Ilie Cioara – Inactiunea
In dimensiunea cunoaşterii, închisă totdeauna în graniţele limitate de propriul conţinut, nu se poate concepe concretizarea unui rezultat, decât printr-o acţiune bine dirijată a energiei psiho-somatice a individului.
Mai întâi se proiectează lucrul în sine, faptul de atins, apoi se trece la realizarea progresivă a lui, prin eforturi necontenite, susţinute de o voinţă bine antrenată.
Deci, de la bun început, distingem: proiecţia obiectului, interesul şi acţiunea care urmăreşte finalizarea. Toate acestea sunt iniţiate şi conduse sub influenţa unei precunoaşteri, de către individ, ca ego condiţionat de timpul şi spaţiul în care s-a format psihic şi fizic.
Incă de la primul pas se cunoaşte faptul sau obiectul final, căruia i se acordă toată importanţa. Iar instrumentele folosite de operator pentru atingerea acestui ţel sau ideal sunt: imaginaţia, încordarea permanentă, impulsionată prin actul de voinţă şi interesul.
In domeniul spiritual, în care se urmăreşte înnobilarea sufletului omenesc, este cu totul diferit. Aici, voinţa, imaginaţia, interesul şi efortul nu fac altceva, decât să amplifice şi mai mult egocentrismul, dându-i forme subtile de degradare. Urâciunea psihologică care izbucneşte automat din interiorul fiinţei sale, este cu grijă ascunsă sub diverse măşti, cât mai frumos confecţionate. In acest fel, practicantul îşi măsluieşte o existenţă fictivă, de suprafaţă, pe care o apreciază ca progres spiritual. De fapt nu-i decât un ego care singur se amăgeşte şi, prin atitudinea lui, încearcă să amăgească şi lumea exterioară.
Şi omenirea, face asta din vremuri foarte îndepărtate. Se încearcă transformarea radicală a ego-ului aberant şi posesiv, prin propriile sale mijloace.
Că drumul a fost şi continuă să fie greşit, o demonstrează cu prisosinţă, atât trecutul zbuciumat al omenirii, cât şi prezentul, prin meschinăria individului şi a societăţii în ansamblul ei. Relaţiile inter-umane sunt numai reacţii, condiţionate de interese, prin natura lor, egoiste. Contradicţiile, conflictele, temerile, ambiţia şi ura, frecvent întâlnite în lumea interioară a individului, sunt expulzate în afara lui cu consecinţe dezastruoase.
In aşa măsură s-a degradat fiinţa umană, încât şi căutarea lui Dumnezeu de către aşa-zisul om religios, constituie prilejuri de dispute interminabile, de confruntări violente, care, uneori, degenerează chiar în războaie sângeroase.
Dacă activitatea minţii, care structurează omul, creaţie a timpului, care se manifestă ca ego, nu poate să-şi aducă sieşi transformări benefice radicale, atunci, în ce fel trebuie abordată problema?
Invers decât au făcut-o şi încă o fac sistemele educaţional-morale, prin care se urmăresc astfel de mutaţii în comportamentul deficitar al individului.
Deci, vom aborda înnobilarea manifestărilor sufletului omenesc cu tăcerea minţii, a gândirii, a ego-ului, în ansamblul manifestărilor lui. Şi această categorică inactivitate o numim “Inacţiune”.
Teoretic, intelectual, este destul de uşor de înţeles. Dar, practic, cum o realizăm, cunoscând impulsurile haotice şi automate care ne caracterizează?
Pentru autentica împlinire, ne vom folosi ca instrument operativ, transformator, de atenţia globală, clară, lucidă. Cu ea luăm contact direct, spontan şi dezinteresat cu fiecare început de mişcare a minţii ca gândire, imagine, dorinţă, teamă, etc.
Această relaţie nemijlocită cu noi înşine, cum ne manifestăm în acea clipă, dizolvă, destramă în mod cert, tot ceea ce apare ca mişcare a psihicului. In acest fel, ne eliberăm de energiile relative ale ego-ului. Iar, în vidul psihologic care se instalează în mod firesc, realizăm integrarea fiinţei adimensionale şi uniunea cu Mintea Universală.
Practicarea corectă a acestei întâlniri cu noi înşine, înregistrează efectele de care am amintit, fără nici un fel de anticipaţie a împlinirii acestora.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
