Rav Michael Laitman, PhD – Descriind realitatea

Am putea compara o fiinţă umană cu o cutie cu senzori, închisă: ochii, urechile, nasul, gura şi mâinile, reprezentând cele cinci simţuri: vederea, sunetul, mirosul, gustul şi atingerea. După cum am spus anterior, principiul fundamental în perceperea realităţii este „echivalenţa de Formă”, ceea ce înseamnă echilibrul presiunilor. Simţurile funcţionează ca senzori, fiecare cu o reacţie diferită faţă de presiune, depinzând de modul în care e făcut senzorul.

Senzorul vederii evocă o reacţie a luminii, întuneric şi culori; senzorul sunetului evocă sunetele; senzorul mirosului evocă miresmele; gustul, aromele; şi atingerea, senzaţii cum ar fi tare, moale, cald şi rece. Reacţia simţurilor este transferată centrului de control din creier, acolo unde informaţia este comparată cu date care deja există în memorie, rezervorul impresiilor anterioare. În această manieră, procesăm ceea ce simţurile noastre colectează, determinăm cea mai avantajoasă reacţie, şi studiem locul în care ne aflăm şi cum să funcţionăm cel mai bine în mediul nostru înconjurător. Când procesul este complet, informaţia este „proiectată” pe un „ecran” din interiorul creierului, descriind ceea ce aparent este în faţa noastră (Figura 15).

În acest proces, necunoscutul ce ne înconjoară devine „cunoscut” şi o imagine a realităţii exterioare, este creată. Totuşi, imaginea nu este a unei realităţi exterioare, ci pur şi simplu o imagine interioară, rezultatul structurii simţurilor umane şi a datelor preexistente. Dacă am fi avut simţuri diferite, am fi produs un tablou complet diferit. Este posibil ca, dacă am fi perceput prin intermediul simţurilor diferite, ceea ce apare a fi lumină, ar apărea ca fiind întuneric, sau chiar ceva fundamental diferit pe care nu ni-l putem imagina dacă ar apărea în faţa noastră.

Ştiinţa cunoaşte deja de ceva vreme, aceste lucruri. Astăzi, putem înlocui simţurile, folosind lucruri fabricate de om, precum ar fi dispozitivele electronice. Deşi ştiinţa nu stăpâneşte încă pe deplin aceste tehnici, odată cu trecerea vremii, va fi capabilă să mărească cercetările despre simţurile noastre, să creeze organe noi şi chiar să producă un corp nou.

Dar chiar şi aşa, având un nou corp, tabloul va rămâne în interior. Ştiinţa a dovedit cu mult timp în urmă, că senzaţiile de a se afla în anumite locuri şi situaţii, pot fi evocate prin stimulare electrică asupra creierului, în conjucţie cu informaţiile aflate în memorie.

Toate cele de mai sus, ne învaţă că tot ce simţim provine din interior, indiferent de realitatea ce ne înconjoară. Nu putem fi siguri nici măcar că există o realitate înconjurătoare. Datorită tabloului lumii „exterioare” care se află în noi, cabaliştii se referă la lumea pe care o vedem, ca la „lumea imaginară”.

Totul este făcut dintr-o dorinţă de a se bucura. În fiinţele umane, această dorinţă generală de a se bucura perpetuu, evocă dorinţe de a-şi lua plăcerea din lucruri particulare, care se schimbă la fiecare moment. Combinate cu informaţiile stocate în memorie, aceste dorinţe influenţează simţurile noastre, către ceea ce este dorit pe moment. Evoluţia de-a lungul generaţiilor, a dorinţei pentru plăcere, ne conduce eventual către o dorinţă pentru ceva necunoscut, numit „punct din inimă”.

Astăzi, această dorinţă este trezită în mulţi dintre noi. Problema cu această dorinţă, este că nu există informaţii corespondente în memoria noastră, la care să ne raportăm. Până şi simţurile nu pot localiza o sursă de satisfacţie pentru această nouă poftă. Când acea dorinţă apare în noi, rămânem neajutoraţi deoarece nimic din lumea din jurul nostru nu o poate satisface. Dar când această dorinţă apare, face ca viaţa noastră de dinaintea apariţiei sale, să pară respingătoare.

Punctul din inimă este începutul unui întreg sistem de simţuri, complet detaşat de sistemul natural prezent. Când acest nou sistem este pe deplin dezvoltat, va fi numit „suflet”. Sufletul va conţine un nou creier, o nouă memorie şi un nou „ecran”. Folosindu-l, persoana vede un tablou al unei lumi complet noi, acela al lumii spirituale.

De aceea, sunt două sisteme senzoriale separate care operează similar: sistemul corporal natural şi sistemul spiritual. În sistemul natural, tabloul lumii apare în momentul naşterii. Nu a trebuit să facem nimic ca să îl creăm, ceea ce constituie o diferenţă substanţială faţă de sistemul spiritual. Experimentăm multe lucruri pe parcursul vieţii, experienţe care ne îmbogăţesc şi ne dezvoltă memoria, ne intensifică abilităţile de a procesa subtilităţi din ce în ce mai mari şi de a face interconexiuni şi conotaţii numeroase. Ca rezultat, tabloul creat în minţile noastre, creşte şi devine din ce în ce mai lucid. Aceasta este diferenţa dintre percepţia copilărească despre lume şi percepţia matură.

