Ilie Cioara – Sensul vietii

Din ipostaza Infinitului, cu o simplă rază de lumină i-am cerut „sinelui personal” să tacă şi în perfecta lui tăcere i-am adresat această întrebare clară, riguros precisă: Oare viaţa noastră, legată de acest pământ, are cumva vreun sens, tâlc sau menire?

La această provocare, gândirea condiţionată – ca minte personală – îmi răspunse de-ndată. Redau întocmai spusele acestei ficţiuni tempo-spaţiale:

Prezenţa aici, pe Terra, are drept scop înmulţirea. Ne-am născut ca să întemeiem o familie, să avem copii, să formăm o etnie şi o ţară.

Desfătările carnale, băutura şi mâncarea ar fi un alt rost al vieţii trăite pe Pământ. Un alt scop al vieţii este legat de avere, de îmbogăţirea căutată cu mult sârg şi insistenţă.

Titluri, glorie, renume – un alt sens acordat vieţii de către aceeaşi minte mărginită, care apreciază că nu este nimic mai atrăgător în această lume, ca împodobirea frunţii cu laurii izbânzii.

Implinirea pe tărâm spiritual este un alt aspect, care ar legitima efortul, sacrificiile şi diferitele mortificări, ca tâlc al vieţuirii în adevar.

După ce am văzut şi înţeles în chip nemijlocit toate aceste argumente ale „ego“-ului, folosind din nou raza de lumină strălucitoare, concomitent cu străfulgerarea ei, totul s-a oprit instantaneu. Iar o dată cu tăcerea minţii planetare s-a instalat golul psihologic şi, împreună cu el, a apărut o nouă minte de proporţii infinite.

Toate răspunsurile date sunt strict legate de mintea condiţionată tempo-spaţial, care vede, judecă şi apreciază ca alcătuire duală.

Interesul personal, care reprezintă pivotul în jurul căruia această minte îşi întocmeşte activitatea decizională, este factorul determinant al falselor sensuri.

Sensul real al vieţii nu este „ceva“, pe care să-l căutăm cu ajutorul minţii programate de trecut, potrivit fondului de acumulări personale. Numai când această minte subiectivă tace smerită, fiindcă şi-a înţeles neputinţa de a cuprinde Absolutul, atunci, în acea clipă de pasivitate psihologică, întreaga fiinţă este atrasă în sfera Sublimului.

In această fericită ipostază – existenţă atemporală – viaţa este privită şi acceptată aşa cum se manifestă în constanta ei mişcare. Practic suntem o stare de Pură Conştiinţă sau simplu martor, care doar priveşte şi ascultă tot ceea ce ne oferă viaţa. Pe cerul unei asemenea conştiinţe nu se mai ivesc probleme însoţite de stări tensionale.

Acest climat este prin el însuşi revelator, demonstrând că sensul real al vieţii este această trăire binefăcătoare, ce transformă, prin înnobilare, pe practicant. Un asemenea trăitor, care prin simplitatea propriei vieţi îşi destramă perniciosul „ego“, influenţează în mod pozitiv restul omenirii, fiindcă noi împreună cu întreaga existenţă facem parte din „Sublimul Tot“ – unitar în esenţă şi substanţă – definit ca unicitate şi veşnicie. Fiecare schimbare în bine sau rău a unei particule componente determină influenţe asemănătoare asupra întregii comunităţi.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.