Ilie Cioara – Taci, Opreste-te, Inceteaza!

Din literatura pe care am studiat-o, ca şi din spusele altora, mai bine informaţi decât mine, am aflat cât de importantă este pacea sufletului, tăcerea minţii sau vidul psihologic. Mi s-a spus, că fără această linişte şi armonie a minţii, nu se poate realiza nici integritatea finţei şi nici înţelegerea vieţii, în ansamblul şi complexitatea manifestărilor ei.

Am mai aflat că întreaga vină a dezechilibrului omenesc îi revine gândirii, caracterizată ca manfestare haotică, flecară şi confuză, iar izvorul acestei gândiri se află în trecut. Adică este ea însăşi o ficţiune, care se sprijină pe imagini moarte, fără substanţă. Prin activitatea ei egoistă, strict legată de un anumit interes personal, ne împrăştie energia, fără de nici un folos.

Această gândire, aflată într-o veşnică agitaţie, ne fragmentează unitatea fiinţei ori de câte ori se avântă în trecutul perimat sau se proiectează înspre un viitor imaginar şi nesigur.

Pentru ea, prezentul este un punct mort, peste care trece fără să-i acorde vreo consideraţie. Ca imagine a trecutului, ea încearcă să dea continuitate clipelor plăcute, trăite cândva în mod real – şi fuge sau se străduieşte să evite ceea ce a constituit durere sau neplăcere.

Ţie gândire, care eşti aşa cum te-am descris, îţi poruncesc, să taci! Opreşte-te, încetează-ţi întreaga agitaţie! Fiindcă aşa cum te comporţi tu nici nu exişti în mod real! Substanţa existenţei tale este ficţiune – creaţie a timpului – deci, irealitate! Trecutul şi viitorul n-au nici un fel de însemnătate! Nu mă angajez în discuţii cu tine! Dacă aş face asta, ar fi o altă formă de acţionare, ca gândire!

In schimb, eu doar te privesc şi, în mod simplu, îţi demasc întreaga comportare, iar cu ajutorul Atenţiei te şi ascult, cum prin cuvinte singură cauţi să te apreciezi!

Ce zici gândire! Poţi să taci în mod spontan?

Atenţia pe care o îndrept înspre tine este lumină strălucitoare şi, sub raza ei, tu singură descoperi inutilitatea agitaţiei şi goanei tale lipsită de raţiune!

Acum, în faţa luminii, nu îţi este oare ruşine de întreaga ta absurditate? Nu vezi cât de fără rost este întreaga ta activitate?

O dată cu tăcerea ta smerită, fiinţa se relaxează în mod spontan, se integrează în universalitate şi descoperă prin experienţă directă adevărata viaţă. In această conjunctură, practicantul află atât Sursa Sacrului cât şi propria sa nemurire.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: