Ilie Cioară – Tăcerea, Atenția și Adevărul Absolut
Numai liniștea deplină,
Prin Tăcere, Neclintire,
E-n măsură să-ntâlnească,
Cu perfectă-ndreptățire
Unica Realitate,
Veșnicie-n tot și-n toate
Și s-o-mbrace în cuvinte
Clare și-ntru totul adecvate.
Iar Tăcerea nestemată
Se obține-n chip vădit,
Cu Atenția-faclie
Semn al omului smerit;
Astfel piere ce-i meschin
Sine, ego-mpătimit,
Când din profunzimi s-afirmă
Omul Sacru-definit.
În această circumstanță
Om întreg și fericit,
În măsură să rezolve
Toate-n chip desăvârșit.
De-acum manifest Iubire
Drept plinire de destin,
Unitar prin gând-simțire
Socotit ca vas divin.
Absolutul glăsuiește
Doar prin acest om-tăcut,
Ca o imanentă lege
Operând prin neștiut.
Creier nou și-o nouă minte
Sunt pe clipe folosite,
Singurele consfințite
De-atins Adevăruri Sfinte.
Cunoașterea prin experiență directă a Adevărului Absolut reprezintă temelia întregului mesaj pe care mă străduiesc să-l transmit, ca o chemare a propriului destin. Și o fac însoțit de bucuria ce ți-o oferă împlinirea lucrului în sine care, concomitent, solicită și împărtășirea lui.
În locul meu putea să fie oricare altul. Și nu mă îndoiesc câtuși de puțin, că acel cineva poate fi oricine, fiindcă în noi toți există una și aceeași Divinitate, care așteaptă ca fiecare să O descopere. De altminteri, acesta este și rostul actualei noastre întrupări: să ne descoperim adevărata natură a ființei noastre existentă prin ea însăși deci nemuritoare – Veșnicie fără început și fără sfârșit.
Asocierea noastră cu materia brută, sub diversele ei forme și nume, nu reprezintă decât un simplu popas pe traiectoria acestei îndelungate experiențe. De fiecare dată însă, cu fiecare coborâre din dimensiunile mai subtile ale existenței, nu ne-a lipsit îndemnul firesc de a reveni la Izvorul Sacru de unde cândva am coborât.
Dacă ne-am referi numai la ființa umană putem afirma, fără nicio umbră de îndoială, că fondul acestei făpturi este: Perfecțiune – Una cu Divinitatea, iar întreaga umanitate formează un bloc omogen, desăvârșit. Așadar, abordând existența la acest nivel, suntem cu toții O Unitate spirituală indivizibilă, perfect funcțională ca Iubire, Bunătate, Frumusețe și Fericire. Toate aceste însușiri formează Un întreg cu determinări la nivel absolut, fără vreun corespondent cu ceva din lumea finită.
Aceste afirmații ar putea fi doar simple comunicări, fără acoperire și susținere experimentală? Desigur că se poate și așa ceva! Din păcate, acest lucru îl întâlnim în mod frecvent. Căci de fiecare dată când vom aborda ființa umană și Divinitatea doar la nivel de cunoaștere intelectuală, rezultatele nu pot fi decât superficiale. Și pe măsura diversității ca și a inerentului colorit personal, vor prolifera nenumărate dispute, contradicții și chiar conflicte sângeroase.
De ce oare socotim omul ca fiind ceva distinct de Unica Realitate atotcuprinzătoare?! Cum de a apărut această fictivă dualitate?! De fapt numai singur Dumnezeu poate să afirme: EU SUNT! El se află peste tot și în toate câte există, văzute și nevăzute. Or, afirmarea omului că și el ar fi cineva, implică temelia imaginarului ego. Realmente, noi existăm numai pentru că El este ca Unicitate! Orice pretenție de separare de El nu poate fi decât falsă și, ca atare, derutantă.
După aceste succinte punctări legate de temă și început de carte, să vedem în continuare, cum anume întâlnim Absolutul spre a-i face posibilă glăsuirea.
Cu mintea noastră știutoare, limitată și posesivă – în niciun caz nu vom putea întâlni pe CEL CE ESTE FĂRĂ ÎNCEPUT ȘI FĂRĂ SFÂRȘIT! Confruntați cu această afirmație categorică dar reală, ce ar trebui totuși să facem?
Nu există decât o singură modalitate: această minte să tacă smerită, fiindcă și-a înțeles neputința de a cuprinde Necuprinsul! Pentru o mai bună înțelegere se mai impune o precizare: o minte obligată să tacă prin eforturi de voință nu este o minte liniștită, ci una contorsionată, încordată ca efect al propriei intervenții. Însă pentru a o ajuta să-și înțeleagă incapacitatea de cuprindere, vom folosi Atenția globală. Altfel exprimat: orice reacție a minții o vom întâmpina cu flacăra Atenției lucide și atotcuprinzătoare. În lumina Atenției orice reacție memorială dispare, se risipește, iar în Golul psihologic, astfel creat, se realizează fără niciun fel de efort unitatea ființei.
Numai la acest nivel ne descoperim Divinitatea existentă în noi, care întâlnește Sursa Sacră a tuturor lucrurilor. Așadar, Absolutul – existent în fiecare făptură umană – întâlnește Absolutul sau pe Dumnezeu, care operează transformări binefăcătoare prin impulsuri de Iubire și Inteligență creatoare. În această ipostază toate problemele omenești își află cea mai fericită rezolvare, cu efecte pozitive atât pentru practicant, cât și pentru restul lumii.
Să nu uităm niciun moment că punerea în practică a Cunoașterii de Sine este cheia de aur, care ne deschide în mod categoric porțile Infinitului. Concomitent cu această deschidere, ne copleșesc toate binefacerile Sublimului prin care se operează transformări radicale.
În concluzie, să reținem că numai desprinși de tot ce a fost, de toată știința noastră – o adevărată moarte psihologică – întâlnim o nouă minte de proporții infinite care folosește pe clipe prezente de existență, noi celule cerebrale, necontaminate de înscrisuri anterioare.
Adevărul Absolut, fiind Unicitate, singur se revelează pe clipe în desfășurare constantă și ne unește pe toți cei care-L întâmpinăm cu întreaga noastră ființă deschisă spre Infinit. Iar Tăcerea desăvârșită a minții este minunata ipostază prin care El glăsuiește, fiind interceptat de noi ca impulsuri intuitive.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
