Ilie Cioara – Noul
Câte ceasuri întregi şi nu rareori, chiar zile şi nopţi, nu am irosit din viaţa noastră, fără de nici un folos, atât pe plan fizic, cât şi spiritual, fiind complet rupţi de realitatea faptelor. Dominaţi de calapoadele rigide ale unui ego fictiv, funcţional anacronic, ne suntem propriul nostru duşman, prin stările contradictorii care se ivesc între vechiul perimat – acum prezent doar ca imagine – şi noutatea absolută a viului în perpetuă mişcare. Deci, iată cum şubrezenia structurii noastre psihologice ne pune în imposibilitatea de a ne întâlni în mod real cu ceea ce este acum şi aici, a cărui diversitate de la o clipă la alta determină tot farmecul şi prospeţimea vieţii.
Dacă sunteţi şi dvs. de acord că lucrurile se petrec în acest fel, să încercăm, fiecare pentru el, a realiza acel “ceva” deosebit decât ceea ce am făcut până la această dată. Şi aceasta, nu pentru că ne îndeamnă cineva, ci din curiozitatea firească, de a afla dacă într-adevăr este sau nu posibil să întâlnim în viaţă o astfel de noutate, pe care ne-o sugerează autorul prin enunţarea temei respective.
Noi nu tratăm şi nu susţinem aici nişte idei fanteziste, imaginate de o minte înfierbântată de vanitatea afirmării. Preocuparea aceasta o lăsăm pe seama romancierilor, a poeţilor şi filosofilor, care vă delectează purtându-vă pe aripile irealului, a metaforelor şi idealurilor, unde iluzia mângâierilor se împleteşte cu buna dispoziţie a burlescului şi a nenumăratelor sofisme.
Momentele de deosebită trăire, la care ne referim, le poate realiza orice fiinţă umană. Pentru că noi toţi, fără nici un fel de excepţie, avem în profunzimea fiinţei o părticică de zestre divină, care ne uneşte în universalitate. Aici se găseşte izvorul inepuizabil al înţelepciunii, frumuseţii, Iubirii şi bunătăţii absolute.
Dacă am încerca să ne observăm mişcările gândirii pe parcursul unei singure zile, sau măcar al unui un ceas, nu fără surprindere, am putea singuri constata că noi trăim foarte puţin, sau chiar deloc în prezent. Gândirea noastră sprinţară aleargă ca o nălucă, când în trecut, pe aripile timpului, cândva consumat, când se proiectează spre un viitor imaginar şi prezentul rămâne de fiecare dată neînţeles.
Datorită acestei gândiri haotice, risipim fără nici un avantaj imense cantităţi de energie psihică. In acest fel devenim victime uşoare ale stresului, prilejuit de întâmplări cu totul minore. In asemenea împrejurări, ni se cere să anulăm imediat şi complet cauzele care determină această risipire. Căci, numai adunându-ne întreaga capacitate psihosomatică vom putea funcţiona normal ca oameni întregi. In final, numai în această conjunctură se poate vorbi de o reală întâmpinare a noului, premieră absolută, a vieţii în perpetua ei mobilitate.
Cunoaşterea de sine ne oferă de îndată şi fără risc, însuşirea respectivă. Şi, iată cum: cu toată atenţia vom lua contact în mod simplu şi direct cu fiecare reacţie a gândirii ca: emoţie, dorinţă, teamă, imagine, etc., fără să aşteptăm vreun anume rezultat. De fapt, suntem doar atenţie, aidoma unui puternic reflector, care luminează tot ce întâlneşte, şi nimic altceva în plus.
Iluminarea sau conştientizarea tăcută dizolvă toate câte apar, fără nici un fel de efort. Iar în golul psihic, spontan instalat, apare o nouă conştiinţă adimensională şi atemporală, ca energie pură, capabilă să întâlnească şi să înţeleagă noutatea mişcării vieţii, diferită de la o clipă la alta!
Numai în contopire directă cu aceste clipe omul funcţionează ca fiinţă integrală şi este în măsură să-şi aducă sieşi transformări benefice radicale.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina