Ilie Cioară – Efortul, Ego-ul și Adevărata Cunoaștere
În perimetrul cunoașterii, totdeauna relativ și limitat, se utilizează termenul de “efort” în sens de muncă sub aspect fizic și psihic. Desigur că, funcționând la acest nivel, fără încordare fizică, nu ne-am putea, de pildă, construi o casă sau nu ne-am putea deplasa de la un loc la altul, etc.
De asemenea, nu am fi în măsură să învățăm o meserie sau o limbă, dacă nu am acumula, cerebral sau prin efort psihic, o seamă de cunoștințe, pe care apoi să le punem în practică.
În cadrul temei de față nu ne referim la asemenea activități psiho-somatice însoțite totdeauna de un scop clar, precis, bine determinat de anumite necesități impuse de viață.
Efortul cerut de tratarea subiectului nostru este, pe cât de aberant, pe atât de dăunător desfășurării normale a existenței. El este de natură psihică și ia naștere din propria condiționare. Deci, aria lui de desfășurare cuprinde, fără nici o excepție, zona limitată a ego-ului. Clipele plăcute sau dureroase, trăite odinioară și înregistrate în memorie, fiind aduse imaginativ în prezent, impun o atitudine cu totul inadecvată noutății oferite de viață, în neîncetata ei mișcare. În acest fel, sunt căutate cu insistență clipele plăcute de altădată și se evită cele neplăcute. Deci, ego-ul va oscila între un trecut ce i-a adus sau nu satisfacții și un viitor pe care-l dorește realizat, datorită dulceții plăcutului.
Iar dorința împlinirii cât mai complete a plăcerii, efortul îi va fi veșnicul stimulent. Întrucât prezentul nu satisface, el va încerca o gamă întreagă de soluții, care să-i dea o rezolvare sau să fugă de cealaltă.
Trecutul fiind mort, iar viitorul stare incertă, amăgitoare, interferența lor va da naștere la stări conflictuale, în final, suferințe cu efecte stresante corespunzătoare.
Efortul devenirii spirituale, de pildă, fiind cuplat cu scopul, încă de la început, este strâns legat de teama neîmplinirii, pe de o parte, iar de alta, de proiecția amăgitoare pe care și-o face discipolul. Deosebit de asta, efortul, prin esența naturii lui, nu este decât o stare de violentare a practicantului. El se încordează în mod conștient, atât psihic cât și fizic, pentru a realiza un rezultat închipuit, care nu poate fi decât o stare iluzorie.
Fragmentarea ființei umane între “ego-ul” care face efort și idealul urmărit apare o consecință firească, ce obstrucționează, în mod categoric, atât buna înțelegere, cât și depășirea efemerului.
Simpla conștientizare a acestei dualități, fără a avea în vedere urmărirea vreunei împliniri, conduce, în mod inerent, la tăcerea gândirii. Și, odată cu această tăcere, dăm peste o energie pură care, ea însăși, ne arată a fi realitatea ființei noastre.
De-acum, funcționând atemporal, cunoaștem prin trăire directă Iubirea sacră, prin care ne integrăm în Nemărginirea din care toate purced și spre care toate se îndreaptă în mod fatal.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
