Yog Ramacharaka – Evoluția Spiritului și Esența Adevărului Universal

Cine studiază istoria religiilor rămâne uimit văzând că, începând cu cele mai primitive credințe, se manifestă un număr nelimitat de convingeri, secte și diviziuni ale gândirii religioase. De la superstițiile cele mai primitive din sânul triburilor sălbatice până la cele mai dezvoltate noțiuni ale popoarelor civilizate, trece firul contopitor al credinței fundamentale în “Ceva” care se află mai presus de universul fenomenelor și care servește ca Izvor al Lumii fără început. În legătură cu această noțiune, găsim credința fundamentală în viața sufletului după moartea trupului. Dar și această noțiune este interpretată diferit de către diferitele autorități în materie de religie și de către secte. A treia noțiune comună, instinctul religios gentilic fundamental, este că următoarea viață a sufletului depinde de caracterul și acțiunile omului din timpul vieții lui pământești.

Lungă e calea de la unele dintre cele mai primitive interpretări ale acestor trei principii fundamentale ale credinței religioase până la înalta noțiune a ocultistului eminent, care a fost redată de un scriitor înzestrat în felul următor:

“Există trei adevăruri nestrămutate pe care nu le poți pierde, deși ele pot rămâne neexprimate din cauza lipsei de cuvinte: 1) Sufletul omului este nemuritor, iar viitorul său este viitorul subiectului, a cărui măreție și splendoare nu are limite; 2) Principiul dătător de viață se află în noi și în afara noastră; el este nemuritor și veșnic binefăcător; el nu se aude, nu se vede și nici nu-l simțim, deși omul care caută adevărul, îl sesizează; 3) Fiecare om este propriul său judecător, aducător de fericire sau de nenorocire, singur își determină viața, răsplătirea sau pedepsirea propriei sale persoane. Acestea sunt adevăruri la fel de mari ca viața însăși, simple ca cea mai simplă rațiune omenească. Hrăniți flămânzii cu ele!”

Fiecare din aceste noțiuni, împreună cu toate categoriile existente printre ele, constituie aceeași consecință a contemplării acestui “Ceva” de către om, Nemurirea și Legea Karmei”. Deosebirea dintre modurile variate de gândire religioasă este pur și simplu deosebirea dintre noțiunile despre Adevăr ale diferiților înaintași, ale învățătorilor și ale continuatorilor lor, în ceea ce privește diferitele credințe.

Toate credințele și dogmele religioase sunt create de oameni, după cum afirmă dușmanii acestor religii. Dar acești oameni buni omit a doua jumătate a adevărului, și anume că în spatele credințelor și dogmelor create de oameni, se ascunde conștiința întregii omeniri despre existența Adevărului. Rațiunea poate să nu fie în stare să redea cu exactitate această conștiință intuitivă, dar ea simte însă că adevărul există. Omul a zeificat aproape tot ce există în lumea materială, s-a coborât până la adorarea propriilor lui creații – și toate acestea din cauza darului nemărginit de interpretare. Dar, închinându-se unui bât sau unei pietre, unui chip cioplit sau unei zeități antropomorfe cu formă umană, el se închina inconștient acelui “Ceva” a cărui conștiință îi îndemna sufletul către închinare religioasă. Și, după cum foarte frumos exprimă Vedele Hinduse (Cartea sfântă a hindușilor), Cel de Sus primește toate aceste închinări numai dacă ele provin direct din suflet. “Există doar un singur Adevăr deși oamenii îl numesc în diverse feluri”, afirmă bătrânul și înțeleptul yog al veacurilor trecute.

Fiecare om își creează singur acel fel de credință religioasă care corespunde mai mult cerințelor sufletului său în fiecare perioadă a evoluției sale și rămâne fidel acestei credințe. Când s-a copt pentru o mai înaltă percepere, el părăsește credința anterioară, acceptând-o cu bucurie pe cea nouă. Lumea a fost martorul multor exemple ale unor astfel de evoluții ale gândurilor religioase, gânduri care trec de fapt printr-o astfel de evoluție chiar și în prezent. Cărarea neamului omenesc este presărată cu zeități distruse sau aruncate, zeități materiale sau spirituale, care erau recunoscute și adorate cândva de milioane de credincioși. Și, în dezvoltarea ulterioară a omenirii, vor fi încă mulți idoli aruncați și lăsați pradă nimicirii pe cărările timpului. Însă, fiecare zeitate și-a avut locul predestinat în istoria generală a evoluției gândului religios al omenirii. Fiecare a slujit unui anumit scop, iar idealurile sale au ajutat omenirea în năzuința sa continuă și eternă către Adevărul Desăvârșit.

