Donald Hoffman – Percepția noastră a realității este o iluzie, o interfață similară cu o cască VR generată de conștiință
Acest articol prezintă un interviu cu Donald Hoffman, neurocercetător cognitiv, care susține că percepția noastră a realității este o iluzie, o interfață similară cu o cască VR generată de conștiință. El argumentează că spațiul-timp și obiectele fizice nu sunt fundamentale, ci structuri de date create de conștiință pentru a facilita interacțiunea dintre agenți conștienți, existând dincolo de spațiu-timp. Hoffman folosește teoria jocurilor evoluționiste și descoperiri recente din fizică pentru a-și susține afirmațiile, sugerând o perspectivă asupra conștiinței ca fiind fundamentală și infinită. Interviul explorează implicațiile filosofice și spirituale ale acestei perspective, contrazicând materialismul clasic.
Teme principale:
- Natura realității și a percepției
- Conștiința ca fundament al realității
- Limitele spațiu-timpului și necesitatea unui nou cadru conceptual
- Agenți conștienți și rețelele lor
- Scopul existenței umane și căutarea autocunoașterii
Idei și fapte importante:
- Hoffman argumentează că evoluția prin selecție naturală nu ne-a modelat simțurile să perceapă realitatea așa cum este. În schimb, am dezvoltat un “set VR” – spațiu-timp – care ne ajută să navigăm în lume și să supraviețuim, dar nu ne oferă o imagine fidelă a realității.
“Ceea ce numim lumea fizică nu este altceva decât un set VR în interiorul conștiinței.”
- Spațiu-timpul este o structură de date limitată și superficială, care se destramă la scara Planck. Atât teoria relativității a lui Einstein, cât și teoria evoluției prin selecție naturală a lui Darwin indică limitele spațiu-timpului. Fizicienii explorează deja structuri matematice dincolo de spațiu-timp, numite “geometrii pozitive”.
“Spațiu-timpul este o structură de date minusculă în conștiința mea și o creez din mers, după cum am nevoie.”
- Conștiința este fundamentală, nu are substrat fizic. Creierul este doar o pictogramă în setul nostru VR, nu sursa conștiinței.
“Neuronii nu există atunci când nu sunt percepuți, deoarece nimic din spațiu-timp nu există atunci când nu este perceput. Spațiu-timpul însuși nu există atunci când nu este perceput, este doar o structură de date care există atunci când o creezi în conștiința ta.”
- Hoffman propune un model de conștiință ca o rețea de agenți conștienți care interacționează în afara spațiu-timpului. Acești agenți creează spațiu-timpul ca o interfață pentru a interacționa unii cu alții.
“Ceea ce facem noi acum este un fel de iluzie temporară a unei realități mai profunde.”
- Scopul existenței umane, din această perspectivă, ar putea fi autocunoașterea conștiinței. Conștiința își asumă diverse perspective (avatari) pentru a se experimenta din unghiuri diferite. Viața noastră umană este doar una dintre aceste perspective, limitată și temporară.
“Poate că ceea ce face conștiința este să se cunoască pe sine. Și modul în care se cunoaște pe sine este să spună: lasă-mă să aleg să mă proiectez din această direcție și să mă privesc din această direcție. Și când fac asta, arăt ca acest mic lucru numit Don Hoffman… Aceasta este doar Conștiința universală care se privește din această perspectivă… “
Concluzii:
Hoffman ne provoacă să ne reconsiderăm fundamental presupunerile despre natura realității și a conștiinței. El susține că știința indică faptul că suntem mult mai mult decât creierele și corpurile noastre fizice. Conștiința este fundamentul realității, iar spațiu-timpul este doar o unealtă pe care o folosim pentru a naviga în această realitate mai vastă. Scopul existenței noastre ar putea fi, în cele din urmă, ca conștiința să se cunoască pe sine din toate perspectivele posibile.
Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.
