Articole

Ilie Cioara – Virtutea

Virtutea este acea însuşire a fiinţei noastre, care ia naştere în mod spontan în climatul armoniei şi al echilibrului psihic ce ne-a cuprins întreaga fire. Numai când ego-ul tace, fiindcă, smerit, şi-a înţeles incapacitatea abordării realităţii, în golul creat, apare o nouă stare de cunoştinţă, fără margini, necontaminată de patina timpului. In această ipostază de energie pură virtutea se impune ca sacralitate care ne defineşte moralitatea la nivel absolut.

Deci, această minunată însuşire, nu are nimic comun cu activitatea gândirii. In această descoperire, trecutul nostru, înregistrat memorial şi păstrat ca tezaur al cunoaşterii, al ştiutului, al experimentelor, nu se implică prin nici un fel de intervenţie. Dimpotrivă, când totul amuţeşte, atunci şi numai atunci, se creează premize Sacrului din profunzimea fiinţei noastre să-şi etaleze divina realitate. Şi o face cu prisosinţă şi prin această calitate de etică neconvenţională. De fapt, ea este cuprinsă într-un buchet de însuşiri specifice Sacrului, cum ar fi: Iubirea, frumuseţea, bunătatea, onestitatea, smerenia etc., care nu pot fi comparate cu calităţile relative din lumea finită.

Virtutea de care vorbim, se descoperă singură, dar numai în situaţia în care ne-am înţeles propria nimicnicie şi am stabilit valoarea golului psihic. In această postură, fiinţa noastră este absorbită de Infinitatea care ne copleşeşte cu inestimabilele sale daruri, printre care şi această stare virtuoasă.

Dar, să vedem ce se întâmplă când, ne angajăm, să ne însuşim virtutea prin activitatea gândirii.

Mai întâi alegem modelul a ceea ce socotim noi că ne-ar corespunde virtuţii respective. Apoi, folosind imaginaţia, efortul legat de voinţa stăruitoare, rostirea de formule, analiza, credinţa, etc., ne străduim să atingem scopul propus. Şi, din aproape în aproape, iată-ne de-acum, angajaţi fiecare în propria lui experienţă.

Am pornit în-această aventură cu ştiutul. Adică eu cunosc o seamă de amănunte în legătură cu virtutea pe care vreau să mi-o însuşesc. Ştiu, de pildă, ce trebuie să gândesc, să simt şi să exprim în exterior, ca şi ceea ce îmi este cu desăvârşire interzis să fac.

Dar, la întâlnirea cu provocările vieţii, constat, – spre surprinderea mea – că reacţionez diametral opus, decât idealul pe care-l am în vedere! Şi, iată-mă, deci, în conflict cu mine însumi! Una doresc şi cu totul alta realizez! Mă întreb ce ar putea să ne ofere o stare conflictuală, în afară de o şi mai mare confuzie, cu degradări corespunzătoare pe ambele planuri: fizic şi psihic?!

In cazul în care reuşesc să-mi impun imaginea frumoasă a virtuţii, nu fac altceva decât să mă deteriorez şi mai mult! Practic, ascund realitatea interioară nefavorabilă, sub masca avantajoasă pe care mi-o ajustez, pentru uz exterior. Prin mine însumi, ca “ego” în acest context, eu nu pot realiza altceva decât confuzie şi amăgire.

Ca încheiere a acestei teme şi, de asemenea, a întregii lucrări, câteva îndemnuri adresate îndeosebi celor care înţeleg să le pună în practică:

– Citirea poezie proză se verifică imediat prin practică corectă, folosind flacăra atenţiei.

– Nu vă întoarceţi niciodată la clipa trăită anterior, pentru a nu face metodă din cunoaşterea de sine.

– Tema experimentală, în final, se dă uitării. Din ea nu rămâne decât momentul trăirii, care se înregistrează în profunzime în dauna ego-ului. Şubrezenia şi demolarea lui este un fenomen tainic.

– Intâlnirile cât mai frecvente cu acest “ego” nu trec, totuşi, neobservate. Veţi descoperi singuri că anumite gânduri îşi pierd din intensitate şi vor veni din ce în ce mai rar.

– In funcţie de insistenţa aplicării, veţi grăbi fisurarea centurii egocentriste, care se produce fără nici un fel de avertizare. Desigur, că întârzierea depinde de gradul condiţionării care vă ţine prizonieri. Succes!

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.


Hide picture