Ilie Cioara – Experienta

In această temă încercăm să clarificăm experienţa, privită prin prisma activităţii psihicului uman. Ea îmbracă două aspecte diametral opuse.

Mai întâi acea experienţă iniţiată de individ, care se sprijină pe elemente extrase din câmpul conştiinţei şi păstrate memorial, ca reziduri ale unor trăiri anterioare. Apoi, există un alt gen de experienţă, care se realizează în chip spontan, direct şi nemijlocit. Prin esenţa ei este unicitate şi nu are nici un fel de tangenţă cu trecutul nostru psihologic.

Despre prima variantă, accentuăm că este vorba de o experienţă determinată de activitatea gândirii, care încearcă să readucă în prezent fapte sau întâmplări, ce au prilejuit cândva stări reale de plăcere sau durere. Asemenea trăiri au loc în mod frecvent numai la nivelul ego-ului, care este totdeuna limitat şi obsesiv. Şi fiecare din aceste repetări iniţiază, întreţin şi amplifică totodată, condiţionarea psihologică a individului.

Gândim, ne exprimăm şi acţionăm în mod mecanic, sub imboldul unor tipare, creaţii ale timpului şi spaţiului, în care ne-am dezvoltat.

Şi, datorită acestei structuri deficitare, deşi trăim în colectivitate şi pretindem că suntem fiinţe sociabile, totuşi ne comportăm ca nişte veritabili izolaţi.

Fiecare trăim numai în interiorul unei adevărate închisori, construită de noi înşine, avâd ca pivot central interesul personal, din care privim şi luăm decizii pe întregul parcurs al existenţei. Iar reîntoarcerea în timp pentru a retrăi imaginativ, senzaţiile de odinioară, constituie adevărate capcane, care ne încătuşează şi mai mult.

Mişcându-ne într-un perimetru limitat, în care domină ficţiunile, noi, în mod mai mult sau mai puţin conştienţi, excludem de la bun început orice posibilitate de a ne întâlni cu realitatea vieţii, a cărei diversitate de la o clipă la alta, este concomitent şi frumuseţe unică prin natura ei.

Vedem noi cu adevărat, nu numai intelectual, ci prin trăire personală, toate aceste simple semnalări?

Dacă conştientizăm mişcarea ego-ului, în ansamblul ei, fără să urmărim nici un scop anticipat şi fără să aşteptăm ceva de la această simplă întâlnire, vom constata că ceea ce este abordat în acest fel, dispare, se dezagregă, fără să lase vreo urmă memorială. In golul psihologic care survine, ca stare naturală, avem o nouă minte, perfect lucidă, nedimensionată, în ipostaza de supraconştiinţă şi energie pură.

Acest fericit moment, de perfectă armonie, reprezintă integritatea noastră în “Marele Tot” – uniunea cu Dumnezeu.

Minunata performanţă a fost atinsă numai printr-un simplu fascicol de atenţie lucidă, cu care am interceptat mişcarea condiţionată a dezordonatului ego. De reţinut că atenţia este unicul instrument, prin care Sacrul existent în noi, în fiecare, deschide calea spre măreţiile Infinitului, cu care ne contopim.

Aceasta este experienţa Sacrului, a doua variantă de care aminteam la început. Ea nu are nici un fel de asemănare cu experienţa ego-ului. Incepe cu golul psihic şi se termină în acelaşi gol. Practicantul, mişcându-se atemporal, este întocmai ca o oglindă, în care realitatea acestei lumi se destăinuie prin ea însăşi, el fiind un simplu narator a ceea ce observă sau aude, ca simple stări de fapt.

Numai şi numai acest gen de experienţă goleşte ego-ul de energiile deficitare, ce-l susţin, ca, în final, să-i spargă chiar carcasa, în care-şi duce existenţa de la o reîncarnare la alta. Odată cu această ultimă operaţie, în mentalitatea acestui fericit se produc mutaţiile radicale, care-i schimbă complet viziunea asupra vieţii. Inţelegerea unui astfel de om devine imposibilă, cât timp ego-urile îl judecă, traduc şi interpretează prin ecranul pseudovalorilor care îi condiţionează.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație: