Ilie Cioara – Absolutul glasuieste

Numai liniştea deplină,

Prin Tăcere, Neclintire,

E-n măsură să-ntâlnească,

Cu perfectă-ndreptăţire

Unica Realitate,

Veşnicie-n tot şi-n toate

Şi s-o-mbrace în cuvinte

Clare şi-ntru totul adecvate.

Iar Tăcerea nestemată

Se obţine-n chip vădit,

Cu Atenţia-faclie

Semn al omului smerit;

Astfel piere ce-i meschin

Sine, ego-mpătimit,

Când din profunzimi s-afirmă

Omul Sacru-definit.

In această circumstanţă

Om întreg şi fericit,

In măsură să rezolve

Toate-n chip desăvârşit.

De-acum manifest Iubire

Drept plinire de destin,

Unitar prin gând-simţire

Socotit ca vas divin.

Absolutul glăsuieşte

Doar prin acest om-tăcut,

Ca o imanentă lege

Operând prin neştiut.

Creier nou şi-o nouă minte

Sunt pe clipe folosite,

Singurele consfinţite

De-atins Adevăruri Sfinte.

Cunoaşterea prin experienţă directă a Adevărului Absolut reprezintă temelia întregului mesaj pe care mă străduiesc să-l transmit, ca o chemare a propriului destin. Şi o fac însoţit de bucuria ce ţi-o oferă împlinirea lucrului în sine care, concomitent, solicită şi împărtăşirea lui.

In locul meu putea să fie oricare altul. Şi nu mă îndoiesc câtuşi de puţin, că acel cineva poate fi oricine, fiindcă în noi toţi există una şi aceeaşi Divinitate, care aşteaptă ca fiecare să O descopere. De altminteri, acesta este şi rostul actualei noastre întrupări: să ne descoperim adevărata natură a fiinţei noastre existentă prin ea însăşi deci nemuritoare – Veşnicie fără început şi fără sfârşit.

Asocierea noastră cu materia brută, sub diversele ei forme şi nume, nu reprezintă decât un simplu popas pe traiectoria acestei îndelungate experienţe. De fiecare dată însă, cu fiecare coborâre din dimensiunile mai subtile ale existenţei, nu ne-a lipsit îndemnul firesc de a reveni la Izvorul Sacru de unde cândva am coborât.

Dacă ne-am referi numai la fiinţa umană putem afirma, fără nicio umbră de îndoială, că fondul acestei făpturi este: Perfecţiune – Una cu Divinitatea, iar întreaga umanitate formează un bloc omogen, desăvârşit. Aşadar, abordând existenţa la acest nivel, suntem cu toţii O Unitate spirituală indivizibilă, perfect funcţională ca Iubire, Bunătate, Frumuseţe şi Fericire. Toate aceste însuşiri formează Un întreg cu determinări la nivel absolut, fara vreun corespondent cu ceva din lumea finită.

Aceste afirmaţii ar putea fi doar simple comunicări, fără acoperire şi susţinere experimentală? Desigur că se poate şi aşa ceva! Din păcate, acest lucru îl întâlnim în mod frecvent. Căci de fiecare dată când vom aborda fiinţa umană şi Divinitatea doar la nivel de cunoaştere intelectuală, rezultatele nu pot fi decât superficiale. Şi pe măsura diversităţii ca şi a inerentului colorit personal, vor prolifera nenumărate dispute, contradicţii şi chiar conflicte sângeroase.

De ce oare socotim omul ca fiind ceva distinct de Unica Realitate atotcuprinzătoare?! Cum de a apărut această fictivă dualitate?! De fapt numai singur Dumnezeu poate să afirme: EU SUNT! El se află peste tot şi în toate câte există, văzute şi nevăzute. Or, afirmarea omului că şi el ar fi cineva, implică temelia imaginarului ego. Realmente, noi existăm numai pentru că El este ca Unicitate! Orice pretenţie de separare de El nu poate fi decât falsă şi, ca atare, derutantă.

După aceste succinte punctări legate de temă şi început de carte, să vedem în continuare, cum anume întâlnim Absolutul spre a-i face posibilă glăsuirea.

Cu mintea noastră ştiutoare, limitată şi posesivă – în niciun caz nu vom putea întâlni pe CEL CE ESTE FĂRĂ ÎNCEPUT ŞI FĂRĂ SFÂRŞIT! Confruntaţi cu această afirmaţie categorică dar reală, ce ar trebui totuşi să facem?

Nu există decât o singură modalitate: această minte să tacă smerită, fiindcă şi-a înţeles neputinţa de a cuprinde Necuprinsul! Pentru o mai bună înţelegere se mai impune o precizare: o minte obligată să tacă prin eforturi de voinţă nu este o minte liniştită, ci una contorsionată, încordată ca efect al propriei intervenţii. Insă pentru a o ajuta să-şi înţeleagă incapacitatea de cuprindere, vom folosi Atenţia globală. Altfel exprimat: orice reacţie a minţii o vom întâmpina cu flacăra Atenţiei lucide şi atotcuprinzătoare. In lumina Atenţiei orice reacţie memorială dispare, se risipeşte, iar în Golul psihologic, astfel creat, se realizează fără niciun fel de efort unitatea fiinţei.

Numai la acest nivel ne descoperim Divinitatea existentă în noi, care întâlneşte Sursa Sacră a tuturor lucrurilor. Aşadar, Absolutul – existent în fiecare făptură umană – întâlneşte Absolutul sau pe Dumnezeu, care operează transformări binefăcătoare prin impulsuri de Iubire şi Inteligenţă creatoare. In această ipostază toate problemele omeneşti îşi află cea mai fericită rezolvare, cu efecte pozitive atât pentru practicant, cât şi pentru restul lumii.

Să nu uităm niciun moment că punerea în practică a Cunoaşterii de Sine este cheia de aur, care ne deschide în mod categoric porţile Infinitului. Concomitent cu această deschidere, ne copleşesc toate binefacerile Sublimului prin care se operează transformări radicale.

In concluzie, să reţinem că numai desprinşi de tot ce a fost, de toată ştiinţa noastră – o adevărată moarte psihologică – întâlnim o nouă minte de proporţii infinite care foloseşte pe clipe prezente de existenţă, noi celule cerebrale, necontaminate de înscrisuri anterioare.

Adevărul Absolut, fiind Unicitate, singur se revelează pe clipe în desfăşurare constantă şi ne uneşte pe toţi cei care-L întâmpinăm cu întreaga noastră fiinţă deschisă spre Infinit. Iar Tăcerea desăvârşită a minţii este minunata ipostază prin care El glăsuieşte, fiind interceptat de noi ca impulsuri intuitive.

 

---

Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---

 

---

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:

---