Ilie Cioara – Importanta identificarii

Când omul nu cunoaşte modul său de funcţionare, in el nu exista nici lumină şi nici pace, armonie, echilibru. In mod frecvent confuz şi haotic, timorat la tot pasul de o viaţă neînteleasă, el caută cu disperare o anumită siguranţă în lumea lui interioara.

Din lipsă de inţelegere, el alege „ceva“ din nenumăratele lui acumulăn memoriale, în speranţa că opţiunea respectivă i-ar putea oferi anumite figurări de continuitate. In acest fel, bietul om devine pnzonier al unei formule de viaţă aleasă de „ego-ul“ său, care raportează la propria lui îngustime tot ce întâlneşte în cale. El străbate viaţa aidoma unui orb şi surd, într-o permanentă frământare.

Iată şi câteva exemple de care eul se ataşează, urmărind o anumită împlinire ca ideal de viaţă: Maestrul, gurul, învăţătorul, în care el vede modelul de, urmat, devine de-ndată obiect al identificării. Fidel până la sacrificu, îl imită în tot ce spune, ca şi în gesturi şi acţiuni.

Altul se identifică – înrobindu-şi în acelaşi mod existenţa – cu un crez politic, religios, cu o etnie, clasă socială, ţară etc. Alteori, identificarea se rezumă la o formulă ideală, pe care o repetă fără încetare.

Indiferent de formula idealistă căreia insul se dedică, aceasta îi conferă o falsă importanţă, asociată în chip nedespărţit de fenomenul de teamă. Idealul poate fi contrazis şi întunecat de un alt ideal; maestrul ales poate fi depăşit de altul sau poate să moară etc.

Teama este ceva natural, fiindcă în lumea pe care o străbatem totul trece, totul se deteriorează, totul piere mai devreme sau mai târziu.

De la o clipă la alta, se produc neîncetate schimbări. Şi fiecare iniţiativă a omului, ca entitate fictivă – „ego“ obsedant şi posesiv – nu poate recolta decât teamă, zbucium, frământări şi o permanentă incertitudine.

Dar de îndată ce acest suport precar este conştientizat şi apreciat ca atare, practicantul întâlneşte propria integrare. In noua ipostază, el trăieşte starea de atemporalitate, unde permanenţa viului constituie temeiul de nezdruncinat al propriei existenţe.

In noua dimensiune dispar temeri, contradicţii, fiindcă nu există nici formule închipuite, nici dezacorduri. Aici întâlnim şi trăim în uniune cu Adevărul Absolut — ca fiinţă umană completă — pe clipe în eternă mobilitate.

Pentru evitarea unor eventuale nedumeriri se impun câteva precizări:

Orice identificare psihologică, fundamentată pe mintea cunoscătoare, este incapabilă să conducă pe practicant dincolo de condiţia umană. Mai mult decât atât: ea amplifică importanţa „ego“-ului, ca şi stările tensionale psiho-somatice.

Când practicantul atinge însă pasivitatea minţii, în acea clipă de experienţă directă el este îmbrăţişat de Adevăr, iar identificarea cu Realitatea se concretizează în afara voinţei lui. Din această identificare decurg inestimabilele împliniri spirituale.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație: