Osho – Conştienţa este singura moralitate

Conştienţă înseamnă că tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă se întâmplă în deplină stare de conştientizare; eşti prezent în acel moment. Dacă eşti prezent atunci când apare furia, furia nu se mai poate manifesta. Furia se manifestă doar atunci când dormi dus. Când eşti prezent şi trăieşti momentul, în fiinţa ta începe transformarea, pentru că în acea stare de conştientizare multe lucruri pur şi simplu nu se pot întâmpla. Tot ceea ce se numeşte „păcat” nu este posibil dacă eşti conştient. Aşadar, nu există decât un păcat, iar acela este lipsa de conştienţă.

La origine, cuvântul păcat înseamnă a rata. Nu înseamnă a comite o greşeală; înseamnă a rata, a fi absent. Rădăcina evreiască a cuvântului păcat înseamnă a rata. A rata înseamnă a nu fi acolo, a face ceva fără a fi prezent – acesta este singurul păcat.

Iar singura virtute este aceea că, în timp ce faci ceva, eşti pe deplin alert –

ceea ce Gurdjieff numeşte „amintirea de sine“,

ceea ce Buddha numeşte „atenţia corectă”,

ceea ce Krishnamurti numeşte „conştienţă”.

Să fii acolo! – doar de asta e nevoie, de nimic mai mult. Nu trebuie să schimbi nimic, şi chiar dacă încerci să schimbi nu vei reuşi.

Ai încercat să schimbi multe lucruri în tine.

Ai reuşit?

De câte ori ai decis să nu mai fii furios?

Ce s-a întâmplat cu acea decizie?

Când vine momentul, eşti prins în aceeaşi capcană: devii furios, iar după ce furia s-a consumat, regreţi.

A devenit un cerc vicios: comiţi un act de furie şi te căieşti, şi apoi eşti gata să îl comiţi din nou.

Ţine minte, nici când te căieşti nu eşti acolo; căinţa este de asemenea parte din „păcat”.

De aceea nu se întâmplă nimic. Încerci şi încerci, şi iei decizii şi faci promisiuni, dar nimic nu se întâmplă – rămâi acelaşi.

Eşti acelaşi de când te-ai născut, nu s-a produs nici cea mai mică schimbare în tine.

Nu este vorba că nu ai încercat, nu este vorba că nu ai fi încercat suficient – ai încercat şi iar ai încercat şi ai eşuat, pentru că nu este o chestiune de efort. Un efort suplimentar nu ajută la nimic.

Este important să fii tot timpul alert, nu să depui efort.

Adu ceva mai multă conştientizare în existenţa ta.

Fiecare acţiune pe care o întreprinzi trebuie să devină mai puţin automată decât a fost până acum, şi ai cheia în acest sens.

Când păşeşti, nu păşi ca un robot. Nu păşi aşa cum ai făcut-o întotdeauna, nu o face mecanic.

Adu puţină conştientizare în acest proces, încetineşte, fă fiecare pas în deplină stare de conştientizare.

Buddha obişnuia să le spună discipolilor lui că atunci când ridici piciorul stâng, în interiorul tău trebuie să spui: „Stângul”.

Când ridici piciorul drept, trebuie să spui: „Dreptul”.

Întâi pronunţă, pentru a te obişnui cu acest nou proces. Apoi uşor, uşor lasă cuvintele să dispară; aminteşte-ţi doar: „Stângul, dreptul, stângul, dreptul”.

Încearcă asta în timp ce întreprinzi acţiuni mărunte.

Nu este nevoie să faci lucruri măreţe.

 Când mănânci, când faci o baie, când înoţi, când vorbeşti, când te plimbi, când asculţi, când găteşti, când îţi speli hainele – de-automatizează procesele.

Ţine minte cuvântul de-automatizare; acesta este secretul pentru a deveni conştient.

Mintea este un robot.

Robotul are utilitatea lui; aşa funcţionează mintea umană.

Înveţi ceva, iar la începutul procesului eşti conştient.

De exemplu, dacă înveţi să înoţi eşti foarte atent, pentru că viaţa îţi este în pericol.

Sau dacă înveţi să conduci o maşină, se întâmplă acelaşi lucru – eşti atent, alert. Trebuie să fii aşa.

Trebuie să fii atent la multe lucruri – la volan, la şosea, la pietoni, la accelerator, la frâne, la ambreiaj.

Trebuie să fii conştient de tot.

Sunt atâtea lucruri pe care trebuie să le ţii minte, şi eşti nervos, fiindcă este periculos să comiţi vreo greşeală. Este foarte periculos, de aceea trebuie să fii foarte atent.

Dar din momentul în care ai învăţat să conduci, această stare de vigilenţă şi conştientizare nu mai este necesară.

Din acel moment, partea mecanică a minţii tale se va ocupa de tot.

Acest proces este ceea ce noi numim „învăţare”.

A învăţa ceva înseamnă a transfera acel ceva de la conştiinţă către robot.

Despre asta este vorba în procesul învăţării.

Odată ce ai învăţat ceva nu mai face parte din conştient, a fost transferat către inconştient.

Acum inconştientul este capabil să se ocupe; conştiinţa ta este liberă să înveţe altceva.

Lucrul acesta este în sine de o importanţă maximă.

Altfel nu vei face altceva decât să înveţi un singur lucru toată viaţa.

Mintea este un excepţional servitor, un calculator de nădejde.

Foloseşte-o, dar aminteşte-ţi că nu trebuie să te domine.

Trebuie să rămâi capabil să fii conştient, mintea nu trebuie să te domine „in toto”, nu trebuie să devină totul, trebuie să laşi o uşă deschisă prin care să ieşi atunci când robotul pune stăpânire pe tine.

Acel proces de deschidere a uşii se numeşte meditaţie.

Dar ţine minte, robotul este atât de abil încât poate să preia şi controlul asupra meditaţiei.

Odată ce ai învăţat meditaţia, mintea îţi spune:

„Acum nu trebuie să îţi mai faci griji, sunt capabilă să mă ocup de tot. Voi face tot ce trebuie, lasă pe seama mea.“

Iar mintea este plină de abilităţi; este o maşinărie foarte frumoasă, funcţionează corespunzător.

De fapt, ştiinţa şi progresul nu au reuşit să creeze ceva atât de sofisticat precum mintea umană.

Cele mai performante computere sunt încă rudimentare în raport cu mintea.

Mintea este pur şi simplu un miracol.

Dar când ceva e atât de puternic, există şi un pericol.

Poţi fi atât de hipnotizat de minte şi de puterea ei încât poţi ajunge chiar să îţi pierzi sufletul.

Dacă ai uitat complet cum să fii conştient, ia naştere egoul. Egoul este starea de deplină lipsa de constientizare. Mintea a luat in stapanire intreaga ta fiinţă; s-a răspândit ca un cancer, a atins fiecare latură a fiinţei tale. Egoul este cancerul interiorului, cancerul sufletului.

Singurul remediu – singurul remediu, spun – este meditaţia.

Ea îţi permite să începi să revendici minţii anumite teritorii.

Procesul este dificil, dar te umple de bucurie, este dificil dar încântător, dificil, dar reprezintă o provocare, îţi aduce exaltare. Va aduce o bucurie nouă în viaţa ta.

Când îi ceri robotului teritoriile înapoi, vei fi surprins să descoperi că devii o altă persoană, că fiinţa ta s-a reînnoit, că participi la o a doua naştere a ta.

Şi vei fi surprins să constaţi că ochii tăi văd mai mult, urechile aud mai bine, mâinile simt mai mult, inima ta iubeşte mai mult – totul devine mai mult.

Mai mult, nu numai în sens cantitativ, dar şi în sens calitativ.

Nu numai că vezi mai mulţi copaci, dar îi vezi în toată frumuseţea lor.

Verdele copacilor devine şi mai verde – şi mai luminos. Copacul începe să capete individualitate proprie.

 Astfel, vei fi în comuniune cu existenţa.

Cu cât mai multe teritorii sunt recuperate, cu atât viaţa devine mai psihedelică şi mai colorată.

Devii apoi un curcubeu – întregul spectru; toate notele muzicale – întreaga octavă.

Viaţa ta devine mai bogată, multidimensională, are profunzime, are înălţime, are văi superbe şi vârfuri însorite. Incepi să te extinzi.

Pe măsură ce recuperezi teritorii ocupate de robot, revii la viaţă. Pentru prima dată viaţa ta devine palpitantă.

Acesta este miracolul meditaţiei; e ceva ce nu trebuie ratat.

Poţi fi fericit doar dacă devii tu însuţi.

Nimic nu poate fi făcut în această privinţă, aşa stau lucrurile.

Poţi fi fericit doar atunci când eşti tu însuţi – este însă greu să afli cine ai devenit, pentru că ai fost foarte derutat, schilodit.

Iar societatea a pătruns atât de adânc în fiinţa ta încât a devenit conştiinţa ta.

Poate că acum părinţii tăi sunt morţi, profesorii tăi sunt morţi – sau poate că sunt încă vii, dar nu îţi mai stau pe cap -, dar tot ceea ce te-au învăţat încă mai vorbeşte în şoaptă în interiorul tău.

A devenit conştiinţa ta. Vocea părintească a devenit egoul tău.

Dacă faci ceva împotriva lui, te condamnă imediat.

Dacă îi faci pe plac, te aplaudă, te apreciază.

Astfel continui să fii dominat de cei morţi.

Am auzit o poveste:

Rothstein îi datora 100 de dolari lui Wiener.

Data limită de rambursare fusese depăşită, iar Rothstein era falit, aşa că a împrumutat 100 de dolari de la Spevak şi i-a plătit datoria lui Wiener.

O săptămână mai târziu, Rothstein a împrumutat din nou 100 de dolari de la Wiener şi i-a plătit lui Spevak datoria.

Peste o altă săptămână, a împrumutat iar bani de la Spevak pentru a-i plăti lui Wiener datoria.

A repetat acelaşi proces de câteva ori, până când a decis să le vorbească amândurora.

Le-a spus aşa:

„Dragi prieteni, este un deranj prea mare. De ce nu schimbaţi cei 100 de dolari între voi în fiecare săptămână, iar pe mine să mă lăsaţi In pace?”.

Aşa se întâmplă. Întâi mama ta, apoi tatăl, învăţătorii, preoţii – ţi-au inoculat diverse lucruri.

Apoi, într-o zi vin la tine şi îţi spun:

„Gata, eşti pe cont propriu. Nu mai ai treabă cu noi“.

Acum conştiinţa continuă să funcţioneze ca un agent subtil.

Ţine minte, conştiinţa este robia ta.

Un om real este conştient, dar nu are conştiinţă.

Un om nereal este inconştient şi are o conştiinţă puternică.

Conştiinţa îţi este dată de ceilalţi; conştientizarea trebuie să o obţii singur.

Conştientizarea este fiinţa ta recâştigată.

Conştiinţa îţi va fi oferită de cei care doresc să te manipuleze în felul lor.

Ţi-au inoculat ideile lor, te-au forţat, te-au torturat în toate felurile.

Poate că nu erau conştienţi când făceau asta, pentru că şi ei la rândul lor erau torturaţi de părinţii lor.

Acesta este modul în care trecutul domină viitorul, iar prezentul este dominat de cei morţi.

Un om adevărat trebuie să renunţe la conştiinţă.

Vocea părinţilor trebuie dată deoparte.

Există o serie de cuvântări de-ale lui Iisus, care pe cât sunt de brutale, pe atât sunt de adevărate.

El spune: „Până când nu îţi vei urî tatăl şi mama, nu vei fi capabil să mă urmezi.”

Sunt cuvinte grele, dar ceea ce vrea Iisus să spună este exact ceea ce îţi comunic eu – dă la o parte conştiinţa.

Nu spune că ar trebui să îţi urăşti mama şi tatăl, spune că trebuie să urăşti vocea lor care continuă să strige în tine.

Până nu scapi de ea nu vei fi liber; vei rămâne scindat, vei avea multe voci în tine, nu vei deveni niciodată unitar.

Mintea se află fie în trecut, fie în viitor. Nu poate exista în prezent, este absolut imposibil să existe în prezent.

Când trăieşti clipa prezentă, mintea nu mai este acolo – pentru că mintea înseamnă gândire.

Cum poţi gândi în prezent?

Te poţi gândi la viitor; acesta nu se află încă acolo, prin urmare mintea poate visa la el.

Mintea poate face două lucruri: fie se deplasează în trecut… există suficient spaţiu în care să se mişte, vastul spaţiu al trecutului, poate merge prin el fără încetare.

În egală măsură, mintea poate călători în viitor – un alt spaţiu vast, fără sfârşit, îţi poţi imagina şi imagina şi visa.

Dar cum ar putea funcţiona mintea în prezent? Nu are spaţiu suficient pentru nici o mişcare.

Prezentul este doar linie despărţitoare, nimic mai mult. Nu are spaţiu.

Ea desparte trecutul de viitor, este doar o linie despărţitoare.

Poţi să fii în prezent, dar nu poţi gândi; pentru a gândi este nevoie de spaţiu. Gândurile au nevoie de spaţiu, sunt ca lucrurile – ţine minte asta.

Gândurile sunt lucruri subtile, sunt materiale; nu sunt spirituale, pentru că dimensiunea spiritualului începe doar din punctul în care nu mai există gânduri.

Gândurile sunt lucruri materiale, foarte subtile, şi orice e material are nevoie de spaţiu. Nu poţi gândi în prezent; în momentul în care începi să gândeşti este deja vorba despre trecut.

Vezi cum răsare soarele; îl priveşti şi îţi spui: „Ce răsărit frumos!” – dar e deja în trecut.

Când răsare soarele, nici măcar nu ai suficient timp pentru a spune: „Ce frumos!”, pentru că timpul necesar pentru a pune cap la cap aceste cuvinte face ca experienţa să fie deja în trecut, mintea deja a stocat-o în amintiri.

Dar exact în momentul răsăritului, cum ar fi posibil să gândeşti? Ce ai putea gândi?

Poţi să fii cu soarele care răsare, dar nu poţi gândi. Pentru tine există suficient spaţiu, dar nu şi pentru gânduri.

Întâlneşti o floare frumoasă în grădină şi îţi spui:

„Ce trandafir frumos!” – dar acum nu mai eşti în momentul acesta cu trandafirul: este deja o amintire.

Când floarea este acolo şi eşti şi tu acolo, prezenţi unul pentru celălalt, cum te-ai putea gândi?

La ce te-ai gândi? Cum ar fi gândirea posibilă? Nu există spaţiu pentru ea.

Spaţiul este foarte strâmt – de fapt, nu există deloc spaţiu -, tu şi floarea nici măcar nu puteţi exista ca două entităţi pentru că nu există spaţiu pentru două, doar o entitate poate să existe.

Tocmai de aceea, când eşti cu adevărat prezent, tu eşti floarea, iar floarea a devenit tu.

Tu eşti de asemenea un gând – floarea este şi ea un gând din minte.

Când nu există gândire, cine este floarea şi cine este cel care observă?

Observatorul devine cel observat.

Brusc, limitele dispar.

Brusc, te-ai contopit cu floarea şi floarea s-a contopit cu tine.

Brusc, nu mai sunteţi două entităţi – nu mai există decât una singură.

Dacă începi să te gândeşti, veţi deveni iar doi.

Dacă nu gândeşti, unde este dualitatea?

Când exişti cu floarea, şi nu gândeşti, are loc un dialog, nu o conversaţie ci un dialog.

Când exişti împreună cu persoana iubită are loc un dialog, nu o conversaţie, pentru că nu există două entităţi.

Stând alături de persoana iubită, ţinându-i mâna, pur şi simplu exişti.

Nu te gândeşti la zilele care au trecut; nu te gândeşti la viitor – eşti aici, acum.

Şi este atât de frumos să fii aici şi acum, atât de intens; nici un gând nu poate pătrunde în această trăire intensă.

Iar poarta prezentului este foarte strâmtă.

Două entităţi nu pot intra prin ea, numai una singură poate.

In prezent, gândirea nu este posibilă, visarea nu este posibilă, pentru că visarea nu este decât gândirea în imagini.

Ambele sunt lucruri, sunt materiale.

Când eşti în prezent fără să gândeşti, eşti pentru prima dată spiritual.

O nouă dimensiune se deschide – conştientizarea.

Nici o biblie nu poate decide ce este corect şi ce este greşit.

În fiecare moment situaţia se schimbă, şi în fiecare moment trebuie să vii cu o nouă decizie, fie că este greşită sau nu.

Principiile moarte nu pot ajuta, ci doar conştiinţa vie. Şi nu este nevoie…

Numai un orb întreabă: „Unde este uşa?” şi: „Ar trebui să merg la dreapta sau la stânga?”

Dar când ochii tăi văd, nu trebuie să întrebi: „Unde este uşa?” – poţi vedea.

De fapt, nici nu este nevoie să te gândeşti unde este uşa: când vrei să ieşi, pur şi simplu ieşi, ai ochi pentru a vedea.

Starea de conştientizare îţi dă ochi.

Conştiinţa îţi dă doar cuvinte.

Părinţii impun copiilor ideea conform căreia „aceasta este responsabilitatea ta”.

Ei au dat un sens ciudat cuvântului responsabilitate.

Aceasta înseamnă pur şi simplu respons-abilitate.

Separă cuvântul în două, nu responsabilitate, ci respons-abilitate, abilitatea ta de a răspunde.

Asta înseamnă că trebuie să renunţi la conştiinţă, la lucrurile despre care oamenii ţi-au spus că ar fi bune sau rele.

Poate că erau bune sau rele pentru ei, tu nu ai nici o legătură.

Scapă de conştiinţă ea ţi-a fost impusă, şi încearcă să fii conştient de fiecare situaţie cu care te confrunţi.

Şi în fiecare moment există câte o situaţie cu care să te confrunţi; fii conştient de ea, şi acţionează din această stare de conştientizare.

Tot ce întreprinzi în starea de conştientizare este corect, şi tot ce faci în mod inconştient este greşit.

Pentru mine, acţiunea în sine nu este corectă sau greşită.

Pentru mine, totul depinde de tine – de conştiinţa ta, de calitatea conştientizării pe care o aduci atunci când întreprinzi o anumită acţiune.

Şi atunci totul are o perspectivă diferită. Conştienţa este singura magie care există.

Nu te preocupa de ceilalţi – problema lor este problema lor.

Nu îi judeca; nu este treaba ta.

Dar pentru tine însuţi, care este criteriul?

Mi se tot cere să nu mai critic religiile.

Dar ele sunt cele care ţi-au inoculat ideea de a îi judeca pe ceilalţi, ţi-au impus idei fixe, iar viaţa nu e niciodată fixă.

Nu ţi-au spus niciodată cum au ajuns la concluzia că ceva este greşit şi ceva este corect.

Au primit aceste idei de la strămoşii lor.

Eu nu îţi spun ce este bine şi ce este greşit, îţi ofer doar criterii care să te ajute ca în orice context să poţi judeca tu însuţi asupra a ceea ce este corect şi ce este greşit.

Şi un lucru atât de simplu a fost omis de-a lungul a mii de ani.

Poate pentru că este atât de simplu şi de evident, de aceea a fost ratat.

Şi toţi aceşti aşa-zişi mari gânditori şi filosofi şi teologi sunt doar privitori la stele.

Nu văd ceea ce este evident; ochii lor privesc spre un Dumnezeu imaginar, un paradis de dincolo de moarte.

Mie nu-mi pasă deloc de zeii tăi, şi nu-mi pasă deloc de ceea ce se întâmplă cu tine după moarte.

Ceea ce mă interesează pe mine este ceea ce ţi se întâmplă acum, ceea ce i se întâmplă conştiinţei tale.

Pentru că aceasta va fi tot timpul cu tine, dincolo de moarte, oriunde ai fi.

Conştiinţa ta va purta acea lumină care separă binele de rău.

Orice te menţine alert, orice te face mai conştient, mai împăcat, mai liniştit, mai bucuros, mai festiv este corect.

Orice te face inconştient, nefericit, gelos, furios, distructiv este greşit.

Nu îţi dau o listă cu lucruri bune şi cu lucruri rele.

Îţi ofer pur şi simplu claritatea de a judeca în fiecare moment al vieţii, fără a consulta cele zece porunci, sau „Srimad Bhagavadgita”, fără a cere părerea morţilor.

De ce să nu întrebi energia vie a fiinţei din tine?

Eşti singura sfântă scriptură din lume.

Şi până când nu îţi este clar acest lucru simplu şi evident… măcar încearcă.

Fiecare moment îţi oferă oportunitatea.

Şi vei vedea că propriile tale criterii sunt întotdeauna de ajutor, fără ca morţii să îţi dicteze ceva.

Este vorba de propria ta înţelegere, care se modifică constant.

Nu asculta de nimeni cu excepţia propriei tale conştiinţe.

Când eşti furios, îţi pierzi starea de conştientizare, devii inconştient.

Furia te învăluie ca un nor negru.

Poţi comite crime, poţi distruge vieţi.

Dar când iubeşti, clopote de bucurie încep să bată în inima ta.

Simţi cum se instalează starea de conştientizare.

Şi dacă şi în iubire îţi pierzi conştienţa, devii inconştient, atunci ţine minte: numeşti iubire ceea ce este de fapt dorinţă.

Iar acest tip de iubire nu este un lucru bun, pentru că nu te va ajuta să creşti, să te dezvolţi, să atingi împlinirea potenţialului tău.

Orice te ajută să obţii împlinirea potenţialului tău este bun.

Nu este o binecuvântare doar pentru tine. Este o binecuvântare pentru întreaga existenţă.

Nici un om nu este o insulă.

Toţi suntem un continent infinit, vast, legaţi prin rădăcini. Poate că ramurile noastre sunt separate, dar rădăcinile sunt unite.

Să-ţi realizezi potenţialul reprezintă singura moralitate posibilă.

Pierderea potenţialului şi căderea în întuneric şi nebunie sunt singurul păcat, singurul rău.

 

---

Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---

 

---

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:

---