O perspectivă fascinantă asupra rolului miturilor în experiența umană – Răspunsul Minții la Anxietatea Existențială
Se explorează originea și funcția miturilor, argumentând că acestea sunt răspunsul minții umane la anxietatea existențială generată de conștientizarea morții. Imperativul cognitiv, nevoit să ofere sens, structurează miturile în jurul unor perechi de opuși ireconciliabili (bine/rău, viață/moarte), reconciliindu-i astfel și oferind alinare. Operatorii cognitivi, în special cel cauzal și cel binar, sunt cruciali în crearea acestor narațiuni mitice, permițând minții să proceseze și să organizeze experiența umană, inclusiv aspectele sale metafizice. Miturile, prin urmare, nu sunt simple povești, ci mecanisme cognitive de gestionare a anxietății existențiale.
Teme principale:
- Imperativul cognitiv și anxietatea existențială: Se introduce conceptul de “imperativ cognitiv,” definit ca impulsul minții umane de a analiza și rezolva probleme. Confruntarea cu realitatea morții și a altor mistere existențiale generează o anxietate profundă, pe care imperativul cognitiv încearcă să o atenueze.
“In strădania sa neobosită de a identifica şi soluţiona orice ameninţare care ne poate răni, mintea a descoperit un adevăr alarmant care nu poate fi rezolvat prin niciun mijloc natural — adevărul trist că toată lumea moare.”
- Miturile ca soluție la anxietatea existențială: Miturile sunt prezentate ca o formă de a da sens și a rezolva problemele metafizice care provoacă anxietate. Ele oferă răspunsuri la întrebări precum originea lumii, natura suferinței și existența binelui și a răului.
“In fapt, miturile încep întotdeauna cu înţelegerea unei probleme metafizice, care îşi găseşte soluţia în povestirea mitică prin intermediul folosirii imaginilor şi a temelor metaforice — Eva mănâncă mărul; Pandora deschide cutia. Reţinând aceste povestiri şi transmiţându-le mai departe, întrebările noastre despre suferinţă, bine şi rău şi numeroase alte probleme metafizice ajung dintr-odată să aibă un răspuns, să poată fi cunoscute.”
- Structura arhetipală a miturilor: Se identifică o structură comună tuturor miturilor:
- Prezentarea unei preocupări existențiale
- Exprimarea acestei preocupări prin opoziții ireconciliabile (ex. bine vs. rău, viață vs. moarte)
- Reconcilierea acestor opoziții, de obicei prin intervenția divinității sau a forțelor supranaturale.
“In chip esenţial, toate miturile pot fi reduse la un cadru simplu. In primul rând, se concentrează asupra unei preocupări existenţiale cruciale — de exemplu, crearea lumii sau cum a luat fiinţă răul. Apoi, înscenează această preocupare ca o pereche de opuşi aparent ireconciliabili — eroi şi monştri, zei şi oameni, viaţă şi moarte, rai şi iad. In cele din urmă şi cel mai important, miturile reconciliază aceşti opuşi, adesea prin acţiunea zeilor sau a altor puteri spirituale, într-un fel care uşurează preocupările noastre existenţiale.”
Idei importante:
- Operatorii cognitivi: Se evidențiază rolul a doi operatori cognitivi în crearea miturilor:
- Operatorul cauzal: Capacitatea minții de a stabili legături cauzale, esențială pentru a înțelege originile și a construi narațiuni despre creație.
- Operatorul binar: Tendința creierului de a percepe lumea în termeni de opoziții, contribuind la structurarea dihotomiilor din mituri.
“Deci atunci când imperativul cognitiv, impulsionat de o teamă existenţială, comandă funcţiei binare să dea sens priveliştii metafizice, el întrerupe acea problemă existenţială şi o rearanjează în perechi de contrarii ireconciliabile, care devin elementele-cheie ale mitului: rai şi iad; sărbătoare şi tragedie; naştere, moarte şi renaştere; izolare şi unitate.”
- Exemple de mituri: Se folosește exemple concrete din mitologia creștină (Iisus), budistă (Buddha) și din mitologiile antice pentru a ilustra structura arhetipală a miturilor și funcția lor de a atenua anxietatea existențială.
Concluzii:
Se oferă o perspectivă fascinantă asupra rolului miturilor în experiența umană. Prin prisma psihologiei cognitive, miturile sunt interpretate nu ca simple povești fantastice, ci ca o manifestare a nevoii profunde a minții de a înțelege și a găsi sens într-o lume marcată de incertitudine și de inevitabilitatea morții.
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
