Ilie Cioară – Suferința
Suferința îmbracă două aspecte, fiecare cu profilul său bine conturat. Astfel, distingem: suferința fizică și suferința psihică. Deși distincte ca substanță, totuși ele se întrepătrund și se influențează reciproc. Fiecare dintre ele o poate determina pe cealaltă, sau o poate influența, de obicei în sens negativ.
Suferința fizică este cea prilejuită de anumite afecțiuni sau traume ale corpului, cum ar fi: o boală, o rănire, o proastă funcționare organică, etc. Ea este o realitate cauzală, care își anunță existența prin efectul – durere. Reumatismul – spre pildă – dă naștere la o durere a organului afectat, care, la rândul său, impresionează fondul psihic. În timpul crizei reumatice se înregistrează diferite stări afective, care variază de la o banală iritare, până la cele mai deprimante frământări sufletești.
Suferința psihică este mult mai complexă și, din acest motiv, înțelegerea este mult mai anevoioasă. Ea este mai greu de sesizat, fiindcă se află într-o corelație directă cu întreaga mișcare a vieții. Acest gen de suferință ne însoțește, cu mici excepții, de la naștere și până în pragul morții.
Chiar și clipele rare de satisfacție pe care le întâlnim pe parcursul existenței, motivate de succese sau împliniri, cărora le acordăm o anumită valoare, sunt încă prilejuri de suferințe. De obicei, în aceste clipe, dorim să continue la infinit, iar bucuria să fie și mai completă și mai cuprinzătoare.
Trăirea unui succes lasă în memorie urme, care ne amintesc de el și pe care-l vrem neapărat repetat la nesfârșit. Așa fiind, ne dăm ușor seama că dorința, prin însăși natura ei, este un factor nociv, care generează și întreține suferința psihică.
Dorința și suferința sunt ca surorile siameze, legate una de alta. Nu se pot manifesta decât prin încătușare.
Acest gen de suferință își începe opera distructivă în om, chiar în perioada cea mai fragedă a existenței sale; copilul face cunoștință cu ea din clipa în care dorește jucăria ce-i este refuzată. Pentru el, refuzul prilejuiește o traumă psihică. De altfel, pe tot parcursul vieții, suntem și noi ca acel copil ambițios care dorește obiectul ce nu-i aparține, sau nu i se cuvine, sau nu are momentan posibilități să și-l procure.
Orice anticipare mentală, conectată la dorința împlinirii, fără a putea fi realizabilă în clipa respectivă, naște inevitabila suferință. De pildă, dorim să avem o mașină. Dacă dispunem de suma respectivă și dacă există pe piață – simplu – o cumpărăm și cu aceasta punem capăt dorinței. Dacă însă, momentan, nu se întrunesc condițiile respective, de ce să ne frământăm? De ce să recurgem la subterfugii, expediente și meschinării? Toate acestea vin însoțite cu cohorta lor de frământări și perturbații. Împlinirea aspirațiilor noastre poate fi realizată în timp util, fără zbucium și fără incriminări diabolice, care degradează nu numai pe făptaș, ci tot mediul înconjurător. Toate aceste erori pot fi ușor evitate, dacă deconspirăm inutilitatea dorinței obsesive, care ne înrobește ființa!
Dar, să mai venim cu un exemplu, puțin mai diferit: Un om, aflat pe patul suferinței în clipa când dorește să fie sănătos, dorința lui creează starea conflictuală între ceea ce este real și ceea ce vrea să fie. În final, aceeași suferință, care împrăștie energia atât de necesară pentru refacerea sănătății sale.
În general vorbind, orice dorință care nu poate fi împlinită imediat, degradează – în funcție de intensitatea sa – sănătatea corpului, aducând prematur sfârșitul.
Liniștea sau pacea sufletului este cel mai valoros elixir, pe care-l avem la îndemână în mod gratuit și fără efort. Buna dispoziție ce o însoțește, optimizează, în primul rând, toate funcțiunile organelor vitale ale corpului, cu repercusiuni benefice până la ultima celulă.
Pe plan spiritual, ea este fereastra prin care scânteia divină din noi – adică omul real, adevărat – se integrează în Sfânta Energie din care face parte, prin esența ce o definește.
Din cele amintite, rezultă că gândirea automată a structurii egocentriste ne înveșmântă în mod frecvent cu mantia îndoliată a depresiunii psihice. Ea alimentează fără încetare dorința aberantă care îmbracă o imensă diversitate de aspecte, în funcție de scopul urmărit.
Dacă luăm în observare, cu ajutorul atenției lucide, izvorul acestei gândiri haotice – așa cum curge el – fără reproșuri, acceptări sau respingeri, în mod sigur, vom întâlni liniștea absolută. Întâlnirea simplă, directă și fără nicio anticipare, curmă în mod spontan, întregul proces al gândirii, iar în pacea ce survine – fără a o căuta sau dori – atingem ipostaza integrării ființei, în care suferința își pierde însăși rațiunea de a fi.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
