Rudolf Steiner – Dragostea: Ofranda Divină a Omenirii
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Ascultați articolul sub formă audio:
Dragostea nu se va împlini cu adevărat decât pe Pământ. Se poate spune că dragostea este crescută, cultivată, pe Pământ. Participând la viața oamenilor, zeii învață să cunoască dragostea, deși pe de altă parte ei sunt cei care o dăruiesc oamenilor. Este greu să ne închipuim acest lucru.
Dar este foarte posibil ca o ființă să reverse un dar într-o altă ființă și apoi să învețe de la acea ființă care este valoarea acelui dar. Gândiți-vă la o persoană foarte bogată, care nu a cunoscut altceva decât bogăția și nu a simțit profunda mulțumire pe care o poate produce facerea de bine. Iată că acea persoană face un bine. Ea dăruiește ceva unui sărac. În sufletul săracului apare, ca urmare a acestei acțiuni, un sentiment de recunoștință: acest sentiment este și el un dar pentru binefăcător, un dar care n-ar fi existat dacă bogatul nu ar fi făcut un bine. Dar persoana bogată nu a resimțit sentimentul de recunoștință, ea l-a provocat. Ea a determinat acest sentiment de recunoștință, dar nu-l poate percepe decât prin reflectarea sa în persoana în care l-a deșteptat.
La fel s-a întâmplat cu darul dragostei, care a fost revărsat în oameni de către zei. Zeii se află atât de sus încât au putut să aprindă flacăra dragostei în inima oamenilor, astfel încât oamenii au învățat să iubească, dar zeii nu cunosc realitatea dragostei, ei nu pot s-o cunoască decât datorită omului.
Ei coboară din înălțimi, se cufundă în oceanul omenesc și simt acolo căldura dragostei. Da, zeii duc lipsă de ceva atunci când oamenii nu trăiesc în dragoste; putem spune că dragostea pe care o simt oamenii este ca o hrană pentru zei. Cu cât este mai multă dragoste pe Pământ, cu atât în ceruri se găsește mai multă hrană divină. Cu cât este mai puțină dragoste, cu atât sunt mai înfometați zeii. Adevărata ofrandă a oamenilor către zei este în realitate dragostea izvorâtă din inimile oamenilor care se înalță către cer.
Este de la sine înțeles că pe vremuri acest schimb dintre oameni și zei era cu totul altfel decât acum. Omul era în oarecare măsură conștient de acest schimb. Când a pierdut conștiința acestui fapt, când a pierdut capacitatea de a accede la unele entități spirituale, în același timp și acestea au pierdut capacitatea de a coborî și de a atinge cercul omenirii.
În vremea Atlantidei omul a trăit alături de o serie de entități spirituale; pe măsură ce el n-a mai avut capacitatea să-și ridice privirile spre ele, o parte dintre aceste ființe divine au pierdut posibilitatea să simtă ceea ce omul le făcuse să simtă până atunci. Printre divinitățile Atlantidei s-au aflat ființe spirituale care atunci când acest continent a dispărut au fost literalmente private de hrana lor obișnuită, au suferit într-un fel de foame, pentru că nu mai găseau drumul spre oameni.
Cartile lui Rudolf Steiner se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
