Yog Ramacharaka – Activitatea din planul astral

Cu privire la problema activităţii sufletului în împărăţia cerurilor – în planul astral – este interesant şi instructiv de citit următoarea descriere pe această temă a renumitului scriitor A.P. Sinnet:

“Oamenii care-şi dau seama că modul de viată de pe pământ face imposibilă fericirea în ceruri, pot încâ să se îndoiascâ de existenta adevăratei fericiri în condiţiile de izolare şi monotonie descrise mai sus. O atare obiectiune poate fi născută numai în închipuire, iar închipuirea nu este în stare să se detaşeze de mediul actual. Să începem cu uniformitatea sau monotonia. Nimeni nu va începe să se plângă de uniformitate în clipa, minutul, sau în acea jumătate de oră care este cea mai fericită din viata sa. In orice caz, fiecare om a avut cel puţin câteva minute de atare fericire, pe care el le poate aduce ca exemplu în elucidarea problemei de mai sus. Să luăm cel puţin unul din aceste minute, prea concis pentru a putea fi considerat uniform, şi închipuiti-vă că impresiile sale sunt prelungite la infinit, fără ca vreun eveniment din afară să marcheze mersul timpului: într-o astfel de situaţie nu există loc pentru noţiunea de oboseală. Simţul pur, invariabil, de o extraordinară fericire continuă, nu este infinit, deoarece cauzele care l-au provocat nu sunt nici ele infinite, ci numai perioade îndelungate de timp, până când impulsul produs va fi epuizat”.

O înaltă autoritate în această temă (citată de Sinnet) se exprimă astfel: “Calităţile morale şi spirituale trebuie să-şi găsească terenul necesar pentru propagare. Devachan (planul astral înalt) reprezintă în sine un atare spaţiu. De aceea, în Devachan îşi aduc roadele toate marile planuri de transformări morale, toate explorările ştiinţifice abstracte ale începuturilor naturii – toate năzuinţele divine, spirituale, care umplu cea mai luminoasă parte a vieţii: întregul abstract se ocupă în această lume lăuntrică tot de propria sa pregătire, desfătându-se cu efectele măreţelor cauze binefăcătoare de ordin spiritual, semănate în timpul vietii pământeşti. Abstractul trăieşte aici o viată pur spirituală, conştientă – un vis de o factură realistă – până când Karma este împlinită în această privinţă…

Fiinţa trece apoi în următoarea fază a existentei, sau chiar în lumea aceasta, ori în alta, în funcţie de nivelul ei de dezvoltare. De aceea, în Devachan, activitatea se schimbă necontenit. Intrucât acel vis al vietii este numai rodul, perioada secerişului seminţelor psihice, aruncate din pomul existentei fizice în momentele visurilor şi pasiunilor noastre; licăriri efemere, imaginare, de fericire şi beatitudine, înăbuşite de terenul social nefavorabil, înflorind în zorii trandafirii ai Devachanului şi pârguindu-se sub bolta cerului său veşnic fertil. Dacă omul ar avea numai o singură clipă de trăire ideală, chiar şi atunci această “clipă unică” n-ar putea fi, după cum se afirmă în mod greşit, de o durată infinită. Acest ton unic, cântat de lira vieţii, ar fi forma tonica stării subiective a omului şi s-ar fi prelucrat în nenumărate tonuri şi semitonuri armonioase ale fantasmagoriei psihice. Acolo, în Devachan, se realizează în toată plenitudinea lor toate dorinţele, năzuinţele şi visele nerealizate, iar visurile obiective se transformă în realitatea existentei subiective. Şi acolo, mai sus de Mayă, iniţiatul care a învătat marea taină a penetrării în adâncurile Arcanului Existentei, vede chipurile lor visătoare şi dezamăgite”.

Acelaşi învăţat continuă: “A contrazice cele de mai sus, pornind de la premiza că noi suntem astfel “înşelaţi de natură şi numind acesta “sentimentul înşelător de plăcere şi de desfătare, care nu are în spatele său nici o bază reală”, oamenii ar dovedi astfel numai totala lor incapacitate de a pricepe condiţiile vieţii şi existentei în afara existentei materiale. Cum să observăm în Devachan, adică în afara condiţiilor vieţii pământeşti, aceeaşi deosebire între ceea ce noi, în lumea noastră actuală, numim realitate şl ficţiune ori imitare artificială a realităţii. Aceeaşi regulă nu poate fi aplicată la două notiuni diferite… Sufletul fără trup este imaterial şi nu este legat de un singur loc, înconjurat de un orizont limitat de noţiuni… De aceea, fiind înlăuntrul sau în afara trupului său putregăios, el este întotdeauna distinct si liber de orice limitare a acestuia şi, dacă noi denumim trăirile sale devachanice “o boală a naturii”, atunci aceasta nu ne dă dreptul sa denumim “realitate” unele din acele sentimente pur abstracte care sunt inerente sufletului nostru ‘superior, reflectate şi însuşite de el – cum sunt, de exemplu, înţelegerea în mod ideal a frumosului, profunda iubire de oameni, dragostea etc. – precum şi oricare alt sentiment pur spiritual ce umple fiinţa noastră lăuntrică pe perioada vieţii pământeşti fie cu o nemărginită durere, fie cu o imensă bucurie”.

Fără îndoială că sufletul care tinde în sus va găsi mai multă fericire în împărăţia cerurilor pe care şi-a imaginat-o, care îi rezolvă problemele vieţii, care îi dă deplină posibilitate de a-şi dezvolta impulsurile creatoare, cu scopul ca într-o viaţă nouă şi mai împlinită, ele sa poată înflori şi să aducă roade, iar toate năzuinţele tainice, toate idealurile să se poată realiza, spre deosebire de sufletul care-şi închipuie raiul ca un loc unde încetează orice dezvoltare şi încercare creativă, unde totul se sfârşeşte, unde nimic nu se înfăptuieşte şi nu se creează, unde nu există nici o ocupaţie şi rămâne doar să stăm cu braţele încrucişate şi şă ne desfătăm cu binele trândăviei veşnice.

Instinctul creator izvorăşte din esenţa Naturii, din pulsaţia sângelui vital, întrucât Natura lucreazâ veşnic, creează transformându-se, desăvârşind necontenit şi pe veci, tot mai departe, fără încetare, rîdicându-se de la o realizare înaltă la Una şi mai înaltă în decursul scurgerii veacurilor.

“Intra-devăr – doar aceasta este viată (iar: O altfel de viată e doar moarte vie, tara în care sălăşluiesc numai fantome,

O adiere de vânt, un sunet, un oftat, o voce, clichetul clopoţelului cămilei)”.

Si totuşi oamenii sunt într-atât de pătrunşi de materialismul vietii pământeşti; încât adeseori vorbesc despre raiul planului astral superior ca despre o nălucă sau un vis. Pentru el nu există nimic “real” dacă acesta nu există în plan material.

Bieţii muritori, nu-şi dau seama că în cele din urmă nimic nu poate fi mai ireal, mai asemănător visului, mai trecător, mai iluzoriu, decât această lume a substanţei materiale. Ei nu recunosc absenta totală a statorniciei – că, raţiunea însăşi nu captează îndeajuns de repede licăririle vietii materiale deoarece, înainte ca raţiunea să reuşească să perceapă faptul material, aceasta s-a şi transformat în altceva.

Lumea raţiunii – şi mai ales lumea spirituală – este cu mult mai reală decât lumea materială. Din punct de vedere spiritual nu există nimic mai real ca Spiritul; iar substanţa este considerată drept cea mai efemeră şi ireală din toate formele iluzorii. Din acelaşi punct de vedere, cu cât urci mai sus în planul material, cu atât mai real, mai esenţial devine fenomenul trăit. Din aceasta reiese că trăirile sufletului în planurile astrale mai înalte nu numai că sunt reale prin natura lor, dar sunt mult mai reale în comparaţie cu trăirile vieţii din planul material. .

După cum bine s-au exprimat scriitorii mai sus citati, în planul astral natura nu este indusă în eroare, ci se manifestă în acest plan mai evident decât în planul material. Pentru cei neinitiati este greu să înţeleagă aceasta, dar sufletele evoluate se conving din ce în ce mai mult, în fiecare oră a trăirilor lor, de adevărul acestei maxime.

Este o eroare a crede că trăirile sufletului în împărăţia cerurilor sunt de o importantă mai mică decât “jocul de-a realitatea” după cum se exprimă unii critici materialişti. Să ne îndreptăm atenţia spre trăirile pământeşti, pentru a vedea că şi cel mai bun lucru pământesc se efectuează deseori în acele ore, când nu se creează nimic material. In viata de toate zilele a celor mai sârguincioşi şi activi lucrători de pe pământ există un interval de timp care poate fi numit “perioada ideală”, adică acel timp când raţiunea creează ceea ce ulterior se manifestă in formă materială. Nici o clădire, nici un pod sau vreun alt mare edificiu sau creaţie omenească n-au fost construite fără să fie create în prealabil de raţiunea unuia sau a câtorva oameni laolaltă. Ea a existat mai întîi în aptitudinile creatoare ale raţiunii – clădirea materială este doar o reproducere a creaţiei spirituale. Reţinând aceasta, care creaţie o vom socoti mai reală: cea spirituală sau cea materială?

In activitatea lui în înaltul plan astral, sufletul efectuează un lucru asemănător lucrului raţiunii inventatorului, artistului, arhitectului, atunci când creează şi defineşte ceea ce va căpăta apoi o formă materială. Aceasta poate fi denumită perioada sau starea de formare a modelului sau a formei care va sluji apoi manifestării în plan material. Numai ignoranţii pot considera această fază a existentei “doar un vis”. Intr-adevăr, materialismul duce la orbirea ochilor omeneşti, astfel încât el vede realul – ireal şi irealul – real.

Cu cât sufletul atinge un grad superior de existentă, cu aţât mai esenţiale sunt trăirile sale – cu cât se apropie mai mult de material în coborâşul său, cu atât mai puţin esenţiale devin trăirile sale. Ah, Maya, Maya, tu, mama rătăcirilor, iluziilor, oare când ne vom învăţa să ne înălţăm peste farmecele tale încântătoare! Cei care se joacă cu lutul sunt împroşcaţi cu el şi nu mai văd nimic superior şi mai bun decât substanţă lui lipicioasă.

Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.