Ilie Cioară – Virtutea
Ascultați textul citit cu voce:
Virtutea este acea însușire a ființei noastre, care ia naștere în mod spontan în climatul armoniei și al echilibrului psihic ce ne-a cuprins întreaga fire. Numai când ego-ul tace, fiindcă, smerit, și-a înțeles incapacitatea abordării realității, în golul creat, apare o nouă stare de cunoștință, fără margini, necontaminată de patina timpului. În această ipostază de energie pură, virtutea se impune ca sacralitate care ne definește moralitatea la nivel absolut.
Deci, această minunată însușire, nu are nimic comun cu activitatea gândirii. În această descoperire, trecutul nostru, înregistrat memorial și păstrat ca tezaur al cunoașterii, al știutului, al experimentelor, nu se implică prin niciun fel de intervenție. Dimpotrivă, când totul amuțește, atunci și numai atunci, se creează premise Sacrului din profunzimea ființei noastre să-și etaleze divina realitate. Și o face cu prisosință și prin această calitate de etică neconvențională. De fapt, ea este cuprinsă într-un buchet de însușiri specifice Sacrului, cum ar fi: Iubirea, frumusețea, bunătatea, onestitatea, smerenia etc., care nu pot fi comparate cu calitățile relative din lumea finită.
Virtutea de care vorbim, se descoperă singură, dar numai în situația în care ne-am înțeles propria nimicnicie și am stabilit valoarea golului psihic. În această postură, ființa noastră este absorbită de Infinitatea care ne copleșește cu inestimabilele sale daruri, printre care și această stare virtuoasă.
Dar, să vedem ce se întâmplă când, ne angajăm, să ne însușim virtutea prin activitatea gândirii.
Mai întâi alegem modelul a ceea ce socotim noi că ne-ar corespunde virtuții respective. Apoi, folosind imaginația, efortul legat de voința stăruitoare, rostirea de formule, analiza, credința, etc., ne străduim să atingem scopul propus. Și, din aproape în aproape, iată-ne de-acum, angajați fiecare în propria lui experiență.
Am pornit în această aventură cu știutul. Adică eu cunosc o seamă de amănunte în legătură cu virtutea pe care vreau să mi-o însușesc. Știu, de pildă, ce trebuie să gândesc, să simt și să exprim în exterior, ca și ceea ce îmi este cu desăvârșire interzis să fac.
Dar, la întâlnirea cu provocările vieții, constat, – spre surprinderea mea – că reacționez diametral opus, decât idealul pe care-l am în vedere! Și, iată-mă, deci, în conflict cu mine însumi! Una doresc și cu totul alta realizez! Mă întreb ce ar putea să ne ofere o stare conflictuală, în afară de o și mai mare confuzie, cu degradări corespunzătoare pe ambele planuri: fizic și psihic?!
În cazul în care reușesc să-mi impun imaginea frumoasă a virtuții, nu fac altceva decât să mă deteriorez și mai mult! Practic, ascund realitatea interioară nefavorabilă, sub masca avantajoasă pe care mi-o ajustez, pentru uz exterior. Prin mine însumi, ca “ego” în acest context, eu nu pot realiza altceva decât confuzie și amăgire.
Ca încheiere a acestei teme și, de asemenea, a întregii lucrări, câteva îndemnuri adresate îndeosebi celor care înțeleg să le pună în practică:
– Citirea poezie proză se verifică imediat prin practică corectă, folosind flacăra atenției.
– Nu vă întoarceți niciodată la clipa trăită anterior, pentru a nu face metodă din cunoașterea de sine.
– Tema experimentală, în final, se dă uitării. Din ea nu rămâne decât momentul trăirii, care se înregistrează în profunzime în dauna ego-ului. Șubrezenia și demolarea lui este un fenomen tainic.
– Întâlnirile cât mai frecvente cu acest “ego” nu trec, totuși, neobservate. Veți descoperi singuri că anumite gânduri își pierd din intensitate și vor veni din ce în ce mai rar.
– În funcție de insistența aplicării, veți grăbi fisurarea centurii egocentriste, care se produce fără niciun fel de avertizare. Desigur, că întârzierea depinde de gradul condiționării care vă ține prizonieri. Succes!
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
