Ilie Cioara – Strigat in pustiu
Această temă vizează, în general, pustiul psihologic al omului obişnuit, condiţionat tempo-spaţial, a cărui existenţă egocentrică l-a transformat într-o fiinţă temătoare, dezechilibrată, haotic-comportamentală.
Insoţiţi de Atenţia lucidă şi atotcuprinzătoare încercaţi să vă priviţi cu simplitate cât mai des, fără să opuneţi nici un fel de rezistenţă la toate câte le întâlniţi. In practicarea acestei experienţe directe nu există: dorinţă, speranţă, crezuri, modele de imitat, scopuri sau idealuri de urmărit.
Nu vă pierdeţi vremea alergând după năluci; acestea sunt creaţii ale trecutului sau viitorului. Insistaţi asupra întâlnirii corecte cu realitatea, care oferă binefacerile Eternităţii. Intregul respect trebuie acordat deci cu toată seriozitatea numai clipei prezente.
Tot ceea ce vedeţi sau auziţi, întâmpinaţi în mod direct, în acest context, este absolut necesar să lăsaţi la o parte orice opinie sau prejudecată şi întreaga dumneavoastră ştiinţă. Fiindcă ştiutorul, cunoscătorul este şi rămâne de fiecare dată un ignorant, căci repetă lucruri imaginare, păstrate memorial – în prezent anacronice – lipsite de sens în faţa noutăţii viului în eterna lui mişcare.
Haosul, cu frecventa lui incertitudine şi frică, vă ţese pânza existenţei şi vă creează climatul nesigur al vieţii de zi eu zi, fiindcă recurgeţi mereu la fondul memorial, moştenit educaţional. Nebunia atât de evidentă astăzi în lume, este efectul firesc al tuturor celor care abordează prospeţimea vieţii în acelaşi mod deficitar.
Intreaga lume este bântuită de boli psihice, pretutindeni proliferează aroganţa, orgoliul şi trufia – întemeiate şi întreţinute numai de prostie. Ambiţia, violenţa, lăcomia, ura, crima şi războaiele îşi găsesc suport şi justificare numai în acumulările înşelătoare ale memoriei.
Opriţi nebunia cu efectele ei nimicitoare care ameninţă viaţa de pe Terra! Armele ucigătoare vă demască şi incită întregul dezechilibru psihologic fundamentat pe „şinele” egoist şi halucinant!
Câţi pun oare în aplicare acest mesaj al cunoaşterii minţii personale? Există măcar încă unul?
Transformarea lumii începe cu noi înşine; fiindcă noi şi lumea alcătuim „un întreg” şi o simplă transformare realizată de un element component al întregului, influenţează tot restul.
Intregul univers se află în fiecare dintre noi şi ne aşteaptă să-l descoperim, însă mintea individuală, egocentric-limitată, constituie reala piedică sau obstacol în calea acestei minunate performanţe. Aşadar, privită global cu flacăra Atenţiei, această minte obstrucţionistă dispare în mod fulgerător.
In golul psihologic astfel creat, fiinţa noastră se extinde la Infinit, integrându-se în Marele Tot. Prin urmare, pasivitatea minţii şi eterna clipă deschid poarta Iubirii absolute, care prin ea însăşi produce transformări radicale în dimensiunea fiinţei umane.
Vremea pe care o străbatem ne solicită acest salt calitativ pe linia mereu ascendentă a evoluţiei morale şi spirituale, prin mutaţii radicale în structura „ego“-ului hâd şi dizgraţios.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.
(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)
Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:

