Rutger Bregman – Bani Nemunciți: Un Experiment Social și Economic
Londra, mai 2009 – Se desfășoară un experiment. Subiecții: 13 oameni fără adăpost. Sunt veterani ai locuitului pe stradă. Unii dorm pe caldarâmul rece din Square Mile, centrul financiar al Europei, de aproape 40 de ani. Dacă punem la socoteală cheltuielile poliției, cheltuielile judiciare și ale serviciilor sociale, aceste 13 probleme au produs o factură de 400 000 de lire sterline (650 000 de dolari) sau chiar mai mult.1 Pe an. Presiunea exercitată asupra serviciilor municipale și a organizațiilor caritabile este prea mare ca lucrurile să continue așa. Astfel Broadway, o organizație de ajutorare cu sediul la Londra, ia o decizie radicală: De acum înainte cei 13 trântori perfecți ai orașului vor beneficia de un tratament de celebrități. A venit momentul să își ia adio de la ajutoarele zilnice în cupoane, cantina săracilor și adăposturi. Vor primi un colac de salvare consistent și neașteptat.
De acum înainte acești oameni ai străzii vor primi bani nemunciți
Mai exact, primesc 3 000 lire de cheltuială și nu trebuie să facă nimic în schimbul acestei sume.2 Sunt liberi să o cheltuiască după voia inimii. Pot decide să apeleze la un consultant dacă doresc – sau să nu apeleze. Nu au niciun fel de obligații, niciun fel de probleme care să îi frământe.3
Sunt întrebați un singur lucru: ce credeți voi că vă trebuie?
Lecții de grădinărit
„Nu mă așteptam la cine știe ce“, avea să își amintească mai târziu un asistent social. Dar s-a dovedit că oamenii străzii aveau dorințe neobișnuit de modeste. Un telefon, un dicționar, un aparat auditiv – fiecare avea idei diferite legate de propriile nevoi. De fapt, majoritatea au fost foarte economi. După un an, au cheltuit în medie 800 de lire sterline.
Să îl luăm pe Simon, de exemplu, care fusese dependent de heroină vreme de 20 de ani. Banii i-au schimbat viața. Simon s-a lăsat de droguri și s-a apucat de lecții de grădinărit. „Dintr-un anumit motiv, pentru prima dată în viață, mi-am găsit echilibrul”, avea să spună el mai târziu. „Încep să mă îngrijesc, să mă spăl și să mă bărbieresc. Mă gândesc acum să mă întorc acasă. Am doi copii.”
După un an de la începerea experimentului, șapte dintre cei 13 oameni ai străzii aveau un acoperiș deasupra capului. Alți doi se pregăteau să se mute în propriile apartamente. Toți 13 făcuseră pași importanți spre solvabilitate și dezvoltare personală. Urmau cursuri, învățau să gătească, urmau tratamente de dezintoxicare, își vizitau familiile și își făceau planuri de viitor.
„Le dă putere oamenilor”, a spus unul dintre asistenții sociali referindu-se la bugetul personalizat. „Le dă puterea de a alege. Cred că poate duce la mari schimbări.” După decenii întregi de tras, de împins, de răsfăț, de pedepse, de condamnare și de protejare fără rezultate, nouă cunoscuți vagabonzi au fost adunați de pe străzi în cele din urmă. Costul? În jur de 50 000 de lire pe an, în care sunt incluse salariile asistenților sociali. Cu alte cuvinte, nu numai că proiectul respectiv a ajutat 13 persoane, ci a și redus costurile în mod considerabil. Chiar și publicația Economist a trebuit să conchidă că „cel mai eficient mod de a cheltui bani cu oamenii fără adăpost este să le dai lor banii”.
Datele vorbesc de la sine
Oamenii săraci nu se pricep la bani. Acesta pare să fie sentimentul predominant, aproape un truism. De altfel, dacă s-ar fi priceput la bani, de ce ar mai fi săraci, la urma urmei? Presupunem că aceștia i-ar cheltui pe fast food și pe băuturi răcoritoare în loc de pește proaspăt și cărți. Deci, ca să îi „ajutăm”, am elaborat 1000 de programe ingenioase de asistență, maldăre de hârțoage, cu sisteme de înregistrare și cu o armată de inspectori, toate acestea pornind de la principiul biblic potrivit căruia „cei care nu vor să muncească nu vor avea de mâncare” (2 Tesaloniceni 3:10). În ultimii ani, asistența guvernamentală se axează tot mai mult pe asigurarea de locuri de muncă, beneficiarii asistenței trebuind să-și caute de lucru, să participe la programe de revenire pe posturi și să facă în mod obligatoriu muncă „voluntară”. Mult trâmbițat ca fiind o trecere „de la asistență socială la planuri guvernamentale de beneficii”, mesajul de bază este clar: Banii nemunciți îi fac pe oameni leneși.
Doar că, potrivit dovezilor, nu îi fac
Vi-l prezint pe Bernard Omondi. Mulți ani acesta a câștigat 2 dolari pe zi muncind la o carieră de piatră dintr-o zonă săracă a Kenyei de vest. Într-o dimineață, acesta a primit un mesaj destul de ciudat. „Când am văzut mesajul, am sărit în sus”, avea să își amintească Bernard mai târziu. Cineva tocmai îi transferase în contul bancar suma de 500 de dolari. Pentru Bernard aceasta reprezenta salariul pe aproape 3 ani.
Câteva luni mai târziu un ziarist de la New York Times a venit în vizită în satul lui Bernard. Parcă toată populația câștigase la loto: satul era plin de numerar. Totuși nimeni nu făcea risipă de bani. Dimpotrivă, aceștia își reparaseră casele și își deschiseseră mici afaceri. Bernard și-a investit banii într-o motocicletă Bajaj Boxer nou-nouță cumpărată din India și făcea 6-9 dolari pe zi transportând oameni. Veniturile i-au crescut de peste trei ori.
„În acest mod, alegerea le este încredințată săracilor”, spune Michael Faye, fondatorul lui GiveDirectly, organizația care i-a făcut cadoul neașteptat lui Bernard. „Și adevărul este că nu cred că înțeleg suficient de bine care sunt nevoile oamenilor nevoiași.” Faye nu le dă oamenilor pește și nici nu îi învață să pescuiască. Le dă acestora bani convins fiind că adevărații specialiști în nevoile săracilor sunt săracii înșiși. Când l-am întrebat de ce sunt atât de puține filmulețe sau poze pline de entuziasm pe website-ul organizației GiveDirectly, Faye mi-a explicat că nu vrea să facă apel la emoțiile oamenilor. „Datele noastre vorbesc de la sine.”
Are dreptate: Potrivit unui studiu realizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts, ajutoarele acordate de Give-Directly conduc la creşterea durabilă a veniturilor (până la 38% faţă de cele de dinaintea infuziei) şi facilitează, de asemenea, achiziţiile imobiliare şi deţinerea de animale de fermă (până la 58%), reducând numărul de zile în care copiii suferă de foame cu 42%. În plus, 93% din fiecare sumă donată ajunge direct în mâinile destinatarilor. La scurt timp după ce i s-au prezentat cifrele de la GiveDirectly, Google a donat 2,5 milioane de dolari.
Însă nu numai Bernard şi consătenii lui au avut noroc. În anul 2008, guvernul ugandez a hotărât să dea aproape 400 de dolari la circa 12 000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani. Banii s-au dat aproape necondiționat; singurul lucru care li s-a cerut în schimb a fost să depună câte un plan de afaceri. După cinci ani, efectele erau uluitoare. După ce au investit în propria educație și în afaceri, veniturile beneficiarilor au crescut cu aproape 50%. Iar șansele acestora de angajare cu peste 60%.
În cadrul unui alt program ugandez s-au distribuit câte 150 de dolari la peste 1800 de femei sărace, rezultatele fiind asemănătoare: veniturile acestora au crescut cu aproape 100%. Femeile care au primit sprijin de la o organizație caritabilă (costul: 350 de dolari) au beneficiat puţin mai mult de acesta, însă cercetătorii au calculat ulterior că ar fi fost mai eficient dacă s-ar fi cumulat donația de la organizația caritabilă cu ajutorul de la stat. După cum s-a concluzionat pe scurt în raport, rezultatele indică „o schimbare uriașă în programele de combatere a sărăciei în Africa și la nivel mondial”.
O revoluție sudică
Studii realizate peste tot în lume ne oferă dovezi pozitive: banii nemunciți dau rezultate.
Deja cercetările demonstrează corelația dintre banii donați necondiționat și reducerea infracționalității, a mortalității infantile, a malnutriției, a numărului de sarcini în rândul adolescentelor și a chiulului, precum și rezultate școlare mai bune, dezvoltare economică și egalitatea dintre sexe. „Principalul motiv pentru care săracii sunt săraci este pentru că nu au suficienți bani”, scrie economistul Charles Kenny, „și nu ar trebui să ne mire foarte tare faptul că dacă le dăm bani problema scade considerabil.
În cartea Dați-le pur și simplu bani săracilor (2010), studenții de la Universitatea din Manchester furnizează nenumărate exemple de cazuri în care donațiile în numerar însoțite de puține condiții sau făcute necondiționat au dat rezultate. În Namibia, cifrele privind malnutriția au scăzut vizibil (de la 42% la 10%), la fel și chiulul de la școală (de la 40% la aproape zero) și rata infracționalității (cu 42%). În Malawi, prezența la școală în rândul fetelor și a femeilor a sărit la 40%, fie că banii le-au fost dați în mod condiționat, fie necondiționat. În repetate rânduri, cel mai mult au de profitat copiii. Aceștia suferă mai puțin de foame, boli, cresc mai înalți, au rezultate mai bune la școală și au șanse mai scăzute să fie puși la muncă.
Din Brazilia până în India, din Mexic până în Africa de Sud, programele prin care se donează numerar sunt tot mai la modă în țările nedezvoltate. Când Națiunile Unite și-au formulat Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în anul 2000, aceste programe erau de neimaginat. Cu toate acestea, în anul 2010 prin ele erau deja ajutate 110 milioane de familii din 45 de țări.
Revenind la Universitatea din Manchester, cercetătorii au constatat următoarele avantaje ale acestor programe: (1) gospodăriile utilizează banii în scopuri bune, (2) scade sărăcia, (3) pot apărea diverse avantaje pe termen lung pentru venituri, sănătate și veniturile impozabile și (4) programele au costuri mai scăzute decât alternativele la acestea. Deci de ce să trimitem niște tipi albi, plini de pretenții materiale, în SUV-uri, când putem pur și simplu să dăm salariile acestora la săraci? Cu atât mai mult cu cât în acest fel sunt scoși din ecuație funcționarii cu degete lipicioase. În plus, banii donați ung roțile întregii economii: Oamenii cumpără mai mult și astfel crește numărul locurilor de muncă și cresc veniturile.
Nenumărate organizații de ajutorare și guverne sunt convinse că știu ce le trebuie săracilor, investind astfel în școli, panouri solare sau turme de animale. Și, lucru garantat, mai bine o vacă decât nici o vacă. Dar cu ce preț? Un studiu efectuat în Rwanda a demonstrat că donarea unei vaci implică cheltuieli de circa 3 000 de dolari (inclusiv un atelier de învățat să mulgi). Pentru un rwandez această sumă reprezintă salariul pe cinci ani. Sau hai să luăm ghiveciul de cursuri care le sunt oferite săracilor: repetate studii au demonstrat faptul că acestea costă mult, dar dau rezultate foarte scăzute, indiferent dacă scopul este învățatul pescuitului, al cititului sau al administrării unei afaceri. „Sărăcia este esențial legată de lipsa de bani. Nu înseamnă prostie”, subliniază economistul Joseph Hanlon. „Nu poți să te pui pe picioare dacă nu ai picioare.”
Partea bună legată de bani este faptul că oamenii pot cumpăra cu ei lucruri folositoare, nu lucruri despre care autonumiții specialiști cred că ar avea nevoie. Și, după cum se și întâmplă, există o categorie de produse pe care săracii nu își dau banii primiți cadou, și anume alcoolul și tutunul. De fapt, dintr-un amplu studiu realizat de Banca Mondială, rezultă că în 82% dintre cazurile analizate din Africa, America Latină și Asia, consumul de alcool și tutun de fapt a scăzut.
Dar mai este ceva și mai ciudat. În Liberia s-a efectuat un experiment ca să se vadă ce se întâmplă dacă îi dai 200 de dolari celui mai șmecher dintre săraci. Au fost adunați din cartierele sărace alcoolici, drogați și infractori mărunți. După trei ani, pe ce credeți că au cheltuit banii? Pe mâncare, haine, medicamente și mici afaceri. „Dacă oamenii aceștia nu au risipit banii”, se întreba unul dintre cercetători, „atunci cine altcineva ar face-o?”
Însă ni se servește iar și iar argumentul „săracilor puturoși”. Această insistență i-a determinat pe oamenii de știință să analizeze dacă argumentul este adevărat. Cu numai câțiva ani în urmă, prestigioasa publicație medicală Lancet și-a prezentat concluziile: Dacă săracii primesc bani în mod necondiționat aceștia au, de fapt, tendința să muncească mai mult. În raportul final al experimentului namibian, un episcop a prezentat această frumoasă explicație: „Citiți cu atenție în Ieșirea 16″, scrie acesta, „cum poporul Israelului în lungul său drum de eliberare din sclavie a primit mana cerească. Însă”, continuă el, „aceasta nu i-a făcut pe oameni mai leneși; dimpotrivă, le-a dat posibilitatea să își continue drumul..
Utopia
Bani nemunciți: o noțiune care a mai fost sugerată de unii dintre cei mai importanți gânditori ai lumii. Thomas Morus visa la asta în cartea sa Utopia din 1516. Aveau să îl urmeze nenumărați economiști și filosofi – printre care și câștigători ai Premiului Nobel. Susținătorii ideii au fost persoane cu toate tipurile de orientări politice, inclusiv fondatorii politicii neo-liberale, Friedrich Hayek și Milton Friedman. Iar în Articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) ni se promite că într-o bună zi ideea va deveni realitate.
Un venit de bază universal
Și nu doar vreme de câțiva ani sau numai în țările în curs de dezvoltare sau numai pentru săraci, ci exact cum scrie pe ambalaj: bani nemunciți pentru toată lumea. Nu ca favoare, ci de drept. Puteți să numiți asta „calea capitalistă către comunism”. O sumă lunară, suficientă pentru a supraviețui fără a fi nevoie să ridici nici măcar un deget. Singura condiție, ca să spunem așa, este „să ai puls”. Fără inspectori care să te verifice dacă ai cheltuit banii chibzuit, fără să te întrebe nimeni dacă ți se cuvin cu adevărat sau nu. Gata cu programele speciale de ajutorare și de asistență; cel mult un venit suplimentar pentru pensionari, șomeri și pentru cei cu incapacitate de muncă.
Venit de bază: o idee care de-acum trebuie pusă în practică.
Vindecarea Umanitatii – Economia Bazata pe Resurse [Star Trek]
Cartile lui Rutger Bregman se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
