Despre suflet, personalitate si corpul fizic

Corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii: sufletul deloc. Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”. În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată. „Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”. Sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”. – Allan Kardec

Vezi online cu traducere din filmul The Host (2013):

Quabalah spune că cu treizeci de zile înaintea morţii omului, se retrag mai întâi cele două Makifim ale lui Neschamah, apoi cele ale lui Ruach şi, în cele din urmă, cele ale lui Nephesch; prin aceasta trebuie înţeles faptul că ele încetează de a mai acţiona: totuşi, în acelaşi moment în care Ruach părăseşte corpul, ele se agaţă, aşa cum spune Mishnah Hasidim, de procesul vieţii “pentru a savura gustul morţii”. Zelem-urile trebuie înţelese ca fiinţe pur magice; iată de ce chiar Zelem-ul lui Nephesch nu poate acţiona direct în lumea percepţiei noastre sensibile externe.

Ceea ce ni se arată în momentul când avem viziunea unei persoane decedate este fie Habal de Garmin, fie materia subtilă aeriană sau eterică a lumii Asiah în care se îmbracă Zelem-ul lui Nepesch pentru a se înfăţişa într-o formă perceptibilă simţurilor noastre corporale.

Aceasta se aplică oricărui gen de apariţie, fie că este vorba de apariţia unui înger, de apariţia sufletului unui mort, sau de apariţia unui spirit inferior. Aşadar, nu Zelem însuşi este cel pe care îl putem vedea şi percepe cu ochii noştri; nu este decât o imagine, care, construită din “vaporii” subtili ai lumii noastre exterioare, ia o formă susceptibilă să dispară în orice clipă.

Iată ce spune Zoharul: “Frumuseţea Zelem-ului omului cucernic depinde de faptele bune pe care le-a săvârşit pe pământ”; şi mai departe: “Păcatul mânjeşte Zelem-ul lui Nephesch”.

Loriah spune de asemenea: “La omul cucernic aceste Zelem sunt pure şi clare; la omul păcătos ele sunt tulburi şi întunecate”.

Iată de ce fiecare lume are, pentru fiecare dintre principiile omului, un Gan-Eden (Paradis), un Nahar Dinur (fluviu de foc pentru purificarea sufletului) şi un Gei-Hinam, loc de tortură şi pedeapsă; aşa a apărut doctrina creştină a cerului, purgatoriului şi infernului.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: