David Eagleman – Creierul: Povestea noastră
Neurologul David Eagleman explorează modul în care creierul construiește realitatea noastră. Eagleman analizează procesul complex prin care creierul prelucrează informația senzorială, o transformă în imagini coerente și apoi o prezintă ca o realitate. Se subliniază că realitatea nu este un lucru obiectiv, ci o construcție personală, influențată de experiența individuală, de conexiunile neuronale unice ale fiecăruia și de interpretarea personală a datelor senzoriale. Se explorează și percepția timpului, sinestesia, schizofrenia și modul în care creierul ne face să credem în povestea pe care o construiește despre lumea din jurul nostru.
Pentru a viziona acest articol este nevoie de user si parola de acces, pe care le ofer tuturor celor care au facut o donatie pentru sustinerea acestui website, nu conteaza suma pe care o donezi, poate fi oricat doresti, pe urma trebuie doar sa trimiteti un mesaj e-mail de la rubrica Contact cu specificatia ca ati facut o donatie si doriti acces la articolele protejate. Userul si Parola o veti primi pe adresa de e-mail specificata in formularul din mesajul trimis.
Daca ai primit userul si parola de acces apasa pe butonul de mai jos:
01 – Realitatea – O construcție a creierului
Teme principale:
- Realitatea este o iluzie construită de creier: Creierul nostru nu are acces direct la lumea exterioară, ci primește informații prin intermediul simțurilor, care sunt convertite în semnale electrochimice. Aceste semnale sunt procesate și interpretate, creând o simulare a lumii pe care o percepem ca realitate.
- Modelul intern: Creierul folosește un model intern, construit din experiențe anterioare, pentru a interpreta informațiile senzoriale. Acest model ne permite să navigăm prin lume și să facem predicții despre ceea ce vom vedea, auzi sau simți.
- Importanța sincronizării: Informațiile senzoriale sunt procesate la viteze diferite, iar creierul trebuie să le sincronizeze pentru a crea o experiență coerentă a realității.
- Influența percepției individuale: Realitatea poate fi percepută diferit de la o persoană la alta, în funcție de experiențele și de structura creierului.
- Plasticitatea creierului: Creierul este un organ maleabil, care se adaptează la noile experiențe și informații. Această plasticitate este esențială pentru învățare și pentru adaptarea la schimbări.
Idei și fapte importante:
- Creierul nu vede, aude sau simte direct lumea exterioară: “Acest craniu este o cameră sigilată. Deci creierul stă în întuneric și în tăcere. Este în izolare totală. Creierul tău nu vede niciodată lumea exterioară, dar cumva o experimentezi.”
- Realitatea este o simulare: “Ceea ce luăm drept realitate este de fapt o versiune întârziată. Adună toate informațiile de la simțuri înainte de a decide o poveste despre ce s-a întâmplat. Asta înseamnă că trăiești în trecut.”
- Modelul intern simplifică realitatea: “În loc să-mi folosesc simțurile pentru a reconstrui realitatea de la zero în fiecare moment, compar informațiile senzoriale cu un model pe care l-am construit deja, actualizându-l, rafinându-l, corectându-l.”
- Detaliile sunt adăugate la nevoie: “Creierul nu se deranjează să colecteze fiecare detaliu, doar suficient pentru a ne descurca, dar ne joacă o festă făcându-ne să simțim că am văzut totul.”
- Culoarea este o construcție a creierului: “În lumea exterioară, culoarea nu există de fapt… este doar în interiorul capetelor noastre că oricare dintre acestea devine culoare.”
- Percepția diferă între specii: “Fiecare creatură percepe doar ceea ce a evoluat să perceapă… Aceasta nu este doar o variație între specii.”
- Sinestezia demonstrează realități diferite: “Sinestezia este rezultatul unei interferențe între zonele senzoriale ale creierului… Sinestezia ne arată că chiar și schimbări minuscule în cablarea creierului pot duce la realități diferite.”
- Schizofrenia provoacă o realitate distorsionată: “Cred cu adevărat că ceea ce se întâmplă se întâmplă, și este terifiant. Este ca un coșmar treaz.”
- Percepția timpului este subiectivă: “Creierul nu experimentează întotdeauna timpul ca pe o curgere uniformă. Uneori, în anumite situații, pare că timpul curge mai lent sau mai repede.”
- Amintirile influențează percepția timpului: “Când amigdala este implicată, amintirile sunt fixate cu mult mai multe detalii decât în circumstanțe normale… Când evenimentele sunt reluate în memorie, par să fi durat mai mult.”
Concluzii:
Realitatea, așa cum o experimentăm noi, este o construcție complexă a creierului, bazată pe informații senzoriale, experiențe anterioare și o serie de procese cognitive. Această construcție este subiectivă și poate diferi de la o persoană la alta. Înțelegerea modului în care creierul construiește realitatea ne poate ajuta să fim mai conștienți de limitele percepției noastre și să fim mai toleranți față de experiențele altora.
Citate suplimentare:
- “Realitatea este construcția supremă a creierului… Este o simulare frumos redată.”
- “Fiecare creier poartă propriul său model unic al lumii din jurul nostru. Aceasta este ceea ce experimentăm. Nu avem de ales.”
- “Deci ce este realitatea? Este ceea ce îți spune creierul tău că este.”
02. Formarea identității și misterele conștiinței
Teme principale:
- Plasticitatea creierului: Creierul uman este incredibil de maleabil, în special în primii ani de viață. Experiențele din copilărie, cum ar fi interacțiunea socială, stimularea cognitivă și afecțiunea, sunt cruciale pentru o dezvoltare neuronală sănătoasă. Lipsa acestor experiențe poate duce la deficiențe cognitive și probleme de atașament, așa cum s-a observat în cazul copiilor din orfelinatele românești.
“Creierul în dezvoltare caută informații și experiențe, iar dacă nu le primește, nu știe cum să se conecteze și să se construiască corect.” – Dr. Charles Nelson
- Pruningul sinaptic: Pe măsură ce creștem și învățăm, conexiunile neuronale neutilizate sunt eliminate, iar cele importante sunt întărite. Acest proces de “pruning” sinaptic este esențial pentru specializarea creierului și eficiența funcțiilor cognitive.
“Devii cine ești nu datorită a ceea ce crește în creierul tău, ci datorită a ceea ce este eliminat.” – David Eagleman
- Creierul adolescentului: Creierul adolescenților este într-o continuă schimbare, caracterizată de o sensibilitate crescută la stimuli sociali și o capacitate redusă de control al impulsurilor. Aceste schimbări explică de ce adolescenții sunt mai predispuși la comportamente riscante și la reacții emoționale intense.
“Modul în care adolescenții văd lumea nu este pur și simplu o alegere sau o atitudine. Este consecința unui creier în schimbare care se află exact la momentul potrivit.” – David Eagleman
- Plasticitatea adultă: Contrar credințelor anterioare, creierul adult își păstrează o anumită plasticitate. Activități precum învățarea unei limbi străine sau a unui instrument muzical pot induce modificări structurale semnificative în creier.
“Experiența îl schimbă, iar el păstrează acea schimbare. Este maleabil. Are plasticitate.” – David Eagleman
- Memoria ca o reconstrucție: Memoria nu este un sistem de înregistrare fidel al trecutului. Este mai degrabă o reconstrucție influențată de emoții, sugestii și interpretări ulterioare. Experimentele lui Elizabeth Loftus demonstrează că memoria poate fi distorsionată și chiar implantată cu amintiri false.
“Trecutul nostru nu este o înregistrare fidelă. Este mai degrabă o reconstrucție. În parte, este o mitologie.” – David Eagleman
- Rolul memoriei în simularea viitorului: Cazul lui Henry Molaison, care și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri pe termen lung, a relevat legătura dintre memorie și anticipare. Aceleași zone cerebrale implicate în stocarea amintirilor sunt folosite și pentru a simula viitorul.
“Atât trecutul, cât și viitorul sunt creații ale creierului.” – David Eagleman
- Rezerva cognitivă: Menținerea unei vieți active din punct de vedere mental și fizic poate contribui la construirea unei “rezerve cognitive” care protejează împotriva declinului cognitiv asociat cu îmbătrânirea și boli precum Alzheimer.
“Gândiți-vă la creier ca la o cutie de instrumente. […] Chiar și atunci când părți ale creierului degenerează, creierul poate găsi alte soluții.” – David Eagleman
- Misterul conștiinței: Cum anume dau naștere miliardele de neuroni experienței subiective a conștiinței rămâne o enigmă fundamentală. Conștiința pare să apară din interacțiunea complexă și sincronizată a neuronilor, dar motivul pentru care această interacțiune generează senzații și sentimente rămâne neclar.
“Conștiința este o performanță pe care creierul nostru o pune în scenă pentru noi pe tot parcursul zilei.” – David Eagleman
Concluzie:
Documentarul explorează fascinanta complexitate a creierului uman, subliniind natura sa dinamică și adaptabilă. Cine suntem este în permanentă schimbare, modelat de experiențe, gene și chiar de procesele biologice inevitabile ale îmbătrânirii. Deși misterele conștiinței persistă, cercetările continuă să ne ofere o înțelegere mai profundă a acestui organ remarcabil care ne definește individualitatea și ne permite să experimentăm lumea din jurul nostru.
03. Decodarea Minții: O privire în lumea inconștientului
Mintea inconștientă: Un dirijor ascuns
Documentarul începe prin a sublinia omniprezența minții inconștiente, sugerând că majoritatea acțiunilor, deciziilor și convingerilor noastre sunt conduse de procese cerebrale la care nu avem acces conștient. David Eagleman afirmă că “lumea ascunsă a inconștientului guvernează mult mai mult din viața noastră decât ne-am putea imagina vreodată.”
Automatizarea corpului și a minții
O mare parte a activității inconștiente este dedicată funcționării automate a corpului, de la mișcări complexe, cum ar fi lovirea unei mingi de baseball, la acțiuni simple, cum ar fi savurarea unei cafele. Eagleman subliniază că “în spatele scenei, părțile inconștiente ale creierului nostru lucrează din greu pentru a ne ajuta să îndeplinim chiar și cele mai elementare sarcini.”
Exemplul lui Ian Waterman, care a pierdut controlul automat al corpului din cauza unei afecțiuni neurologice rare, ilustrează complexitatea și importanța proceselor inconștiente implicate în mișcare. Ian a reușit să meargă din nou printr-un efort mental incredibil, demonstrând că “este o realizare uimitoare pe care o are corpul de a se gestiona singur.”
Hardwiring-ul abilităților și starea de flux
Pe măsură ce învățăm noi abilități, acestea sunt “hardwired” în structura creierului nostru, devenind automate și eficiente din punct de vedere energetic. Acest proces este ilustrat prin exemplul lui Austin Naber, campion mondial la stivuirea cupelor. EEG-ul lui Austin demonstrează un consum redus de energie cerebrală în timpul performanței sale impresionante, evidențiind eficiența circuitelor neuronale specializate.
Acest “hardwiring” ne permite să intrăm în “starea de flux”, o stare de concentrare intensă în care circuitele neuronale funcționează fără interferența minții conștiente. Dean Potter, un alpinist profesionist, descrie această stare ca fiind una de “percepție sporită” și “gândire inconștientă”, în care “nu mă mai gândesc la ce fac, ci pur și simplu fac.”
Influența inconștientului asupra deciziilor
Documentarul explorează numeroase studii care demonstrează influența subtilă a inconștientului asupra deciziilor noastre. Experimentele lui Eckhart Hess, care a manipulat dimensiunea pupilelor în fotografiile femeilor, au demonstrat că bărbații considerau femeile cu pupile dilatate (un semn biologic al excitării sexuale) mai atractive, fără a fi conștienți de acest detaliu.
Alte studii au arătat că temperatura cafelei pe care o ținem în mână, mirosurile ambientale și prezența dezinfectantului pentru mâini pot influența percepția noastră despre relația cu mama, judecățile morale și opiniile politice, fără ca noi să fim conștienți de aceste influențe.
Rolul conștiinței
Deși inconștientul joacă un rol dominant, documentarul subliniază și importanța conștiinței. Conștiința acționează ca un “CEO” al creierului, intervenind în situații neașteptate, rezolvând conflicte interne între diferitele subsisteme automate și permițându-ne să ne planificăm pe termen lung.
Liberul arbitru: Un mister persistent
Documentarul abordează și dilema liberului arbitru, prezentând experimentele lui Alvaro Pascual-Leone, care a folosit stimularea magnetică transcraniană (TMS) pentru a influența alegerile participanților. Deși TMS a determinat mișcările participanților, mulți dintre ei au continuat să creadă că au făcut alegeri libere.
Eagleman concluzionează că “știința nu a reușit încă să conceapă un experiment concludent care să dovedească sau să infirme existența liberului arbitru.”
Concluzie: Un univers interior vast și complex
Documentarul ne oferă o perspectivă fascinantă asupra lumii ascunse a minții inconștiente, demonstrând influența sa profundă asupra comportamentului uman. Deși conștiința joacă un rol important, suntem conduși în mare măsură de forțe care se află dincolo de controlul nostru conștient. Documentarul subliniază complexitatea uluitoare a creierului uman, “cea mai minunată lucru pe care am descoperit-o în univers, și care suntem noi.”
04. Decizii: O călătorie în mintea umană
Lupta interioară: Rețele neuronale în conflict
Episodul începe prin a sublinia faptul că luarea deciziilor este un proces constant și complex. De la alegeri simple, precum alegerea unui iaurt, la decizii majore de viață, creierul nostru este într-o continuă luptă între rețele neuronale concurente.
“Creierul nostru ia decizii în permanență. De unele suntem conștienți, de majoritatea nu.”
Un exemplu elocvent este experimentul “Stroop”, în care participanții trebuie să numească culoarea cernelii unui cuvânt, chiar dacă cuvântul denumește o altă culoare. Conflicul dintre rețeaua neuronală responsabilă cu citirea cuvintelor și cea responsabilă cu denumirea culorilor generează o stare de confuzie și ezitare, demonstrând lupta interioară care are loc în creier.
Rațiune versus emoție: Dilema Tramvaiului
Un alt aspect important al luării deciziilor este conflictul dintre rațiune și emoție. Dilema Tramvaiului ilustrează perfect acest conflict. Participanților li se prezintă două scenarii: în primul, pot salva patru muncitori prin acționarea unei manete care va devia tramvaiul pe o linie secundară, ucigând o singură persoană; în al doilea, pot salva cei patru muncitori împingând o persoană corpolentă de pe un pod în fața tramvaiului. Majoritatea oamenilor aleg să acționeze maneta, dar refuză să împingă persoana de pe pod, chiar dacă rezultatul final este același.
“Dilema Tramvaiului ne arată că, atunci când trebuie să interacționăm fizic cu o persoană, sistemul emoțional intră în joc, modificând echilibrul deciziei.”
Emoția: Un element esențial al luării deciziilor
Povestea lui Tammy Myers, o femeie care a suferit o leziune a cortexului prefrontal în urma unui accident, subliniază importanța emoției în luarea deciziilor. Leziunea a deconectat sistemele logic și emoțional ale lui Tammy, făcând-o incapabilă să ia chiar și cele mai simple decizii, cum ar fi alegerea alimentelor la supermarket.
“Pentru a lua o decizie, trebuie să acordăm o valoare mai mare unei opțiuni față de alta, iar acest lucru se poate face doar cu ajutorul emoțiilor.”
Influențe biologice ascunse: De la ciclul menstrual la politica
Episodul explorează și influența factorilor biologici ascunși asupra deciziilor noastre. De exemplu, un studiu pe dansatoare exotice a arătat că femeile câștigă mai mulți bani atunci când se află la ovulație, deoarece hormonii le fac mai atractive pentru bărbați. Un alt studiu a demonstrat o corelație între răspunsul neuronal la imagini dezgustătoare și orientarea politică a unei persoane, sugerând că ideologia politică are baze biologice puternice.
“Partea șocantă este că reacția ta la o singură imagine dezgustătoare poate prezice scorul tău la un test de orientare politică cu o precizie de 95%.”
Prezicerea viitorului: Dopamina și valoarea recompensei
Creierul nostru simulează constant viitorul, atribuind o valoare fiecărei opțiuni posibile. Sistemul dopaminergic joacă un rol crucial în actualizarea acestor evaluări, recompensând alegerile bune cu un val de dopamină și penalizând alegerile proaste cu o scădere a nivelului de dopamină.
“Dopamina spune altor părți ale creierului că ar trebui să crească valoarea acelei opțiuni.”
Puterea voinței: O resursă limitată
Puterea voinței ne permite să ne controlăm impulsurile și să luăm decizii raționale, dar este o resursă limitată. Un experiment a demonstrat că persoanele care își reprimă emoțiile au o putere fizică redusă, sugerând că autocontrolul consumă energie.
“Puterea voinței nu este ceva ce exercităm, ci ceva ce folosim.”
Contractul lui Ulise: Depășirea ispitei
Pentru a depăși ispita și a lua decizii raționale, putem apela la “Contractul lui Ulise”. Inspirat de mitul eroului grec care s-a legat de catargul corabiei sale pentru a rezista cântecului sirenelor, acest concept presupune crearea unor mecanisme care să ne împiedice să luăm decizii greșite.
“Contractul lui Ulise este un acord încheiat între sinele tău prezent și sinele tău viitor.”
Dependența: O luptă neuronală
Dependența de droguri este o ilustrare dramatică a luptei dintre impulsurile imediate și consecințele pe termen lung. Un program inovator folosește neuroștiința pentru a ajuta dependenții să își controleze pofta. Participanții învață să activeze rețelele neuronale asociate cu rezistența la droguri, vizualizând în timp real lupta dintre dorință și control.
“Cheia este să practici acest lucru în scaner și să înveți cum să devii mai bun la asta.”
Concluzii: Libertatea alegerii
Episodul “Decizii” ne oferă o perspectivă fascinantă asupra complexității luării deciziilor, demonstrând că suntem o colecție de impulsuri și motivații aflate în continuă luptă. Înțelegerea modului în care creierul nostru ia decizii ne permite să facem alegeri mai bune, să depășim dependențele și să ne modelăm destinul.
“Prin înțelegerea modului în care alegerile se luptă în creier, putem învăța cum să luăm decizii mai bune pentru noi și pentru societate.”
05. Raport detaliat: Creierul social
Teme principale:
- Importanța fundamentală a interacțiunii sociale pentru creierul uman
- Modul în care creierul nostru este construit pentru a se conecta cu alții, a empatiza și a forma grupuri
- Pericolele dezinformării și ale propagandei în manipularea creierului pentru a dezumaniza și a justifica violența
- Puterea perspectivei și a educației în combaterea urii și promovarea cooperării
Idei și fapte importante:
- Creierul are nevoie de alți oameni pentru a prospera. Creierul nostru nu este un organ izolat; funcționează optim în cadrul unei rețele sociale complexe. Neuronii noștri au nevoie de interacțiune cu neuronii altora pentru a supraviețui și a se dezvolta. “Creierul tău are nevoie de neuronii altor oameni pentru a prospera și a supraviețui.”
- Suntem programați pentru interacțiunea socială. Chiar și bebelușii demonstrează o capacitate înnăscută de a judeca intențiile altora, alegând personaje “amabile” în experimentele cu păpuși. “Aceste experimente demonstrează că, chiar și ca bebeluși, venim echipați cu antene sociale pentru a ne simți drumul prin lume.”
- Empatia este înrădăcinată în circuitele noastre neuronale. Când vedem pe cineva suferind, se activează “matricea durerii” din creierul nostru, la fel ca atunci când noi înșine simțim durere. Această capacitate de a simți durerea altora stă la baza empatiei. “A empatiza cu o altă persoană înseamnă literalmente a simți durerea lor.”
- Izolarea socială este dăunătoare pentru creier. Privarea socială extremă, cum ar fi izolarea, provoacă dureri psihologice profunde și afectează negativ funcționarea creierului. “Izolarea este concepută pentru a eroda și a ataca ceea ce ne face în esență umani.”
- Rejecția socială activează matricea durerii. Experimentele cu jocul de “prindere” au arătat că a fi exclus dintr-un grup activează aceleași zone ale creierului ca și durerea fizică. “A nu primi mingea poate părea nesemnificativ, dar pentru creier, respingerea socială este atât de semnificativă încât doare.”
- Apartenența la grupuri este esențială pentru supraviețuirea umană. Ne unim în grupuri pentru siguranță, productivitate și sprijin reciproc. Această tendință a contribuit la succesul speciei noastre de-a lungul istoriei. “Impulsul de a lucra în grupuri a ajutat populațiile umane să prospere pe planetă și să construiască civilizații întregi.”
- Dezinformarea și propaganda pot manipula creierul. Prin dezumanizarea “celuilalt”, propaganda poate reduce activitatea din zonele creierului responsabile de empatie și compasiune, făcând mai ușoară justificarea violenței. “Limbajul propagandei se schimbă foarte puțin de-a lungul timpului. Cântă întotdeauna melodia familiară a dezumanizării.”
- Experiența perspectivei poate combate prejudecățile. Experimentul “ochi albaștri – ochi căprui” demonstrează cum schimbarea rolurilor și experimentarea discriminării pot stimula empatia și pot combate prejudecățile. “Geniul experimentului cu ochi albaștri și ochi căprui este că profesoara, Jane Elliott, a schimbat grupul care era deasupra, iar asta le-a permis elevilor să extragă lecția mai largă, și anume că sistemele de reguli pot fi arbitrare.”
- Înțelegerea modului în care funcționează propaganda este esențială. Educarea oamenilor cu privire la tehnicile de manipulare utilizate în propagandă poate reduce puterea acesteia. “Când oamenii sunt înarmați cu o înțelegere a modului în care funcționează propaganda, puterea propagandei este redusă.”
- Suntem interconectați și dependenți unul de celălalt. Viitorul nostru depinde de capacitatea noastră de a înțelege și de a valorifica natura noastră socială, promovând cooperarea și combaterea urii. “Specia noastră este mai mult decât 7 miliarde de indivizi răspândiți pe planetă. Suntem mai degrabă un singur superorganism vast.”
Concluzie:
Acest document explorează modul în care creierul nostru este conectat la nivel fundamental la ceilalți oameni, subliniind atât beneficiile, cât și pericolele inerente acestei interconectări. Înțelegerea funcționării creierului social este crucială pentru construirea unui viitor mai bun, bazat pe empatie, cooperare și respect reciproc.
06. O Călătorie Spre Cine Am Putea Deveni
Teme Principale:
- Plasticitatea creierului: Documentarul explorează capacitatea remarcabilă a creierului de a se adapta și schimba, demonstrată prin povestea lui Cameron, o fetiță căreia i-a fost extirpată o jumătate din creier, dar care, în mod surprinzător, a reușit să se recupereze și să trăiască o viață normală. Această plasticitate deschide posibilități incredibile pentru viitor, sugerând că putem extinde și îmbunătăți capacitățile creierului.
“Creierul este o rețea vastă, dinamică și interconectată, aflată într-o continuă schimbare.”
- Extinderea simțurilor: Documentarul prezintă exemple de tehnologie care interfațează cu creierul, precum implantul cohlear, demonstrând că putem depăși limitările simțurilor noastre tradiționale. Vesta care transformă sunetul în vibrații, dezvoltată în laboratorul lui David Eagleman, ilustrează cum creierul poate învăța să decodeze informații noi, sugerând un viitor în care putem experimenta realitatea în moduri inimaginabile.
“Nu trebuie să ne limităm la încercarea de a înlocui simțurile pierdute sau deteriorate. Trebuie să existe modalități prin care să îmbunătățim sau să adăugăm simțurilor pe care le avem deja.”
- Controlul corpurilor noi: Jan Sherman, o femeie paralizată, controlează un braț robotic prin intermediul unor electrozi implantați în creierul ei. Această tehnologie demonstrează că putem depăși fragilitatea corpului uman și ne putem extinde capacitățile fizice cu ajutorul tehnologiei, anticipând un viitor în care omul și mașina se contopesc.
“Experiența lui Jan indică un viitor în care folosim tehnologia pentru a îmbunătăți și extinde corpul uman. Nu doar înlocuind membre sau organe, ci îmbunătățindu-le, elevându-le de la fragilitatea umană la indestructibilitate.”
- Depășirea morții: Documentarul explorează ideea controversată a crionicii și posibilitatea de a păstra creierul după moarte, cu speranța unei eventuale reanimări în viitor. Se discută și ideea de a descifra informațiile stocate în creier, sugerând posibilitatea de a “retrăi” amintirile și experiențele unei persoane decedate.
“Ceea ce facem este, de fapt, să oferim oamenilor o nouă șansă la viață.”
- Conștiința ca proprietate emergentă: Documentarul explorează conceptul de proprietăți emergente, folosind exemplul coloniei de furnici, pentru a explica cum interacțiunea dintre elemente simple poate crea ceva mai complex. Se sugerează că conștiința ar putea fi o proprietate emergentă a rețelei neuronale complexe din creier.
“Ideea este că mintea nu este ceea ce este creierul, ci ceea ce face creierul.”
- Simularea creierului și inteligența artificială: Proiectul Blue Brain, care își propune să simuleze un creier uman complet funcțional, și robotul iCub, conceput să învețe ca un copil, demonstrează eforturile de a recrea funcțiile creierului. Se discută și problema conștiinței în mașini, ridicând întrebarea dacă un computer poate avea vreodată o experiență subiectivă.
“Scopul este de a livra până în 2023 o infrastructură software și hardware capabilă să ruleze o simulare a întregului creier uman.”
Concluzie:
Documentarul “Creierul cu David Eagleman” prezintă o viziune optimistă asupra viitorului speciei umane, sugerând că ne aflăm la începutul unei noi ere, în care putem influența direcția propriei evoluții. Plasticitatea creierului, progresul tehnologic și explorarea conștiinței ne oferă oportunitatea de a extinde limitele ființei umane și de a ne redefini ca specie.
Viitorul este plin de posibilități neexplorate, iar documentarul ne invită să ne imaginăm cine am putea deveni, subliniind totodată importanța responsabilității și a conștientizării implicațiilor alegerilor noastre.
Cartile lui David Eagleman se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
