Ilie Cioară – Problema
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Titlul acestei teme, ca şi toate celelalte, se referă în mod deosebit la probleme de natură psihologică. Şi o facem dintr-o stringentă necesitate, impusă chiar de viaţă. Căci numai rezolvând în mod plenar problemele de natură psihologică, se va putea deschide mai uşor şi calea spre rezolvarea celorlalte probleme de natură tehnico-ştiinţifice, politico-sociale etc.
Ţinând seamă de această precizare să revedem, în continuare ce este o problemă? Prin problemă înţelegem acea situaţie complicată la care nu putem găsi răspunsul adecvat. Şi sursa acestei dificultăţi rezidă în confruntarea vechiului cu noutatea, care răsare pe neaşteptate. Altfel zis, întâmpinăm necunoscutul – unicitate în clipa când apare – cu ajutorul unor imagini perimate. Or, această nefericită conjunctură nu poate să creeze decât confuzie, temeri, stări conflictuale etc.
Omul, ca vlăstar crescut şi modelat de tiparele oferite de tradiţia mediului în care s-a dezvoltat, nu va fi nicidecum în măsură să înţeleagă neprevăzutul pe care-l aduce viaţa prin continua ei mobilitate. Orice tentativă făcută în acest sens nu poate să conducă decât la o firească alterare a realităţii respective.
Tot ce s-a consumat prin scurgerea normală a timpului, nu mai revine niciodată. Iar clişeele memoriale, prin însăşi natura lui fictivă, vor fi fără nici o excepţie elemente de deformare şi obstrucţie totodată, la întâlnirea şi perceperea vieţii, diferită de la o clipă la alta.
Mintea noastră, oricât de extinsă ar fi, ca erudiţie, dacă prin a şti ne vom acorda importanţă psihologică, va fi imposibil să întâlnim simplitatea vieţii. Fiindcă această alcătuire psihologică, pe care o definim: conştiinţă de suprafaţă, sau sine, ori ficţiune, funcţional egocentrică, este şi rămâne cel mai aprig duşman al realităţii fiinţei noastre. De altminteri, toată tragedia umană îşi are originea în acest conglomerat când, din necunoaştere sau ignoranţă, îl preţuim în mod exagerat.
Deci, prima şi cea mai de seamă problemă cu care suntem confruntaţi este aceea de a ne cunoaşte modul nostru de funcţionare. Cine este omul din noi care reacţionează într-un anumit fel la contactul cu viaţa?
Răspunsul la orice problemă şi, odată cu el şi fericita rezolvare, îl aflăm chiar în sânul problemei respective. El este inclus în ea şi ne cere să-l descoperim singuri, fără intervenţia trecutului, adică a acumulărilor învechite şi confiictuaie de fiecare dată.
Dacă vom reuşi să ne desprindem de acest trecut – care survine automat, tulburându-ne psihic şi somatic – în golul creat de inactivitatea minţii, problema îşi dezvăluie singură tainele, oferindu-ne şi soluţia potrivită. Un astfel de trăitor, integrat în ansamblul clipei prezente, este stăpân pe toate, fiindcă are înţelegere pentru tot ce vine pe apa curgătoare a vieţii.
Să venim şi cu un exemplu, uşor de verificat de fiecare dintre noi, şi anume: moartea neaşteptată a unei fiinţe dragi. Surprinderea determinată de ceva, la care nu am reflectat poate niciodată, creează, prin neprevăzutul său, o problemă acută. Cel rămas singur, înregistrează o traumă psihică, uneori cu urmări fatale. Dispariţia bruscă a dat naştere unui gol, pe care cel rămas singur nu-l acceptă sub nici o formă şi evadează din faţa lui.
Dacă, din prima clipă a contactului cu neprevăzutul, individul ar fi fost atent, lucid la propriile sale reacţii, evenimentul despărţirii inevitabile putea fi cuprins cu uşurinţă şi înţeles în mod real – nu numai intelectual – fără să facă din aceasta o problemă cu consecinţe atât de dăunătoare. Când fiinţa umană – funcţional ca un întreg armonios – este perfect atentă la ceea ce se întâmplă, ea se mişcă şi acţionează prin inocenţă şi puritate, ca Iubire Absolută, care rezolvă totul în chipul cel mai fericit posibil.
In cazul în care, datorită inadvertenţei, am fost prinşi în vârtejul conflictului, ne vom îndrepta întreaga atenţie spre această realitate, ce tulbură şi degradează. De fapt, în acea clipă, noi înşine suntem ego în activitate, ca stare confiictuală. Simpla conştientizare a acestei stări de “a fi”, în care nu există nici o aşteptare a vreunui rezultat, conduce la spulberarea întregului ego. De-acum , în noi se instalează golul psihic, care ne lasă disponibili pentru afirmarea Sacrului din profunzime. In acest fel, trăitorul transcende din dimensiunea mărginită, relativă şi confiictuală în Infinitatea din care îşi trage obârşia.
Iar, în noua postură, ca fiinţă inteligentă, nu se mai ivesc probleme. Dacă, totuşi, ele au fost deja create, vor fi rezolvate prin Iubire şi bunătate, calităţi inerente acestui fericit descoperitor.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
