Osho Rajneesh – Ce pot face pentru ca lumea să devină un loc mai bun?
Osho, îmi doresc cu disperare să salvez această incredibilă, frumoasă planetă şi sunt îngrozit, fiindcă şansele să nu reuşim par foarte mari, iar eu mă simt foarte neînsemnat şi neajutorat pentru a face ceva! Se mai poate face ceva?
Osho Rajneesh
Iţi pot înţelege disperarea, neajutorarea. Probabil că aşa se simte fiecare fiinţă umană conştientă de actuala criză, însă tu nu eşti conştient de o putere şi mai mare: distrugerea este o putere de categorie inferioară, creaţia reprezintă o putere de categorie superioară.
Distrugerea ia naştere din ură, creaţia ia naştere din iubire.
Ai văzut încotro poate ura să conducă umanitatea, spre sinuciderea finală, dar nu ai văzut posibilitatea ca iubirea, crescând la maximum, să împiedice pur şi simplu producerea acestei crize.
Nimeni nu este neînsemnat, pentru că fiecare are o inimă şi fiecare are iubire, şi fiecare are sensibilitate, conştiinţă şi poate atinge culmea supremă a existenţei.
Este suficient un singur individ pentru a împiedica această mare criză, ce să mai vorbim despre milioane de oameni plini de iubire şi de bucurie şi de tăcere?
Imi aminteşte de o povestire din Vechiul Testament despre două oraşe, Sodoma şi Gomora. Oamenii din amândouă oraşele deveniseră absolut perverşi – domneau toate soiurile de perversiuni.
Povestirea este foarte frumoasă, îţi va da curaj, îţi va alunga disperarea. Te va face să te ridici ca individ, înfăţişând viaţa şi iubirea care nu pot fi distruse nici de arme nucleare, nici de politicieni.
Nici măcar Dumnezeu nu a putut distruge Sodoma şi Gomora.
Ajunşi aici, trebuie să-ţi amintesc că, în versiunea Vechiului Testament, el a distrus acele oraşe.
Acei oameni erau imposibil de schimbat, se obişnuiseră prea mult cu perversiunile.
Dar mai există o versiune a povestirii, una care ia o turnură foarte specială, iar eu asta vreau să subliniez.
In religia iudaică există un mic curent de rebeli, revoluţionari numiţi hasizi.
Aceştia nu sunt acceptaţi de ortodoxism ca fiind autentici, deoarece se opun tuturor preceptelor ortodoxismului, într-o tradiţie care nu face apel la inima omului, la raţiune, la sensibilitate, la conştiinţă.
Ei au scris propria lor poveste. Povestea lor spune că a existat un om – un hasid, un mistic – care locuia şase luni în Gomora şi şase luni în Sodoma.
El l-a abordat pe Dumnezeu şi i-a zis:
„Ai luat în considerare posibilitatea că în aceste două oraşe mari ar putea să existe o sută de oameni absolut naturali, înţelepţi?
Ii vei distruge şi pe ei, deoarece ceilalţi sunt pervertiţi? Dacă o vei face, va fi o mare nedreptate, o pură nedreptate şi va fi o ruşine pentru tine. Aşa că reconsideră!
Dumnezeu nu se gândise la posibilitatea ca în aceste două mari oraşe, aproape cât Hiroshima şi Nagasaki, să existe cu certitudine o sută de oameni inteligenţi, naturali, vigilenţi. Şi ei urmau să fie distruşi, iar asta nu putea să fie în acord cu divinitatea lui Dumnezeu, ci avea să fie pur şi simplu urât.
Aşa că Dumnezeu a spus: „Dacă poţi dovedi că există o sută de oameni buni, n-o să distrug cele două oraşe“.
Hasidul a zis: „Şi, dacă sunt numai 50, vei distruge oraşele?“
Dumnezeu a fost prins cu garda jos de către misticul hasid. A spus: „Chiar dacă poţi dovedi că există 50…“
Iar misticul a zis: „Dacă sunt doar 25? Ce contează? Pentru tine contează numărul sau calitatea? Te interesează cantitatea sau calitatea?“
Dumnezeu a zis: „Calitatea, fireşte“.
Iar hasidul a spus: „De calitatea este cea care contează, atunci, ca să-ţi zic adevărul, eu sunt singurul care nu a fost pervertit, care duce o viaţă naturală, binecuvântată, însă eu locuiesc şase luni în Gomora şi şase luni în Sodoma. Vei distruge acele oraşe?“
Dumnezeu nu întâlnise niciodată o persoană atât de abilă. De la o sută, acest bărbat îl adusese la unul.
Numai un evreu poate face asta! Ei ştiu cum să se tocmească, aşa că el s-a tocmit.
In versiunea ortodoxă a poveştii, Dumnezeu distruge cele două oraşe, dar nu şi în versiunea misticilor.
Oraşele au fost salvate pentru că Dumnezeu nu a putut distruge nici măcar o singură persoană de calitate, nici măcar o singură persoană înţeleaptă, doar pentru că întreg oraşul devenise pervertit.
Trebuie doar să fii alert.
Nu e nevoie să te simţi disperat şi nu e nevoie să te simţi îngrozit.
Dacă un singur om poate convinge existenţa să protejeze două oraşe, avem mii de hasizi printre noi. Fiecare sannyasin este un hasid.
Existenţa nu le poate permite câtorva politicieni idioţi să distrugă această lume.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi tăcut.
Trebuie să creezi o atmosferă grandioasă de iubire în jurul tău, care va fi o protecţie.
Trebuie să înveţi să dansezi şi să cânţi.
Să ştie aceşti politicieni că acest pământ este încă plin de oameni frumoşi – atât de multe cântece şi atât de multă muzică, şi atât de multă creativitate, şi atât de mulţi oameni care meditează… sigur se vor gândi mai bine. Din partea noastră, noi nu avem nevoie de arme nucleare mai mari pentru a opri războiul – asta-i problema. Avem nevoie de ceva total diferit.
Iubirea îţi va furniza energia, meditaţia îţi va furniza o tărie colosală. Şi nu te vei mai simţi atât de neînsemnat, te vei simţi demn şi însemnat, pentru că iubirea ta, meditaţia ta, fericirea ta vor salva lumea. Şi nu-ţi face griji că eşti neajutorat să faci ceva. Ideea de neajutorare s-a născut, deoarece nu ţi s-a spus niciodată ce resurse ai.
Nu ţi-ai analizat niciodată resursele – dragostea ta, tăcerea ta, pacea ta, compasiunea ta, bucuria ta. Nu ţi-ai analizat niciodată tot acest potenţial inepuizabil al fiinţei tale. Şi, dacă mii de oameni înfloresc în iubire, muzică şi dans, iar întregul pământ devine o celebrare, atunci nici un politician capricios nu va distruge această lume.
El se va simţi neajutorat, el se va simţi vinovat să distrugă oameni atât de frumoşi şi o planetă atât de frumoasă.
Mă întrebi: „Se mai poate face ceva?“
Dragostea ta, tăcerea ta, bucuria ta sunt suficiente.
Nu este nevoie de mai mult: mai mult te va face să fii îngrijorat în mod inutil. Iar grija este ca un balansoar – te ţine în mişcare, dar nu te duce nicăieri! Nu e nevoie să-ţi faci griji şi nu e nevoie să te simţi disperat, neajutorat.
Câţiva idioţi au pregătit moartea planetei; există milioane de oameni inteligenţi care pot împiedica asta doar prin dragostea lor, prin bucuria lor, prin frumuseţea lor, prin extazul lor.
Acestea sunt experienţe mult mai puternice – fiindcă energia atomică, sau energia nucleară, este parte a lumii materiale. Este explozia atomului, cea mai de jos, cea mai mică particulă a materiei.
Noi încă n-am înţeles că natura are un echilibru absolut. Dacă explozia unui mic atom poate distruge atât de mult… Te-ai gândit vreodată la un atom viu al fiinţei tale şi la explozia lui?
Cu alte cuvinte, am numit asta iluminare.
Nu este altceva decât o explozie a fiinţei tale, înspre lumină.
Iar apoi, brusc, ai o putere mult mai înaltă şi superioară. Nu este nevoie ca ea să se lupte cu cea inferioară; însăşi prezenţa sa o va face neputincioasă pe cea inferioară.
Nu s-a încercat pe o scară largă, ci doar din când în când. Insă acele situaţii rare reprezintă cu certitudine o dovadă că, dacă încearcă, fiecare om poate deveni o explozie de conştiinţă – care este o energie mult superioară – şi poate face toate aceste arme nucleare şi oamenii care le deţin să devină absolut neputincioşi şi vinovaţi.
Câteva exemple te vor ajuta.
Par non-faptice, deoarece sunt rare, deoarece nu mulţi oameni le-au încercat.
Un adept al lui Gautama Buddha, Devadutta – vărul lui – era fireşte gelos pe imensa glorie şi caracterul impresionant, şi pe impactul pe care îl avea Gautama Buddha asupra oamenilor. Oricine venea la el nu pleca niciodată acelaşi. Ceva se schimba în însăşi fiinţa lui.
Buddha sădise o sămânţă; omul avea să se întoarcă la vremea potrivită, când din primii nori avea să cadă ploaia. Dar orbul Devadutta nu vedea asta – nu era orb fizic, ci orb spiritual.
Nu putea înţelege care era problema. Era la fel de frumos ca Gautama Buddha – vărul lui -, la fel de educat, la fel de cultivat în artele acelor vremuri.
Nu exista însă nici o îndoială că Gautama Buddha era superior, iar el nu era, pentru că el nu putea vedea aerul superior care îl înconjura pe Gautama Buddha.
In cele din urmă, i-a cerut: „Aş vrea să fiu declarat succesorul tău“.
Buddha i-a spus: „Oricine este capabil să îmi succeadă îmi va succeda, eu nu-mi voi declara succesorul. Şi, oricum, încă trăiesc, sunt abia la jumătatea vieţii mele. Şi nu sunt eu în măsură să aleg! Cine sunt eu să aleg un succesor? Existenţa însăşi va alege”.
Devadutta a fost atât de ofensat, încât a părăsit comuna şi a atentat de multe ori la viaţa lui Gautama Buddha.
Acele atentate par fictive, pentru că noi nu cunoaştem puterea iubirii şi nu cunoaştem puterea conştienţei, şi nu cunoaştem frumuseţea extazului şi uriaşa sa putere protectivă.
Buddha obişnuia să mediteze pe o mică stâncă aflată la poalele unui munte uriaş. Devadutta a încercat să rostogolească o piatră mare de pe munte în direcţia lui Gautama Buddha, astfel încât aceasta să-l ucidă şi nimeni să nu poată fi învinovăţit – nimeni să nu se poată gândi că fusese ucis de cineva.
Piatra s-a rostogolit în viteză de pe munte şi toată lumea prezentă a fost surprinsă, nimănui nu i-a venit să creadă că era posibil aşa ceva – la doar jumătate de metru de Buddha, piatra s-a oprit, şi-a schimbat traiectoria şi s-a îndepărtat de el. Apoi, şi-a continuat căderea.
A fost un comportament foarte ciudat din partea unei pietre, nimeni n-ar crede că o piatră ar face aşa ceva. Până şi Devadutta a fost nedumerit. Devadutta era el însuşi regele unui mic regat şi avea un elefant nebun, primejdios. Elefantul era mereu ţinut în lanţuri, într-o cuşcă, deoarece avea obiceiul să omoare oameni. Devadutta a întrezărit o altă posibilitate.
Elefantul a fost adus în preajma lui Gautama Buddha şi i s-a dat drumul. Acesta s-a repezit spre Gautama Buddha, aşa cum s-ar fi repezit spre oricine altcineva. Dar, când a ajuns în apropierea lui, s-a oprit brusc şi, cu lacrimi în ochi, a făcut o plecăciune în faţa lui Gautama Buddha şi i-a atins picioarele cu capul.
Nimănui nu i-a venit să creadă că acel elefant dement… cum a putut el să facă distincţia? Dar oamenii orbi sunt oameni orbi!
Devadutta n-a putut vedea ce a văzut piatra, ce a văzut elefantul nebun – o aură de iubire subtilă şi invizibilă.
Dacă milioane de oameni sunt plini de iubire şi meditează, nu e nevoie să te simţi disperat ori neajutorat. Eşti înzestrat de la natură cu o putere uriaşă care poate anihila orice arme nucleare.
Şi asta încerc eu să fac – să te pregătesc să iubeşti necondiţionat, să te pregătesc să fii prietenos chiar şi cu străinii, să te pregătesc să renunţi la religiile organizate, fiindcă ele creează conflicte, să te pregătesc să renunţi chiar şi la apartenenţa vreunei naţiuni.
Oficial, va trebui să ai în buzunar paşaportul emis de ea, însă asta e doar o formalitate.
In adâncul fiinţei tale, n-ar trebui să fii hinduist şi n-ar trebui să fii indian, n-ar trebui să fii german şi n-ar trebui să fii creştin.
Dacă acest val se va răspândi – şi am toate speranţele că se va răspândi -, atunci poţi uita de al treilea război mondial, al doilea a fost ultimul. Al treilea este posibil doar dacă nu există suficientă iubire şi energie meditativă pentru a-l preveni!
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.
(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)
Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:
Vezi si alte articole similare:
