Ilie Cioară – Eu vorbesc de Adevărul Absolut, pe care orice om poate să-L întâlnească

Getting your Trinity Audio player ready...

Mi-a spus persoana cu care discutam că citise cartea Moartea morţii şi desăvârşirea. Mi-am dat seama că o frunzărise numai. Ii murise băiatul şi dorea neapărat să mă duc să întreb de el în astral. I-am spus că nu mă mai deplasez în astral. Mi-a răspuns că am decepţionat-o. Am întrebat-o dacă a început să o intereseze viaţa de dincolo de când i-a murit băiatul. Mi-a răspuns: Da. Am adăugat: Acesta este cadoul dumneavoastră. Până acum nu v-a interesat. Spuneţi-mi, ce rost mai are să te zbuciumi că ţi-a murit copilul? Unde este raţiunea, că doar eşti intelectuală? Care este raţiunea? Mă întreabă apoi: Domnu Cioară, dar dumneavoastră aţi avut copii? Vreţi să îmi spuneţi că dacă aş fi avut copil şi s-ar fi întâmplat lucrul ăsta, aş fi plâns ca şi dumneavoastră? A murit, a murit. Dar eu ştiu că nu este moarte. Asta este la mine. Am certitudinea nemuririi.

Şi despre asta am scris, despre asta discut cu oamenii, ca să îi conving să nu facă tragedie din moarte. Nici de a ta, nici de altuia. Greu. M-a întrebat dacă sunt fericit. Cum să nu fiu? Bineînţeles că sunt fericit. Pentru că nu văd de ce m-aş necăji. In afară de faptul că trebuie să scriu. La sfârşit a plecat împăcată. I-am spus să citească, să pună în aplicare şi apoi să revină ca să stăm de vorbă.

Au venit, apoi, doi yoghini şi mi-au cerut permisiunea să ma înregistreze. Erau documentaţi şi încercau să mă pună în dificultate întrebându-mă diverse lucruri. La sfârşit le-am spus că pot să revină curând.

M-au sunat de la editură să îmi spună că mi s-au vândut cărţile la expoziţia de carte. M-au întrebat de ce nu am venit la prezentare. I-am răspuns editorului că nu am primit o invitaţie din timp, şi apoi ce să fac? Să-i contrazic pe ceilalţi vorbitori?

Dumnevoastrâ vorbiţi de eliberarea de acumulările minţii, iar ceilalţi sunt intelectuali. Cum să spui să iei viaţa aşa cum vine? Nimeni nu spune să procedezi aşa, ci luptâ-te, fă ceva.

IC: Miliardele de oameni au miliarde de adevăruri. Fiecare cu adevărul lui. Dar eu nu vorbesc de adevărul individual. Aici este neînţelegerea celorlalţi. Eu vorbesc de Adevărul Absolut, pe care orice om poate să-L întâlnească. Dar oamenii sunt închişi în tipare: credinţa mea, credinţa ta, teoria mea. Eu vorbesc de un singur adevăr pe care poate să-l întâlnească orice om atunci când aruncă tot ce ştie.

Cum să arunc? Simplu. Dumneata nu vezi că eşti limitat. Nu vede. Acela este adevărul lui. Priviţi religiile. Ce exemplu mai bun ca acesta poate fi dat? Religiile sunt în conflict unele cu altele. Pentru că oamenii, adepţii, se află în calapoade de gândire, de raţiune, unele în contradicţie cu altele.

Hai să luăm un exemplu pe care omenirea l-a considerat adevărat mii de ani: pământul este plat. La un moment dat toată lumea a crezut că este plat, pentru că atunci când repeţi un lucru fals şi începi să-l crezi adevărat, devine adevărul tău. Cam astea sunt discuţiile cu oamenii.

Lăsaţi totul deoparte şi accesaţi starea de a fi. Ce este starea de a fii înseamnă să iei lucrurile aşa cum vin.

Important este cum te întâlneşti cu tine. Prin întâlnirea corectă cu tine îţi descoperi natura divină. Fiindcă toţi avem Scânteie Divină. Toţi avem aceeaşi natură divină. Egoul a încurcat toate lucrurile. Toată tragedia umană vine de la această minte condiţionată. Sau conştiinţă socială, cum i se mai spune. Conştiinţă formată de mama, tata, biserica, şcoala, cărţile citite.