Pentru ca punctul din inimă să evolueze într-un sistem al percepţiei spirituale, persoana trebuie să dobândească o mare dorinţă pentru asta. Din moment ce lumea spirituală este ascunsă, singura cale de a intensifica dorinţa pentru ea, este prin intermediul mediului înconjurător potrivit. Când persoana doreşte să progreseze spiritual, este condusă spre un mediu apropiat, în concordanţă cu măsura voinţei sale de a primi.

Acesta este un proces natural, care are loc ca rezultat al legii echivalenţei de Formă, prin care persoana este situată în sistemul spiritual, în concordanţă cu dorinţa proprie de a face parte din asta. Acest mediu înconjurător cuprinde trei elemente: un ghid cabalist, texte cabaliste şi o societate de oameni cu dorinţa similară. Din acest moment, evoluţia persoanei depinde de dorinţa proprie de a utiliza în mod corect mediul înconjurător, adică de a intensifica dorinţa pentru spiritualitate. Atunci, şi doar atunci când, dorinţa pentru spiritualitate creşte la intensitatea necesară pentru a crea un alt sistem senzorial, tabloul lumii spirituale va fi creat în acea persoană.

Acesta este singurul motiv pentru care au fost scrise textele cabaliste. Studiind în mod corect aceste texte, este facilitată construcţia sufletului. Baal HaSulam (cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag) descrie aceasta în următorul mod:

De aceea trebuie să ne întrebăm, de ce atunci, au obligat cabaliştii pe fiecare persoană să studieze înţelepciunea Cabalei? Într-adevăr este un lucru măreţ în aceasta, care merită să fie făcut public: Este un minunat, de nepreţuit remediu pentru aceia care se angajează în înţelepciunea Cabalei. Deşi ei nu înţeleg ce învaţă, prin intermediul dorinţei imense de a înţelege ceea ce învaţă, ei trezesc asupra lor Luminile ce le înconjoară sufletele.

… când cineva se angajează în această înţelepciune, menţionând numele Luminilor şi a vaselor ce au legătură cu sufletul propriu, face ca ele să strălucească asupra sa, într-o anumită măsură. Totuşi, acestea strălucesc pentru persoană, fără să învelească interiorul sufletului său datorită lipsei vaselor capabile de a le primi. În ciuda acestui lucru, iluminarea pe care persoana o primeşte de fiecare dată pe parcursul drumului, atrage asupra sa bunăvoinţa de Sus, conferindu-i abundenţa sanctităţii şi a purităţii, care o duc mai aproape de găsirea perfecţiunii. Baal HaSulam, Introducere la studiul celor Zece Sfirot, art.155

Îndată ce noul tablou al realităţii apare, se dezvăluie şi o rămăşiţă a evoluţiei, într-un proces pe care cabaliştii îl numesc „sufletul personal te învaţă”. Tabloul lumii corporale devine mai clar pe măsură ce persoana se maturizează şi acumulează impresii. Aici, deasemeni, persoana acumulează senzaţii şi impresii ale lumii spirituale, care îmbogăţesc noua memorie şi abilităţile analitice ale noii minţi. Consecvent, tabloul lumii creat în interiorul noului sistemul senzorial, devine şi mai clar.

Moartea corpului fizic înseamnă că sistemul natural a încetat să funcţioneze. Simţurile nu mai transferă informaţii creierului şi acesta se opreşte din procesul de proiectare a tabloului lumii corporale, pe „ecranul” din interiorul său. Din moment ce nici dorinţa şi nici împlinirile din punctul din inimă – din care a evoluat lumea spirituală – nu aparţin acestei lumi, acest punct continuă să existe după despărţirea de trup.

Dacă persoana a ajuns să perceapă propria existenţă în sistemul spiritual şi a putut să se identifice pe sine cu acesta înainte de a-şi părăsi trupul, acea persoană va continua să simtă existenţă sa spirituală, după moartea trupului. Aceasta este semnificaţia existenţei sufletului.

Conform cu cabaliştii Baal HaSulam şi Sfântul Ari, pentru a-i numi doar pe doi dintre ei, tot ceea ce există în exteriorul nostru este Lumina care umple întreaga realitate şi care este în complet repaus. Deşi ne aflăm în interiorul acestei Lumini, simţim ca şi cum am fi într-un corp situat în interiorul unui univers înconjurător.

Până acum, după cum am mai afirmat, impresiile ne umplu prin intermediul celor cinci simţuri. De aceea, dacă tot ceea ce există în jurul nostru este Lumina neschimbată, ce ne face să percepem schimbarea constantă?

Pentru a răspunde acestei întrebări, trebuie să ne reîntoarcem la Reshimot (Reminiscenţe). După cum am spus mai devreme, în interiorul voinţei de a primi, este un lanţ de Reshimot, un lanţ care evocă continuu, noi Reshimot. Tabloul lumii interne pe care îl experimentăm, este de fapt o manifestaţie a diferenţei, a contradicţiei dintre prezentul Reshimo (singularul pentru Reshimot) care este activ şi Lumina.

Lumina exterioară nouă, nu se schimbă; doar Reshimot din interiorul nostru se schimbă. Percepţia noastră despre sine şi despre lumea din jurul nostru, rezultă din proiecţia schimbărilor interne ce apar în dorinţa noastră faţă de Lumina constant în repaus. Reînnoirea Reshimot şi calea prin care persoana le realizează, creează tablourile noastre schimbătoare despre lume.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: