Cortney Warren – Auto-înșelăciunea: mecanisme, cauze și calea spre autenticitate

Courtney Warren explorează auto-înșelăciunea, arătând cum oamenii își ascund adevărul de ei înșiși în diverse aspecte ale vieții, de la detalii minore la decizii majore. Sunt prezentate teorii psihologice (freudiană, cognitiv-comportamentală, existențială, multiculturală și feministă) care explică mecanismele acestei auto-înșelări. Se argumentează că recunoașterea propriilor minciuni este crucială pentru o viață împlinită, necesitând conștientizare de sine, responsabilitate și, în unele cazuri, terapie. În final, autoarea își folosește propria experiență pentru a ilustra beneficiile confruntării cu adevărul, chiar dacă acest lucru este dureros.

Vezi online cu traducere:

---

Oamenii sunt maeștri ai auto-înșelăciunii. Ne convingem singuri să credem lucruri false și refuzăm să credem lucruri adevărate. Este un obicei uman universal, de la micile minciuni pe care ni le spunem despre cât am mâncat de fapt sau de ce nu am trecut înălțimea și greutatea reală pe permisul de conducere, până la cele care ne definesc alegerile majore în viață.

Deși ne pricepem de minune să ne ascundem de noi înșine, adevărul este că înțelegerea propriei tendințe de auto-înșelare reprezintă calea cea mai eficientă către o viață împlinită. Când admitem cine suntem cu adevărat, avem ocazia să ne schimbăm. Aceste perspective sunt inspirate de munca și analiza psihologului Cortney Warren asupra „mincinoșilor sinceri” și a modului în care confruntarea adevărului ne poate elibera.

Minciunile de adult sunt ecouri ale concluziilor din copilărie

Cele mai profunde forme de auto-înșelăciune sunt adesea înrădăcinate în realități dureroase trăite în copilărie. De la o vârstă fragedă, începem să observăm și să tragem concluzii despre noi înșine și despre mediul înconjurător. Corecte sau greșite, aceste concluzii ne-au modelat identitatea și se manifestă în minciunile pe care ni le spunem ca adulți.

Să ne imaginăm un copil neglijat de tatăl său, care a ajuns la concluzia că nu este suficient de deștept sau de atractiv. A învățat că, pentru a fi iubit, trebuie să fie perfect. Ca adult, când cineva îi subliniază o imperfecțiune, simte o anxietate copleșitoare, dar neagă sursa acesteia. Sau poate un copil a fost tachinat pentru aspectul său și a învățat să mănânce ca răspuns la durerea emoțională; ca adult, se luptă să mențină o greutate stabilă, deoarece mâncatul are foarte puțin de-a face cu foamea. Sau poate ai privit certurile părinților tăi și ai învățat să eviți conflictele cu orice preț. Acum, ca adult, te lupți să recunoști chiar și existența unei emoții negative.

Această perspectivă este transformatoare, deoarece conectează comportamentele noastre „iraționale” actuale de mecanismele de supraviețuire din trecut. În loc să ne judecăm pentru slăbiciunile noastre, începem să înțelegem originea lor, mutând accentul de la autocritică la auto-compasiune și înțelegere.

ca adulți, vom dori cel mai mult să mințim despre modul în care realitățile psihologic dureroase trăite în copilărie au afectat cine suntem astăzi.

Folosim capcane „logice” pentru a ne proteja ego-ul

Psihologia a identificat tipare specifice, sau „capcane”, pe care mintea noastră le folosește pentru a ne înșela. Acestea ne ajută să ne protejăm imaginea de sine de informații care ne-ar putea răni. Identificarea acestor tipare este esențială, deoarece le dă un nume gândurilor noastre auto-înșelătoare. Acest act de a numi nu este doar un exercițiu academic; este un act de a revendica controlul. Un gând care a fost cândva o forță invizibilă și puternică devine un model etichetat, gestionabil, pe care putem alege să-l contestăm.

• Mecanisme de apărare: Acestea sunt strategii psihologice care ne protejează eul, sentimentul nostru fundamental de sine. Un exemplu clasic este Raționalizarea: crearea unei scuze pentru a ne justifica comportamentul. De exemplu, gândul „nu aș fi țipat la tine dacă nu m-ai fi tratat atât de nedrept” justifică țipătul, transferând responsabilitatea.
• Distorsiuni cognitive: Acestea sunt moduri iraționale de a gândi care ne deformează percepția asupra realității. Un exemplu este Gândirea polarizată, care implică gândirea în extreme. De pildă, „ori nu mănânc niciun fursec, ori mănânc toată cutia”, deoarece un singur fursec înseamnă că dieta a fost deja compromisă, așa că nu mai contează.

Mințim pentru a evita adevărurile terifiante ale existenței umane

Dintr-o perspectivă existențială, ne înșelăm singuri pentru a evita confruntarea cu „datele fundamentale ale vieții” – realitățile de bază ale condiției umane pe care trebuie să le înfruntăm cu toții. Acestea nu sunt defecte personale, ci adevăruri universale care pot fi înfricoșătoare.

Printre aceste date fundamentale se numără:

• Moartea: Toți vom muri.
• Singurătatea fundamentală: Ne naștem ca indivizi separați, într-un corp fizic solitar.
• Lipsa de sens inerent: Viețile noastre sunt în mod inerent lipsite de sens, dacă nu le oferim noi înșine un sens.
• Libertatea: Suntem responsabili pentru noi înșine, deoarece avem libertatea de a alege.

Pentru a evita aceste realități, recurgem frecvent la minciuni. Un exemplu direct de gând auto-înșelător folosit pentru a evita realitatea morții este: „Nu o să-mi fac testament, sunt tânăr, oricum nu o să mor.” Acest punct este contraintuitiv: unele dintre cele mai mari minciuni ale noastre nu sunt despre defectele noastre, ci despre evitarea faptelor neschimbabile și fundamentale ale existenței umane.

Calea spre onestitate începe cu o simplă întrebare

Primul pas pentru a deveni mai onești cu noi înșine nu este să avem toate răspunsurile, ci să dezvoltăm conștiința de sine. Trebuie să devenim observatori ai propriei persoane. Tehnica practică este simplă, dar puternică: fă o pauză.

Fă o pauză atunci când ai o reacție emoțională puternică. Fă o pauză atunci când ceea ce spui nu se potrivește cu ceea ce faci. Fă o pauză atunci când ai gânduri iraționale. Fă o pauză atunci când ești nerezolvat în legătură cu ceva sau cineva. În acel moment de pauză, pune-ți o întrebare esențială: „Ce spune reacția mea la această situație despre mine?” Această abordare este extrem de eficientă, deoarece mută accentul de la a da vina pe circumstanțe externe sau pe alți oameni la a ne asuma responsabilitatea pentru propria noastră lume interioară și pentru reacțiile noastre.

când nu ne asumăm întreaga responsabilitate pentru cine suntem, ne rănim pe noi înșine și pe toți cei din jurul nostru.

Alege să fii un mincinos mai sincer

Auto-înșelăciunea duce la durere și regrete masive. Confruntarea adevărului despre noi înșine, deși dificilă, este singura cale de a trăi o viață cu adevărat împlinită. Când ne confruntăm cu adevărul, suntem puși în fața unei alegeri: să ne schimbăm sau nu. A nu te schimba atunci când știi adevărul este, de asemenea, o alegere.

Povestea personală a lui Cortney Warren este un exemplu puternic. După ce a obținut postul de profesor universitar titular – un obiectiv suprem în mediul academic – a realizat că pasiunea ei nu mai era acolo. Deși era înfricoșată, a trebuit să se confrunte cu toate insecuritățile ei: „Ce se întâmplă dacă îi dezamăgesc pe ceilalți? Ce va spune familia mea? Cine sunt eu dacă nu mai sunt profesoară? Cum mă voi întreține?” În ciuda acestor temeri, a ales să demisioneze. Alegând să rămână, ar fi plătit un preț psihologic imens, fiindcă ar fi trebuit să-și recunoască sieși că nu a fost suficient de puternică pentru a face o altă alegere atunci când a fost confruntată cu propriul adevăr.

Ai o singură viață. Ce adevăr vei alege să înfrunți astăzi pentru a o face cu adevărat a ta?