Paracelsus – Sensul Morții și Transformarea Vieții
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Cuvântul „moarte” are două înțelesuri: a) încetarea activității vitale; b) anihilarea formei. Forma este o iluzie și nu are existență independentă de viață; este doar o expresie a vieții, nu o creatoare a ei. Ea nu poate înceta să trăiască, pentru că ea nicicând nu a trăit înainte; moartea formei nu este decât încetarea puterii veșnice a vieții într-una din formele ei și manifestarea într-o altă formă. Dar Viața însăși nu poate muri sau nu poate fi anihilată, fiindcă ea nu s-a născut dintr-o formă. Ea este o putere eternă, care a existat dintotdeauna și va exista veșnic. Anihilarea unei particule de viață ar fi o pierdere de neînlocuit pentru Univers. Viața este un atribut al lui Dumnezeu și ea va exista întotdeauna, tot așa cum există și Dumnezeu.
Așadar, cuvântul moarte nu poate avea un alt înțeles decât transformarea unui gen de activitate într-un alt gen, și, prin urmare, atât moartea cât și învierea sunt identice, deoarece încetarea unui gen de activitate a puterii de viață (ce nu cunoaște odihna), generează existența unui alt gen de activitate, iar apariția unei forme noi depinde de dispariția celei vechi.
Toate formele sunt supuse anihilării; ele sunt doar iluzii și ca atare vor înceta să existe atunci când cauza ce le-a produs încetează să mai acționeze. Trupul unui rege sau al unui înțelept este tot atât de nefolositor ca cel al unui animal, după ce viața (al cărui produs a fost) a încetat să se manifeste. O formă poate să-și mențină existența ei iluzorie doar atât timp cât acțiunea vieții asupra substanței formei dă naștere unei asemenea iluzii. Însă viața este o putere eternă și perfectă; ea poate veni în contact cu materia fizică, dar nu se poate uni cu aceasta. Ea poate fi atrasă spre materia fizică de puterea spiritului, dar dacă spiritul încetează s-o atragă, viața se va despărți de materie, iar materia se va descompune în elementele ce o alcătuiesc.
Nimic nu se poate uni cu viața veșnică și perfectă dacă nu este veșnic și perfect. Ceea ce este bun și perfect poate trăi; ce este rău și imperfect va fi transformat.
Dacă toate elementele care alcătuiesc omul ar fi bune, dacă întreaga lui constituție emoțională și intelectuală ar fi perfectă, un asemenea om ar fi nemuritor. Dacă în el nu există nimic bun, va trebui să moară și să fie total transformat. Dacă o parte din el este bună și cealaltă rea, partea bună va trăi iar cea rea va pieri: „Omne bonum perfectum a Deo; imperfectum a diabolo”.
„Tot ceea ce există este o manifestare a vieții. Pietrele și metalele au o viață la fel ca și plantele, animalele sau oamenii; doar modul de manifestare diferă în funcție de structura organică a particulelor din care sunt alcătuite. O muscă, de pildă, are aceeași viață ca și o piatră, deoarece există doar o singură Viață, cu deosebirea că în muscă viața se manifestă altfel decât într-o piatră, și în timp ce forma pietrei poate exista, ca o iluzie, mii de ani, musca poate trăi doar câteva zile.”
Elementele folosite de puterea de viață cu scopul de a se manifesta sunt tot atât de indestructibile ca și viața însăși, și ele își schimbă continuu stările, suferă continuu transformări, sunt continuu arse, sublimate, dizolvate, descompuse, distilate, coagulate și colorate în laboratorul alchimic al Naturii.
Fiecare formă are o anumită perioadă în care poate exista ca formă, iar durata acestei perioade este predeterminată de numărul care-i un factor constitutiv în procesul de organizare a formei; căci viața este o putere conștientă și nu face nimic la întâmplare, și orice lucru este creat potrivit propriei lui legi, iar dacă forma ar fi distrusă prematur, viața va rămâne totuși activă în sufletul astral al formei, care nu poate fi distrusă până când nu sosește momentul descompunerii ei naturale. Forma exterioară este determinată doar de acțiunea vieții asupra formei astrale, și dacă forma exterioară este distrusă, forma interioară continuă să existe, și, în anumite condiții, poate fi pusă din nou în contact cu resturile formei distruse, și astfel ultima poate fi reînsuflețită. Dacă un lucru moare de moarte naturală, o asemenea întoarcere la starea lui anterioară este imposibilă, dar dacă moartea a survenit prematur, o asemenea întoarcere la viață este posibilă, cu condiția ca organele vitale ale persoanei sau ale animalului să nu fi fost distruse irevocabil.
Dar chiar și în acest ultim caz există o strânsă relație afectivă între resturile trupului și forma astrală vie, și această relație continuă să existe până când perioada vieții naturale a individului a expirat, sau până când substanțele ce alcătuiesc trupul lui s-au dizolvat total în elementele componente. Rămășițele unor astfel de trupuri – respectiv cadavrele persoanelor care s-au sinucis, sau au fost executate – posedă puteri oculte însemnate. Ele nu mai au viață, dar totuși conțin balsamul vieții, și e foarte bine că acest lucru nu este cunoscut în mod public, pentru că dacă aceste lucruri ar fi cunoscute de oameni dispuși să facă rău, ei le-ar folosi în scopuri malefice, producând prin vrăjitorie multă suferință.
Dacă am arde un copac și am pune cenușa, fumul, vaporii și toate elementele care alcătuiesc copacul într-o sticlă mare, și am planta o sămânță vie a aceluiași copac în această cenușă, noi am putea să reînviem copacul din cenușa lui, fiindcă acolo există un centru de viață spre care sunt atrase din nou toate elementele (care înainte formau acest copac) pentru a alcătui un nou copac, având aceleași caracteristici cu ale primului. Dar dacă n-ar exista sămânța, nu va mai apărea un alt copac, deoarece caracteristicile copacului nu rezidă nici în cenușă, nici în vapori, nici în fum, ci în Mysterium magnum, veșnicul rezervor de viață din care poate fi atrasă din nou o sămânță, și făcută să trăiască într-o formă nouă, înzestrată cu mai multe calități și puteri decât acelea pe care le-a avut înainte.
Cartile lui Paracelsus se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
