Nisargadatta Maharaj – Înțelesuri dincolo de Gândire și Timp
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Este atât de necesar să înțelegem în mod clar “intervalele dintre gânduri”. Acestea nu sunt scurte priviri ale unei lumi care ne înconjoară sau mesaje din partea unei astfel de lumi. Gândurile apar în aspectul condiționat al Conștiinței. Conștiința este cea care strălucește clar în intervalul dintre gânduri.
Astfel de intervale ne dezvăluie așa cum suntem: atunci ne cunoaștem pe noi înșine ca fiind Puri, Conștiință. Tocmai la această realizare trebuie să ne trezim din visul nostru viu.
Avem tendința de a crede că intuițiile se strecoară prin intervalele gândirii, de undeva sau de dincolo, și ajung la creierul sau la mintea noastră – la facultățile noastre cognitive. Acesta este nonsensul identificării. Aceste flecăreli între gânduri sunt momente în care suntem noi înșine. Gândurile care apar în aspectul condiționat al Conștiinței sunt legate de figura de vis cu care suntem identificați.
“Intuiția” – privirea interioară – este de fapt o privire din interior. Intuiția este “Sinele” nostru impersonal și, atunci când recunoaștem acest lucru, devenim “Sinele” pe durata aprehensiunii. Conștientizarea gândurilor este ‘noi ca și Conștiință’, dar atunci ele sunt obiectele noastre, în timp ce intuițiile sunt subiective și sunt Conștiința însăși. “Intervalul dintre” este “eu” pur, impersonal.
Libertatea momentului
Atunci când se desfășoară o activitate, indiferent de natura ei, vă aflați în libertatea momentului. Atunci când încercați să terminați ceva, vă aflați în robia timpului orizontal. În primul caz, funcționează mintea care lucrează, în cel de-al doilea, mintea care gândește.
Mintea verticală
Ceea ce face omul obișnuit este o viață “orizontală”, în care își asumă propria-i responsabilitate. Înțeleptul, cu un ego care și-a pierdut complet sentimentul de a fi un făptuitor personal, trăiește “pe verticală”. ‘Verticala’ este ‘reală’: ‘orizontala’ este ‘ireală’.
Non-atașamentul, ne-abordarea, non-conceptualizarea, non-visarea de zi, toate acestea înseamnă a trăi “pe verticală” în loc de “pe orizontală”. Intuiția este o expresie a “verticalității” minții. Mintea ‘verticală’ este întotdeauna prezentă – în momentul prezent. ‘Împărăția Cerurilor’ este mintea ‘verticală’.
Iluminarea înseamnă trecerea de la “mintea orizontală” la “mintea verticală”, de la direcția obiectivă la cea subiectivă.
Nu există decât a vedea
Fără a vedea, obiectul nu există. “A vedea”, “a experimenta” înseamnă cunoașterea tuturor formelor de manifestare. Ele indică ‘percepția pură’, care este ulterior interpretată ca universul aparent. Nu există decât “a vedea”, “a experimenta”. Nu există nici “văzut”, nici “experimentat”, nici “văzător”, nici “experimentat” – ambele sunt interpretări ale unei mișcări în Subiectivitate, care se numește “a vedea” și “a experimenta”.
Nici înainte, nici după a vedea, nici după a trăi, nu există un văzător, un trăitor.
Liniște
Atunci când adevărata vedere are loc fără un “eu” în calitate de observator – fără imagine, fără opinia și judecata “eu-observator” – se recunoaște brusc ceva extraordinar: tăcerea minții, puritatea a ceea ce se observă. Iar această liniște nu este ceva ce poate fi cultivat. Ea este rezultatul unei atenții profunde, profunde la “ceea ce este”. Acest dar extraordinar rămâne până când “eu-observatorul” revine și face darul praf.
Un cadou etern
Orice percepție senzorială este, în sine, în mod evident spontană, impersonală, instantanee. Ea se petrece în momentul prezent, singurul prezent pe care îl putem cunoaște vreodată. Cu toate acestea, de îndată ce apare percepția că noi, ca subiect, am perceput obiectul, de îndată ce a avut loc intelecția, prezentul a dispărut deja, deoarece intelectul nu poate opera asupra a ceva ce nu este deja trecut. Intelectul se poate hrăni doar cu carne moartă. Percepția vie este ucisă de actul de cunoaștere.
Doar memoria noastră creează trecutul. Doar dorința noastră de a avea ceva sau teama noastră de ceva creează viitorul. Cu alte cuvinte, noi cunoaștem doar trecutul și ne imaginăm viitorul. Există vreodată prezentul pentru noi? Este întotdeauna o amintire înainte de a-l putea concepe. Nu trebuie decât să ne gândim o clipă: trecutul nu poate fi decât un truc al memoriei pe baza căruia amintirile diferă, iar viitorul doar o invenție pentru îndeplinirea dorinței. Poate exista cu adevărat altceva decât un prezent etern – momentul prezent?
Realitatea de veghe și realitatea viselor
Într-un vis, suntem conștienți de “eu” și de “celălalt”. Simțim furie, frică, compasiune, plăcere, durere. Gândim și ne exercităm rațiunea. Tot ceea ce are loc se întâmplă, într-adevăr, se întâmplă “acolo afară”, în lumea din jurul nostru. Dar când ne trezim, ne dăm seama că a fost ‘doar un vis’, o creație a minții.
Singura diferență dintre un vis și realitatea din starea de veghe este că, în timp ce experiența visului se bazează pe amintiri, speranțe și alți factori de acest gen, ceea ce se întâmplă în starea de veghe se bazează pe informații senzoriale extrase din mediul fizic înconjurător. Acest lucru conferă experienței noastre în stare de veghe un sentiment de realitate care lipsește în visele noastre.
Adevărul este că realitatea noastră de veghe este la fel de mult o creație a minții noastre ca și visele noastre. Nu există nicio distincție fundamentală. Toate experiențele sunt o imagine a realității creată în mintea noastră – fie în starea de veghe, fie în cea de vis.
Povara trecutului
Ni s-a vorbit adesea despre marele avantaj de a fi în prezent – momentul prezent. Singurul mod în care acest lucru se poate întâmpla este dacă scăpăm de povara rușinii și a vinovăției pentru propriile noastre acțiuni, precum și de povara urii și a răutății pentru acțiunile altora. A scăpa de această povară înseamnă a fi capabili să acceptăm în mod absolut faptul că “evenimentele se întâmplă, faptele sunt făcute, dar nu există un făptuitor individual al acestora”.
Ecranul timpului
Mulți oameni de știință au mărturisit că răspunsul la o problemă care i-a făcut celebri le-a venit din senin, “din afară”, așa cum a spus Einstein despre ecuația E = mc². O descoperire similară trebuie să i se întâmple unui căutător spiritual care știe că are înțelegerea intelectuală totală a unui concept crucial, dar este la fel de sigur că nu a devenit totală.
Ce este “dincolo”, din senin, “afară”? Fără îndoială, este o altă dimensiune care ne este ascunsă de conceptul de “timp” pe care ni-l facem singuri.
Un fenomen este ceva care se produce în spațiul tridimensional interpretat cu cea de-a patra dimensiune văzută în serie ca timp: Realitatea este nemișcată, omniprezentă, permanentă. Cea de-a patra dimensiune, atunci când este văzută de noi în serie ca timp, spre deosebire de aspectul său total care este eternitatea, produce iluzia manifestării – maya. Ceea ce ni se pare a fi serial – cauză și efect – este de fapt în eternitate fix și permanent. Ceea ce este văzut ca un film, cadru cu cadru, este de fapt un film deja produs și deja în cutie.
O piatră aruncată spre un ventilator de tavan va trece printre palete dacă ventilatorul nu funcționează sau funcționează la o viteză mică, dar va fi respinsă dacă ventilatorul este în plină mișcare. Paletele sunt clar vizibile atunci când nu sunt în mișcare sau când mișcarea este lentă, dar imediat ce mișcarea devine mai rapidă, ele devin invizibile. Acest lucru se datorează faptului că ochiul uman nu reacționează cu o rapiditate suficientă pentru a capta imaginea în mișcare. Dacă rapiditatea reacției ochiului ar crește sau dacă mișcarea obiectului ar fi întârziată, lamelele ar deveni din nou vizibile. În mod artificial, desigur, acest lucru este realizat în fotografie: obturatorul unui aparat de fotografiat poate fi acționat cu o viteză mai mare decât reacția ochiului.
Aceste așa-numite “legi” s-ar putea aplica percepției noastre asupra timpului, pe baza faptului că “exteriorul” este separat de “interior” prin ecranul timpului. Dacă am putea accelera percepția noastră sau încetini aparatul psihosomatic, am putea intra în contact cu ceea ce se află “dincolo”.
Întreaga noastră viață este legată de timp. Cu greu putem percepe senzorial fără să ne lovim de limitarea pe care o reprezintă timpul. Cu toate acestea, simțurile noastre nu-l pot traversa, deoarece frecvența sa este prea mare. Acceptăm acum viteza luminii, considerată ca fiind viteza supremă de către relativitate, poate doar pentru că nu putem experimenta o viteză mai mare.
Ecranul timpului este impermeabil doar în anumite condiții, ca în cazul unei site. La fel cum multe lucruri pot trece prin paletele unui ventilator, de la gloanțe la lumină, unele elemente pot trece prin ecranul timpului, cum ar fi intuiția sau o străfulgerare de acceptare, probabil din cauza unei frecvențe mai mari decât cea a gândirii sau a raționamentului logic.
Aceasta înseamnă că, dacă în conștiința noastră ar avea loc o reajustare adecvată a frecvențelor, dacă rapiditatea aparatului nostru temporal ar scădea sau dacă rapiditatea percepțiilor noastre ar crește, am putea și noi să percepem Realitatea (nu doar să percepem Realitatea, ci ceva care transcende percepția) și să devenim înțelepți, cu acoperământul lui maya complet îndepărtat.
Jocul vieții
Scopul vieții este de a fi martori ai voinței divine care funcționează prin intermediul numeroaselor organisme corp-minte ca lila, jocul vieții și al trăirii.
Timpul este mișcare
Dacă ne imaginăm că viața s-ar “opri” pentru un moment perceptibil, ce s-ar fi întâmplat? Timpul s-ar fi oprit. Prin urmare, timpul este mișcare. Dar timpul, așa cum a spus Kant, este “o funcție a aparatului nostru receptiv”. Prin urmare, orice mișcare nu poate fi decât în interiorul nostru. Când “murim”, mișcarea se oprește, iar viața rămâne “imobilă” – eternă în starea ei permanentă.
Cartile lui Sri Nisargadatta Maharaj se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
