Ilie Cioara – Timpul psihologic

Timpul îmbracă două aspecte: timp fizic şi timp psihic. Timpul fizic sau cronologic este uşor de sesizat de fiecare dintre noi, indiferent de locul unde ne-am afla pe Terra. El se stabileşte în funcţie de mişcarea planetei Pământ în jural său şi a astrului solar. In această perspectivă, deosebim timp zi şi timp noapte, marcate prin răsărit şi asfinţit de soare. In raport de apropierea sau depărtarea sa de Soare, se stabilesc anotimpurile, anii, etc.

Acest timp este înregistrat de acele ceasornicului sau prin impulsuri ecranizate de unităţi convenţional acceptate de toată lumea: secundă, minut şi oră. Cu ajutorul lui se stabilesc diferite orare, de care trebuie să ţinem seama în desfăşurarea normală a vieţii. Fiind vorba de o realitate, acest timp spune el însuşi ceea ce este. In acest mod, se elimină, de la bun început, orice tentativă de contestare sau interpretare diferită decât propria-i exprimare.

Rădăcinile timpului fizic sunt înfipte în veşnicie. Şi, prin scurgerea sa necontenită se îndreaptă spre aceeaşi veşnicie.

Aflat într-o continuă mobilitate şi noutate, totodată, de la un moment la altul, este ireversibil. Deci, nu se opreşte niciodată şi nici nu face cale întoarsă. Desprinderea de mişcarea acestui timp echivalează cu desprinderea de viaţă. Or, consecinţele unei asemenea rupturi nu pot fi altfel decât păgubitoare atât pentru individ, cât şi pentru întreaga comunitate.

Timpul psihic este cu totul diferit, atât ca substanţă, cât şi ca dimensiune de manifestare. El este un produs al gândirii individuale, deci limitat de dimensiunile fiecărui ins în parte.

Practic, acest timp se sprijină pe imagini lipsite de consistenţă, care ne împiedică să luăm contact cu realitatea vieţii ce se desfăşoară în clipa de faţă.

Ieri şi miile de ieri care ne-au condiţionat mentalitatea – modul specific de gândire – ne-au transformat în veritabili roboţi, care, la întâlnirea cu viaţa, reacţionăm ca nişte maşini dinainte programate. In acest caz, orice gen de relaţie, fie că este vorba de semeni, fie de restul existenţei în ansamblul manifestărilor ei, va fi, de fiecare dată, pervertită.

Imaginea, mai mult sau mai puţin favorabilă ce mi-am făcut-o despre lume, în general, şi care ne defineşte ca “ego”, va constitui un permanent ecran, prin care vom privi, înţelege şi acţiona de fiecare dată în contactul cu existenţa.

Intrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare, este aceea dacă vedem cu adevărat această ficţiune ca mod eronat de funcţionare? Venim cumva cu justificări, că altfel nu se poate? Dacă da, atunci orice investigaţie a fiinţei noastre se întrerupe brusc şi vom continua să ne ducem viaţa pe Golgota creeată de noi în nenumăratele reîncarnări. Numai şi numai de noi depinde să mergem cu descifrarea şi scoaterea la lumină a greşelilor funcţionale pe care le săvârşim aproape cu fiecare respiraţie. Mesajul cunoaşterii de sine vă oferă atât încrederea în forţe proprii, cât şi absoluta eficacitate.

Un practicant serios nu disperă niciodată. Experimentul întâlnirii cu noi înşine se reia de fiecare dată cu aceeaşi hotărâre şi simplitate. Toate intervenţiile gândirii haotice sunt întâmpinate cu toată atenţia, fără nici un fel de intervenţie. O adevărată linişte numai în această ipostază se cucereşte, îndestulându-ne plenar cu influenţele sale binefăcătoare.

Numai în stare de linişte sufletească, ca fiinţe eliberate de timpul psihic, vom fi în măsură să întâlnim viaţa aşa cum vine ea. In acest climat, Sacral existent în noi ne cucereşte întreaga fiinţă prin calitatea de Iubire absolută, singura în măsură să transforme omul vechi în altul nou, conform purităţii divine din care, de fapt, provine.

Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: