Ilie Cioară – Cunoaștere de Sine și Atenția Adevărată
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Folosim acest îndemn la popas pentru a ne pune iarăși o seamă de întrebări în legătură cu una și aceeași temă, “Cunoașterea de sine”. Deși am parcurs un anumit drum, totuși interogația este și va rămâne o necesitate permanentă, impusă chiar de desfășurarea existenței aflată într-o continuă mișcare și noutate absolută de la o clipă la alta.
Deci, aici și acum, ne întrebăm – fiecare pentru el, în ce fel realizăm întâlnirea cu noi înșine?
Ne separăm cumva de ceea ce vedem, auzim sau simțim? Suntem diferiți de gândul, dorința, teama, ambiția, mândria, ura sau oricare sentiment, când acestea ne definesc ca realitate de moment? Și încă, trebuie să mai precizăm, dacă suntem separați de reacția care survine automat în urma unei provocări venite, fie din interiorul ființei noastre, fie din lumea exterioară?
Dacă la toate aceste întrebări răspunsul nostru îmbracă forma dualității, adică, “noi” suntem separați de gând, imagine, reacție, etc., înseamnă că cele 77 poezii-oglindă lecturate până aici, nu ne-au ajutat în niciun fel. Dimpotrivă, ne-au complicat și mai mult modul de funcționare. Mecanicitatea minții a transformat cunoașterea într-o teorie banală, ca oricare alta. Or, teoriile fără nicio excepție, indiferent de frumusețea simbolurilor prin care ne străduim să le exprimăm, nu fac altceva decât să fortifice și mai mult capcanele egocentrismului, ai cărui prizonieri suntem deja. Prin ele devenim și mai înrobiți timpului ce ne-a condiționat, îndepărtându-ne astfel de clipa eliberării din această închisoare pe care noi înșine am zidit-o.
Adevăratul rost al cunoașterii de sine este acela de a învăța să ne întâlnim în mod real, spontan și nemijlocit cu diferitele reacții psihice care apar în clipa respectivă. Și numai pornind de la această realitate ne putem da seama cine suntem cu adevărat. Practic, în acea sclipire a iluminării este oglindită o ipostază a conștiinței de suprafață, care definește omul ignorant și temător, mărginit de relativitatea propriilor acumulări.
Pentru împlinirea acestei minunate descoperiri folosim numai un singur instrument, și anume, atenția. Ea trebuie să fie globală, lucidă, dezinteresată și total desprinsă de orice fel de anticipație. Suntem atenți clipă de clipă, fiindcă viața, în desfășurarea ei normală, ne solicită să-i dăm toată considerația pentru a o putea înțelege cu adevărat. Deci, atenția apare ca o necesitate impusă chiar de existență, în vederea perceperii ei corecte.
De fapt, atenția este Sacrul în acțiune, care dezagregă orice gând, orice imagine, orice senzație, cu un cuvânt, întregul conglomerat ce alcătuiește ego-ul conflictual. Iar, în locul golului, concomitent instalat, prin simplitatea întâlnirii, ființa reală din noi se integrează în Eternitate. Aceste goluri, în care mintea își încetează orice fel de activitate, reprezintă adevărate ferestre deschise către Infinit, cu care practic ne contopim.
În noua alcătuire de ființe – psihic-nemărginite, trăim și ne mișcăm într-un veșnic prezent, diferit de la o clipă la alta. Acest mod de “a fi” este ceea ce am putea defini: stare de iluminare, trăire în adevăr, autodepășire sau stare de fericire.
Numai atingând prin armonie desăvârșită ipostaza întregirii ființei – corp și psihic – unitate – vom putea destrăma mai întâi dezarmonia din noi și, odată cu ea, dezarmonia din lumea întreagă. Astfel se pune temeiul unei alte lumi, în care Iubirea Absolută, frumusețea și bunătatea îi împletesc formele existențiale.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
