Rav Michael Laitman PhD – Inevitabila moarte a Ego-ului

Să aruncăm o privire la fundamentele Creaţiei. Singurul lucru pe care Creatorul l-a creat este voinţa noastră de a primi, egoismul nostru. Aceasta este esenţa noastră. Dacă învăţăm cum să „dezactivăm” egoismul nostru, vom restaura conectarea noastră cu Creatorul, deoarece fără egoism, vom recâştiga echivalenţa formei noastre cu a Lui, aşa cum este în lumile spirituale. Dezactivarea egoismului nostru constituie începutul urcării noastre pe scara spirituală, începutul procesului de corecţie.

Este umorul ironic al Naturii, care face ca oamenii care sunt scufundaţi în plăcerile egoiste să nu fie fericiţi. Sunt două motive pentru aceasta:

1) După cum am explicat în Capitolul Unu, egoismul este un Catch-22: dacă ai ceea ce doreşti, deja nu mai doreşti acel lucru.

2) O dorinţă egoistă se bucură nu doar de satisfacerea propriului capriciu, dar şi de insatisfacţia celorlalţi.

Pentru a înţelege mai bine al doilea motiv, trebuie să ne reîntoarcem la bază. Faza Unu în cele Patru faze de Bază vrea doar să primeasca plăcere. Faza Doi este deja mult mai sofisticată şi vrea să primească plăcere din dăruire deoarece dăruirea este starea fiinţei Creatorului. Dacă dezvoltarea noastră s-ar fi oprit în Faza Unu, noi am fi fost satisfăcuţi în clipa în care dorinţele noastre ar fi fost împlinite şi nu ne-ar fi păsat de ceea ce au avut alţii.

Totuşi, Faza Doi – dorinţa de a dărui – ne forţează să îi observăm pe alţii, astfel încât să le putem dărui. Dar deoarece dorinţa noastră de bază este de a primi, tot ceea ce vedem când ne uităm la alţi oameni este că „ei au tot felul de lucruri pe care eu nu le am”. Din cauza Fazei Doi, întotdeauna ne vom compara cu alţii, şi din cauza dorinţei Fazei Unu de a primi, întotdeauna vom vrea să fim deasupra altora. De aceea simţim plăcere când alţii au deficienţe.

Aceasta este deasemeni şi cauza faptului că limitele sărăciei se schimbă de la ţară la ţară. Conform Dicţionarului Webster, limita sărăciei este „un nivel personal sau familial de venituri sub care cineva este clasificat a fi sărac, în concordanţă cu standardele guvernamentale.”

Dacă toţi din jurul meu ar fi tot aşa de săraci cum sunt eu, atunci nu m-aş mai simţi sărac. Dar dacă cei din jurul meu ar fi bogaţi, şi doar eu aş avea un venit obişnuit, atunci m-aş simţi ca fiind cel mai sărac om de pe planetă. Cu alte cuvinte, normele noastre sunt dictate de combinaţia dintre Faza Unu (ceea ce vrem să avem) şi Faza Doi (care este determinată de ceea ce au alţii).

De fapt, dorinţa noastră de a da, care ar trebui să fie garanţia că lumea noastră este un loc propice pentru a trăi, este de fapt motivul pentru tot ce este rău în aceasta lume. Aceasta este esenţa corupţiei noastre, astfel că înlocuirea intenţia de a primi cu o intenţie de a da, este singura corecţie pe care trebuie să o facem.

REMEDIUL

Nici o dorinţă sau calitate nu este de la natură rea; ci modul în care noi le folosim. Cabaliştii antici spuneau: „Invidia, voluptatea şi onoarea aduc omul înafara lumii,” aceasta însemnând înafara lumii noastre şi în lumea spirituală.

Cum poate fi aceasta posibil? Deja am văzut că invidia conduce la competiţie şi competiţia generează progres. Dar invidia conduce la rezultate mult mai mari decât cele tehnologice sau alte beneficii lumeşti. În cartea Introducere la Cartea Zoharului, Ashlag scrie că oamenii ii pot simţi pe alţii, şi de aceea simt lipsa a ceea ce au alţii. Ca rezultat, ei sunt umpluţi cu invidie şi doresc tot ceea ce au şi alţii, şi cu cât au mai mult, cu atât mai goi se simt. În final, ei vor să devoreze întreaga lume.

Eventual, invidia ne face să nu dorim nimic altceva cu excepţia Creatorului Însuşi. Dar aici umorul Naturii ne joacă încă odată o festă : Creatorul este o dorinţă de a da, altruism. Deşi intiţial nu suntem conştienţi de asta, dorind să ocupăm locul conducătorului şi să fim Creatori, de fapt ne dorim să fim altruişti. Deci, prin intermediul invidiei – cel mai dăunator aspect al egoului – egoismul nostru moare, la fel cum cancerul distruge organismul gazdă, până când moare odată cu corpul pe care l-a ruinat.

Putem vedea încă odată importanţa construirii unui mediu social corespunzător, deoarece dacă suntem forţaţi să devenim geloşi pentru ceva, am fi măcar geloşi în mod constructiv, aceasta însemnând că gelozia ne va duce la corecţie.

Cabaliştii descriu egoismul astfel: egoismul este ca un om cu o sabie, care are un strop de vrajă delicioasă, dar care are în vârf o poţiune otrăvitoare. Omul ştie că poţiunea este otrăvitoare, dar nu se poate ajuta pe sine. El deschide gura, aduce vârful sabiei pe limba, şi soarbe…

O societate corectă şi fericită nu se poate bizui pe monitorizarea sau „canalizarea” egoismului. Putem încerca să restrângem egoismul prin regulile legilor, dar aceasta nu va funcţiona până când circumstanţele nu ne învaţă, aşa cum am văzut în Germania – o democraţie până când a fost ales democratic Adolf Hitler.

Putem deasemeni încerca să canalizăm egoismul în beneficiul societăţii, dar aceasta metodă deja a fost încercată în Rusia comunistă şi a eşuat în mod lamentabil.

Chiar şi America, pământul libertăţii, oportunităţilor şi capitalismului, nu reuşeşte să-şi facă cetăţenii fericiţi. Conform Ziarului de Medicină Noua Anglie, „Anual, mai mult de 46 milioane de americani, cu vârste cuprinse între 15-54 ani, suferă episoade de depresie.”

Şi Arhivele Generale de Psihiatrie au anunţat: Folosirea drogurilor puternic antipsihotice în tratarea copiilor şi adolescenţilor… a crescut de mai mult de cinci ori în perioada 1993-2002,” după cum a fost publicat în ediţia New York Times din 6 Iunie 2006.

În concluzie, atâta timp cât egoismul este la cote mari, societatea va fi întotdeauna injustă şi va dezamăgi proprii membrii într-un fel sau altul. Eventual, toate societăţile bazate pe egoism se vor epuiza împreună cu egoismul care le-a creat. Trebuie doar să facem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede şi cât mai uşor, pentru beneficiul tuturor.

FALSA LIBERTATE

Cabaliştii asociază absenţa simţirii Creatorului cu „ascunderea feţei Creatorului”. Această ascundere crează o iluzie de libertate a alegerii între lumea noastră şi lumea (spirituală) Creatorului. Dacă am fi putut vedea Creatorul, dacă am fi putut simţi cu adevărat beneficiile altruismului, am fi preferat cu siguranţă lumea Lui, aceasta fiind o lume a dăruirii şi a plăcerii.

Dar deoarece nu vedem Creatorul, nu urmăm regulile Lui, ci din contră, le încălcăm. De fapt, chiar dacă am şti regulile Creatorului, dar nu am vedea durerea pe care o induce în noi încălcarea acestora, tot am prefera să le încălcăm deoarece ne-am gândi că este mult mai distractiv să rămânem egoişti.

Mai devreme în acest capitol, în secţiunea „Hăţurile Vieţii”, am spus că întreaga Natură se supune unei singure legi: Legea Plăcerii şi a Durerii. Cu alte cuvinte, tot ce facem, gândim şi plănuim, este proiectat atât pentru a ne diminua durerea cât şi pentru a ne creşte plăcerea. Nu avem libertate în asta. Dar deoarece nu vedem că suntem guvernaţi de aceste forţe, credem că suntem liberi.

Tăinuirea

Baruch Ashlag, fiul lui Yehuda Ashlag şi un mare Cabalist, a scris într-un caiet de notiţe ce a auzit de la tatăl său. Caietul de notiţe a fost mai târziu publicat sub titlul de Shamati (Am auzit). În una din aceste notiţe, el a scris că dacă am fost creaţi de o Forţă Superioară, atunci de ce nu simţim acest lucru? De ce este aceasta forţă ascunsă? Dacă am fi ştiut ce vrea de la noi, nu am fi făcut atâtea greşeli şi nu am mai fi fost atât de răvăşiţi de pedeapsa.

Cât de simplă şi de plină de bucurie ar fi fost viaţa dacă Creatorul ar fi fost revelat! Nu ne-am fi îndoit de existenţa Lui şi am fi putut toţi să recunoaştem îndrumările Lui pentru noi şi pentru lumea întreagă. Am fi ştiut motivul şi scopul creării noastre, am fi văzut reacţiile Lui la acţiunile noastre, am fi comunicat cu El şi I-am fi cerut sfatul înaintea fiecărei acţiuni. Cât de simplă şi frumoasă ar fi viaţa!

Ashlag îşi încheie cugetarea prin inevitabila concluzie: singura noastră aspiraţie în viaţă ar trebui să fie revelarea Creatorului.

Totuşi, ca să fim cu adevărat liberi, trebuie întâi să fim eliberaţi din hăţurile legii plăcerii şi durerii. Şi deoarece egourile noastre ne dictează ce este plăcere şi ce este durere, descoperim că pentru a fi liberi, trebuie întâi să fim eliberaţi de egourile noastre.

CONDIŢII PENTRU LIBERA ALEGERE

În mod ironic, adevărata libertate de alegere este posibilă doar dacă Creatorul este ascuns. Aceasta deoarece dacă o opţiune pare a fi preferabilă, egoismul nostru nu ne lasă nici o altă variantă decât să mergem după acea opţiune. În acest caz, chiar dacă alegem să dăm, ar fi o dăruire egoistă, cu scopul de a primi. Pentru ca un act să fie cu adevărat altruistic şi spiritual, beneficiile sale trebuie să ne fie ascunse.

Dacă ne amintim că scopul Creaţiei este ca eventual să fie eliberată de egoism, acţiunile noastre vor fi îndreptate întotdeauna în direcţia bună – către Creator. De aceea, dacă avem două opţiuni de a alege şi nu ştim care dintre ele ne-ar aduce mai multă plăcere (sau mai puţină durere), atunci avem cu adevărat oportunitatea de a alege liber.

Dacă egoul nu vede o opţiune preferabilă, putem alege în concordanţă cu un set diferit de valori. De exemplu, ne putem întreba, nu ce ar fi mai amuzant, ci ce ar fi mai dăruitor. Dacă a dărui este ceea ce preţuim mai mult, aceasta ar fi uşor de înfăptuit.

Putem să fim, fie egoişti, fie altruişti, să ne gândim la sine sau la alţii. Nu există alte opţiuni. Libertatea de alegere este posibilă când ambele opţiuni sunt în mod clar vizibile şi egal apreciate (sau respinse). Dacă aş vedea o singură opţiune, va trebui s-o urmez. De aceea, pentru a alege liber, trebuie să-mi văd propria natură şi natura Creatorului. Doar dacă nu ştiu care este mai satisfăcătoare, doar atunci pot face cu adevărat o alegere liberă şi să-mi neutralizez egoul.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație: