Ilie Cioară – Cum au apărut credinţele?
Ilie Cioară: Cum au apărut credinţele? La un moment dat lumea era confuză, fiinţele trecuseră din faza de duhuri creatoare la faza în care au vrut să aibă un înveliş corporal pentru a-si cunoaşte opera. Oamenii nu mai ştiau ce sunt, corpul sau altceva decât corpul. Atunci s-au produs aceste crezuri. Oameni plini de importanţă, dornici de glorie, au început să influenţeze lumea, ei socotindu-se mai presus decât ceilalţi. Şi au pus temelie religiilor. Şi-au adunat proprii susţinători şi până la urmă au apărut religiile. Care încuie oamenii în tipare. Acesta este tiparul. Nu poţi să fii creştin dacă nu intri în tiparul pe care ţi-l prezintă instituţiile. Instituţiile create sunt lumeşti. Şi trebuie să faci doar ce-ţi spun reprezentanţii lor. Deci, omul nu are libertate, omului i se ia libertatea şi se socoteşte el (preotul) ca fiind îndrumător.
Îl fac pe om să depindă…
IC: Îl faci pe om să depindă de tine, să te plătească şi aşa mai departe. Este credinţa altceva decât o proiecţie mintală? Este altceva? O proiecţie măruntă, limitată. Eu am o credinţă, dumneata ai altă credinţă sau dumneata ai credinţa necredinţei în Dumnezeu. Ateul. Ce este ateul? Are şi el o credinţă, nu există altceva decât ceea ce văd sau pe ce pun mâna. Cam asta este lumea. Suntem egali, nu există cineva mai presus de ceilalţi, la nivelul acesta de care vorbim. Desigur, la nivel de minte sau în ce priveşte trupul ne deosebim. Nu există două persoane la fel în toată lumea. Şi amprentele digitale şi înfăţişarea sunt diferite. Dar la nivelul esenţei, toţi sunt la fel. Esenţa din noi este altceva decât Dumnezeu? Şi daca este Dumnezeu în noi, înseamnă că avem toate însuşirile lui Dumnezeu. Noi suntem prima creaţie a Lui şi suntem dotaţi de Dumnezeu, binecuvântaţi, să zicem aşa, să creăm la rândul nostru. Noi suntem simultan creatură şi creator.
Hai să descoperim însuşirile acestea! Nu prin credinţă le descoperim şi nici cu mintea. Oamenii pun accent pe minte. Atât cred că sunt. Au corp şi au o minte. Şi cum să descoperi cu mintea imensitatea care este? Mintea este limitată întotdeauna.
Am scris undeva: Cum putem să întâlnim noul care este în continuă transformare. Viaţa care este în mişcare continuă si noutate permanentă? Viaţa este un întreg. Cum să o întâlnesc eu cu un fragment din mine? Cu mintea pot eu să o întâlnesc? Mintea este un fragment. Şi cum realizăm întregul? Dumnezeu prin Conversaţii (Neale Donald Walsch) a dat formula cea mai accesibilă şi cea mai directă. Prin starea de a fi. Când mintea tace. Şi în golul psihic care apare ce suntem? Observaţi că suntem imenşi? În golul acesta. Este un vid în care suntem stare de pură conştiinţa. Vedeţi? Şi în această stare de pură conştiinţă, de vid, mintea tace, suntem una cu întregul fără să vrem noi. Suntem absorbiţi în întreg. Ce suntem? Una cu Dumnezeu. Cât mai multe clipe realizate, în acest fel, înseamnă demolarea treptată a ego-ului. Pentru că egoul sau sinele fals nu funcţionează decât prin trecut sau viitor. Ce este trecutul? Ceva mort. Ce este viitorul?
O imaginaţie. Numai prezentul este un fapt. Acum. Acum. Acum. Eterna clipă. Care este timpul adevărat. Singurul timp care există este clipa asta, care este şi nu este. Este şi dispare. Nouă, nouă, nouă.
Eram la un parastas la biserică. Cam două ore a durat rostirea pomelnicelor.
Este un formalism.
IC: Asta este practica. Crezi că ai făcut tot ce trebuie şi te linişteşti. Mă duc, depun lumânărica, mă împărtăşesc.
Asa eram si eu. Eu vorbesc din ce ştiu si din ce am făcut. Mă duceam mulţumit. M-am împărtăşit, m-am spovedit şi mai departe ce? Mă prindea egoul. Cu gândul ăla, gândul ăla, gândul ăla. Şi mă luptam cu ele. Şi iată că, de fapt, nu mai este nevoie de nicio luptă. Doar să vezi. Şi Viaţa cum o întâlnim? Cu ce? Cu ştiutul de ieri? Ştiutul este vechi întotdeauna si Viaţa este nouă. Hai s-o întâlnim cu adevărat. Cum o întâlnim? Când tace mintea. Şi nu aşteptăm nimic, nu imaginăm nimic. A fi una cu Viaţa, a o accepta aşa cum vine este starea de Dumnezeu. Starea de fiu de Dumnezeu. O acceptăm cum vine. Şi dacă o acceptăm cum vine, noi suntem un întreg, atunci nu ne mai afectează absolut nimic, nici moartea şi nici viaţa cuiva.
Dacă accepţi totul asa cum vine, ce înseamnă alegerea făcuta de om?
IC: Ce înseamnă alegerea? Când vine acel ceva înseamnă că merităm acel ceva. Noi suntem cauza atunci când ne apare ceva în cale sau este o provocare spre folosul nostru. Cum te cunoşti? Fugi în pustiu? Am mai spus povestea. Vedeţi, când accepţi tot ce vine, deşi este o provocare, o propunere, dacă accepţi ai liniştea interioară. Şi în liniştea interioară intuiţia îţi spune să faci aia sau să nu o faci. Vedeţi dumneavoastră? Nu este aşa, ascult eu, dar fac alegerea cu mintea, pentru că mintea este relativă întotdeauna. Asta nu este acceptare.
În Conversaţii (Neale Donald Walsch) se spune că orice întâlneşti reprezintă un mesaj pentru tine.
IC: Eu ştiu la ce se referă. Orice întâlneşti în viaţă, de exemplu, lauda, insulta, un fapt oarecare care te stresează, te provoacă să accepţi şi să înţelegi. Şi înţelegerea nu vine decât prin tăcerea minţii. Vezi, mă uit la un om şi dintr-o dată, din mine, pentru că sunt obişnuit să aleg oamenii, acesta îmi place, acela nu-mi place, ce intervine? Egoul, nu-mi place de acesta, îmi place de altul. Dar când accepţi tot ce-ţi apare în cale, atunci apare liniştea. Şi atunci eşti independent şi ştii dacă să continui sau nu.
Sunt reziduuri în noi care ne creează realitatea.
IC: Desigur că sunt reziduuri în noi, nu degeaba ne apar în cale.
Dacă priveşti aşa lucrurile…
IC: Le iei cum vin. Liniştea vine de la sine. Deci efectul trece.
Domnu Cioară, când vi se întâmpla ceva, analizaţi faptul acela?
IC: Nu. Doar văd. Asta acum. Dar, înainte făceam analize, mai bine făceam aia, mai bine făceam aia. Încercam să găsesc soluţia cu mintea. Pe urmă mi-am dat seama că mintea te duce doar atât cât este ea. Şi ea este limitată întotdeauna. Limitată şi condiţionată. Posedată şi posesivă.
Îţi aduci orice lucru care ţi se întâmplă?
IC: Da, vedeţi mulţi au pus problema asta. Cum te comporţi în prezent? Atragi nişte forţe negative. Prin ce? Prin negativul din tine. Urmăreşti un scop meschin. Sau cineva ţi-a zis o vorbă şi te gândeşti în mod negativ la acela. Gândirea ta negativă atrage negativul care este peste tot. Universul este plin de gânduri. Când eşti liniştit şi îţi apare un gând doar îl vezi şi atât. Fie că era în tine şi iese la suprafaţă, într-un moment de linişte, fie că vine din exterior. Noi bombardăm lumea cu gândirea noastră şi suntem bombardaţi. Şi calitatea gândurilor noastre, fiind gânduri limitate, este relativă şi joasă.
Numai gândul nelimitat ajută. Când ieşeam din corp, ieşeam prin cap, prin creier, aveam gândul nelimitat cu care luam contact şi ziceam: Doamne, ca şi cum l-aş fi primit de undeva de sus. Şi ce-a făcut gândul nelimitat? A deschis chakra şapte. Eu nu mi-am dat seama, dar întotdeauna ieşeam din corp prin chakra asta. Întotdeauna trăgeam energia de jos şi ieşeam prin creştet. Am scris undeva că o singură dată am întâlnit o fetiţă, o frumuseţe, mă gândisem la Iulia Haşdeu sau nu mai ştiu la cine. Nu a apărut ea, a apărut o frumuseţe de fetiţă de 12-13 ani. Şi ce a făcut? M-a scos prin picioare. Şi am făcut o plimbare astrală. Atât. Altceva nu am urmărit. Gândindu-mă la acea entitate, a apărut aceasta. M-a scos prin picioare, dar eu întotdeauna ieşeam prin chakra din creştetul capului. Chakra asta a fost pregătită, s-a dezvoltat. Atunci nu mă gândeam la aşa ceva, nu ştiam de chakre. Ieşeam prin creștetul capului. Niciodată nu i-am dat importanţă până în momentul în care am început să cercetez chakrele.
Omul care visează noaptea iese prin această chakră?
IC: Nu ştiu pe unde iese. Poate ieşi prin altă parte. Est un simplu vis în care nu eşti conştient. Este lumea astrală. Ai înfăţişare de om, te întâlneşti cu oameni.
Ce se întâmplă când iei contact cu gândul nelimitat? Gândul este captat de suflet şi pe urmă împrăştiat în tot corpul până la ultima celulă. Când ajunge la ultima celulă experimentezi trăirea cu bucurie. Se înregistrează în suflet şi nu se uită niciodată o astfel de experienţă. Ceea ce avem noi prin minte se uită. O simplă informaţie. Azi o ştii, mâine nu o mai ştii. Dar trăirea aceasta nu se uită niciodată. Este trăirea cu sufletul, cunoaşterea prin trăire. Simpla cunoaştere nu-ţi ajută la nimic. Doar trăirea. Şi de aceea am insistat. Simpla cunoaştere nu-ţi ajută la nimic dacă nu este verificată prin trăire. Adică, simpla informaţie, eu ştiu aia, eu ştiu aia. Vezi-ţi de treabă, domne. Ştiutul este vechi întotdeauna. Dar trăirea este nouă. Se înregistrează în tot corpul. Se bucură ultima celulă de trăire, vedeţi? Sunt valori care nu se uită şi te întorci cu ele în viaţa viitoare. Ai impregnat întreaga fiinţă.
Am fost la cimitir şi am trăit în aer liber, acolo, cu gândirea nelimitată şi am discutat cu cineva despre întâlnirea cu Viaţa. De ce să faci tragedie din moarte? Nu trebuie să faci niciodată tragedie din moarte. Cineva şi-a uitat Divinitatea. Este un titlu în ultima carte, Divinitatea uitată, şi poezia asta are 39 de strofe. Cum am uitat Divinitatea? A apărut frica, frica de moarte, atunci când a apărut făptura asta firavă. Ce scrie acolo? Corpul omenesc a fost clădit, a ajuns la starea asta după 10,5 milioane de ani. L-au tot perfecţionat oamenii. Înainte era o caricatură. Era o pradă uşoară pentru animalele sălbatice. Şi treptat a apărut teama, teama de moarte, omul crezând că este doar corp, un corp muritor. Şi-a uitat Divinitatea care este nemuritoare. Şi a început să creadă gândul care îi spunea că este muritor. S-a identificat cu corpul. Dar, în realitate, nu suntem nici corp, nici minte. Atunci, nu mai putem să facem tragedie din moarte. O luăm aşa cum este. Cam asta, dragi prieteni. Dragi prieteni de drum. De drum spre desăvârşire.
Dar ce este omul? Este rezultatul a tot ceea ce a fost. Ce-ai gândit, ce-ai simţit, ce-ai exprimat, ce-ai trăit. Acesta este rezultatul, dacă vrei, a ceea ce eşti acum. Eşti un rezultat al vieţilor anterioare. Milioane de ani Dumnezeu ne-a trimis mesageri tot timpul. Nu au fost înţeleşi, unii au fost ignoraţi, alţii neînţeleşi, alţii ucişi.
Şi noi credem ceea ce ne spune mintea ştiutoare. Fragmentul care îşi imaginează. Ba una, ba alta. Acestea sunt piedici în a întâlni ce suntem noi cu adevărat. Suntem cu adevărat Creatorul. Fii de Creator. Dumnezei adevăraţi întrupaţi într-un corp omenesc. Asta suntem. Atât de mult m-a impresionat titlul acestei cărţi care mi-a venit la sfârşit, încât m-au podidit lacrimile. Nu mi-a venit prin cap să spun eu asta.
Care titlu?
IC: Fiecare om în parte este Dumnezeu întrupat. Titlul ultimei cărţi. Am ajuns la tema cu numărul 13. Scriu proza. Fac proză la ele şi o să văd. Editorul spunea că o să apară până în ziua de Paşti sau imediat după Paşti. Şi după aceea mai este încă o carte. Vine la mine Viorel şi mă întreabă: Cum merge cartea domnu Cioară? Păi, ştii cum merge? Nu merge, pentru că mai este una gata, între timp, dacă vreţi să o publicaţi şi pe aceea. Intr-un an mi-au publicat trei cărţi, nu aveam astâmpăr, nu aveam zi, nu aveam noapte. Acum, am luat-o pe îndelete. Şi ce a fost curios la un moment dat? Aveam comentarii, a trebuit să tai şi să o iau de la început. Nu am fost lăsat până nu am pus exact ce trebuia. Ei, acesta o fi Ramtha. Mai multe titluri am din cartea lui (Cartea albă) şi restul din Conversaţii (Neale Donald Walsch).
Tăcerea este grozavă. Tăcem oare cu adevărat? Aşteptăm ceva? Asta nu este tăcere. Tăcere. Şi tăcerea este conştientă. Eşti tăcut, dar eşti treaz? Eşti? A fi numai. Conştiinţă pură. Asta este adevărata tăcere. Nu aştepţi nimic. Nu aştepţi să cadă ceva de undeva. Dar omul, din-totdeauna, face ceva proiectând un scop. Face ceva doar având un interes. Doar simpla tăcere. Şi dintr-odată, dacă tace mintea, transcendenţa s-a produs, din lumea finită eşti în lumea infinită. Şi eşti una cu întregul, fără să cauţi, fără să vrei, fără să doreşti.
Am citit de experienţa unuia căruia i s-a întâmplat să fie una cu Totul cu Cosmosul. După un timp experienţa nu a mai avut aceeaşi intensitate. De ce oare? Urmărea un scop?
IC: A urmărit cu imaginaţia.
I s-a întâmplat ceva brusc si lucrul acesta l-a determinat să caute.
IC: A trăit fenomenul acestei contopiri şi pe urmă a început să se documenteze. Începând să se documenteze a făcut greşeala asta: a voit să întâlnească cu mintea, cu cunoştinţele, acel ceva care nu poate fi cunoscut cu mintea. Acel ceva s-a produs spontan, dar nu cu ajutorul minţii. Nu ştia. Când doar eşti, de fapt, tu trăieşti ceva, nu te-ai gândit mai înainte la acel ceva. Eşti adevărul pe care nu l-ai anticipat niciodată. Doar eşti. Înţeleg perfect ce mi-aţi spus acum, ca a avut o revelaţie fără să ştie şi atunci a căutat să-şi explice revelaţia prin ştiut, acumulând informaţii.
De ce fenomenul acesta, atunci când se întâmplă, ce în om un şoc atât de puternic? De ce experienţa asta este unică?
IC: Atunci când am văzut că nu este moarte, vă daţi seama? Ce ştiam de dedublare? Citisem de spargerea cgoului cât vrei dumneata, despre iluminare toată literatura indiană este plină. Dar când s-a produs fenomenul nu l-am putut defini. Vreo două ore m-am întrebat: Ce este asta domne? Una este să citeşti şi alta este să se producă fenomenul. Apoi, am descifrat. S-a desprins de mine religia şi am început să scriu.
Fiecare întâlnire de-a dumneavoastră cu clipa este…
IC: Este ceva normal. Trecerea din finit în infinit se realizează fără s-o caut. Puneţi întrebarea şi deodată eu sunt infinitul. Şi răspunsul îl văd prin trăire. Îl trăiesc pe moment.
I: Spuneaţi că înainte să se întâmple asta, cu o lună sau două, simţeaţi o senzaţie de ceva…
IC: De amărăciune.
Şi dacă urmăreaţi senzaţia de amărăciune, nu dispărea?
IC: Nu. Pe urmă mi-am dat seama că egoul îşi plângea de milă. Îşi pierduse autoritatea decizională. Nu eram în starea de a fi atunci, eram în starea de căutare. Eram cu religia atunci. Priveam, ascultam şi a venit amărăciunea. Ce-o fi amărăciunea asta? Era apăsătoare.
Acum câteva zile îmi vin informaţii despre fostul meu director. Dau telefon la un fost coleg şi aflu de la acesta că directorul a murit. De câteva zile îmi venea mereu în minte. Probabil că se gândea la mine. Îi dădusem două cărţi: Moartea morţii şi desăvârşirea şi o călăuză astrală. Dacă simt aşa ceva, zic: Du-te domne în lumea ta, nu mai pierde vremea pe aici. Acesta este gândul care foloseşte omului.
De multe ori mi se întâmplă să simt că trebuie să fac ceva. Plec şi-l fac şi este bine făcut. Adică, fără să trec prin minte. De multe ori întreb: Mă duc sau nu mă duc? Şi simt categoric: Nu! sau Du-te! Intuiţia… când tace mintea, dar numai când tace mintea. Vedeţi, apare şi întrebarea vicleană a egoului: As vrea să fie aia, dar să întreb. Şi fondul este alterat deja. Şi nu mai vine intuiţia. As vrea eu Doamne, dar aş vrea aşa cum vreau eu!
Vedeţi, când este starea asta de trezire, sinele te conduce fără să mai intervină mintea. Şi acesta este drumul bun.
Oamenii obişnuiţi trăiesc sub mască. Voit sau nu, folosiţi masca. Vine cineva şi vă spune ceva. Interesul dumneavoastră este să nu arătaţi. Arătaţi altceva decât ce este. Asta este masca. De aceea am spus: Aruncaţi măştile! Dacă aveţi ceva de spus, spuneţi deschis omului. Numai dacă vă întreabă. Nu interveniţi cu critica sau cu arătarea greşelii. Numai dacă eşti întrebat.
Unii vor să ajute lumea din jur. Vezi-ţi de treabă, nu ajuţi pe nimeni. Ajută-l pe acela care vrea să fie ajutat. Dar mai întâi trebuie să te ajuţi pe tine. Cum poţi să ajuţi tu lumea când nu te poţi ajuta pe tine? Numai când ai găsit în tine adevărul absolut şi altul este interesat, pentru că vede la tine un comportament diferit de comportamentul celorlalţi oameni, atunci omul îţi pune întrebarea: Ce fac? Am asta, asta… Şi atunci tu îţi deschizi sufletul complet şi nu spui altceva decât ceea ce este adevărat. Nu cauţi să menajezi. Spui clar. Este greşeală? Greşeală. Este bine? Bine. Adevărul. Nu jucăm teatru. Toată lumea joacă teatru. Lumea, în general, joacă teatru. Foarte rar găseşti oameni sinceri. Dacă înşeli lumea, te înşeli întâi pe tine domne. Tu nu eşti Dumnezeul din tine atunci când vrei să înşeli pe altul.
Spuneţi că omul care nu este conectat la întreg simte nevoia să înşele pe altul
IC: Este conectat la interesul lui. Nu-şi vede decât interesul lui, gloria, renumele. Dacă eşti cu întregul vezi pe toată lumea la fel. întregul din mine vede întregul din fiecare om. Şi vede Realitatea din fiecare om. Atunci, cum pot eu să fac deosebire între mine şi el? Şi cum pot să nu fiu sincer cu un om dacă sunt sincer cu mine? Sinceritatea mea pot să o arăt şi celorlalţi.
Oamenii joacă teatru ca să obţină un anume rezultat.
IC: Am scris undeva, un om foloseşte o panoplie întreagă de măşti după cum indică interesul. Apare ceva. Care este interesul meu? Să fiu blând sau să tac sau să vorbesc, să încurajez sau să descurajez.
Şi ca să îndepărtezi această panoplie de măşti în care ai pus energie…
IC: Doar, simplu, să le vezi şi atât. Şi dintr-odată se adună întreaga energie în tine. Panoplia asta de măşti îţi împrăştie energia. Şi efortul de a juca teatru te costă energie. Dar când eşti întreg, atunci este simplu. Energia este completă în tine. Eşti sincer, eşti inocent, eşti tot ce vrei, bunătate, iubire, tot ce vrei. Nu este niciun interes acolo. Eşti numai. A fi, a fi, a fi.
Comportarea oamenilor arată cât de mult se obişnuiesc cu falsul, se identifică cu ceea ce nu sunt şi consideră acest lucru realitatea. Asta este. Şi nu înţeleg că pot alege să fie altceva, pentru că prin repetare oricare lucru devine atât de puternic încât se tranformă în realitate. Asta se întâmplă cu toată lumea.
Minţim, minţim şi socotim că minciuna este necesară. Asta este realitatea. Creştinul ortodox: La noi este adevărul. Ceilalţi toţi, nişte rătăciţi. Asta se întâmplă peste tot în religii. Fiecare religie spune că la noi este adevărul absolut. Şi eu spun că nu este nicăieri. Este câte un fragment. Un fragment la creştinii ortodocşi, un fragment la catolici, musulmani, hinduşi. Câte un fragment. De asta împart lumea. Atunci când au început şmecherii să creeze credinţele, ca să domine lumea, lacomi şi de bani şi de glorie şi de putere, atunci au început să se separe oamenii între ei.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
