Ilie Cioara – Conditionarea

Din punct de vedere psihologic, suntem produsul mediului ambiant în care ne-am dezvoltat. Venind la reincarnare cu anumite înclinaţii si aptitudini, ca rezultat al unor activităţi şi influenţe din vieţile anterioare, suntem luaţi în primire de factorii educaţionali – morali din noua existenţă.

Incă din cea mai fragedă copilărie, familia este aceea care ne dă primele noţiuni de educaţie şi o face potrivit mentalităţii proprii, după cum i s-a transmis, prin tradiţie, de către înaintaşi. Şi astfel se perpetuează din generaţie în generaţie un anume mod de a privi şi interpreta desfăşurarea vieţii.

Educaţia este apoi continuată în şcoală, de către semenii cu care venim în contact, eventual, prin cărţi citite, prin diferite experienţe şi practici legate de locul de muncă, etc.

Toate aceste influenţe, aşezate pe fondul iniţial, determină structura “ego-ului” sau a personalităţii individului. Şi, după cum observăm, funcţionând la acest nivel, întreaga noastră activitate se desfăşoară egocentric. Fiecare ins în parte, prin relaţiile sale, se comportă ca un veritabil izolat. Interesul personal constituie, în permanenţă, centrul de atracţie pentru care mobilizăm întreaga noastră energie. Prin el suntem şi vom rămâne închişi în propriul ţarc, pe care singuri ni l-am construit.

La această stare precară am ajuns datorită unei greşite educaţii prefigurate chiar din start. Pe măsura acumulărilor memoriale ne-am acordat şi o nefirească importanţă psihică, creind imaginea frumoasă despre sine. Această autoapreciere constituie baza tuturor conflictelor umane care generează atâta amărăciune şi suferinţă în noi înşine şi în întreaga lume.

Nu este nimic rău în acumularea cunoştinţelor. Ele ne sunt necesare pentru buna funcţionare pe planul fizic. Fără o gândire tehnică, bazată pe stocul de informaţii respective, noi nu ne-am putea descurca la locul de muncă şi nici nu ne-am orienta în spaţiul de existenţă.

Problema apare în momentul în care vrem să întâmpinăm cursul normal al vieţii care este, prin natura lui firească, o veşnică noutate de la o clipă la alta. O astfel de tentativă este absurdă în întregul ei proces. O minte, cât ar fi ea de erudită, va rămâne de fiecare dată neputincioasă la întâlnirea cu noul în mişcare. Prin această încercare, plină de înfumurare, ştiutorul îşi demască propria ignoranţă.

Numai când întreaga condiţionare tace – tăcere desăvârşită – se deschid largi perspective pentru ca ‘Adevărul’ singur să ni se destăinuiască. Deci, smerenia neputinciosului a dat prilej Sacrului să ne invadeze întreaga fiinţă. Şi El se exprimă prin Iubire, Frumuseţe, Bunătate şi o desăvârşită înţelegere a tuturor fenomenelor de viaţă care ne apar în cale. In noul climat, dispunem de o nouă minte, necontaminată de timp, în care orice stări tensionale sunt cu desăvârşire eliminate.

Iar mintea condiţionată amuţeşte când i-am descoperit atitudinea prezumţioasă şi meschinăria ce o defineşte. Atenţia, care este calitate a Sacrului din noi, este singurul instrument care concretizează practic acest fenomen.

In concluzie, folosind atenţia lucidă, observăm şi ascultăm masa de gânduri, reacţii, imagini, sentimente care apar la contactul cu mişcarea vieţii. Intâlnirea simplă, directă şi nemijlocită cu toate acestea ne conduce la starea de armonie, de vid psihologic ce reprezintă o adevărată fereastră către Infinit, în care, faptic, ne scufundăm.

In această ipostază, prin tăcerea ştiinţei finite, dispunem de o ştiinţă nemărginită, cuprinsă într-o minte nemărginită, capabilă să se reînnoiască cu fiecare clipă.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație: