Ilie Cioara – Gingasia

Aşadar, gingăşia este acea delicateţe a spiritului uman, care apare în chip natural şi cuprinde întreaga fiinţă concomitent cu pacea, liniştea – armonia interioară. In acest context, ego-ul şi-a încheiat orice fel de activitate, dând posibilitatea Sacrului existent în fiecare dintre noi să-şi anunţe prezenţa. Şi o face în chip fericit şi prin această însuşire, contribuind la sanctificarea practicantului.

Dar, omul obişnuit – adică acela care funcţionează la nivel de “ego” – n-ar putea el oare, prin anumite activităţi mintale, să-şi însuşească această calitate, atât de mult preţuită?

Punem această întrebare, fiindcă metodele educaţionale, care condiţionează fiinţele umane, fac recomandări în acest sens. Omul cult, rob al propriei vanităţi – uşor de înţeles – se străduieşte tot timpul să dea şi impresia de superioritate spirituală. Şi o face folosindu-se de un anume limbaj, gesturi şi alte diverse atitudini dinainte studiate. Insă, cu timpul, toate acestea mereu repetate, conduc la automatisme comportamentale, care, prin natura lor, sunt seci şi totdeauna amăgitoare.

Din practica cunoaşterii de sine, rezultă că orice iniţiativă a ego-ului, fie ea cât de bine intenţionată, nu poate să-şi depăşească limitele propriei condiţionări.

Ca atare, orice experienţă care îşi propune desprinderea de meschinăria lumescului, pentru a întâlni valorile inestimabile şi eterne ale Sacrului, nu este altceva, decât, o periculoasă aventură. Şi iată în ce constau riscurile.

Mai întâi, practicantul nostru porneşte la drum cu ego-ul, care-şi proiectează interesul propriu, transformându-l în ideal de atins. Deci, el se va găsi tot timpul experienţei în interiorul graniţelor sale.

Apoi, fiecare efort care tinde spre ţelul urmărit, nu face altceva, decât să-i întărească şi mai mult zidurile propriei închisori, al cărei prizonier de fapt, este.

Un alt risc, poate cel mai însemnat, este amăgirea atingerii succesului propus.

Desigur că eforturile repetate înregistrează anumite schimbări de suprafaţă, care, prin natura lor, camuflează în bună parte miezul ego-ului. Individul, datorită acestor înfrumuseţări cu totul superficiale, se autoapreciază crezând că a atins deja culmile spiritualităţii. Or, mândria, vanitatea, orgoliul şi trufia nu fac altceva decât, pe măsura intensităţii lor, să degradeze şi mai mult pe nefericitul îndrăzneţ. In bună parte victimă a ignoranţei, acest înfumurat va continua să-şi ducă existenţa într-o permanentă încordare, spre a-şi ascunde urâciunea din profunzime şi a proiecta în chip artificial, în exterior, acea însuşire pe care şi-a imaginat-o la început. In cazul nostru -gingăşia.

Şi unii – adevăraţi aşi ai ipocriziei – reuşesc să înşele o lume întreagă, pe tot parcursul vieţii lor!

Funcţionând tot ca prizonieri ai aceleiaşi dimensiuni, mai există şi o altă ipostază, tot atât de păgubitoare. Este cazul acelor persoane, care pretind de la alţii să-şi manifeste faţă de ei, această atitudine. Sunt ego-uri însetate de mângâieri ieftine. Satisfacerea unor astfel de solicitări conduce, în mod fatal, la pervertiri, în ambele sensuri.

Atitudinile ego-urilor nu trebuie incurajate, ci demascate cu intelepciune.

Deci, problema care se pune in aceasta tema, nu este cultivarea gingasiei, ci dizolvarea “ego-ului”. Si, de el scapam fara efort, numai prin intampinarea atenta a reactiilor psihologice prin care se manifesta automat, la provocarile fara incetare ale vietii in miscare.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.