Eleanor Longden – Vocile din Capul Meu: O Călătorie Spre Vindecare
Acest articol prezintă povestea personală a lui Eleanor Longden, o femeie care a auzit voci din copilărie, inițial interpretate ca un simptom al schizofreniei. Diagnosticul și tratamentul inițial au agravat situația, dar ulterior, prin auto-explorare și sprijin, a reușit să înțeleagă vocile ca fiind expresia unor traume nerezolvate. Această reinterpretare a experienței i-a permis să își gestioneze starea, să își continue studiile și să devină o apărătoare a mișcării “Auzind voci”, promovând o abordare mai umană și empatică a sănătății mintale.
Vezi online cu traducere:
Tematica principală a discursului este puterea de vindecare a individului și necesitatea unei schimbări de paradigmă în abordarea sănătății mintale, trecând de la un model centrat pe boală la unul centrat pe individ și pe experiența sa unică.
Iată principalele idei și fapte prezentate în discurs:
- Debutul bolii: Eleanor descrie debutul insidios al bolii, inițial mascat de o aparență de optimism și succes academic.
“Ziua în care am plecat de acasă pentru prima dată ca să merg la universitate a fost o zi luminoasă, plină de speranță și optimism. Mă descurcasem bine la școală, așteptările de la mine erau mari. Am intrat cu bucurie în viața studențească de cursuri, petreceri și furturi de trafic de acasă. Acum, aparențele, desigur, pot fi înșelătoare și, într-o oarecare măsură, această persoană energică și combativă, care mergea la cursuri, făcea trafic și fura, era un furnir, deși foarte bine lucrat și convingător.”
- Stigmatizarea și diagnosticul: Experiența primei întâlniri cu sistemul medical este marcată de stigmatizare și de un diagnostic de schizofrenie care amplifică frica și rezistența față de voci, ducând la o deteriorare rapidă a stării ei de sănătate.
“Am petrecut ceva timp povestindu-i medicului generalist de la facultate despre ceea ce percepeam a fi adevărata problemă: anxietate, stimă de sine scăzută, temeri legate de viitor – și am fost întâmpinată cu indiferență plictisită până când am menționat vocea, moment în care a căzut din pantaloni și a început să mă interogheze cu o dovadă de real interes. Și, ca să fiu sinceră, eram disperată după interes și ajutor și am început să-i povestesc despre ciudatul meu comentator și mi-aș dori mereu ca în acest moment vocea să spună “Își sapă propria groapă.”
- Lupta și disperarea: Eleanor descrie anii de luptă cu vocile, tratamentele medicamentoase și efectele devastatoare ale bolii asupra vieții ei, culminând cu tentative de auto-vătămare.
“Doi ani mai târziu, deteriorarea a fost dramatică. Acum auzeam tot repertoriul frenetic: voci terifiante, viziuni grotești, iluzii bizare și intratabile. Starea mea de sănătate mintală fusese un catalizator pentru discriminare, abuz verbal și agresiune fizică și sexuală. Psihiatrul meu mi-a spus: “Știi, ți-ar fi mai bine cu cancer, pentru că cancerul este mai ușor de vindecat decât schizofrenia.”
- Către vindecare: Punctul de cotitură îl reprezintă conștientizarea faptului că vocile sunt o reacție la traumele din trecut, nu o boală în sine. Eleanor începe să se concentreze pe înțelegerea și acceptarea vocilor, descoperind semnificația lor metaforică și legătura lor cu propriile emoții reprimate.
“Ceea ce am realizat în cele din urmă a fost că fiecare voce era strâns legată de aspecte ale mele și că fiecare dintre ele purta emoții copleșitoare pe care nu avusesem niciodată ocazia să le procesez sau să le rezolv – amintiri de traume sexuale și abuz, furie, rușine, vinovăție, stimă de sine scăzută. Vocile luau locul acestei dureri și îi dădeau cuvinte.”
- Reconstituirea sinelui: Printr-un proces îndelungat de autocunoaștere și dialog cu vocile, Eleanor reușește să se elibereze de medicație și să își reconstruiască viața, obținând o diplomă în psihologie și devenind un avocat pentru drepturile persoanelor cu probleme de sănătate mintală.
“M-am angajat în servicii de sănătate mintală. Am vorbit la conferințe. Am publicat capitole de cărți și articole academice. Și am argumentat, și continui să o fac, relevanța următorului concept: că o întrebare importantă în psihiatrie nu ar trebui să fie “Ce este în neregulă cu tine?”, ci mai degrabă “Ce ți s-a întâmplat?”
- Mesajul de speranță: Eleanor subliniază puterea empatiei, a solidarității și a respectului în procesul de vindecare, evidențiind importanța mișcării “Hearing Voices” în promovarea unei noi înțelegeri a auzului vocilor ca o experiență umană complexă și semnificativă.
“Împreună, ne imaginăm o societate activă care înțelege și respectă auzul vocilor, sprijină nevoile indivizilor care aud voci și care îi valorizează ca cetățeni cu drepturi depline. Acest tip de societate nu este doar posibil, este deja pe cale să se realizeze.”
Discursul lui Eleanor Longden este un apel la compasiune, la o schimbare de atitudine și la o abordare holistică a sănătății mintale, care să recunoască individualitatea și puterea de vindecare a fiecărei persoane. Este o poveste inspiratoare despre curaj, reziliență și puterea de a transforma suferința în activism și speranță.
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
