Ilie Cioara – Preocupari de o clipa

A înţelege fenomenul care-şi consumă existenţa pe parcursul unei clipe, echivalează cu iluminarea tainicului sens al acestei vieţi. Căci viaţa, aşa după cum putem uşor constata, este întocmai ca o apă curgătoare, aflată într-o continuă deplasare. Nicicând ea nu se opreşte. Orice încremenire fiind cu desăvârşire exclusă chiar de natura viului. Ea vine din veşnicie, traversează prezentul şi se îndreaptă spre veşnicie. Datorită acestei permanente mobilităţi, viaţa este în mod constant prospeţime sau noutate absolută de la o clipă la alta. Din aceste considerente, clipa capătă o importanţă incomensurabilă, fiindcă numai în spaţiul său aflăm realitatea în desfăşurarea ei neîncetată.

Intâlnirea noastră cu clipa, înseamnă şi întâlnirea cu Eternitatea, în această scurtă scânteiere, fiind integraţi în actual, practic dispărem ca alcătuire psihică tempo-spaţială, spre a întâlni Nemărginirea. Cu alte cuvinte, gândirea înţelegându-şi inutilitatea funcţională, tace, iar tăcerea ne uneşte spontan cu Infinitul.

Odată cu dispariţia vechiului om – funcţional anarhic – se creează un climat optim pentru a-şi face apariţia o nouă entitate, care se manifestă prin inocenţă, ca stare de conştiinţă pură. De fapt, acesta este omul real, adevărat, care sălăşluieşte în fiecare fiinţă umană. Datoria noastră, a fiecăruia, este aceea de a-i da posibilitatea să se descopere, oferindu-ne în schimb influenţele sale binefăcătoare.

Această realitate pură, care ne consfinţeşte obârşia divină, nu ne-a părăsit niciodată, fiind pururea statornică prin îndemnuri de Iubire, bunătate şi frumuseţe. Şi la ea ajungem numai prin cunoaşterea de sine, adică prin întâlnirea clară, precisă şi neinteresată a conştiinţei superficiale. Demascarea acestei alcătuiri egoiste, haotice, totdeauna conflictuală, cu ajutorul atenţiei, o determină să tacă. Iar clipa ne oferă, aşa cum am arătat anterior, cadrul minunatei realizări.

Intâlnirea corectă cu clipa înseamnă cuplare şi decuplare fără înregistrări memoriale. Deci, fenomenul cunoaşterii se declanşează fără aglomerări cerebrale şi se finalizează fără reţineri informaţionale. Totul se dă la o parte, pentru ca, de fiecare dată, în ambele ipostaze, să fim : într-o perfectă stare de inocenţă şi prospeţime, întocmai cum este calificată şi viaţa în mişcarea ei continuă.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: