Ilie Cioara – Necunoscutul si cautarea

Cu ajutorul minţii noastre cunoscătoare noi nu putem căuta decât ceea ce cunoaştem deja. Căci aflarea nu este altceva decât o recunoaştere a ceva cunoscut mai înainte şi păstrat ca imagine pe pelicula memoriei de la nivelul corpului astral.

Dar să vedem cum au loc înregistrările memoriale. Cu ajutorul celor cinci organe de simţire, noi primim tot felul de informaţii din lumea înconjurătoare. Prin simţuri şi circuitul nervos informaţiile ating sistemul neuro-cerebral, apoi creierul astral. Şi, în funcţie de informaţiile primite, luăm hotărâri corespunzătoare solicitărilor. In acest proces de percepere şi de decizie sunt utilizate o seamă de celule cerebrale având însuşirea de unică folosire. Aşadar, cu aceste celule nu se mai pot înregistra noi informaţii. Dar ele sunt păstrătoare a imaginilor faptelor trăite mai înainte şi înregistrate, care ajută la recunoaştere.

In viziunea acestei realităţi, Necunoscutul şi căutarea apar ca simboluri nepotrivite care nu se pot asocia în nici o împrejurare. Să le lăsăm deci de o parte şi să vedem în continuare cum ne putem întâlni cu Necunoscutul. El este totdeauna un mister determinat de permanenta mişcare şi prospeţime a Viului.

Or ca să putem întâmpina acest nou, suntem obligaţi să-i ieşim în întâmpinare potrivit calităţilor lui, adică să folosim celule cerebrale noi, nefolosite, singurele în măsură să-l poată înţelege cu adevărat. In acest caz mintea noastră veche, cunoscătoare trebuie să tacă, împreună cu întregul ei capital memorial. Căci întâlnirea vechiului cu ineditul, nu face decât să deformeze înţelegerea.

Tacă deci mintea veche fundamentată pe material cerebral folosit. Dar tace ea la simpla noastră comandă? Fireşte că nu va tăcea. Dar dacă îndreptăm spre ea Atenţia-Lumină vigilentă şi globală, vom vedea că simplitatea acestei întâlniri, risipeşte orice proces de gândire. Dispariţia este firească, întrucât materialul utilizat în acest proces, este format din imagini seci, goale de conţinut. Şi în faţa iluminării Atenţiei, ele se risipesc fulgerător.

In acel moment de pace sau “gol psihologic”, intră în funcţie, în mod spontan, o nouă minte de proporţii universale, cu noi celule cerebrale care întâlnesc necunoscutul şi-l fac cunoscut.

Să reluăm împlinirea acestui fenomen de însemnătate crucială, în “Cunoaşterea de sine”. Reacţiile minţii la întâlnirea cu razele Atenţiei a determinat dispariţia lor şi instalarea păcii sufletului. In acest moment, noi celule cerebrale intră în funcţiune şi se înregistrează noul. Concomitent cu el suntem absorbiţi în Infinit şi în contopire cu acesta trăim, de fapt, necunoscutul care de îndată şi îmbătrâneşte. Aceeaşi întâmpinare ne va oferi o altă clipă de eliberare, facandu-ne capabili să întâlnim şi necunoscutul care succede o dată cu mişcarea Viului.

In concluzie, să reţinem că orice căutare este legată de cunoscut ca imagine, închipuire, adică de către trecutul nostru. Iar dizolvarea acestui trecut ce ne-a adus la reîncarnare, nu se obţine decât o dată cu simpla conştientizare a acestui trecut, ce se destramă în faţa Atenţiei – ea fiind chiar Sacrul în acţiune.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.