Reziliența Explicată: Cum Să Ne Construim o Viață Mai Puternică, cu Boris Cyrulnik
În acest interviu, Boris Cyrulnik, un neurolog și psihiatru renumit, discută pe larg conceptul de reziliență, definind-o ca fiind capacitatea de a iniția o nouă dezvoltare după o traumă. El subliniază importanța mediului și a sprijinului în dezvoltarea rezilienței, în detrimentul factorilor genetici, care joacă un rol minim. Cyrulnik explică modul în care siguranța afectivă, construită prin interacțiuni cotidiene și un mediu stabil, este crucială pentru copii și cum lipsa acesteia poate duce la întârzieri de dezvoltare neurologică. De asemenea, abordează rolul altruismului și empatiei ca mecanisme de apărare pozitive în urma traumei, insistând pe importanța artei, muzicii și sportului în dezvoltarea acestor calități și în gestionarea suferinței. În final, evidențiază că, deși durerea este inevitabilă, suferința este opțională, iar intervenția asupra mediului este esențială pentru a promova reziliența la nivel individual și societal.
Vezi online cu traducere:
I. Introducere în Activitatea lui Boris Cyrulnik
Cine este Boris Cyrulnik?
Boris Cyrulnik este neurolog, psihiatru și profesor la Universitatea din Toulon. Este recunoscut la nivel internațional pentru cercetările sale în domeniul teoriei atașamentului și pentru dezvoltarea conceptului de reziliență psihologică.
Contribuții remarcabile
Autor a 18 lucrări științifice și 18 cărți destinate publicului larg, Cyrulnik este o voce importantă în psihologia contemporană. Cea mai recentă publicație a sa, Psihoterapia lui Dumnezeu, analizează nevoia umană de credință și distinge între potențialele beneficii și riscuri ale acesteia.
Teme centrale de cercetare
Activitatea sa se concentrează pe două direcții esențiale: modul în care copiii dezvoltă capacitatea de a iubi și de a se integra social (teoria atașamentului), precum și mecanismele prin care o persoană poate iniția o nouă dezvoltare după ce a traversat o traumă (reziliența).
II. Reziliența: Definire și Înțelegere
Ce este reziliența?
În cuvintele lui Cyrulnik: „Reziliența înseamnă inițierea unei noi dezvoltări după o traumă.” Este o definiție directă, dar profundă, care subliniază esența acestui proces adaptativ.
Reziliență versus rezistență
- Rezistența este o trăsătură înnăscută, biologică, formată înainte de naștere. Persoanele cu o „amprentă biologică fortificată” vor face față mai eficient adversităților.
- Reziliența este dobândită. Ea depinde în mică măsură de persoana în sine și în mare măsură de mediul său — atât înainte, cât și după traumă.
Factori esențiali pentru dezvoltarea rezilienței
Securitatea, sprijinul în procesul de recuperare, relațiile interpersonale și contextul cultural sunt piloni fundamentali. Toți acești factori trebuie să fie prezenți și să acționeze împreună.
Reziliența la vârsta adultă
Deși bazele rezilienței se pun în primii ani de viață, acest proces continuă pe tot parcursul vieții. Copilăria rămâne, totuși, un interval critic pentru consolidarea sa.
III. Rolul Securității în Dezvoltarea Rezilienței la Copii
Transmisia securității
Pentru ca un copil să dezvolte reziliență, este esențial să simtă un climat de siguranță. Această securitate se transmite, în mod inconștient, în primul rând prin mamă — figura predominantă în îngrijirea copiilor.
Mediu sigur și predictibil
Copilul are nevoie de cel puțin două figuri de atașament stabile (de exemplu, mama și tatăl, bunica, un educator), care să-i ofere un cadru de viață coerent, calm și structurat.
Efectele destabilizării securității
- Violența domestică afectează profund copilul, chiar și în absența agresiunii directe asupra acestuia.
- Precaritatea socială generează absență emoțională din partea părinților, cu efecte negative asupra atașamentului și funcționării școlare.
- Lipsa de securitate timpurie influențează negativ performanța academică, nu din cauza inteligenței, ci din cauza instabilității afective.
Ce este securitatea, în termeni de atașament?
Atașamentul este o legătură afectivă care se construiește treptat, prin gesturi cotidiene: felul în care vorbim, luăm micul dejun împreună, zâmbim sau ne exprimăm supărarea. Nu este același lucru cu iubirea pasională, ci o formă de familiaritate profundă, care îi oferă copilului sentimentul că „știe ce are de făcut”, chiar și în fața adversității.
IV. Strategii pentru Cultivarea Securității și Rezilienței
Pentru familiile aglomerate: încetinirea ritmului
Cuvântul-cheie este „ralentizare”. Cyrulnik recomandă părinților să se implice în activități plăcute alături de copii: muzică, sport, joacă. Această încetinire reduce stresul și stimulează conectarea emoțională.
Critica societății moderne
Societățile occidentale promovează o „cultură a sprintului” care generează anxietate încă din copilărie. În contrast, țările nordice (Finlanda, Norvegia, Suedia) încurajează ritmuri lente, ceea ce se reflectă în stima de sine crescută și performanțe educaționale excelente (locuri fruntașe în testele PISA).
Rolul educației
Sistemele educaționale din nordul Europei pun accent pe siguranță emoțională și bucuria învățării, în opoziție cu presiunea academică accentuată din Asia de Est.
Recomandări pentru adulții aflați în recuperare după traumă
- Evitați izolarea: Chiar dacă apare tendința de a vă închide în sine, este vital să căutați sprijin.
- Deschideți-vă către relații de încredere: Fie că este vorba de partenerul de viață, un părinte, un prieten sau un terapeut, contactul uman este indispensabil pentru vindecare.
V. Suferința și Trauma: O Distincție Esențială
Trauma
Reprezintă o oprire sau dereglare a funcționării cerebrale. Creierul „se stinge” — la propriu — ceea ce se observă prin activitatea cerebrală scăzută (culori reci la scanare). Este comparabilă cu un K.O. în ring.
Suferința
Este parte a condiției umane (tristețe, furie, anxietate), dar funcțiile cognitive se mențin active. Creierul „funcționează” — iar acest lucru permite procesarea emoțiilor.
Factori de vulnerabilitate sau protecție
- Persoanele vulnerabile din copilărie pot suferi traume chiar și în fața unor evenimente minore.
- Persoanele fortificate afectiv pot traversa tragedii majore fără a dezvolta tulburări de stres posttraumatic.
Concluzie
Trauma nu este determinată automat de intensitatea evenimentului, ci de construcția psihică a persoanei înainte de experiență.
VI. Arta și Altruismul în Procesul de Vindecare
Rolul artei
Arta (scris, muzică, teatru, pictură) are puterea de a transforma suferința în expresie suportabilă. Permite controlul și reinterpretarea emoțiilor, devenind o formă de vindecare profundă.
Arta ca voce a celor fără glas
Artiștii pot exprima ceea ce cei traumatizați nu reușesc încă să verbalizeze. Cyrulnik însuși a folosit scrisul pentru a înțelege și resemnifica propria traumă din timpul războiului.
Creativitatea născută din lipsă
Un grad moderat de absență stimulează creativitatea copilului. Securitatea trebuie să fie prezentă, dar părinții trebuie să lase și un „spațiu gol” pentru ca imaginația copilului să se poată manifesta.
Altruismul ca mecanism de apărare
A-i ajuta pe ceilalți devine o formă de a da sens propriei suferințe. Mulți supraviețuitori ai traumelor aleg să devină jurnaliști sau medici — pentru a proteja și a mărturisi.
Riscul de epuizare
Persoanele dedicate ajutorării altora pot cădea în capcana depersonalizării. Cyrulnik subliniază importanța păstrării propriei identități și a echilibrului între dăruire și autoîngrijire.
Empatia
Este capacitatea de a vedea lumea prin ochii celuilalt. Însă nu se naște în vid — este nevoie de un mediu afectiv sigur pentru ca empatia să poată fi dezvoltată.
Educația empatiei
Școala poate cultiva empatia prin activități precum muzica, sportul, desenul, teatrul și filmul — toate contribuie la înțelegerea celuilalt și la formarea unor „mici filosofi”.
VII. Trauma Prenatală și Responsabilitatea Societății
Cercetări recente
Studiile arată că fătul poate fi afectat neurologic de traumele trăite de mamă în timpul sarcinii. Cortizolul și alți hormoni ai stresului pot modifica dezvoltarea creierului bebelușului.
Epigenetica
Nu genele în sine se modifică, ci expresia lor. Radicalii metil obstrucționează exprimarea genetică în funcție de mediul de viață.
Experimentul cu șobolani
Animale cu același bagaj genetic, crescute în medii diferite, ajung să manifeste comportamente și trăsături complet opuse — o dovadă puternică a influenței mediului.
Responsabilitatea colectivă
Părinții, educatorii, decidenții politici și întreaga societate sunt responsabili de construirea unui mediu care protejează și stimulează dezvoltarea sănătoasă.
Soluții propuse
- Încetinirea ritmului social
- Promovarea activităților artistice și sportive
- Expunerea copiilor la provocări reale, într-un cadru securizant
- Construirea unei culturi cu ritmuri firești — alternanță între activitate și repaus — pentru a reduce anxietatea generată de societatea digitală
VIII. Reflecție finală
„Durerea este inevitabilă, suferința este opțională.”
Durerea este o experiență universală și biologică. Însă suferința profundă, copleșitoare, poate fi diminuată dacă persoana a avut parte de o copilărie sigură. Suferința lipsită de sens este cea mai greu de suportat. Transformarea acesteia în artă sau în angajament social oferă vindecare și sens.
Concluzie Generală
Interviul cu Boris Cyrulnik evidențiază importanța covârșitoare a mediului emoțional și social în dezvoltarea rezilienței, de la stadiul prenatal și până la vârsta adultă. El demontează mitul determinismului genetic și propune o viziune integrativă, în care educația, cultura, arta și solidaritatea socială devin instrumente esențiale de vindecare și dezvoltare. Societatea are responsabilitatea de a crea condițiile necesare pentru ca fiecare individ să transforme durerea în sens, iar fragilitatea — în forță creativă.
Cartile lui Boris Cyrulnik se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
