Ilie Cioară – Întrebarea și Ego-ul
Ascultați textul citit cu voce:
Pervertirea omului de astăzi, atât de evidentă prin multiplele sale aspecte, nu scapă prilejul de a se manifesta nici măcar la punerea unei simple întrebări: Omul – ego obișnuit să se miște și să acționeze din spatele unei măști, încearcă necontenit să-și camufleze fondul hidos și meschin, de care este, totuși, conștient.
Pentru a obține ceva, fără să-și divulge sărăcia lăuntrică sau anumite lipsuri intelectuale, el folosește în mod frecvent calea întrebărilor întortocheate. Fiind condiționat de importanța sinelui, mereu grijuliu să salveze aparențele, el nu acceptă sinceritatea solicitării, ca nu cumva să-i fie știrbit prestigiul, pe care îl revendică cu atâta insistență de la lumea înconjurătoare.
Iată-l, deci, punând întrebări indirect, cât mai diversificate, în scopul satisfacerii interesului personal, care este cât mai bine ascuns. Semnalăm, în continuare, câteva dintre aceste aspecte.
Mai întâi există acea interogație cu caracter general. Ea pare numai dezinteresată. Cel care o pune însă, o face cu scopul tainic, ca eventualul răspuns să și-l însușească egocentric.
Se mai pun întrebări cu același substrat, prin care se urmărește confirmarea sau infirmarea unor cunoștințe deja existente. Ego-ul, urmărind necontenit aspirația spre zisa-certitudine, singura în măsură să-i confere șubreda autoritate.
Alteori se mai pun întrebări cu scop de acumulări cerebrale, pentru ca, ulterior, cele aflate, să fie folosite spre a mări importanța personalității. Vanitosul nu pierde nici un prilej de a-și etala întreaga știință, în scopul vădit de a recolta cât mai multe laude. El, întocmai ca un drogat, are în permanență nevoia psihologică de a se hrăni cu satisfacții, prin natura lor, ieftine și trecătoare.
Se mai întreabă în mod perfid, răutăcios, urmărindu-se compromiterea interlocutorului. Acela care întreabă speră ca interogatul să nu știe, sau să dea un răspuns eronat. Denigrarea semenului, în acest caz, este arma specifică a lașității, perfidiei și orgoliului, de cea mai josnică speță.
Și, în final, întâlnim adevărata întrebare. Ea este a copilului – simbol al inocenței – care vrea să învețe, nu să știe spre a folosi știutul ca manifestare a ego-ului, așa cum o face omul matur. În acest caz, pertinent, învățarea este impusă chiar de viață. Copilul pune întrebarea cu gândul curat de a afla cum să facă față unor necesități determinate de legile imanente ale existenței.
Numai această ultimă întrebare este corectă. Iar acela care o pune este, în clipa respectivă, o ființă integrală, capabilă să asculte în mod real și să înțeleagă adevărul rostit, fără interferența tiparelor perimate ale trecutului.
Tăcerea smerită, realizată de acest onest întrebător, este și rămâne unica posibilitate, în care Iubirea se împletește cu sensul potrivit al răspunsului.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