Numai când eşti una cu momentul Vieţii poţi să îl trăieşti şi asta este realizarea naturii tale. Realizarea naturii proprii fără să proiectezi ceva. Dar oamenii proiectează întotdeauna numai ceea ce cunosc şi apoi merg după acel lucru. Cine anume se proiectează? Egoul. Egoul este în acelaşi timp imaginea care se proiectează, dar şi cel care urmăreşte ceea ce a proiectat. Şi atunci îţi dai importanţă: Uite ce am realizat eu cu mintea mea. Egoul este implicat, şi în tot acest proces egoul s-a urmărit pe sine.

Putem să luăm lucrurile aşa cum vin? Să le vedem doar? Atât. Simplă conştientizare. Şi ştii ce realizezi? Realizezi această stare de a fi şi în această linişte profundă a ta apare intuiţia care te conduce. Este un lucru extraordinar.

Cât de simplu este să trăieşti numai. Să fii numai. Cine creează problemele? Te gândeşti la boală, te gândeşti la o nenorocire care are să vină, şi tu le atragi de fapt. Sau creezi trauma psihică.

Am vorbit mereu de iluminare. Eu am şi experienţa sfinţilor. Şi una şi alta. Nu alergi după iluminare pentru că nu ştii ce este. Ea se produce când vezi ce nu este starea de a fi, când vezi acest egou care te traumatizează întreaga viaţă. Nu-ţi place aia, nu-ţi place ailaltă, o fi aia, n-o fi aia, teama, frica, lăcomia, ambiţia, orgoliul. Când ajungi la asta m-a întrebat cineva daca mai merg la biserică. De ce să mai merg? L-am întrebat: Nu ai citit cartea Moartea morţii fi desăvârşirea?

Când ajungi la această iluminare lucrurile se desprind de tine, nu tu de ele. Rugăciunea inimii s-a desprins de mine, s-a desprins religia de care făcusem pasiune, spovedania, împărtăşania, toate s-au desprins ca inutile. Nu tu le faci inutile.

Nu spui nimănui să-şi lase religia, filosofia. Se desprind de la sine pentru că nu le mai vezi utilitatea, inclusiv tiparele de credinţe. Nu mai poţi să fii legat de ceva din afara ta.

Am spus cuiva: Nu mai faceţi pasiune pentru cineva din afară pentru că vă degradaţi propriul Dumnezeu din dumneavoastră. Sau condamni pe cineva pentru ceva ce a făcut. Nu poţi să-l condamni pentru că îl condamni pe Dumnezeul din el. Este greu să pună oamenii în aplicare.

Dumnezeii au intrat în trupuri să facă experienţa materiei şi au uitat…

IC: Au pierdut contactul cu Divinitatea din ei. Pentru că au fost atraşi de iluzia vieţii.

Au revenit mereu în trupuri. Au avut o plăcere teribilă…

IC: Să trăiască fizic iluzia vieţii. Şi eşti în mare pericol să îţi pierzi identitatea. Când ai venit în materie era pericolul să îţi pierzi identitatea, spune undeva Ramtha.

Ce ar fi însemnat asta? Până la urmă o recuperezi.

IC: Nu spune. Bine, bine, dar este Scânteia. Cum să pierd Scânteia din mine? Este creaţia directă a lui Dumnezeu. Să o pierd? Cum poţi să pierzi ceva care este nemuritor. Nu ai cum.

M-a întrebat cineva ce înseamnă totul în toate şi toate în tot. Sursa surselor este în toate aşa cum toate sunt în Sursa surselor. Dumnezeu este pe tot şi totul este Dumnezeu. Sunt declaraţii pe care dacă nu le trăieşti nu ai cum să le interpretezi. În logica umană, liniară, nu pot fi explicate.

Este provocator să trăieşti moment de moment la nivelul acesta. Să-ţi aminteşti să nu condamni.

Te obişnuieşti. Insistă şi vei vedea că aşa cum te-ai condiţionat să judeci, să condamni, acum cu aceeaşi perseverenţă alegi să mergi în sens invers.

Antal voia neapărat să ne convingă. Până s-a spart egoul vedeam în el… eram gata să-i sărut picioarele, când m-am dus dincolo. Şi când s-a produs fenomenul nu l-am mai înţeles. Şi a venit şi el mai rar, mai rar. Până la urmă a învăţat de la noi.

Eu am adus rugăciunea inimii în cerc şi pe urmă el a impus-o.

La început a zis că nu. Dar el nu o făcuse în viaţa lui. Dincolo, entităţile trăiesc pe niveluri de înţelegere. Şi fiecare coboară de la nivelul lui la reîncarnare. Pentru că numai aici evoluăm. El ne-a spus odată: Şi aici este posibilitate de evoluţie, dar trebuie început de jos.

Dincolo nu este evoluţie. Dacă ajungi la un nivel de înţelegere mai mare, poate este posibil. Altfel, trebuie să vii aici ca să eliberezi tot ceea ce nu-ţi aparţine. Să arunci mentalitatea omului legat de Pământ.

Acolo nu întâlneşti tipurile de provocări din acest plan. |

IC: Am întâlnit acolo planul cinci sau Paradisul. Am întâlnit-o pe sfânta Ecaterina. Muzică divină, grădini suspendate, iar lumina era gălbuie.

În Cartea Albă, Ramtha a dat exemplul lui Buddha. A ajuns acolo și și-a facut palatul dorit. Arunci undiţa şi prinzi imediat peştele. Desigur, toate se întâmplă imaginativ. Dar pe urmă şi-a pus problema: De unde vine lumina asta? Şi unde este Dumnezeu. Şi numai când şi-a pus problema şi s-a întrebat aceste lucruri a apărut un spirit care să-l ajute. Este remarcabil.

La nivelurile astea trăiesc oamenii sute sau mii de ani. Sunt mulţumiţi cu ce este acolo.

Am întâlnit Scânteia Divină şi asta m-a impresionat tot timpul. În închisoare tot timpul îmi aminteam de experienţa aceea şi mă adunam înăuntru. Şi simţeam fericirea. I-am înţeles şi pe creştinii care mergeau la moarte, care erau crucificaţi. Mergeau cântând. Pentru că intrau înăuntru. Şi trăiau entuziasmul morţii pentru Iisus Hristos. Când eşti înăuntru, întreg, nu te interesează situaţia exterioară. Nici foamea, nici setea, nici dacă eşti liber sau în închisoare. În orice întâmplare intră înăuntru şi fii numai. Atât. Fii. Şi în starea asta de a fi, dacă poţi să stai cât de cât, aceasta îţi indică ce trebuie să faci în continuare. Nu te foloseşti de minte. Mintea este relativă. Cam asta este domne.

Să urmezi pe cineva este imitare. Tu afli informaţia şi tu însuţi pui în aplicare informaţia. Este cu totul altceva decât a urma pe cutare sau a imita. Oamenii nu înţeleg rostul acestei trăiri personale după ce ai aflat o informaţie. O pui în aplicare şi te desprinzi de acela care ţi-a transmis-o. Am scris undeva: Mă daţi la o parte pe mine si rămâneţi cu informaţia. Mergeţi singur pe propria răspundere şi propria trăire.

Fără trăire emoţională nimic nu realizăm. A cunoaşte doar intelectual este doar o repetare și degradare, de fapt, pentru ca egoul îşi dă importanţă că ştie. Acest ştiut este tragedia umană. Simplul ştiut. Trăirea emoţională, aşa cum am scris în ultima mea carte, Cunoaştere directă – Trăire emoţională – îndumnezeire, este necesară. Trăirea emoţională, care se înregistrează în suflet şi nu se mai pierde niciodată. Nici în viaţa asta, nici atunci când treci dincolo.

Sufletul a fost creat după ce a fost creat Spiritul de către Dumnezeu. Un gând care a străbătut Spiritul a creat emoţia, care este sufletul. Sufletul păstrează memoria lucrurilor ca emoţie şi nu ca ştiut.

În acelaşi timp emoţia este şi ştiut pentru că omul devine înţelept după ce o acumulează.

IC: Acel sentiment pe care l-ai trăit se înregistrează profund şi acolo rămâne. Nu mai ai nevoie de altă experienţă, pentru că ai cunoscut-o, ai trăit-o. Şi asta te propulsează mai sus, la un alt nivel. Trăirea te propulsează la un alt nivel. Este aşa de simplu. Şi în acelaşi timp nu este simplu. Pentru mintea condiţionată nu este deloc simplu. Dimpotrivă, este o contradicţie.

Fiecare om care a trecut pe la dumneavoastră, atât cât a insistat fiecare, a fost transformat de această întâlnire.

IC: M-au întrebat mai mulţi: Domnu Cioară, mai este cineva ca dumneavoastră? Nu ştiu domne, nu am întâlnit.

Vin oamenii, discutăm. După aceea, iar vin, iar discutăm. Cu unii dintre ei, ca şi când nu aş fi vorbit niciodată. De atâtea ori ne-am întâlnit, am discutat, au înţeles şi vin iar. Ştiu de ce. Egoul şi conştiinţa socială sunt atât de adânc imprimate în sufletul omenesc încât nu pot să le depăşească. Pleci de aici şi spui că ai înţeles. Foarte bine! Atunci când ascultă, omul trăieste cu mine Adevărul Absolut. Când pleacă îl fură iar egoul. Uită.

Şi ca să devină sentiment în suflet, ca să nu mai uite niciodată, ce trebuie să facă omul?

IC. Numai să fie atent, atent la mişcarea minţii sale.

Atât se cere. Să fie atent la felul in care mişcă această minte, care este condiţionată. Şi ea tace. În tăcerea asta realizează pentru o clipă natura reală a fiinţei sale. Pentru că atunci se află în faţa Eternităţii. Şi este absorbit de Eternitate şi trăieşte fiind una cu Ea. Ce este aşa de greu? Desigur, pentru mine nu este greu, deloc, să vorbesc şi să trăiesc.

A venit cineva aici şi m-a întrebat cât trebuie să mă plătească. I-am spus că nimic. Folosul a fost al meu, am continuat. Cum aşa? M-aţi obligat să trăiesc adevărul absolut prin întrebările puse.

Într-o altă zi au venit mai multe grupuri şi am vorbit toată ziua, de dimineaţă de la ora nouă până seara la ora douăzeci si unu. Nu am mâncat nimic toată ziua. Seara eram perfect odihnit. Am trăit înăuntru. Obligat să trăieşti înăuntru, de unde să mai fie oboseală? Nu are cum să mai fie oboseală. Oboseala este dată de gândirea haotică a egoului. Asta epuizează energia. Trăirea adevărului îţi dă forţă. Forţa vieţii. Trăieşti cu adevărat. Şi când trăieşti acumulezi vigoare spirituală şi trupească.

Fiinţele umane creează constant. Acum noi creăm boli, griji, necazuri.

IC: Creăm hormoni de bătrâneţe şi de boală prin gândirea asta limitată. Glanda pituitară funcţionează lansând numai hormoni de boală şi de moarte.

Pentru că avem …

IC: Numai gânduri din acestea. Atunci noi ne creăm bătrâneţea, noi ne creăm bolile, noi ne creăm moartea. Prin ce? Prin hormonii pe care îi fabrică această glandă. Cu ce o hrănim? Cu gânduri limitate. Cu teamă, cu ambiţie, cu ură, cu lăcomie, mai ales frică. Frica este devastatoare pentru tot corpul. Frica de ziua de mâine, frica de moarte. Frica este una singură, dar ia forme diferite. Noi creăm distrugerea corpului. O realizăm de minune. Şi dincolo ne facem iadul o splendoare. .. Tot ce gândeşti se înregistrează şi pleci cu gândurile acelea.

A venit cineva şi îşi făcea reproşuri: Am greşit faţă de soţ. I-am spus: Doamnă, când ai să mori şi ai să pleci cu acest gând, că ai făcut rău soţului sau oricui altcuiva, ai şi creat condiţia iadului de dincolo şi îl trăieşti o perioadă până când ai să te trezeşti, pentru că nu este veşnicie dincolo.

Am întâlnit acolo oameni care au trăit în iadul creat de ei 20-25 de ani. Şi tot au ieşit până la urmă la suprafaţă. Noi creăm iadul, desigur, pentru că plecăm de aici cu reproşul că am făcut una, alta. Să nu îţi reproşezi nimic. Nici Dumnezeu nu îţi reproşează, în cartea CCD scrie clar: Nu faceţi voi o ticăloşie atât de mare încât să depăşiţi bunătatea Mea. Ce vreţi mai mult? Şi atunci de ce să vin eu să mă autoînvinuiesc? Am făcut, am făcut. Este experienţa pe care a cerut-o clipa aceea.

Dar din punct de vedere al eternităţii toate astea sunt iluzii. Sunt un joc al aparenţelor, aşa cum spun indienii.

IC: Desigur, un joc al aparenţelor. Totul este iluzie. Singura realitate este Viul din noi. Ce vreţi mai mult? De care nu scapi niciodată. Astea toate dispar, şi scaunul acela şi masa toate pier în zece ani, în 100 de ani, în 1000 de ani. Pier toate. Deci, nu sunt reale. Nu au realitate.

Nici emoţiile nu au realitate?

IC: Nu atunci când vorbim de emoţia înaltă, ca sentiment care se înregistrează în suflet. Dar zbuciumul sufletesc, care este o emoţie degradată, desigur că este dăunător. Dispare dacă este observat corect pentru că nu are o realitate proprie. Starea emotivă care se înregistrează prin trăire este creată de emoţia-sentiment. Când auzi de emoţie o asociezi cu tulburarea. Nu vorbesc în sensul acesta, ci în acela de sentiment.

Spuneaţi că dincolo rămâne o Scânteie.

IC: Ai şi suflet pentru că ştii cine eşti. Eram acolo un punct luminos, dar ştiam cine sunt. De aceea am şi pus întrebarea: Oare aceia sunt ca şi mine?

Tot ce am trăit mă ajută foarte mult să înţeleg viaţa. Am atâtea experienţe şi dintr-odată ţâşneşte înţelegerea unei trăiri. Extraordinar! Cum am putut vedea lucrul acesta când nu ştiam nimic? Nu citisem nimic. Sunt lucruri naturale, nu extraordinare.

Există oameni care au traversat continente pentru a întâlni un iluminat şi dumneavoastră spuneţi că nu este extraordinar?

IC: Este ceva natural. Pentru acela care trăieşte aşa ceva este natural.

I: Am fost atras de lucrurile acestea mereu. Nu a trebuit să caut departe. Mi s-a povestit de un domn care se numeşte Ilie Cioară, o persoană iluminată, care locuieşte în cartierul Colentina din Bucureşti, Şansele sunt aproape de noi, mereu.

IC: Nu sunt în afară. Pe Dumnezeu pe care vrei să-L identifici nu-L căuta în afară. Caută-L înăuntru. II căutăm întotdeauna în afară. Spunea sfântul Augustin: Te-am căutat în soare, în lună. Cum, Doamne, te căutam mereu în afară, dar Tu erai mereu înăuntru. Şi atât spune. Nu a trecut mai departe să-L întâlnească înăuntru şi să spună cum Îl întâlneşte. Atunci când am citit eram entuziasmat de sfântul Augustin. Dar nu a spus cum îl întâlneşte pe Dumnezeu înăuntru. Nu a ajuns la iluminare, pentru că dacă ajungea la iluminare nu mai era preot. Iluminarea te desprinde de toate.

Am citit o povestioară despre un sfânt indian care a ajuns la iluminare. L-a întrebat lumea: „ Ce aţi făcut imediat după ce v-aţi eliberat”? El a răspuns: „Am băut o ceaşcă cu ceai”. Arată naturalul unui astfel de lucru. Secretul descoperiri omului real constă în a accepta lucrurile aşa cum vin şi în a-ţi aminti de tine cât de des poţi.

IC: Ştiţi cum este? Eu pot şi să explic. Desigur, mergeam cu biserica şi cu rugăciunea inimii. Şi apoi când am înţeles că practica asta nu mă duce dincolo de mine, doar am privit Cine se manifesta? Omul vechi din mine, care era egoul. Doar l-am văzut.

Locuiam la Grozăveşti, la mansardă, lânga de fabrica de pâine Spicul. Toată săptămâna ascultam, seara, huruitul morii de la fabrică. Duminica, fiind zi de odihnă, nu mai era niciun zgomot. Ascultam liniştea. Altceva nu aveam, nici radio, nici telefon, nimic.

Doar trăiam şi atât. Doar trăiam. Apărea egoul cu ceva din trecutul meu. Ceva. O amintire. Doar observam. Ceea ce observam dispărea. Şi în golul psihic creat mă întâlneam cu mine. Atât. Şi aceste întâlniri cu mine erau doar simple întâlniri în care nu urmăream vreun scop. Doamne fereşte!

Citisem, desigur, despre iluminare, dar niciodată nu m-am gândit că aş fi putut să o obţin. Şi când s-a produs fenomenul nu am ştiut ce este. Dar, la trezire, dimineaţa, ca şi Ia Buddha.

Şi Ramtha spune la sfârşitul cărţii: „ Va veni si pentru voi o dimineaţă aşa cum a venit si pentru mine cândva”.

IC: Da, da. S-a produs în timpul somnului spargerea egoului. M-au întrebat mai mulţi: Aţi simţit ceva înainte? Da, o mâhnire de moarte. O stare de mâhnire. Fără motiv. Egoul îşi plângea de milă pentru că îşi pierde autoritatea. După aceea s-a produs fenomenul la mine.

Mă intrigă ceva. Oamenii aud că trebuie să te întâlneşti cu tine dar probabil oamenii se întâlnesc cu egoul şi nu cu cine sunt ei în realitate.

IC: Greşeala pe care o fac oamenii este că procedează ca pe plan fizic: aruncă scopul în faţă. Egoul proiectează scopul şi scopul este tot egoul. Adică egoul se urmăreşte pe el. Niciodată nu ajungi la iluminare aruncând scopul in faţă. Pentru că acolo este egoul care s-a proiectat spre mâine. Tot el este.

Tu doar vezi şi atât. Tot ce apare şi ţâşneşte din conştiinţa ta, din profunzimea fiinţei tale, doar vezi şi atât. Atent Doar vezi. Şi atenţia, care este chiar Sacrul din noi, dizolvă, dezagregă. Şi am văzut că gândurile acelea cu care mă luptam au venit din ce în ce mai rar. Deci, li se epuiza energia, care era egoul în toată splendoarea lui.

Fiind la serviciu eraţi atent la mintea dumneavoastră iar, apoi, mergând pe stradă procedaţi la fel?

IC. După ce s-a produs iluminarea?

Înainte.

IC: Eram cu rugăciunea inimii. Venea ceva şi spuneam doar Doamne. Şi iar venea. Şi apoi mă luptam cu gândurile şi nu era bine.

Şi apoi aţi început…

IC: Doar să privesc.

La început vă pleca mintea..

IC: Bineînţeles că pleca. Doar priveam. Doar priveam şi atât. Mă rezumam la a privi şi asculta lumea exterioară şi lumea interioară. Reacţiile minţii pe care trebuie să le întâmpini şi doar atât. Şi asta înseamnă dezagregarea ego-ului. Asta înseamnă, de fapt. Fără să faci ceva. Doar să vezi.

Am întâlnit şi în scrierile de spiritualitate: Să fii una cu ce este. A rămâne cu ce este. A rămâne la ce este. A fi. Doar a fi.

A rămâne cu ce este. Dacă apare ceva si vrei altceva să fie, atunci este prezent egoul căruia nu-i convine ce este si vrea să fie altceva diferit de ce a apărut.

Rămâi doar cu ce este. Şi ce este dispare. Pentru că eşti una cu ce este. Dispare pentru că nu-i mai susţii energia. Dar când tu nu vrei asta şi vrei altceva, atunci, acolo, este mintea care proiectează altceva din ea.

Aceasta este ştiinţa de a redeveni Dumnezeu?

IC: Da, da.

 

---

Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---

 

---

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.

---