Articole

Samael Aun Weor – Memorie, Munca

Neîndoielnic fiecare persoană are propria sa psihologie particulară, acest lucru este incontestabil, indiscutabil, irefutabil. Din păcate, oamenii nu se gândesc la asta niciodată și mulți nici nu acceptă așa ceva, din cauză că sunt închiși în mintea senzorială.

Oricine admite realitatea corpului fizic pentru că îl poate vedea și pipăi, însă cu Psihologia lucrurile stau diferit, ea nu este perceptibilă pentru cele cinci simțuri și de aici și tendința generală de a o respinge sau pur și simplu de a o subestima și desconsidera, calificând-o drept ceva lipsit de importanță.

Fără îndoială, când cineva începe să se autoobserve este un indiciu neîndoielnic al faptului că a acceptat teribila realitate a propriei sale psihologii. E clar că nimeni nu ar încerca să se autoobserve, dacă nu ar găsi înainte un motiv fundamental.

Evident cel care începe să se autoobserve se transformă într-un un subiect foarte diferit de ceilalți, de fapt semnalează posibilitatea unei schimbări.

Din nefericire oamenii nu vor să se schimbe, se mulțumesc cu starea în care trăiesc.

E dureros să vedem cum oamenii se nasc, cresc, se reproduc la fel ca animalele, suferă într-un mod de nedescris și mor fără a ști de ce.

A ne schimba este ceva fundamental, dar acest lucru este imposibil dacă nu începem autoobservarea psihologică. Este necesar să începem să ne vedem pe noi înșine cu scopul de a ne autocunoaște, căci în realitate umanoidul rațional nu se cunoaște pe sine însuși.

Atunci când cineva descoperă un defect psihologic, face de fapt un mare pas, pentru că acest lucru îi va permite să-l studieze și chiar să-l elimine în mod radical.

Cu adevărat că defectele noastre psihologice sunt nenumărate și chiar dacă am avea o mie de limbi pentru a vorbi și cerul gurii din oțel, nu am ajunge să le enumerăm pe toate în mod complet.

Partea gravă este că nu știm să măsurăm înspăimântătoarea realitate a oricărui defect; întotdeauna îl privim în mod iluzoriu, fără a-i da atenția cuvenită; îl vedem ca pe un lucru lipsit de importanță.

Când acceptăm doctrina celor multipli și înțelegem cruda realitate a celor șapte demoni pe care Iisus Cristos i-a scos din corpul Mariei Magdalena, în mod evident modul nostru de a gândi cu privire la defectele psihologice, suferă o schimbare fundamentală.

Nu e de prisos să afirmăm în mod subliniat că doctrina celor multipli este de origine Tibetană și Gnostică în procent de sută la sută.

Cu adevărat că nu este deloc plăcut să știm că înăuntrul persoanei noastre trăiesc sute și mii de persoane psihologice.

Fiecare defect psihologic este o persoană diferită, ce există înăuntrul nostru, aici și acum.

Cei șapte demoni pe care Marele Maestru Iisus Cristos i-a alungat din corpul Mariei Magdalena, sunt cele șapte păcate capitale: Mânie, Lăcomie, Desfrâu, Invidie, Orgoliu, Lene, Gurmandism.

Desigur, fiecare din acești demoni în parte, este cap de legiune.

În vechiul Egipt al Faraonilor, inițiatul trebuia să-i elimine din natura sa interioară pe demonii roșii ai lui SETH, dacă voia să obțină trezirea conștiinței.

O dată văzută realitatea defectelor psihologice, aspirantul dorește să se schimbe, nu vrea să mai continue în starea în care trăiește, cu atâtea persoane vârâte în psihicul său și atunci începe autoobservarea.

Pe măsură ce progresăm în munca interioară putem constata prin noi înșine o ordonare foarte interesantă în sistemul de eliminare. Ne mirăm când descoperim o ordine în munca relaționată cu eliminarea multiplelor agregate psihice care personifică greșelile noastre.

Interesant în toate acestea e că o astfel de ordine în eliminarea defectelor, se realizează în mod gradat și se desfășoară în acord cu Dialectica Conștiinței.

Niciodată nu ar putea dialectica rațională să depășească formidabila muncă a dialecticii conștiinței. Faptele ne demonstrează că ordonarea psihologică în munca de eliminare a defectelor este stabilită de propria noastră ființă interioară profundă.

Trebuie să precizăm că există o diferență radicală între Ego și Ființă. Eul nu ar putea niciodată să stabilească o ordine în chestiunile psihologice, întrucât el însuși este rezultatul dezordinii.

Numai Ființa are puterea de a stabili ordinea în psihicul nostru. Ființa este Ființa. Rațiunea de a fi a Ființei este însăși Ființa.

Ordonarea în munca de autoobservare, judecare și eliminare a agregatelor noastre psihice, va fi reliefată prin simțul judicios al autoobservării psihologice. Simțul autoobservării psihologice se găsește, în stare latentă, la toate ființele umane însă se dezvoltă în mod gradat pe măsură ce este folosit. Un asemenea simț ne permite să percepem în mod direct și nu prin intermediul simplelor asocieri intelectuale, diversele euri care trăiesc în psihicul nostru.

Această chestiune a percepțiilor extrasenzoriale începe să fie studiată în domeniul Parapsihologiei și a fost de fapt demonstrată prin multiple experimente realizate judicios de-a lungul timpului și despre care există o bogată documentație.

Cei care neagă realitatea percepțiilor extrasenzoriale sunt ignoranți sută la sută, șarlatani ai intelectului îmbuteliați în mintea senzorială.

Totuși, simțul autoobservării psihologice este ceva mai profund, merge mult dincolo de simplele enunțuri parapsihologice, ne permite autoobservarea intimă și deplina verificare a teribilei realități subiective a diverselor noastre agregate.

Ordonarea succesivă a diverselor părți ale muncii relaționate cu acest subiect atât de grav al eliminării agregatelor psihice, ne permite să creăm o „memorie-muncă” foarte interesantă și chiar foarte utilă în această chestiune a dezvoltării interioare.

Deși e sigur că această memorie-muncă ne poate oferi diferite fotografii psihologice din diversele etape ale vieții noastre trecute, ele, reunite în totalitate ne-ar aduce în imaginația noastră un tablou viu și chiar respingător a ceea ce am fost înainte de a începe munca psiho-transformatoare radicală.

Fără îndoială că niciodată nu am dori să revenim la acea oribilă imagine, vie reprezentare a ceea ce am fost. Din acest punct de vedere, o asemenea imagine s-ar dovedi utilă ca mijloc de confruntare între un prezent transformat și un trecut regresiv, rânced, greoi și nefericit.

Memoria-muncă se formează întotdeauna pe baza succesivelor evenimente psihologice înregistrate de centrul autoobservării psihologice. Există în psihicul nostru elemente nedorite pe care în nici un caz nu le bănuim.

Faptul ca un om cinstit, incapabil să-și însușească vreodată bunul altuia, onorabil și demn de toată cinstea, să descopere în mod neașteptat o serie de euri hoațe, locuind în zonele cele mai profunde ale propriului său psihic, este ceva înspăimântător, dar nu imposibil.

Ca o soție minunată, plină de mari virtuți sau ca o domnișoară de o distinsă spiritualitate și de o educație aleasă, să descopere pe neașteptate, prin intermediul simțului autoobservării psihologice, că în psihicul ei intim trăiește un grup de euri prostituate, se dovedește dezgustător și chiar inacceptabil pentru centrul intelectual sau pentru simțul moral al oricărui cetățean chibzuit, însă acest lucru este posibil în domeniul concret al autoobservării psihologice.

 


Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație:


Hide picture