În lumina faptelor expuse mai sus, nu este oare limpede dorința de a găsi în înțeleapta și justa concordanță “de dincolo” unele pregătiri făcute pentru credințele religioase sincere ale omenirii, indiferent cât s-ar deosebi acestea unele de altele? Închipuiți-vă neliniștea spirituală a sufletului fără trup care a văzut cum credințele și tradițiile respectate de el în tot cursul vieții sale pământești, recunoscute din moși-strămoși, sunt acum măturate ca un torent, fără să mai rămână ceva din ele. Și mai ales când sufletul nu este îndeajuns de dezvoltat pentru a înțelege sau recunoaște formele mai înalte ale adevărului religios, ci trebuie pur și simplu să accepte ceea ce nu poate înțelege sau ceea ce l-a dezgustat în legătură cu învățătura anterioară sau fostele sale trăiri. Acest lucru ar fi la fel de crud față de sufletul destrămat, ca și atunci când s-ar fi întâmplat în cursul vieții sale pământești.

Mulți sunt de părere că sufletul dezîncarnat, în mod magic și rapid, trece de la o totală ignoranță la înțelepciunea desăvârșită, imediat ce trece “dincolo”. Este o opinie destul de copilărească și nefondată. În realitate, deosebirea dintre rațiunea comună și realizările spirituale ale sufletului de dinainte sau după moarte este foarte mică. Dezvoltarea sufletului este treptată și progresivă, atât în trup, cât și în afara lui. Sufletul posedă în fond o rațiune și noțiuni identice, indiferent că se află în trup sau în afara sa. “În” sau “în afara” sunt numai niște faze succesive de continuare a vieții, faze care se succed una după alta, ca ziua după noapte sau vara după iarnă. De aceea, tot ce este adevărat în percepțiile și emoțiile unui anumit suflet în viața pământească, apare aproape tot atât de adevărat în aceeași proporție și în viața astrală. Noi notăm acest fapt aici pentru ca voi să puteți înțelege mai bine cele expuse în paginile anterioare ale acestui capitol.

În mod corespunzător, ceea ce noi am fi putut aștepta (pornind de la presupuneri raționale și juste) în legătură cu trăirile religioase ale sufletului fără trup este într-adevăr așa. Adică, în planul astral, fiecare suflet este înconjurat de acea ambianță religioasă care corespunde celei mai bune credințe din viața de pe pământ. Nu numai că el va găsi acele “raiuri” sau “iaduri” pe care se aștepta să le găsească, dar se va afla de asemenea, în legătură cu celelalte suflete de aceeași credință cu el, precum și cu proorocii, înțelepți și chiar fondatorii propriei sale religii. Însă acest mediu va fi pentru el ca un miraj, deoarece mediul este rodul gândirii omenești și nu corespunde cu adevărata natură. Imaginile mintale deosebite ale gândului religios se intensifică foarte mult în planul astral, luând forma unei realități solide în concepția credinciosului – deși ele sunt cu totul invizibile pentru oamenii de alte credințe. Prezența proorocilor și fondatorilor credinței rămâne în mediul ambiant, chiar dacă sufletele acestor personalități au trecut de mult pe alte planuri ale existenței. Planul astral este împărăția idealurilor și fiecare suflet își găsește în el realizarea idealului său.

Un bun creștin găsește acolo manifestarea a tot ceea ce este mai bun în propriile sale convingeri și credințe și se odihnește convins fiind că credința sa a fost cea adevărată și a căpătat recompensa binemeritată. Aceasta este însă la fel de adevărată și pentru brahmanul, mahomedanul sau confucianistul filantrop. Totodată, fiecare sectă sau fracțiune a diferitelor credințe religioase întâlnește în planul astral colaborare între ele. Acolo nu există învrăjbire între diferitele secte sau religii. Fiecare suflet își găsește ceea ce este al său și uită de celelalte. Rețineți însă această excepție evidentă: sufletul îndeajuns de dezvoltat pentru a înțelege că există un Adevăr în toate credințele și care și-a manifestat în timpul vieții pământești toleranța față de credințele altora, se bucură de asemenea de o colaborare în credința lui și îi este dat să vadă bucuria binecuvântaților tuturor credințelor religioase.

Totuși, trebuie să rețineți că aceste prezentări în astral ale diferitelor credințe și convingeri religioase conțin numai ceea ce este mai bun în fiecare credință în parte; într-un cuvânt, sufletul vede numai manifestarea superioară și idealul ce poate fi atins de el în credința preferată. Aceasta contribuie, desigur, la dezvoltarea manifestărilor superioare ale sufletului și la reținerea celor inferioare, cu scopul ca la următoarea călătorie pământească să existe deja în suflet numai înclinații pentru perceperea a ceea ce este superior în propriile credințe și, prin această, să ajute la dezvoltarea religiei pe pământ. Uneori, sufletul se dezvoltă atât de mult în viața astrală, încât la reîncarnare capătă alte noțiuni religioase, superioare. Țineți minte totdeauna că dezvoltarea spiritului duce necontenit în sus, de la inferior la superior, din ce în ce mai sus, pentru totdeauna.