Ilie Cioara – Ce este lumea?
E o mare învolburată, bântuită de furtuni,
Suntem: eu şi tu şi el, ca distincte părticele,
Un conglomerat de euri prins în zbucium şi durere,
O haotică structură vizând scopuri efemere.
Noi, cu toţii laolaltă, vieţuim: ca vis, plăcere,
Speranţa şi disperare, ca invidie sau ură;
Crunt ne macină trufia şi prin spasme violenţa,
Ca egouri rătăcim, depăşind buna măsură.
Noi, prin căutări deşarte, dăm Vieţii sens greşit;
In veşnică confruntare: aprig ne luptăm cu noi,
Cu semenii – fraţii noştri – cunoscuţi, necunoscuţi,
Mărind haosul din lume printr-un neîncetat război.
Azi, atât de-ntunecată şi pe-atât de fără minte
Este lumea ăstui veac, ce galopează grăbită
Spre-al planetei crud sfârşit – de moloz şi de morminte,
Distrugeri de vieţi şi bunuri, cum nicicând n-a fost-nainte!
Privind a lumii oglindă, ne-ntrebăm cinstit, miraţi:
Există, cumva, o cale de a izbăvi Pământul:
De suferinţă, de moarte, de călăii-nverşunaţi
Care-n a lor nebunie nu se pot vedea pe ei?!
In fiecare din noi există şi pionierul,
Care să deschidă drumuri spre măreţele-mpliniri;
Dragostea şi bunătatea, cinstea şi cu omenia
Sunt însuşiri generale, tainic ascunse în om.
Prin Cunoaşterea de Sine, aceste comori de preţ
Aduse la suprafaţă, folosite zi de zi în relaţia umană,
Vor anihila: tot răul, vrajba, ura, nedreptatea,
Ce mereu proliferează, copleşind Terra cu moartea.
Această lume în care trăim este formată dintr-un conglomerat de euri prinse în zbucium şi durere, ca o becisnică structură dominată de ambiţii şi scopuri efemere. Ca particule izolate, trăind în conflict cu noi înşine, ca şi cu restul lumii, întâlnim rare clipe de adevărată odihnă. Şi, pe potriva existenţei noastre am creat şi întreţinem climatul acestei lumi adeseori bântuit de furtuni şi conflicte sângeroase, pustiitoare.
Din punct de vedere spiritual ne aflăm într-un profund primitivism. Noi încă nu am ajuns să ne cunoaştem nici măcar adevărata natură a fiinţei noastre. Ignoranţa şi confuzia ne domină în aşa măsură încât, nici nu vrem să ascultăm pe cineva care încearcă să ne demonstreze modul greşit de funcţionare. Sesizăm noi, de pildă, mecanicitatea minţii care face imposibilă orice relaţie umană? Ne punem noi vreodată întrebările: Care este rostul acestei vieţi? De ce ne lăsăm copleşiţi de vârtejul dorinţelor, plăcerilor care sunt inevitabil ţesute cu amărăciuni, decepţii şi suferinţe? De ce atât de des ne împletim viaţa cu ambiţii, invidie, orgoliu şi ură? Cum de găsim justificări la întregul conglomerat de aberaţii ale minţii noastre? Şi încă, ne dăm noi seama că haosul şi stările conflictuale de pe suprafaţa planetei sunt rezultatul natural al greşitei funcţionări al minţii noastre ca gând, vorbă şi faptă? Nu cumva, vă autoapreciaţi ca inocenţi şi că nu aţi avea nicio vină în desfăşurarea de ansamblu a tragediei umane? Vedem noi oare cum interesul egoist foloseşte în mod curent diverse măşti pentru a-şi ascunde hidoşenia şi ipocrizia interioară?
După aceste simple interogaţii – puse doar spre luare aminte – dacă privim în oglinda lumii ceea ce ea singură ne arată, adică trista realitate, ne întrebăm iarăşi: Este ceva de făcut? Am putea noi oare – fiecare în parte – să izbăvim lumea şi să salvăm Terra de suferinţe, de moarte, ca şi de călăii înverşunaţi care în nebunia lor comportamentală nu au capacitatea să conştientizeze răul ce-l iniţiază, îl amplifică şi îl săvârşesc?
In fiecare om există potenţialul pionier, capabil să dea un nou curs existenţei acestei lumi, fiindcă cinstea, dragostea, bunătatea şi omenia sunt însuşiri esenţiale aflate în profunzimea fiecărei fiinţe umane, care aşteaptă să fie puse în valoare. Cu ajutorul Cunoaşterii de Sine aceste nepreţuite comori pot fi uşor aduse la suprafaţa conştiinţei de fiecare practicant serios care şi-a înţeles rostul şi destinul ce l-a adus la reîncarnare. Transformarea lumii începe odată cu transformarea fiecărui ins în parte şi de către el însuşi. In viziunea propriei dinamizări vom repeta mereu acest inestimabil memento!
Şi nu putem încheia tema decât tot cu o întrebare: Suntem noi dispuşi să începem – şi chiar Acum – această grandioasă operă? Sau datorită obişnuinţei cu mâzga în care ne bălăcim din vremuri imemoriale vom continua să ne ducem aceeaşi condamnabilă existenţă: vegetativă, confuză, obscură, văduvită de orice măreţie?
Să nu uităm, de asemenea, că Autocunoaşterea este unica modalitate prin care descoperim Natura noastră Divină asemenea cu aceea a tuturor semenilor. In acest sens suntem solicitaţi să răspundem singuri la toate întrebările prilejuite de această temă.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
