit nivel de mărime. Astfel, o picătură de apă de pe caliciul unei flori este rotundă, iar o fiinţă minusculă care ar trăi în această lume miniaturală ar constata că forma apei este sferică.
De ce? Deoarece relaţia dintre tensiunea suprafeţei apei şi forţa care constrânge apa să rămână la orizontală este complet diferită într-o picătură de apă, deci într o cantitate mică de apă, de cea care guvernează o cantitate mare de apă. Şi totuşi, este vorba de aceleaşi legi.
Oamenii cunosc prea puţin forţele care acţionează în natură, şi numai pe cele pe care viaţa ia ajutat să le observe. Ei s-au obişnuit să le numească: legile naturii, şi îşi imaginează că le cunosc în esenţa lor numai pentru simplul fapt că leau dat un nume.
Ei acceptă aceste legi şi efectele lor ca pe o evidenţă. Dacă au fost martorii unui fenomen necunoscut, ei strigă că este un miracol sau un act de magie, fără să ştie că aceste energii reprezintă tot forţe ale naturii, la fel ca şi cele cu care s-au obişnuit şi pe care cred că le cunosc! Fiii oamenilor nu ştiu de ce dintr-o sămânţă iese o plantă, la fel cum nu ştiu de ce dintr-o celulă fecundată iese o fiinţă vie.
Ei nu ştiu ce înseamnă această „fecundare”, nici de ce se divizează celula după fecundare, nici de ce această diviziune se repetă pentru multiplicarea celulelor, proces care nu se opreşte la naşterea fiinţelor vii, ci continuă până când – din prima celulă – se formează un individ plenar dezvoltat, până când creşterea, această reacţie în lanţ, se încetineşte de la sine, permiţând declanşarea reacţiei inverse, de declin (proces numit îmbătrânire).
Întrucât toate acestea fac parte din viaţa cotidiană, oamenii nu se mai minunează în faţa lor. Indiferent dacă este vorba de o plantă care se naşte dintr-o sămânţă, de un copil care se naşte dintr-o mamă sau de moartea unui om, de vântul care bate dintr-o direcţie sau alta şi care are efecte diferite, sau de atâtea alte experienţe ale vieţii de toate zilele, toate aceste fenomene sunt la fel de „miraculoase” ca şi efectele şi secretul toiagului vieţii, precum şi ale celorlalte miracole ale iniţiaţilor.
Dar înainte să poţi înţelege cu adevărat forţele cu care lucrează iniţiaţii şi care sunt identice cu forţele care animă toiagul, trebuie să mai înţelegi câteva lucruri.
Atunci când am vorbit de arborele cunoaşterii binelui şi răului, ţi-am explicat că tot ce a luat o formă materială nu este vizibil şi perceptibil decât pentru că a ieşit din unitatea perfectă, din echilibrul perfect.
De la această separare, întreaga manifestare aspiră către regăsirea unităţii, a echilibrului. „Echilibru” înseamnă repaus perfect, imobilitate.
În schimb, „devenirea” – sau altfel spus creaţia vizibilă şi tangibilă – înseamnă: ieşirea din acest echilibru, apoi aspiraţia de a-l regăsi, lucru care echivalează cu o agitaţie constantă, cu o mişcare perpetuă.
Dacă această mişcare continuă ar înceta fie şi numai pentru o singură clipă, întreaga creaţie s-ar transforma instantaneu într-o energie spirituală, ceea ce înseamnă că ar fi distrusă din punct de vedere material.
Toate energiile, toate forţele din univers reprezintă mişcări care, pornind dintr-un anumit punct – propriul lor punct central – iradiază, se extind şi se propagă în valuri circulare, alcătuind astfel ceea ce noi numim pulsaţii sau vibraţii.
Aceste manifestări nu încetează decât în cazul în care forţele ieşite din echilibru revin la starea lor iniţială, adică la unitatea divină. Starea primordială este aşadar acea stare în care încetează orice manifestare materială.
În esenţa ei ultimă, materia nu este altceva decât mişcare, iar dacă această mişcare ar înceta, materia ar înceta la rândul ei să mai existe.
Atâta vreme cât va exista lumea materială în trei dimensiuni, aceasta va fi guvernată de legea sa imuabilă a agitaţiei şi a mişcării.
Faptul că forţa creatoare se manifestă la toate nivelele, dând naştere unor posibilităţi nenumărate, înseamnă că există o cantitate incalculabilă de vibraţii, de lungimi de unde, de forme ale undelor, de frecvenţe diferite care corespund acestor nivele.
Atâta vreme cât ne aflăm într-un corp înzestrat cu instrumente de percepţie limitate, noi nu putem să percepem decât o parte din aceste vibraţii cu ajutorul organelor simţurilor noastre.
Faptul că o formă a vibraţiei ne apare ca „materie” sau ca „energie” imaterială depinde numai de ideea, de impresia pe care ne-o facem în legătură cu ceva care nu
reprezintă de fapt decât „mişcare”, „vibraţie”, „frecvenţă”.
Cu cât vibraţiile sunt mai scurte, cu atât mai puternic le resimţim noi ca materie.
Noi dăm nume vibraţiilor care ne sunt transmise conştiinţei de către organele noastre de simţuri, nume care corespund senzaţiilor noastre: materie, sunet, electricitate, căldură, gust, miros, lumină; energiilor şi radiaţiilor superioare şi imateriale, pe care nu le putem recepta prin centrii noştri nervoşi şi cerebrali, le spunem unde ale gândirii sau unde ale ideilor; apoi există raze şi frecvenţe mai elevate, care pătrund încă şi mai profund şi care ajung până la frecvenţele supreme, ce pătrund întreaga forţă creatoare divină: viaţa însăşi!
Noi nu putem înţelege aceste frecvenţe decât ca stări de conştiinţă.
Aşadar, universul este animat de o varietate infinită şi inimaginabilă de vibraţii, de la unda cea mai scurtă şi până la cea mai lungă. Toate formele creaţiei, de la corpurile celeste şi până la fiinţele unicelulare, sunt rezultatele unora sau altora din aceste vibraţii.
Indiferent dacă ne dăm sau nu seama de acest lucru, noi trăim în mijlocul lor. Voi merge chiar mai departe: noi înşine suntem alcătuiţi din aceste vibraţii şi din aceste energii, care sunt activate în permanenţă în corpul, sufletul şi întreaga noastră fiinţă.
Întregul univers este alcătuit din aceste vibraţii.
Ceea ce noi numim Dumnezeu este sursa tuturor vibraţiilor creatoare.
Dumnezeu este deasupra întregii sale creaţii manifestate. El sălăşluieşte în El Însuşi, într-un echilibru absolut, în afara timpului şi spaţiului.
Dar razele Sale pătrund formele materiale, dându-le viaţă.
Dumnezeu este omniprezent şi umple întregul univers, ceea ce face ca tot ceea ce există în univers să fie pătruns de El.
Nimic nu poate exista în afara lui Dumnezeu, pentru că El este omniprezent şi nimic nu-L poate deplasa pe El, nimic nu-L poate situa pe El în afara propriei Sale prezenţe.
Aşadar, orice punct din creaţie îi oferă lui Dumnezeu posibilitatea să se manifeste şi tot ceea ce există în lumea noastră perceptibilă poartă în el un asemenea punct, sub forma propriului său centru.
Acesta este punctul din care a luat naştere prima manifestare, creaţia Sa, căderea în afara echilibrului.
Acest aspect al lui Dumnezeu este cel care creează lumea materială şi care îi dă acesteia viaţă, penetrând-o. Altfel spus, acesta este punctul care reprezintă viaţa din noi, din fiecare fiinţă vie, şi pe are noi îl numim „Sinele suprem”.
Toate celelalte expresii precum Dumnezeu, creatorul, Sinele universal sau Sinele superior, ori principiul creator, nu desemnează decât o unică divinitate, sub diferitele ei aspecte.
Cu cât sunt mai aproape de centru, cu atât frecvenţa energiilor este mai elevată, cu atât mai înalt spirituale sunt ele.
Cu cât ele se îndepărtează mai tare, în valuri circulare, cu atât mai materiale devin ele, până în punctul în care se transformă chiar în materie.
În acest fel, forţa emisă îşi frânează viteza de propagare, căci odată ajunsă la limita ultimă a manifestării sale, în punctul cel mai îndepărtat de centru, ea devine o scoarţă, o crustă dură şi materială. Aşa se explică de ce imaginea – „numele” – lui Dumnezeu care se manifestă în lumea vizibilă este un cerc, cercul interior al forţelor superioare, înconjurat de o scoarţă densă şi materială.
Exprimat în litere, acest simbol devine AUM.
Toate creaturile, de la astre şi până la fiinţele unicelulare, sunt alcătuite pornind de la acest principiu.
Observă o secţiune din planeta noastră: în centru, forţele puternice sunt încă în stadiul de evoluţie al cercului de foc. Urmează apoi regiunile gazoase, straturile de materie topită, apoi lichide, până când se ajunge la crusta materială de deasupra.
În centru se manifestă însă o forţă opusă, forţa centripetă, care atrage către ea toate manifestările materiale. Dacă materia dură nu s-ar opune printr-o rezistenţă corespondentă, toate formele materiale ar dispărea în propriul lor centru, inclusiv pământul şi fiinţele vii care trăiesc pe el.
Rezistenţa materiei este cea care împiedică această prăbuşire în sine, acesta fiind singurul motiv care permite existenţa unei creaţii şi a vieţii pe scoarţa materială terestră. Nu uita de această rezistenţă a materiei, căci vom mai vorbi despre ea.
Iată încă un exemplu pentru a ilustra structura internă a formelor materiale: secţiunea transversală a coloanei vertebrale a tuturor vertebrelor arată aceeaşi ordine interioară: substanţa extrem de subtilă a măduvei spinării, care susţine forţa vitală creatoare, este înconjurată şi protejată de o scoarţă dură, adică de oasele coloanei.
Orice os ai tăia în două, fie el al craniului, al vertebrelor sau al picioarelor, el îţi va dezvălui aceeaşi secţiune transversală.
Taie o plantă şi vei descoperi aceeaşi imagine. Ai văzut cu siguranţă un copac tăiat. Structura internă a trunchiului este similară: în jurul punctului central există cercuri de energie vitală hrănite de substanţa fină din centrul arborelui. Inelul care se adaugă în fiecare an reflectă radiaţia ciclică a vieţii la nivelul copacului, care se repetă în fiecare primăvară. Şi în acest caz, scoarţa înconjoară şi protejează trunchiul.
Creşterea începe întotdeauna dintr-un centru, dinspre interior către exterior. Sursa cea mai profundă a tuturor energiilor şi manifestărilor este Dumnezeu.
Acest aspect al lui Dumnezeu care se îmbracă în materie, care transformă o formă creată într-o fiinţă vie şi pe care îl numim Sinele superior (Logos) este principiul care ne atrage către centrul nostru, căci noi ne-am separat de unitatea divină, de starea paradisiacă.
El este logodnicul celest pe care fiecare suflet uman aspiră cu ardoare să-l regăsească.
Sinele divin şi autentic nu trebuie confundat niciodată cu „eul” personal care este golit de orice existenţă reală, nefiind altceva decât o imitaţie.
În spatele oricărei forţe manifestate, indiferent dacă este vorba de un astru, de o planetă, de o fiinţă umană, de un animal, de o plantă sau de o materie, regăsim întotdeauna aceeaşi sursă a vieţii, acelaşi Dumnezeu, acelaşi Sine divin.
Deşi acest Dumnezeu unic este prezent pretutindeni şi în orice creatură, formele manifestării sunt extrem de variate, căci Dumnezeu se revelează pe Sine la toate nivelele Sale pe care este posibilă manifestarea, în timp ce formele create care apar pe aceste nivele nu pot manifesta din Dumnezeu decât ceea ce pot exprima, trăi şi suporta în mod conştient din forţa creatoare divină, în funcţie de nivelul lor de dezvoltare.
Căci a trăi în mod conştient o forţă înseamnă a fi această forţă, şi în acelaşi timp, a o emana în toate direcţiile, inclusiv în propriul nostru corp.
De aceea, corpul trebuie să dispună de forţa de rezistenţă corespondentă, căci altminteri radiaţiile Sinelui îl vor arde şi îl vor distruge.
Aşa se explică de ce corpurile diferitelor manifestări nu sunt alcătuite în mod similar; materia lor oferă acel grad de rezistenţă care corespunde nivelului de conştiinţă pe care s-a manifestat forma respectivă.
Trebuie să ştii că cea care determină vibraţiile pe care le poate suporta un corp este compoziţia sa chimică.
Dacă un corp este supus unei radiaţii superioare forţei sale de rezistenţă, întregul sistem nervos va suferi.
Acest proces poate conduce la o depresie nervoasă profundă, sau chiar la o boală mentală.
Dacă numărul de vibraţii al acestei forţe depăşeşte întinderea unei octave, forţa devine mortală.
De aceea, atunci când dorim să lărgim conştiinţa unui om pentru ca el să poată absorbi şi suporta forţa divină pe un nivel elevat, noi trebuie mai întâi să-i pregătim corpul, supunându-l – printre altele – unui anumit proces chimic, astfel încât diferenţa vibratorie să nu depăşească niciodată o octavă. În caz contrar, el ar muri.
În lumea materială există patru eşaloane ale manifestării, pe care le numim, în funcţie de expresia şi de nivelul lor de conştiinţă: minerale, vegetale, animale şi oameni.
Prin comparaţie cu omul, materia „moartă” nu ni se pare „conştientă”, dar cristalele demonstrează că şi ele dispun de o anumită inteligenţă.
Fiecare nivel al manifestării este caracterizat de propriul său nivel de conştiinţă, întotdeauna cu o octavă mai sus decât cel precedent.
Singur omul are posibilitatea de a manifesta mai multe nivele, mergând până la conştiinţa de sine divină.
Dacă ar fi să raportăm între ele intervalele – sau octavele – prin care delimităm nivelele de evoluţie, vom observa că acea categorie pe care o numim „om” ocupă patru gradaţii pe marea scală a evoluţiei care conduce de la pământ la cer; în plus, fiecare eşalon corespunde unei octave a gamei de vibraţii.
Oamenii cunosc aceste patru gradaţii şi le numesc:
omul, caracterizat de mental;
geniul, caracterizat de intuiţie;
profetul, caracterizat de înţelepciune şi de iubirea universală;
şi pe ultimul eşalon, omul-Dumnezeu, caracterizat de omniscienţă şi de omnipotenţă.
În lumea materială există aşadar patru manifestări, care alcătuiesc împreună cele şapte octave ale vibraţiilor.
Orice creatură emite acele vibraţii din care este alcătuită, adică cele pe care le suportă în mod conştient.
Mineralele, aflate pe nivelul inferior al conştiinţei, nu se manifestă decât prin contracţie, răceală, duritate.
Plantele se manifestă deja pe două eşaloane: unul material şi altul al forţei vegetale, care le permite să trăiască.
O plantă manifestă inconştient vibraţiile materiale; ea îşi poartă corpul ca pe o haină, dar nivelul său de conştiinţă este cel al forţei vegetative care dă viaţă materiei din care este alcătuită.
Forţa manifestată pe acest nivel are trei aspecte caracteristici după care poate fi recunoscută oriunde s-ar manifesta: căutarea hranei, absorbţia hranei şi asimilarea hranei, sau digestia.
Animalele manifestă trei forţe: una materială, alta vegetativă şi o a treia animalică.
Ele posedă un corp, îşi caută hrana, o mănâncă şi o digeră.
În plus, ele sunt conştiente pe un nivel animalic: au un suflet, instincte, nevoi, sentimente, simpatii, antipatii şi dorinţe.
Animalele sunt conştiente pe cel de-al treilea eşalon al manifestării, fiind despărţite de om de o singură treaptă.
Omul mediu este aşadar cu o treaptă mai sus: el este conştient pe plan mental, dispune de un intelect şi de facultatea gândirii.
Dar el manifestă şi celelalte trei nivele: cel material, întrucât dispune de un corp – nivelul vegetativ, pe care îşi caută hrana, o mănâncă şi o asimilează; nivelul animalic, întrucât dispune de un suflet şi de o viaţă sentimentală, cu simpatii, antipatii şi dorinţe; dar principala sa caracteristică rămâne cea mentală – omul gândeşte conştient.
Omul trebuie să facă un mare pas înainte pentru a atinge următorul nivel: el îşi poate eleva conştiinţa deasupra lumii efectelor, pătrunzând în cea a cauzelor.
Se poate racorda la sursa divină din planul cauzal şi poate manifesta această forţă, care se traduce în conştiinţa sa sub forma intuiţiei.
Graţie intelectului şi spiritului său, el îşi poate exprima experienţele spirituale şi le poate transmite aproapelui său.
Intuiţia se poate exprima şi în artă: atunci când este adimensională ea se poate exprima prin muzică, iar atunci omul devine un compozitor; în planul bidimensional se poate exprima prin linii şi culori, iar omul devine un pictor; în planul tridimensional se poate exprima prin forme plastice, iar omul devine un sculptor sau un dansator.
Omul creator este geniul.
El manifestă toate cele cinci octave vibratorii ale forţelor materiale, vegetative, animale, mentale şi cauzale.
Gradul de conştiinţă care corespunde următoarei octave vibratorii este cel al oamenilor cunoscuţi drept profeţi.
Un profet manifestă toate forţele nivelelor menţionate anterior, dar este conştient şi de eşalonul superior, cel al înţelepciunii divine şi al iubirii universale.
Nu trebuie să confunzi niciodată această iubire universală, care corespunde celui de-al şaselea grad şi care este o forţă pur spirituală, cu „iubirea” celui de-al treilea grad, cel animalic, care este o expresie a instinctelor animalice.
Acest tip de iubire inferioară reprezintă o vibraţie transformată, o modulare a iubirii care corespunde nivelului trei, a cărei sursă este instinctul de conservare a speciei.
Această „iubire” este caracterizată de dorinţa de posesiune şi nu urmăreşte altceva decât corpul fizic.
Ea îl determină pe om să se apropie de fiinţa iubită, să o îmbrăţişeze, să o strângă la piept, într-un cuvânt: să o posede.
Cel care se supune acestui tip de iubire trăieşte încă într-o stare de conştiinţă divizată, de separare, căutându-şi jumătatea fizică complementară pentru a-şi găsi satisfacţia.
Această iubire doreşte întotdeauna să ia, să aibă, să posede.
Iubirea care corespunde celui de-al şaselea nivel al manifestării, iubirea profeţilor, nu derivă din separare, ci din starea primordială a unităţii divine.
De aceea, această iubire este universală, ea nu face decât să dăruiască, nu ia niciodată de la altul, nu are nevoie de nici o jumătate complementară, de nici o manifestare fizică.
Ea străluceşte şi îşi emană razele de pe nivelul conştiinţei unităţii divine absolute.
Oamenii aflaţi pe acest nivel de conştiinţă nu doresc să posede nimic şi pe nimeni, căci se simt una cu Totalitatea infinită.
Manifestarea supremă a lui Dumnezeu, cel de-al şaptelea nivel existenţial, este omul devenit perfect conştient: omul-Dumnezeu.
Toate celelalte forme de manifestare nu reprezintă decât vibraţii transformate, aspecte ale lui Dumnezeu.
Omul-Dumnezeu este singurul care – prin conştiinţa sa perfectă – îl manifestă plenar pe Dumnezeu, adică propriul său Sine divin, în toată perfecţiunea Sa, trăind direct şi emanând în jur forţele creatoare divine, cu vibraţiile şi frecvenţele primordiale şi netransformate.
Omul este singura creatură care are posibilitatea de a controla şi de a emana toate cele şapte octave vibratorii, căci el dispune la nivelul sistemului său nervos de centrii care corespund acestor şapte octave ale forţei creatoare transformate şi netransformate.
Pe de altă parte, el nu poate manifesta vibraţiile decât pe nivelele pe care a devenit conştient.
Atâta vreme cât nu este conştient pe un anumit nivel, centrii săi nervoşi corespondenţi rămân într-o stare latentă.
Aşadar, omul mediu manifestă vibraţii care nu depăşesc cel de-al patrulea eşalon, geniul manifestă inclusiv vibraţiile care corespund celui de-al cincilea eşalon, profetul ajunge până la cel de-al şaselea eşalon, dar numai omul-Dumnezeu este capabil să manifeste conştient energiile tuturor celor şapte octave, exprimând – dacă doreşte – forţa creatoare divină în starea sa primordială, netransformată, sau modulată pentru a o transmite pe frecvenţele ei inferioare.
Toiagul pe care l-ai văzut la tatăl tău este alcătuit dintr-o substanţă, un fel de alamă, care are particularitatea de a putea transmite radiaţia care corespunde fiecărui nivel.
El a fost special conceput astfel încât să transmită vibraţiile fie în starea lor primară, netransformate, fie – dacă cel care îl stăpâneşte doreşte acest lucru – diminuate ori amplificate.
De aceea, toiagul poate fi o binecuvântare, dar şi un blestem, în funcţie de cel care îl foloseşte. Un iniţiat este capabil să manifeste cu ajutorul toiagului toate forţele creaţiei, de la cea mai elevată – cea divină, până la cea mai de jos – cea ultra-materială, în funcţie de voinţa lui, căci el dispune în fiinţa lui de toate aceste forţe şi le poate transforma conştient prin intermediul toiagului vieţii.
Omul nu poate percepe cu ajutorul organelor simţurilor decât o parte din imensa gamă a acestor vibraţii.
Toate fenomenele care corespund unor vibraţii mai înalte sau mai joase decât cele perceptibile prin intermediul organelor simţurilor nu pot fi percepute sau experimentate decât în stările de conştiinţă ale sufletului.
De pildă, astfel pot fi experimentate frecvenţele divine supreme, sub forma iubirii universale.
În schimb, frecvenţele cele mai inferioare, care corespund ultra-materiei şi care nu pot fi percepute de ochii şi de nervii noştri senzoriali, rămânând imperceptibile pentru organele noastre, sunt experimentate de oameni prin starea sufletească a urii.
Iniţiatul foloseşte întotdeauna corect toiagul vieţii şi nu manifestă decât forţa necesară pentru a face bine, transformându-l astfel într-o binecuvântare.
Cât despre vibraţiile ultramateriale, el le utilizează uneori pentru a-şi crea un zid de protecţie invizibil şi impenetrabil. Iniţiatul poate controla, amplifica sau neutraliza cu ajutorul toiagului toate forţele naturii.
Toate fiinţele vii dispun de aceste forţe, dar întrun grad care corespunde nivelului lor de dezvoltare.
Ei le utilizează, dar nu sunt conştienţi de ele. Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se întrebe, de pildă, cum îşi poate ridica mâinile sau picioarele?
Sau cum se face că se poate îndepărta de pământ – ce-i drept, pentru o clipă foarte scurtă – printr-o săritură?
Ridică-ţi un braţ şi observă ce faci. Cei care îţi ridică braţul sunt muşchii tăi, pe care îi contracţi. Contracţia muşchilor este cea care îţi permite să faci toate
mişcările corporale. Dar cine este cel care îţi contractă muşchii, copila mea? Gândeşte-te!
– Voinţa mea, Tată.
– Corect, voinţa ta. Dar dacă te-aş întreba ce este voinţa, ce mi-ai răspunde?
– Tată, eu m-am observat deseori atunci când doream ceva, dar singurul lucru pe care l-am constatat a fost acela că atunci când doresc ceva, emit o anumită forţă şi îi dau o anumită direcţie.
Ca să reiau exemplul tău, dacă doresc să-mi ridic braţul din poziţia sa în care atârnă datorită forţei de atracţie de pământului, această energie a voinţei curge prin braţul meu şi forţează muşchii să se contracte, ridicându-mi braţul.
– Foarte corect, mi-a spus Ptahhotep. Prin simplul fapt că forţa voinţei tale a curs prin braţul tău, tu ai învins la acest nivel forţa atracţiei terestre, această enormă forţă a naturii.
Acelaşi lucru se petrece şi atunci când sari în aer! Timp de o clipă, forţa voinţei tale este mai puternică decât cea a atracţiei gravitaţionale.
Timpul este cel care arde forţa voinţei transformată în energie fizică. Timpul!
Şi spaţiul? Tu ţi-ai utilizat forţa pentru a-ţi ridica braţul în înălţime, pentru a-l îndepărta de pământ, deci ai realizat o mişcare în spaţiu.
Poţi observa aşadar că forţa ta este utilizată de doi factori importanţi: timpul şi spaţiul.
Dacă ai putea să-ţi amplifici forţa voinţei, înmagazinând-o în corp, ai putea implicit să învingi o perioadă mai lungă forţa de atracţie a gravitaţiei şi să te deplasezi la o distanţă mai mare de pământ.
Ai putea pur şi simplu să pluteşti prin aer!
Tu nu poţi face însă acest lucru, deoarece nu ai devenit conştientă pe planul divin. Iniţiatul care este conştient pe acest nivel divin se poate scufunda direct în această sursă de energie eternă, fără a o transforma, iar dacă doreşte, poate zbura prin aer atât timp cât forţa voinţei sale se va opune gravitaţiei terestre.
Iniţiatul cunoaşte toate vibraţiile şi dispune de organe perfect dezvoltate pentru a utiliza aceste forţe.
Spre exemplu, tu cunoşti forţa gândirii prin care noi putem comunica telepatic. Noi controlăm această forţă inclusiv printr-un organ superior creierului nostru.
Fiii oamenilor nu ştiu nici măcar că dispun de asemenea organe.
Iniţiatul este capabil să manifeste forţa cea mai elevată între toate, energia divină creatoare.
Această forţă este însăşi energia vieţii, energia FIINŢEI eterne. Ea este cea care animă şi susţine întregul univers. Folosirea conştientă a
acestei forţe este apanajul exclusiv al omului- Dumnezeu, singura creatură a cărei conştiinţă este identică cu cea a lui Dumnezeu şi care emană această energie din conştiinţa sa divină, cunoscută şi drept conştiinţa cosmică omniprezentă.
Nici o altă fiinţă vie nu ar putea suporta în mod conştient această forţă.
Fiecare forţă are o anumită materializare pe pământ, ceea ce face ca fiecare energie şi vibraţie să corespundă unei substanţe cu o putere de rezistenţă capabilă să o suporte şi să o transmită, sau altfel spus, să o înmagazineze şi să o emane o anumită perioadă de timp.
Numele pe care îl dăm noi acestei substanţe contează prea puţin. Corpul creaturilor vii şi al formelor de manifestare care corespund diferitelor nivele de conştiinţă este alcătuit şi construit din această materie.
Acest lucru nu este valabil numai pentru materia care corespunde propriului lor nivel de conştiinţă, ci şi pentru materia care conduce vibraţiile mai joase de nivelul respectiv.
Spre exemplu, plantele dispun de forţa de rezistenţă necesară pentru a putea susţine vibraţiile forţei vieţii vegetative, dar şi pe cele ale materiei, întrucât au un corp material.
Nervii şi corpurile animalelor susţin forţa animală care corespunde nivelului lor de conştiinţă, dar susţin totodată şi vibraţiile celor două octave inferioare, ale nivelului vegetativ şi ale nivelului material.
De pildă, nervii omului mediu au suficientă rezistenţă pentru a susţine vibraţiile nivelului mental, dar şi pe frecvenţele transformate ale octavelor care corespund planurilor inferioare: animal, vegetativ şi material.
Cu ajutorul energiilor sale mentale, omul gândeşte şi este conştient pe acest nivel; cu ajutorul energiilor animale, el simte şi trăieşte experienţa emoţiilor; curenţii forţei vegetative îi animă corpul, care este alcătuit din forţe materiale (elementele minerale).
Acelaşi lucru se petrece şi pe eşaloanele superioare, până la nivelul omului-Dumnezeu, care îşi foloseşte conştient toţi centrii nervoşi şi cerebrali, putând conduce prin corpul său – fără a le transforma neapărat – vibraţiile supreme ale vieţii, al căror sediu este situat la nivelul măduvei spinării.
Materia corpului său posedă forţa de rezistenţă necesară pentru a susţine vibraţiile forţei divine supreme, şi evident, pe cele transformate ale celorlalte şase eşaloane ale manifestării.
Aşadar, materia din care sunt alcătuite trupurile oamenilor aflaţi pe nivele diferite de conştiinţă nu seamănă decât în mod aparent.
În realitate, ele sunt alcătuite din elemente chimice diferite, a căror rezistenţă corespunde nivelului de evoluţie al spiritului care locuieşte în ele.
Trupul omului-Dumnezeu poate susţine frecvenţele cele mai înalte, dar şi pe cele transformate ale octavelor inferioare, iar acest lucru se petrece fără ca el să se dematerializeze.
Pe vremea când trăiau în patria lor, fiii lui Dumnezeu au inventat o substanţă, asemănătoare cu alama, cu ajutorul căreia au construit o serie de aparate pentru înmagazinarea frecvenţelor creatoare supreme în manifestarea lor primordială sau transformată, dar şi pentru a le manifesta amplificate sau diminuate.
Aceste instrumente au fost create astfel încât să păstreze intactă forţa creatoare în forma sa pură. În consecinţă, ele rămân active vreme îndelungată, la fel ca şi sursa forţei divine, ca şi viaţa însăşi.
Cum cel mai perfecţionat dintre aceste aparate care susţin şi emană forţa creatoare reprezintă o punte perfectă între frecvenţele divine şi cele materiale, între Dumnezeu şi pământ, noi numim acest instrument, purtător al unei forţe excepţional de puternice şi încărcat cu frecvenţa Sinelui divin: arcul de legătură.
Înţelegi acum de ce păstrăm un secret atât de strict asupra acestor aparate. Omul-Dumnezeu care şi-a dezvoltat plenar facultăţile superioare poate să le utilizeze fără restricţii, căci arcurile de legătură înmagazinează şi emană aceeaşi forţă ca şi el, forţa fiinţei sale.
Un om aflat pe un eşalon inferior ar muri însă pe loc, ca lovit de trăznet, chiar dacă nu ar face altceva decât să atingă un asemenea aparat.
Frecvenţele divine i-ar arde instantaneu nervii, iar el ar trăi un fel de şoc, un atac.
Acelaşi lucru s-ar petrece dacă această energie ar fi eliberată din izolarea sa la nivelul măduvei spinării, atacând nervii.
Omul, animalul şi chiar planta ar muri pe loc.
Oamenii numesc această moarte un „atac”; ei simt că o forţă necunoscută a lovit persoana care a suferit atacul şi care moare ca lovită de trăznet.
Această forţă este curentul vieţii, care în mod normal, este bine izolat în interiorul măduvei spinării sau în canalul central al plantelor, necurgând prin corp decât corect transformată.
Forţa iese din izolarea sa şi provoacă „atacul” numai în caz de boală, de dezechilibru.
Aşa se explică de ce persoanele care nu sunt iniţiate nu se pot apropia de acest aparat.
Mai mult, având în vedere că aparatele de acest fel emană energii care penetrează totul, noi suntem nevoiţi să le ţinem ascunse în nişte nişe cu pereţii foarte groşi, din piatră, care oferă cea mai bună izolare.
Căci energia vieţii poate ucide dacă penetrează o substanţă care nu-i opune forţa de rezistenţă corespondentă.
Materia poate fi astfel dematerializată, dezintegrată.
La fel ca şi alte instrumente de acest tip, arcul de legătură este alcătuit dintr-o substanţă care poate înmagazina energia creatoare divină fără a se dezintegra.
El emană forţa creatoare netransformată, dăruind, în funcţie de dozaj, viaţa sau moartea.
Această forţă are acelaşi caracter vibratoriu ca şi forţa voinţei omului, care poate învinge orice obstacol, inclusiv forţa de atracţie gravitaţională, chiar dacă numai pentru o clipă foarte scurtă.
Arcul de legătură emană această forţă amplificată de o mie de ori. Astfel, în timp ce pământul acţionează prin forţa sa de atracţie asupra materiei, atrăgând-o către el, noi putem contracara această forţă de atracţie în orice fel de substanţă, fără nici o excepţie, suprimându-i greutatea pentru o perioadă mai mult sau mai puţin lungă.
Dacă este însă necesar, noi putem acţiona şi invers, amplificând această forţă de atracţie şi sporind astfel greutatea prin intermediul razelor ultra-materiale!
Astfel, chiar şi pietrele cele mai mari îşi pierd greutatea pe perioada necesară pentru a construi edificiile cele mai importante, proces care se derulează cu o uşurinţă derutantă pentru omul de rând.
Atunci când este cazul însă, greutatea pietrelor este amplificată, astfel încât ele să se scufunde în pământ, creând astfel temelia necesară pentru a susţine edificiul.
Cu ajutorul arcului de legătură, această sursă enormă de forţă, noi putem transforma energiile imateriale, de pildă razele luminoase, în materie, sau invers, putem dezintegra materia, transformând-o în energii ce vor rămâne active aproape pentru totdeauna.
Observă această lampă. Timp de miliarde de ani, soarele a emanat raze de energie, din care unele au devenit raze luminoase în atmosfera noastră, prin transformarea energiei.
În această lampă, materia se dematerializează şi dă naştere unor energii, care sunt convertite la rândul lor în raze luminoase atunci când
sunt în contact cu aerul.
Procesul poate fi prelungit la infinit, iar această lampă ar putea da lumină pentru totdeauna.
În istoria pământului este scris însă că noi trebuie să părăsim această planetă pentru câteva mii de ani, distrugând înainte tot echipamentul nostru. În caz contrar, ignoranţa fiilor oamenilor ar provoca un nou dezastru planetar, cu consecinţe inimaginabile.
Generaţiile viitoare nu vor mai înţelege aproape nimic din cultura noastră. Spre exemplu, ele nu vor putea înţelege cum am reuşit noi să şlefuim atât de perfect suprafaţa pietrelor cele mai dure astfel încât odată îmbinate să nu mai rămână între ele loc nici măcar pentru un fir de păr. Oamenii viitorului nu vor putea înţelege cum au putut „sclavii” noştri să realizeze o asemenea perfecţiune numai cu ajutorul mâinilor.
Întrucât au tendinţa să se aducă reciproc la statutul de sclavie, fiii oamenilor vor fi convinşi că la fel făceam şi noi.
Timp de mii de ani, nu le va trece prin cap nici măcar ideea că noi am dematerializat pur şi simplu partea superfluă a pietrei, obţinând astfel cu cea mai mare precizie şi fără nici cel mai mic efort, ceea ce doream să obţinem din partea pietrelor cele mai dure.
Noi ne reglăm aparatele pe dimensiunile dorite, şi tot ceea ce depăşeşte această dimensiune este dezintegrat. Acest proces devine extrem de simplu în cazul în care cunoşti natura reală a diferitelor energii, inclusiv a energiilor materiei.
Această cunoaştere nu poate rămâne însă o binecuvântare decât dacă rămâne în mâinile unui iniţiat care ştie că viaţa înseamnă iubire, iar ura este sinonimă cu moartea.
Numai iniţiaţii de grad superior pot fi arhitecţi.
Dacă ne-am executa construcţiile cu ajutorul sclavilor, nu ar mai fi nevoie de iniţiaţi! Noi nu lucrăm însă cu sclavi, ci cu forţele naturii.
Graţie aparatelor noastre, noi putem crea toate formele de manifestare ale energiei creatoare.
Manifestarea nu depinde decât de durata şi de distanţa de la care operăm cu această energie creatoare. Fiilor oamenilor li se pare normal să vină la Templu pentru ca noi să-i vindecăm de bolile lor.
Boala nu înseamnă altceva decât faptul că vibraţiile corpului nu mai sunt în armonie.
Noi restabilim vibraţia corectă a părţii „bolnave” a corpului, iar individul îşi recapătă sănătatea.
Fiecare organ dispune de o vibraţie particulară. El este ceea ce este tocmai pentru că vibrează pe o anumită frecvenţă, iar această vibraţie acţionează constant şi îl susţine.
Dacă această vibraţie se modifică, organul se îmbolnăveşte.
Un alt element pe care îl putem controla cu uşurinţă este vremea. Astfel, noi putem însenina cerul, sau, dacă acest lucru se dovedeşte necesar, putem aduce nori grei de ploaie.
Fiii oamenilor văd fulgerele şi aud tunetele care ies din marea piramidă şi se bucură, căci ştiu că ele le vor aduce binecuvântarea ploii de care au nevoie pământurile lor.
Ei trăiesc cu siguranţa ca Templul se ocupă de tot: de sănătatea lor, de ploaie, de confortul şi bunăstarea lor spirituală.
– Părinte al sufletului meu, cum poate fi încărcat acest arc de legătură cu energia creatoare?
Ptahhotep mi-a aruncat privirea sa scrutătoare şi mi-a spus:
– Îmi dau seama că ştii deja cum poate fi încărcat arcul. Ţi-am mai spus: pe pământ nu există decât o singură sursă capabilă să emane această forţă, iar aceasta este omul-Dumnezeu.
Este aşadar datoria marelui preot să încarce arcul de legătură cu forţa creatoare divină.
El poate obţine acest rezultat fie conducându-şi direct propria sa energie prin arcul de legătură, fie folosindu-se de toiagul vieţii pentru a converti în forţă creatoare divină un curent de energie absolut pozitivă care emană din mâna sa pe o frecvenţă inferioară, pe care îl conduce apoi, transformat, în arcul de legătură.
În viaţa de zi cu zi, nici chiar omul-Dumnezeu nu emană forţa creatoare decât în ipostaza ei transformată.
El nu poate emite energia divină în expresia ei netransformată decât atunci când toate forţele sale spirituale sunt concentrate şi când el se identifică în conştiinţa lui cu Dumnezeu.
De aceea, dacă doreşte să emane această forţă creatoare în stare pură, el trebuie să se afle într-o stare de conştiinţă cosmică absolută.
Dacă fiii neiniţiaţi ai oamenilor l-ar vedea în această stare, ei s-ar putea speria, căci omul-Dumnezeu emană atunci o lumină supranaturală insuportabilă pentru privirea omului.
Dacă un neiniţiat ar atinge un iniţiat aflat în această stare de FIINŢĂ divină, el ar muri instantaneu, la fel ca în cazul în care ar atinge arcul de legătură.
Astfel, dacă un iniţiat emite razele vieţii în scopul de a vindeca pe cineva, el trebuie să se concentreze astfel încât energia sa să poată fi suportată fără pericol de cel bolnav; el îşi amplifică cu ajutorul toiagului forţa creatoare pe care o conduce prin centrii nervoşi corespondenţi.
Toiagul a fost conceput nu numai pentru a transmite aceste vibraţii, dar şi pentru a le transforma la voinţă astfel încât să poată fi amplificate sau diminuate.
De aceea, iniţiatul nu trebuie să intre neapărat în starea de FIINŢĂ divină pentru a conduce energia supremă prin arcul de legătură.
Este suficient ca el să intre într-o stare de concentrare inferioară şi să îşi dirijeze cu ajutorul toiagului forţa care corespunde acestui eşalon către arcul de legătură, amplificând-o astfel până pe nivelul energiei creatoare.
Astfel încărcat, arcul poate emana vreme îndelungată această energie – cea mai înaltă şi cea mai puternică între toate – pentru a fi folosită ca sursă a tuturor celorlalte energii de pe pământ.
Cu ajutorul toiagului, iniţiatul poate crea şi transmite frecvenţele cele mai diverse, căci acest toiag reprezintă un arc de legătură în miniatură, cu menţiunea că el nu poate înmagazina totuşi energia creatoare în stare pură.
Un fiu al oamenilor ar putea astfel şi el să-şi transforme cu ajutorul acestui toiag energiile inferioare de pe mai multe octave în forţă creatoare, dacă ar putea să le emane într-o formă pură, pozitivă şi perfect detaşată.
Într-adevăr, toiagul emană întotdeauna exact forţa pe care i-a fost transmis-o omul. Dacă un om primitiv şi egoist ar dispune de un asemenea instrument, el şi-ar conduce prin el vibraţiile sale negative şi egoiste – care s-ar putea chiar amplifica – generând astfel boli, epidemii, cutremure de pământ, şi alte catastrofe încă şi mai grave, aşa cum au făcut cândva magicienii negri în patria rasei divine.
Înţelegi acum de ce păstrează iniţiaţii un secret atât de deplin asupra cunoştinţelor lor şi de ce le protejează ei de neiniţiaţi?
– Înţeleg, Părinte al sufletului meu. Înţeleg de asemenea ce a făcut tata pentru a-i reda viaţa băiatului care era pe jumătate mort. Aflat într-o stare de intensă concentrare, tata i-a transmis copilului propriile sale forţe, amplificate. Efectul a fost aproape miraculos. Copilul s-a umplut cu forţă vitală, iar epuizarea sa a dispărut ca prin farmec. Dar, Părinte al sufletului meu, ce se va petrece atunci când fiii oamenilor vor prelua puterea? O să distrugeţi atunci acest toiag magic? Din câte mi-a spus tata, iniţiaţii vor avea grijă ca toate instrumentele lor să dispară! Ce păcat că oamenii nu vor mai putea beneficia de binefacerile acestor energii!
– Copila mea, mi-a spus Ptahhotep, fiecare fiinţă trăieşte în condiţiile perfect adaptate nivelului său de evoluţie!
Dacă noi am dezvălui fiilor oamenilor misterul toiagului, aceştia l-ar utiliza imediat în scopuri distructive, făcându-le rău altora şi lor înşile.
Fiii oamenilor nu sunt pregătiţi să primească acest tip de cunoaştere; dimpotrivă, sunt încă foarte departe de gradul de maturitate necesar.
Toiagul pe care noi îl utilizăm astăzi va fi salvat de ultimul iniţiat care va cunoaşte secretul său; tot el îl va scoate în afara Egiptului.
El nu va avea posibilitatea să construiască o piramidă pentru a-l ascunde acolo, dar va avea grijă să-i asigure o protecţie suficient de bună.
El va încărca acest arc de energie mult mai puţin puternic şi îl va transporta de-a lungul peregrinărilor sale cu ajutorul unor unelte din lemn. Când îşi va da seama că i se apropie moartea, el va pregăti distrugerea toiagului vieţii.
Arcul va mai emite o vreme energia cu care va fi încărcat. Neiniţiaţii îl vor mai transporta încă în diferite ţări, până când îşi vor da seama că el şi-a pierdut complet puterea. Îi vor distruge atunci ultimele sale vestigii.
Umanitatea nu va mai auzi vorbindu-se de „toiagul magic” şi de „arcul de legătură” decât prin intermediul tradiţiilor. Oamenii vor considera însă aceste poveşti ca fiind simple basme. Ei îşi vor aminti totuşi că a exista cândva un „Arc de legătură”, în care sălăşluia forţa lui Dumnezeu cel viu, şi o „baghetă magică”, sau, aşa cum o numim noi, un toiag al vieţii, cu ajutorul cărora iniţiaţii – sau „magicienii”, cum le vor spune ei – făceau miracole.
Aceste tradiţii ancestrale le vor permite oamenilor să recunoască sau să presimtă faptul că acest „toiag” reprezintă puterea care domină toate forţele naturii.
Mult mai târziu, atunci când vor dori să-l simbolizeze, ei vor ţine în mână un toiag, un sceptru, ca un fel de emblemă a acestei puteri.
Dar acest sceptru nu va mai fi decât un simbol lipsit de orice forţă sau putere.
Peste alte câteva mii de ani, pe pământ se va reîncarna un descendent din rasa fiilor lui Dumnezeu; el va revela aceste adevăruri celor din epoca sa şi va reconstrui o „baghetă magică” autentică.
Până atunci vor mai exista pe pământ nişte indivizi ciudaţi care se vor numi „magicieni” şi care vor pretinde că execută miracole cu ajutorul „baghetei lor magice”.
Practic, ei vor imita ceea ce cândva chiar era real. Ei vor ţine în mână o baghetă şi vor efectua tot felul de mişcări, pretinzând că activează anumite forţe magice.
Vor folosi de asemenea anumite „formule magice” care le vor imita pe ale noastre. Dar umanitatea nu va mai cunoaşte puterea extraordinară a cuvântului decât atunci când – peste foarte multe secole – pe pământ se vor reîncarna membrii rasei divine, cei care trăiesc aici şi acum; ei îşi vor reaminti în subconştientul lor de adevărurile menţionate în analele de istorie, dar considerate simple legende.
Ei vor dovedi adevărul amintirilor lor. Va veni timpul când fiii oamenilor vor descoperi şi vor avea acces la cunoaşterea supremă.
Pentru masele ignorante, cunoaşterea rămâne un mister incomprehensibil.
Atunci când aceste adevăruri cad în mâinile neiniţiaţilor, ele pot deveni un blestem.
Dar tocmai aceasta este calea oamenilor, plină de suferinţe şi de dureri, pe care – de altfel – şi le provoacă singuri.
Treptat, ei vor învăţa că nu te poţi juca oricum doreşti cu forţele divine, că acestea nu trebuie utilizate decât cu seriozitate şi cu respect.
Căci, Dumnezeu le dăruieşte totul oamenilor, inclusiv pe El Însuşi, pentru a le fi de folos; dar, prin ignoranţa lor, oamenii sunt capabili să transforme orice binecuvântare într-un blestem!
– Părinte al sufletului meu, spuneai că piramidele au fost construite din bucăţi mari de piatră, strâns lipite între ele, pentru a proteja aparatele capabile să emită frecvenţe ce pot penetra totul.
Cum puteţi conduce atunci aceste radiaţii către exterior?
– În pereţii groşi ai piramidelor au fost construite canale şi tunele, prin care forţele arcului de legătură şi cele ale aparatelor complementare, care emit alt tip de energii, sunt dirijate către exterior.
Tot prin aceste canale noi putem controla vremea. Energiile pozitive şi negative care curg prin aceste canale (construite în direcţii diferite) dau naştere unor formaţiuni noroase care aduc cu ele ploaia.
Fulgerele care pot fi văzute uneori din piramide se datorează egalizării acestor tensiuni şi sunt însoţite de zgomote puternice. Aşa se explică de ce se aud tunete care ies din marea piramidă.
Alte piramide au fost construite pentru a răspunde altor nevoi.
– Ce se va petrece cu piramidele atunci când fiii oamenilor vor domni peste această ţară şi când arcul de legătură şi celelalte instrumente vor fi fost distruse? Vor rămâne goale? Ce se va întâmpla cu marele preot, cu ceilalţi preoţi şi cu iniţiaţii?
– Exceptând marea piramidă, în care există acum arcul de legătură şi în care este conferită iniţierea, celelalte piramide nu vor rămâne goale. După îndepărtarea tuturor instrumentelor care emit energia divină creatoare, ultimii faraoni iniţiaţi vor dispune să fie înmormântaţi în unele dintre ele.
Întrucât corpurile lor vor fi impregnate cu această forţă creatoare divină, ele vor continua să emită această forţă supremă, la fel cum făcea altădată arcul de legătură, acţionând asupra acestei ţări ca o sursă secretă de putere şi protejând-o de influenţele negative.
Radiaţia acestor corpuri sacre şi perfect conservate va ajuta ţara noastră să-şi menţină puterea mai multe mii de ani de acum înainte. Treptat, majoritatea acestor
morminte vor fi jefuite şi distruse de către oamenii ignoranţi.
– Şi ce se va întâmpla cu marea piramidă?
Ptahhotep a privit în zare, ca şi cum ar fi citit ceva acolo, după care mi-a aruncat privirea sa celestă şi mi-a spus:
– Când va veni timpul ca instrumentele secrete să fie distruse, iar preoţii şi iniţiaţii din Templu să-şi ia bastoanele de pelerini, marele preot şi asistentul său vor închide din interior porţile de piatră ale marii piramide astfel încât nici unul din fiii oamenilor să nu poată să-i descopere intrarea.
– După ce vor îndeplini ultimele ritualuri, ei îşi vor dezintegra propriile corpuri, la fel cum dematerializează astăzi ofrandele de pe altarul Templului, lucru pe care l-ai văzut de multe ori: totul se petrece fulgerător, ca o lumină urmată de un fum alb, ce dispare şi el imediat.
În urma acestui proces nu rămâne nici o cantitate de cenuşă. În acest fel, marea piramidă va rămâne închisă oamenilor timp de mai multe mii de ani. Totuşi, iniţierile nu vor înceta.
Sufletele care vor fi suficient de mature vor continua să primească iniţierea, într-o manieră aparent mai fizică, dar de fapt pe un nivel mai elevat şi mai spiritual.
Aceste fiinţe îşi vor trăi iniţierea sub forma unui vis, a unei viziuni.
Apoi Ptahhotep a tăcut, iar noi ne-am privit încă multă vreme. Înţelegeam tot ce nu dorea să exprime verbal… Dar mai aveam încă o întrebare:
– Părinte al sufletului meu, de ce au fost construite toate piramidele cu aceeaşi formă? De ce nu sunt construite într-o formă cubică, aşa cum se întâmplă cu toate celelalte clădiri?
Ptahhotep mi-a zâmbit:
– De ce nu au forma unui cub? Bine, dar piramidele sunt construite pornind de la forma unui cub!
Îţi voi explica mai multe data viitoare. Deocamdată este de ajuns.
Am înţeles că Ptahhotep şi-a încheiat lecţia pentru ziua respectivă. Am continuat să rămân însă alături de el, căci aş fi dorit să-mi explice felul în care pot fi folosite toiagul vieţii şi arcul de legătură.
M-a privit surâzând şi mi-a spus:
– Va veni timpul când vei putea cunoaşte felul în care sunt construite toiagul vieţii şi arcul de legătură: după iniţiere. Când despre folosirea lor, aceasta este rezervată exclusiv celor care au atins – prin propriile lor eforturi – cel de-al şaptelea grad al iniţierii.
Aceste secrete nu trebuie să cadă în mâini periculoase. De aceea, ai răbdare.
Timpul nu există decât la nivelul gândirii. El este totuşi necesar pentru ca toată lumea să ajungă la maturitate.
Apoi m-a binecuvântat, iar eu am plecat.
Cartile lui Elisabeth Haich se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
