Ilie Cioara – Moartea psihologica

Moartea psihologică la care mă refer în această temă, nu este ceva de temut. Mintea omului condiţionat de acumulările tempo-spaţiale nu o poate concepe. Ea nu este nici o creaţie imaginativă impulsionată de un scop care s-o anticipeze şi nu poate fi determinată prin eforturi susţinute de voinţă.

O mai putem numi şi imobilitate sau pasivitate a minţii şi ea apare, în mod simplu, când trecutul memorial îşi opreşte brusc activitatea.

O dată cu decesul psihic, dispare şi „ego“-ul. Iar fiinţa noastră – ca entitate deplină, în perfectă uniune cu mişcarea vieţii — vede, ascultă şi înţelege noutatea şi prospeţimea prezentului pe clipe de existenţă, care se succed în mod constant. In acest context nu apare nici un fel de intercalare ca trecut sau viitor.

Numai prin această moarte, o dată cu dispariţia omului vechi, mecanizat — creaţie a timpului — au loc în fiinţa noastră transformări radicale. Impreună cu el, sunt în mod fatal spulberate: ambiţia, teama, lăcomia, dispreţul, vanitatea, ura, într-un cuvânt, întreaga condiţionare psihologică.

Odată cu dispariţia acestui balast degradant şi obsesiv, apare un om nou, dotat cu o minte nouă, proaspătă, înnoitoare şi fără limite, cuprinsă în Eternitate. Noua fiinţă se manifestă ca Iubire, bunătate, frumuseţe şi inteligenţă.

Să vedem, practic, cum anume se ajunge la această moarte prin care ni se deschide Izvorul nesecat al vieţii adevărate. Moartea psihologică se concretizează numai când luăm contact direct cu clipa, folosindu-ne de străfulgerarea Atenţiei. Nu avem în vedere nici un scop şi nu imaginăm nimic, ci contactăm în mod simplu şi direct fiecare reacţie a minţii ca: gând, dorinţă, sentimente etc., care apar pe ecranul conştiinţei o dată cu mişcarea viului.

Aşadar simplitatea acestei întâlniri constituie tot secretul minunatei înfăptuiri.

In acest fel „sinele personal” dispare, fiindcă îşi vede singur incapacitatea de a cuprinde şi înţelege în mod real ceea ce este viu a şi proaspăt. Altfel spus, noutatea absolută, care se revelează de la o clipă la alta, nu poate fi nici întâmpinată şi nici înţeleasă în mod corect de „sinele” fictiv şi anacronic.

Rostul coborârii noastre la reîncarnare este acela de a ne descoperi esenţa divină a propriei fiinţe, singura în măsură să ne conducă pe cărarea mereu ascendentă spre Sursa Supremă de unde, cândva, am purces în îndelungata călătorie în lumea materiei.

Moartea psihologică a „ego“-ului apare ca o necesitate stringentă, fără de care nimic nu se poate concretiza. O reclamă însăşi evoluţia de pe această planetă. Epoca rătăcirilor durează de prea multă vreme.

Aceste rătăciri, evidente în lumea întreagă prin efectele lor negative, ne obligă la o nouă abordare a vieţii cu totul diferită.

„Cunoaşterea de Sine“ ne oferă unica posibilitate de redresare morală şi spirituală a fiinţei umane. Să nu uităm niciodată că reînnoirea şi progresul spiritual nu pot avea loc decât prin moartea vechiului.

Se moare şi se înviază la nesfârşit o dată cu scurgerea clipelor.

Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: