Rajneesh (Osho) – Vipassana

Dacă puteţi lucra cu respiraţia, vă veţi întoarce imediat în prezent. Dacă puteţi lucra cu respiraţia, veţi atinge sursa vieţii. Folosind respiraţia, veţi fi în lume şi de asemenea dincolo de ea. VIPASSANA. Vipassana este meditaţia care a condus spre iluminare un număr mult mai mare de fiinţe decât orice alta metodă, căci ea reprezintă însăşi esenţa metodelor. Toate celelalte meditaţii au aceeaşi esenţă, însă în forme diferite; lor li s-a adăugat şi ceva neesenţial.

Vipassana este esenţa pură. Nu puteţi să omiteţi nimic şi nici să adăugaţi ceva pentru a o îmbunătăţi. Vipassana este atât de simplă încât poate fi practicată chiar şi de un copil.

De fapt, el o poate practica mai bine decât voi, deoarece nu este plin de deşeuri mentale; copilul este încă pur şi inocent. Vipassana poate fi practicată în trei forme; puteţi s-o alegeţi pe cea care vi se potriveşte mai bine.

Prima: fiţi conştienţi de acţiunile voastre, de corpul vostru, de mintea voastră, de inima voastră. Dacă mergeţi, trebuie să mergeţi în mod conştient; dacă vă mişcaţi mâna, trebuie să o mişcaţi în mod conştient, ştiind perfect faptul că mâna este în mişcare.

Puteţi s-o mişcaţi fără să fiţi conştienţi, ca pe ceva mecanic, ca atunci când faceţi o plimbare matinală şi mişcarea picioarelor este automată, neînsoţită de atenţia voastră.

Fiţi atenţi la mişcările corpului vostru. În timp ce mâncaţi, fiţi atenţi la mişcările care sunt necesare acestei acţiuni. În timp ce faceţi dus, fiţi atenţi la apa care vă atinge corpul şi la imensa bucurie resimţită. Rămâneţi doar atenţi. Nu este permis ca lucrurile să continue să se întâmple într-o stare de inconştienţă. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în ceea ce priveşte mintea. Urmăriţi orice gând care vă trece pe ecranul mintii voastre, orice emoţie care trece pe ecranul inimii voastre. Rămâneţi martori, nu vă amestecaţi, nu vă identificaţi, nu evaluaţi ce este bun şi ce este rău; aceasta nu face parte din meditaţia voastră.

A doua formă: faptul de a deveni conştienţi de respiraţie. Când aerul intră în interiorul vostru, abdomenul începe să se ridice, iar când iese, abdomenul începe să se retragă. Deci a doua metodă constă în faptul de a fi atenţi la mişcarea abdomenului, la ridicarea şi la coborârea sa. Atenţia este îndreptată asupra abdomenului care se ridică şi coboară la loc… iar abdomenul este aproape de sursa vieţii, căci copilul este în legătură cu mama sa, cu viaţa mamei sale, prin intermediul ombilicului. Sursa energiei vitale se găseşte în spatele ombilicului, deci atunci când abdomenul se ridică, are loc ridicarea, înflorirea acesteia; ea se ridica şi se lasă înapoi cu fiecare respiraţie. Exerciţiul nu este deloc dificil, este poate chiar mai uşor, deoarece este vorba de o singură tehnică. În tehnica anterioară trebuie să vă îndreptaţi atenţia asupra corpului, asupra minţii şi asupra emoţiilor, stărilor voastre: abdomenul cu mişcarea să de ridicare şi de coborâre, iar rezultatul este acelaşi. Devenind din ce în ce mai conştient de mişcarea abdomenului, mintea devine tăcută, inima devine tăcută, iar stările dispar.

A treia formă: constă în a fi atenţi la respiraţie în momentul în care aerul intră, atunci când suflul trece prin nări. Simţiţi suflul în nări, la celălalt pol al abdomenului, atunci când pătrunde în voi, Suflul care intră vă da o senzaţie de prospeţime la nivelul nărilor.

Urmăriţi apoi suflul care iese, din nou suflul care intra, suflul care iese… Este foarte simplu, iar exerciţiul este mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi. Femeile sunt mai conştiente de mişcările abdominale. Majoritatea bărbaţilor nici nu respiră atât de profund încât să permită pătrunderea aerului în abdomen. Pieptul lor se ridică apoi se lasă. Persistă o idee greşită în ceea ce priveşte forma corectă a corpului. Desigur, corpul are o formă mai frumoasă, pieptul este mai lat şi abdomenul aproape inexistent. Bărbatul a ales să respire numai cu pieptul; ca urmare pieptul său devine din ce în ce mai mare, iar abdomenul se micşorează. Acesta îl face să para mai atletic. În întreaga lume, cu excepţia Japoniei, sportivii şi antrenorii insistă ca respiraţia să se facă umplând plămânii, dilatându-i cât mai mult posibil la nivelul pieptului şi retrăgând abdomenul. Idealul îl reprezintă leul, care are un piept mare şi un abdomen foarte mic. Trebuie să fiţi un leu, aceasta este regula pentru sportivi şi pentru cei care lucrează asupra corpului. Japonia este singura excepţie: japonezilor nu le pasă că pieptul trebuie să fie lat şi abdomenul mic. Pentru a micşora abdomenul este nevoie de o anumită disciplină, fiindcă acest lucru nu este natural. Japonia a ales ceea ce este natural, a ales calea firească, şi veţi fi surprinşi cum arată statuetele japoneze care îl reprezintă pe Buddha. Vă puteţi da seama imediat dacă statueta este indiană sau japoneză. Lucrările indiene care îl întruchipează pe Gautama Buddha îl prezintă cu un corp foarte atletic: abdomenul este foarte mic, iar pieptul foarte lat. Un Buddha reprezentat de artiştii japonezi este complet diferit. Pieptul său este aproape inexistent, deoarece el respiră din abdomen, iar abdomenul său este mai mare. Nu aşa de frumos, căci nu se încadrează în canonul estetic obişnuit, însă faptul de a respira din abdomen este mai natural, mai relaxant.

Acelaşi lucru se întâmplă noaptea, când dormiţi. Atunci nu respiraţi folosind mai mult pieptul, ci respiraţi din abdomen. De aceea somnul vă relaxează atât de mult. După somn, dimineaţa, vă simţiţi atât de proaspeţi, atât de tineri şi aceasta pentru că toată noaptea aţi respirat natural… aţi călătorit în Japonia! Acestea sunt, deci, cele două alternative. Daca vă este frică că respiraţia abdominală şi atenţia la mişcarea ei de ridicare şi coborâre vor afecta negativ forma voastră atletică, bărbaţii s-ar putea să fie interesaţi de această formă, atunci este mai uşor să urmăriţi respiraţia în zona nărilor, la intrare. Observaţi-o la intrare si de asemenea la ieşire.

Acestea sunt deci cele trei forme. Oricare din ele este bună. Este posibil să practicaţi două din ele simultan, caz în care efortul va fi mai intens. Puteţi să le practicaţi chiar pe toate trei în acelaşi timp, iar posibilităţile de realizare vor fi şi mai mari, însă depinde de voi, depinde de ceea ce este natural pentru voi.

Amintiţi-vă întotdeauna: ceea ce este firesc, ceea ce se realizează fără efort, este bun.

Pe măsură ce meditaţia devine din ce în ce mai naturală şi mintea din ce în ce mai tăcută, ego-ul dispare. Veţi fi prezenţi, însă nu va mai exista nici o senzaţie a eu-lui.

Porţile sunt deschise. Aşteptaţi, plini de iubire, păstrând în inima o urare de bun venit pentru marea clipă, cea mai mare clipă din viaţa voastră, aceea a iluminării. Ea vine… vine cu siguranţă. Ea nu este în întârziere nici măcar o secundă. Odată ce sunteţi în perfectă armonie, ea explodează deodată în voi, transformându-vă. Omul cel vechi moare, în voi se naşte o fiinţă noua.

 1.
Postura a
şezat.

            Găsiţi o postură confortabilă în care să puteţi rămâne atenţi şi să vă menţineţi 45 până la 180 de minute. Spatele şi capul trebuie să fie drepte, ochii închişi şi respiraţia normală. Staţi cât mai liniştiţi posibil, schimbându-vă poziţia doar dacă este cu adevărat necesar. În timp ce rămâneţi nemişcaţi, atenţia trebuie să se îndrepte asupra mişcării de ridicare şi coborâre a abdomenului cauzată de inspiraţie şi expiraţie, într-un punct situat uşor sub ombilic.

            Nu este o tehnică de concentrare, deci în timp ce vă urmăriţi respiraţia atenţia vă va fi distrasă de multe alte lucruri. Însă în vipassana nimic nu poate fi o distragere a atenţiei; de aceea, atunci când într-adevăr intervine ceva, încetaţi să vă urmăriţi respiraţia şi fiţi atenţi la ce se întâmplă, până când este posibil să vă reîntoarceţi în ea. Aceste pauze pot include gânduri, sentimente, judecăţi, senzaţii corporale, impresii din lumea exterioară s.a.m.d. Important este însuşi procesul de a privi, deci amintiţi-vă să nu vă identificaţi cu ceea ce se derulează în faţa voastră; întrebările sau problemele pot fi privite ca mistere de care vă bucuraţi.

2.
Mersul
în Vipassana.

            Este vorba de un mers obişnuit, lent, bazat pe atenţia asupra modului în care talpa atinge solul. Puteţi să mergeţi în cerc sau în linie dreaptă câte 10-15 paşi, apoi să vă întoarceţi, înăuntru sau în afara camerei. Ochii trebuie să fie coborâţi pe sol, privind la câţiva paşi în faţa voastră. În timp ce mergeţi, atenţia trebuie să se îndrepte asupra contactului fiecărei tălpi cu solul. Dacă apar alte lucruri, încetaţi să fiţi atenţi la contactul cu solul, observaţi ceea ce v-a atras atenţia, şi apoi îndreptaţi-o din nou asupra picioarelor. Tehnica este similară celei din poziţia aşezat, însă obiectul pe care îl priviţi este diferit. Puteţi merge aşa 20 pana la 30 de minute.

3.
URM
ĂRIND INTERVALUL DINTRE INSPIRAŢIE şi EXPIRAŢIE.

            Când aerul pătrunde în voi, observaţi-l. Respiraţia se opreşte timp de o clipă, o fracţiune de secundă, chiar înainte de a se întoarce, de a ieşi afară. Aerul intră, urmează un interval în care respiraţia se opreşte, după care aerul iese afară. După ce a ieşit, pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, respiraţia se opreşte din nou. Apoi ciclul se repeta. Înainte de intrare şi de ieşirea aerului există un moment în care nu mai respiraţi.

            Este momentul în care realizarea este posibilă, în care ea se poate întâmpla, deoarece atunci când nu respiraţi, nu sunteţi în lume. Înţelegeţi următorul lucru; atunci când nu respiraţi, sunteţi morţi; încă mai existaţi dar morţi. Iar durata acestui interval este atât de mică încât nu îl observaţi niciodată. Aerul care intră este naşterea, aerul care iese este moartea. Inspiraţia este sinonimă cu viaţa. Muriţi şi renaşteţi cu fiecare respiraţie.

            Intervalul dintre ele este foarte mic, însă el poate fi sesizat printr-o observaţie profundă; o atenţie susţinută va face posibil faptul de a simţi intervalul. Atunci aţi împlinit tot ce se putea împlini. Sunteţi binecuvântaţi. Aţi cunoscut experienţa; ea s-a întâmplat. Această tehnică nu este destinată antrenării respiraţiei. Lăsaţi respiraţia aşa cum este ea. Vă întrebaţi probabil cum aţi putea reuşi folosind o tehnică atât de simplă? Ea pare extraordinar de simplă. Poate oare ceva atât de simplu să vă reveleze adevărul? A cunoaşte adevărul înseamnă a cunoaşte ceea ce nu se naşte şi nu moare, ceea ce este etern. Voi simţiţi de obicei aerul care iese, şi îl puteţi simţi şi pe cel care intră, însă nu simţiţi niciodată intervalul dintre ele. Încercaţi. Veţi simţi deodată acel interval; îl puteţi sesiza deoarece el este în permanenţă acolo. Nu trebuie să vi se mai adauge nimic vouă sau structurii voastre: intervalul este deja prezent. Totul este deja în voi, mai puţin o anumită forma de luciditate. Cum trebuie deci să procedaţi? În primul rând fiţi atenţi la aerul care intră. Urmăriţi-l. Uitaţi orice altceva: urmăriţi doar aerul care intră, trecerea sa. Simţiţi aerul când acesta vă atinge nările. Apoi lăsaţi-l să pătrundă în interior.

            Rămâneţi împreună cu respiraţia, pe deplin conştienţi. Pe măsură ce coborâţi din ce în ce mai jos împreună cu ea, fiţi atenţi să nu o pierdeţi. Nu o luaţi înainte; nu rămâneţi în urmă. Rămâneţi cu respiraţia. Amintiţi-vă mereu să nu o luaţi nici înainte, nici să rămâneţi în urmă, ca o umbră. Ţineţi pasul cu ea. Respiraţia şi atenţia trebuie să devină una singură. Aerul intră, intraţi şi voi odată cu el. Doar în acest fel va fi posibil să găsiţi intervalul ce se află între inspiraţie şi expiraţie. Nu va fi chiar atât de simplu. Intraţi împreună cu respiraţia, apoi ieşiţi odată cu ea. Buddha a folosit foarte mult această metodă, şi de aceea ea a devenit metoda buddhistă. În terminologia buddhistă este cunoscută ca Anapanasati Yoga. Iluminarea lui Buddha s-a bazat pe aceasta tehnică.

            Dacă veţi persevera în faptul de a fi conştienţi de respiraţie, dacă veţi fi atenţi la ea, veţi găsi în cele din urmă intervalul. Pe măsură ce atenţia voastră devine din ce în ce mai precisă, mai intensă, mai profundă, pe măsură ce deveniţi tot mai constienţi, lumea dispare din câmpul atenţiei voastre; lumea voastră se rezumă la aerul care intră şi iese, veţi simţi în cele din urmă intervalul în care respiraţia se opreşte. Când vă mişcaţi împreună cu respiraţia, este posibil să nu simţiţi oprirea ei. Veţi simţi imediat că respiraţia a disparut, ea nici nu intră, nici nu iese. Respiraţia s-a oprit complet. În acea oprire – „binefacerea”.

4.
URM
ĂRIND INTERVALUL IN ACTIVITĂŢILE COTIDIENE.

            Orice aţi face, păstraţi-vă atenţia asupra intervalului dintre două respiraţii. Această practică este recomandată pentru momentele în care sunteţi activi. Am discutat anterior despre o tehnica similară. Singura diferenţă este că tehnica despre care vă vorbesc trebuie să fie practicată când vă aflaţi în timpul activităţilor obişnuite. Ea nu trebuie practicată în singurătate, ci atunci când sunteţi prinşi în alte treburi cotidiene. Dacă mâncaţi, continuaţi să mâncaţi, dar fiţi atenţi la interval. Dacă mergeţi, continuaţi să mergeţi fiind atenţi la interval. Dacă vă culcaţi, întindeţi-vă în pat şi lăsaţi somnul să vină. Însă continuaţi să fiţi atenţi la interval. De ce trebuie să practicaţi această tehnică în timp ce sunteţi prinşi în alte treburi? Pentru că activitatea distrage mintea, ea vă solicită în permanenţă atenţia. Nu vă lăsaţi distraşi. Fiţi atenţi la interval şi nu vă opriţi din ceea ce faceţi; lăsaţi activitatea să continue. Existenţa voastră se va împărţi astfel în două nivele: al acţiunii şi al fiinţei. Noi existăm la două nivele diferite: în lumea făptuirii şi în lumea fiinţării, la periferie şi în centru. Continuaţi să lucraţi la periferie, la circumferinţa voastră; nu opriţi acţiunea. Însă continuaţi să lucraţi cu atenţie şi asupra centrului. Ce se va întâmpla dacă procedaţi astfel? Acţiunea voastră va deveni un rol, un rol dintr-un scenariu. Dacă practicaţi această metodă, întreaga voastră viaţă va deveni o continuă piesă de teatru. Veţi fi asemenea unui actor care joacă diverse roluri, fiind însă în permanenţă fixat asupra intervalului. Daca uitaţi intervalul, atunci nu mai jucaţi rolul, ci vă identificaţi cu el. Atunci nu mai este o piesă de teatru. Piesa de teatru este confundată cu însăşi viaţa. Este ceea ce se întâmplă de obicei. Fiecare este convins că îşi trăieşte viaţa. Este doar interpretarea unui rol care vă este dat de societate, de împrejurări, de cultură, de tradiţie, de ţară, de întreaga situaţie. Vi s-a încredinţat un rol, iar voi îl jucaţi şi vă identificaţi cu el. Utilizaţi această tehnică pentru a distruge identificarea. Această tehnică e folosită doar pentru a vă face conştienţi de faptul ca totul nu este altceva decât o piesă de teatru, o interpretare. Fiţi atenţi la intervalul dintre respiraţii şi, la periferie, viaţa va continua. Dacă existenţa este fixata în centru, atunci ea nu este solicitată în întregime de exterior. Ceea ce este în afară, ceea ce puteţi să simţiţi şi să cunoaşteţi, rămâne în câmpul atenţiei voastre, însă nu are o importanta prea mare.

            Este ca şi cum nu vi s-ar întâmpla vouă. Repet: dacă practicaţi cu asiduitate această tehnică, întreaga viaţă se va desfăşura ca şi cum nu vi s-ar întâmpla vouă, ci altei persoane.

            Împărţiţi acesta tehnică în trei părţi. În primul rând trebuie să aveţi capacitatea de a simţi prana din aer, partea sa subtilă, invizibilă, imaterială. Aceasta poate fi simţită dacă vă îndreptaţi atenţia între sprâncene. Atunci este uşor. Acest lucru se poate realiza şi dacă sunteţi atenţi la interval, însă nu va fi uşor. Se poate întâmpla şi dacă sunteţi conştient de centrul din apropierea ombilicului, acolo unde aerul pătrunde, se opreşte şi apoi iese; o puteţi simţi şi în acest caz, însă este mai dificil. Cel mai accesibil punct pentru a cunoaşte partea invizibilă a respiraţiei, este „al treilea ochi”, însă o puteţi cunoaşte oriunde aţi fi centraţi. Începeţi să simţiţi prana în mişcare. Inspiraţia şi expiraţia sunt similare dacă sunt privite în calitate de vehicule, însă în timp ce inspiraţia este plină de prana, expiraţia este goala; prana a fost absorbită, respiraţia s-a golit. Această sutra este extrem de semnificativă: „Cu o respiraţie foarte subtilă în centrul frunţii, pe măsură ce aceasta atinge inima în clipa somnului, fii stăpână pe vise şi pe moartea înseşi”.

            Tehnica trebuie să fie practicată atunci când vă cufundaţi în somn; ea trebuie folosită numai atunci. În clipa în care sunteţi cuprinşi de somn, puteţi încerca aceasta metodă.

            Somnul vă învăluie. Încetul cu încetul sunteţi prinşi de el. Încă câteva clipe şi starea de veghe va dispărea fără să vă daţi seama. Deveniţi conştienţi înainte să se întâmple lucru, deveniţi conştienţi de prana, de partea invizibilă a respiraţiei; simţiţi cum prana se îndreaptă către inimă. Dacă puteţi face acest lucru, dacă puteţi simţi partea subtilă a respiraţiei ajungând la inimă, în timp ce somnul vă învăluie, veţi fi conştienţi de visele voastre. De obicei, în timpul visului noi nu ştim ce visăm. În timp ce visaţi, luaţi visul drept realitate. Acest lucru se întâmplă tot din cauza celui de-al treilea ochi. Aţi observat vreodată pe cineva dormind? Ochii săi sunt îndreptaţi în sus, se concentrează asupra celui de-al treilea ochi. Din cauza acestei concentrări, visele par reale: nu puteţi şti că sunt doar vise pentru voi sunt reale. Veţi afla că sunt vise abia dimineaţa, când veţi spune: „Am visat”. Însă această cunoaştere este retrospectivă. Ea nu se petrece în timpul desfăşurării visului. Dacă puteţi fi însă conştienţi, atunci vor exista două nivele: visul este prezent, iar voi sunteţi conştienţi, treji. Pentru cei care devin conştienţi în vis, această sutra este foarte promiţătoare. „Fii stăpână pe vise şi pe moartea înseşi”. Dacă deveniţi conştient de vise, puteţi ajunge să le creaţi voi înşivă. De obicei nu puteţi să vă creaţi propriile vise. Ce neputincios este omul! Nu vă puteţi crea nici propriile vise. Nu puteţi crea nici măcar vise! Dacă doriţi să visaţi un anumit lucru, este imposibil; nu depinde de voi. Ce neputinţă! Nici măcar nişte vise… Voi sunteţi doar victime ale viselor voastre, nu sunteţi creatorul lor. Visele vi se întâmplă, nu puteţi face nimic în ceea ce le priveşte. Nu le puteţi nici opri, nici crea. Dacă intraţi însă în somn simţind cum inima se umple de prana, că este atinsă în permanenţă de prana cu fiecare respiraţie, deveniţi stăpâni ai viselor voastre şi aceasta este o calitate cu totul deosebită. Atunci puteţi avea orice vise doriţi. Spuneţi-vă doar, în timp ce intraţi în somn: „Vreau să visez acest vis”, şi veţi visa chiar ceea ce vă propuneţi. Spuneţi-vă doar, în timp ce cădeţi în somn: „Nu vreau să visez acest vis”, şi acel vis nu va intra în mintea voastră. La ce foloseşte însă faptul de a deveni stăpânul viselor? Nu este oare ceva inutil? Nu, nu este. Odată ce deveniţi stăpân al viselor, nu veţi mai visa niciodată. Nu mai are nici un sens ca visele să continue. Când stăpâniţi visele, ele se opresc, ele nu mai sunt necesare. Iar când visele se opresc, somnul vostru are o calitate cu totul diferită; calitatea sa este aceeaşi cu a morţii.

6.
ARUNCA
ŢI LUCRURILE ÎN AFARĂ.

            Ori de câte ori simţiţi că mintea este neliniştită, tensionată, îngrijorată şi că rosteşte prea multe cuvinte, că este anxioasă sau visătoare folosiţi următoarea tehnică: mai întâi expiraţi profund. Începeţi întotdeauna prin a expira. Expiraţi profund, cât de mult puteţi; aruncaţi aerul afară. Aruncând aerul în afară, starea în care vă aflaţi va fi aruncată la rândul ei în exterior, deoarece totul este respiraţie. Aruncaţi suflul cât mai departe posibil. Retrageţi-vă abdomenul spre interior şi rămâneţi aşa câteva secunde; nu inspiraţi. Lăsaţi aerul să rămână afară, şi nu inspiraţi timp de câteva secunde. Apoi permiteţi-i corpului să inspire. Inspiraţi profund cât de mult puteţi. Apoi opriţi-vă din nou timp de câteva secunde. Intervalul trebuie să fie acelaşi ca atunci când aţi reţinut respiraţia în exterior. Dacă o lăsaţi în afară timp de trei secunde, o reţineţi înăuntru tot trei secunde. Expiraţi, rămâneţi fără aer timp de trei secunde, inspiraţi şi rămâneţi cu aerul în plămâni tot trei secunde. Însă trebuie să daţi afara tot aerul. Expiraţi total şi inspiraţi total, făcând din aceasta un ritm. Retenţie, inspiraţie, retenţie, expiraţie. Şi repetaţi. Veţi simţi imediat o schimbare în întreaga voastră fiinţă. Starea vă va părăsi, atmosfera din jurul vostru va fi diferită.

 
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


Daca apreciezi informatiile publicate si dorești sa ajuți acest blog:


Descarcă aplicaţia TrezireaInteligentei


Hide picture