Articole

Andrew Newberg – Cel mai mare dusman al umanitatii: furia

Dintre toate emoţiile cu care ne naştem, furia este primară şi cea mai dificil de controlat. Indiferent cât ar fi de discretă, furia generează anxietate, defensivă şi agresiune — faimoasa reacţie luptă-sau-fugi pe care o conţine fiecare organism viu. Şi dacă la furia cuiva răspunzi cu iritabilitate — după cum majoritatea creierelor sunt proiectate să reacţioneze -, problema se va înrăutăţi sigur.

Furia întrerupe funcţionarea lobilor frontali. Nu numai că vei pierde abilitatea de a fi raţional, dar nici nu mai eşti conştient că te porţi într-un mod iraţional. Când lobii frontali se închid, este imposibil să ascultăm cealaltă persoană, ca să nu mai vorbim de empatie sau compasiune. In schimb, veţi simţi că aveţi dreptate, şi din acea clipă procesul de comunicare se rupe. Furia eliberează o cascadă de neurochimicale care distrug acele părţi ale creierului ce controlează reactivitatea emoţională.

Este nevoie de multă perseverenţă şi pregătire ca să răspunzi la furie cu blândeţe, dar este exact ceea ce învăţătorii spirituali incearcă să ne spună de secole. Când te concentrezi intens şi constant pe valorile şi scopurile spirituale, creşti fluxul sangvin în lobii frontali şi cingulatul anterior, ceea ce face ca activitatea din centrele emoţionale ale creierului să descrească. Atenţia conştientă este cheia şi, cu cât ne vom concentra mai mult pe valorile interioare, cu atât ne vom putea lua mai bine viaţa în mâini. Prin urmare, meditaţia – fie ea religioasă sau seculară – vă îngăduie să vă atingeţi cu mai multă uşurinţă scopurile, motiv pentru care am dedicat trei capitole pentru a vă învăţa cum să exersaţi creierul pentru iubire şi compasiune.

Ca expert în neuroştiinţă, cu cât mă afund mai mult în natura creierului uman, cu atât îmi dau seama cât este de misterios. Dar dacă ar trebui să aleg două dintre lucrurile pe care le-am învăţat — ca doctor, profesor, soţ şi tată -, aş spune în primul rând că viaţa este sacră. Suntem într-adevăr determinaţi să trăim pentru că fiecare celulă, din corpul nostru se luptă să supravieţuiască şi fiecare neuron din creierul nostru se străduieşte să devină mai puternic.

Al doilea lucru pe care l-am învăţat este acela că în spatele pornirii noastre spre supravieţuire este o altă forţă şi cel mai bun cuvânt pentru a o descrie este credinţa. Credinţa nu numai în Dumnezeu, sau în ştiinţă, sau în iubire, ci credinţa în noi înşine şi în ceilalţi. Credinţa în spiritul uman este ceea ce ne face să supravieţuim si să ne depăşim limitele. Ea face viaţa să merite să fie trăită şi îi dă semnificaţie. Fără speranţă şi optimism sinonime cu ceea ce numesc eu credinţă – mintea poate aluneca cu uşurinţă în depresie sau disperare. Credinţa este înrădăcinată în neuronii şi genele noastre şi este unul dintre cele mai importante principii de onorat in viaţă.

Unii oameni îşi pun credinţa în Dumnezeu, în vreme ce alţii o pun în ştiinţă, relaţii sau muncă. Dar indiferent în ce credeţi, trebuie totuşi să vă confruntaţi cu o întrebare mai profundă: care este scopul şi visul vostru ultim? Ce vă doriţi cu adevărat în viaţă – nu numai pentru voi, ci şi pentru lume? Şi cum veţi începe să faceţi ea visul să devină realitate? A avea speranţă şi credinţă este esenţial, dar e nevoie de ceva mai mult: abilitatea şi disciplina de a vă organiza creierul în moduri care să vă motiveze viaţa. Studiile noastre asupra meditaţiei au oferit câteva unelte de bază care vă pot ajuta să vă atingeţi acele scopuri şi, dacă le aplicaţi în viaţă, nu numai că veţi găsi ceva mai multă fericire, dar veţi aduce şi puţină pace în lume.

 


Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.


Hide picture