Adyashanti – Alchimia Suferinței și Eliberarea prin Prezență
Adyashanti explorează modul în care ne raportăm la suferință și traumă. Se argumentează că asumarea responsabilității pentru propria stare, chiar și în fața unor evenimente dureroase din trecut, este cheia eliberării. Accentul se pune pe prezența în momentul prezent ca metodă de a depăși influența negativă a trecutului și de a găsi puterea interioară. Adyashanti sugerează că fericirea nu depinde de factorii externi, ci de capacitatea noastră de a ne conecta cu sinele nostru interior și de a ne transforma experiențele dureroase. În final, se subliniază importanța acceptării necondiționate a suferinței ca prim pas către vindecare.
Nu suntem învățați că greutățile pot avea un efect profund și însemnat, modelator asupra noastră. Știi, poate că am fost învățați într-un fel că s-ar putea ca cineva să spună asta. Dar ce fac eu? Ce fac eu când sufăr? Ce fac atunci când mă simt copleșit? Cum lucrez cu subtilitățile experienței mele, astfel încât să fie transformatoare, și nu doar un alt episod de suferință într-o viață de chin?
Primul lucru: trebuie să fii deschis la ea în mod necondiționat. Și să-ți asumi responsabilitatea. Cum m-am trezit în situația asta? Sunt dispus să aflu asta? Ar fi cineva de învinuit pentru starea mea actuală, oricare ar fi asta?
Apoi gata, am terminat. N-am nicio speranță. Dacă vina e a lor, n-am cum să mă întorc și să schimb ce-a fost. Sunt blocat. Deznădăjduit.
Dar când înțeleg că aș putea influența modul în care trăiesc acest moment, apare o legătură. De obicei, e vorba despre lucruri pe care nu vrem să ni le asumăm. E dificil, dar odată ce începi, îți dai seama că e eliberator.
Deoarece cheile fericirii tale nu mai sunt în buzunarele cuiva din trecut. Sunt în ale tale. Și asta… te întărește.
Și vorbesc despre oameni pe care i-am văzut făcând asta, care au un trecut îngrozitor, extraordinar de traumatizant, violent, care au ajuns cu adevărat să vadă cum susțin trauma.
Cum mă traumatizez? Cum continui? Nu în sensul de a fi vinovat pentru ea. Dar dacă trecutul nu este aici, acum, cum de-l țin în viață? Care e dinamica? Ce se întâmplă de fapt?
Ca om, am o istorie. Dar ca esență, înțeleg că nu am istorie. Eternitatea nu cunoaște istorie. Eternitatea este prezența veșnică. Deci, când tu sau eu devenim cu totul prezenți – pentru că eternitatea este întotdeauna acum, când suntem cu totul prezenți -, dintr-odată în acel moment, atât cât durează, nu există „ieri”, nici „acum zece ani”. Nici măcar un minut în urmă. Totul s-a dus. Tot ce știe este această clipă prezentă.
Cartile lui Oprah Winfrey se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
