„Freud” (2020): O explorare psihologică între realitate și ficțiune

Serialul „Freud”, lansat în 2020, nu este o biografie fidelă a fondatorului psihanalizei, ci o reinterpretare liberă, cu accente de thriller și horror psihologic, care îmbină elemente istorice cu fantezie, crime misterioase și ocultism. Acest amestec narativ creează un fundal fascinant pentru explorarea formativă a ideilor psihanalitice, într-o Vienă tensionată, pe fundalul declinului Imperiului Austro-Ungar.

Vezi reclama la cu traducere la serial:

---

Freud – un detectiv în devenire, nu un savant consacrat

Protagonistul, interpretat de Robert Finster, este un tânăr Sigmund Freud, aflat departe de gloria teoretică ce avea să-i definească mai târziu cariera. El este portretizat ca un medic aspirant, fragil financiar, obsedat de reputație și consumator de cocaină, mai aproape de un antierou noir decât de figura academică rigidă din istorie.

Această alegere de caracterizare a fost intenționat una stilizată, deoarece, așa cum o spune și o cronică despre serial, „Nu e un punct rău de plecare pentru un personaj și sentimentul este că seria va face o treabă bună transformându-l pe Freud, părintele psihanalizei, într-un detectiv.” Astfel, Freud devine un fel de investigator al minții, dar și al crimelor, alături de un detectiv (Alfred Kiss) și o clarvăzătoare enigmatică (Fleur Salomé).

Hipnoza ca fereastră spre inconștient

Primul episod oferă una dintre cele mai relevante scene din punct de vedere psihologic: Freud o hipnotizează pe o femeie traumatizată, readucând-o în momentul morții fiicei ei. Această scenă simbolizează ceea ce va deveni ulterior fundamentul psihanalizei: accesarea inconștientului prin regresie și catharsis. Mai departe, simularea unei hipnoze pentru a impresiona comunitatea medicală sugerează dificultatea validării metodelor noi într-o societate conservatoare.

Deși Freud este inițial nevoit să simuleze hipnoza, el descoperă accidental puterea sugestiei fizice, ceea ce duce la implantarea unei amintiri false în mintea menajerei sale. Această situație este revelatoare, fiind una dintre primele reprezentări dramatice a ceea ce psihologia modernă va recunoaște ca „falsă memorie” – un concept ce a stârnit dezbateri intense chiar și în epoca post-freudiană.

Fleur Salomé – proiecția anima și misterul feminității

Personajul Fleur Salomé (interpretată de Ella Rumpf) adaugă o dimensiune arhetipală narativului. Ea reprezintă nu doar o clarvăzătoare, ci și o figură de tip „anima” jungiană – femeia misterioasă, intermediară între lumea conștientului și cea a inconștientului. Hipnotizarea ei de către Freud, folosind o simplă atingere, simbolizează fascinația inconștientului masculin față de tărâmul necunoscut al psihicului feminin.

Crizele sale de transă și contactul cu lumea spiritelor par a pune în scenă, într-o formă exagerată artistic, ideea freudiană că mintea umană este bântuită de conflicte reprimate, traume și dorințe interzise. Serialul transpune aceste conflicte din planul psihologic în plan paranormal, ceea ce dă un plus de dramatism, dar reduce din rigoarea teoretică.

Crima, inconștientul și haosul moral

Serialul își asumă un ton gotic, aproape horror, iar crimele din Viena devin metafore ale refulării, haosului interior și destrămării ordinii sociale și psihice. Freud nu este doar martor la aceste fenomene, ci devine treptat participant, investigând mintea umană într-un mod la fel de visceral precum analizează locul unei crime.

În acest context, consumul de cocaină al personajului capătă o semnificație mai profundă decât simplul viciu. El reflectă căutarea disperată de extindere a conștiinței, o încercare de a accesa zonele întunecate ale minții – o trăsătură comună marilor pionieri ai cunoașterii interioare.

Un Freud alternativ, dar revelator

Deși serialul se abate flagrant de la datele istorice, alegând o abordare aproape ocultă și horror, el reușește să surprindă, paradoxal, esenta psihanalizei timpurii: lupta cu trauma, fascinația pentru subconștient, relația ambiguă cu știința oficială și nevoia obsesivă de validare personală.

În locul unui portret fidel al savantului, avem o ficțiune simbolică, în care Freud devine ceea ce, într-un alt univers, poate că ar fi fost – un explorator al crimei psihice, un detectiv al subconștientului.

---

Concluzie

„Freud” (2020) este o reinterpretare îndrăzneață, cu accente psihologice și estetice care nu se adresează puriștilor biografiei, ci celor interesați de ideile, simbolistica și mitologia din jurul unei figuri esențiale pentru înțelegerea minții umane. Dacă reușim să privim dincolo de exagerările narative, putem spune că serialul redă, într-o formă artistică extremă, haosul, curiozitatea și revolta interioară care au definit începuturile psihanalizei.