Ilie Cioara – Iluzia

Noi suntem rareori în contact direct cu realitatea lucrurilor şi a faptelor. Cea mai însemnată parte a timpului, noi o petrecem cu amintirile, care au săpat urme mai mult sau mai puţin adânci pe scoarţa cerebrală. Şi, aşa cum ierbivorele rumegă iarba consumată mai înainte, la fel şi noi reluăm, imaginativ, evenimente care au avut cândva o desfăşurare reală.

Chiar şi atunci când ne proiectăm spre un viitor incert, nu facem decât să folosim tot elemente ale aceluiaşi trecut, cu unele modificări imprimate de imboldul prezentului.

Atât mişcările mintale, brăzdate de patina timpului, cât şi cele proiectate spre mâine, nu sunt altceva, decât stări iluzorii. Aceste imagini mintale, nu exprimă realitatea, ci sunt simple plăsmuiri care, prin intervenţia lor anacronică, ne rup de actualitate.

Datorită acestui mod defectuos de funcţionare, viaţa, în eterna ei mişcare şi prospeţime de la o clipă la alta, se scurge pe lângă noi, fără a o putea sesiza şi înţelege. Şi, tot ce trece prin consumarea normală a timpului, este ireversibil. Clipa care se consumă acum, nu o vom mai întâlni niciodată. Amintirea ei este şi rămâne pură ficţiune.

Tendinţa de a retrăi clipele trecute, este strâns legată de amintirea plăcerii pe care ne-a procurat-o la vremea respectivă trăirea reală. Şi noi, acum, în ipostaza de ego, vom fi în permanenţă interesaţi să repetăm la nesfârşit tot ceea ce ne aduce satisfacţii.

De câte ori nu ne-am lăsat târâţi prin hăţişurile timpului, rătăcind în lumea himerelor, pentru a culege roadele imaginative ale unor false realizări. Dar, n-a lipsit nici reversul acestor distracţii ieftine, căci, reveniţi pentru o clipă la realitatea prezentului, să constatăm că totul în jurul nostru este gol. Trezirea la realitate lasă întotdeauna o doză de amărăciune, cel puţin de aceeaşi intensitate cu a plăcerii imaginare.

Retrăirea amintirilor, sau proiectarea mintală a unui ideal spre care tindem, nu ne aduce nici un folos spiritual. Dimpotrivă, psihologic ne asemănăm beţivilor sau drogaţilor, care denaturează valorile existenţiale. Realitatea este apreciată ca ceva fals şi falsul luat drept realitate.

Suntem noi oare în măsură ca, dintr-o dată şi fără vreun sprijin din afara noastră, să destrămăm întreaga ficţiune? Desigur! Şi iată cum:

In noi toţi, fără nici o excepţie, există o particulă de conştiinţă pură, care îşi revarsă lumina binefăcătoare asupra întregii noastre activităţi. O întâlnim în momentele de linişte, de pace, de armonie interioară, ca şi în golurile ce separă două gânduri, cuvinte sau imagini. In vorbirea curentă această lumină o numim atenţie. Ea este unicul instrument utilizat în cunoaşterea de sine.

Incercaţi folosirea ei, ori de câte ori gândirea dezordonată vă poartă pe aripile iluziei, rupându-vă de realitatea clipei prezente. Simpla ei demascare vă va aduce liniştea şi echilibrul întregei fiinţe. Şi, în această ipostază, integrarea în Marea Energie se realizează în chip firesc, fără nici o altă intervenţie.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.