Articole

Jacque Fresco – Daca incepi sa gandesti in afara cutiei

Spre deosebire de majoritate, Jacque a fost obosit să îmbrățișeze rănile noastre sociale, realizând că aceste probleme trebuie abordate holistic. Războiul, sărăcia, sănătatea mintală și dependențele păreau săvârșite de sistemul monetar în care trăim. El a înțeles că mai întâi trebuie să ne schimbăm sistemul de valori înainte de a putea vedea schimbări pozitive de durată pentru TOATE ființele vii. Soluția sa – o economie bazată pe resurse, unde toate resursele pământului sunt moștenirea comună a locuitorilor săi. Mijloacele de producție nu se realizează prin monedă, cum ar fi bani, ci lucruri reale, tangibile – resurse.

Vezi online cu traducere:

Sensul termenului „ateism” este absența credinței într-un zeu (Dumnezeu, Iahve, Allah) sau în mai multe entități spirituale. Termenul vine de la a = fără și teism = credință în zei. În esență, ateiștii sunt acei indivizi care nu se folosesc de o divinitate pentru a-și explica existența Universului și a oamenilor. Ei argumentează că, deoarece aproape totul în Univers și pe Pământ poate fi explicat într-un mod satisfăcător, fără a-l folosi pe Dumnezeu ca parte a explicației, n-are niciun rost să afirmi că Dumnezeu există. Ateiștii consideră, de asemenea, că ființele umane pot foarte bine să trăiască după un cod moral, fără ajutorul zeilor sau al scripturilor.

Oamenii pot fi ateiști din multe motive. Iată câteva dintre ele:

– Insuficiente dovezi care să susțină orice religie;

– Religia este un nonsens;

– Au fost cândva religioși, dar și-au pierdut credința;

– Trăiesc într-o cultură non-religioasă (țările comuniste, de pildă);

– Religia nu-i interesează, pentru că nu este relevantă pentru viața lor;

– Religia a făcut mult rău de-a lungul istoriei umanității;

– Se petrec atâtea lucruri îngrozitoare în lume, încât existența unui zeu ocrotitor nu se explică;

– Tratamentului preferențial acordat religiilor instituționalizate este o formă de discriminare.

Un aspect interesant este acela că poți fi ateist și religios în același timp. Teoretic, așa stau lucrurile cu budiștii, ca și cu unii aderenți la alte religii, cum ar fi iudaismul sau creștinismul. Aceștia pot adera doar la unele dintre concepte sau practici, respingându-le pe celelalte ca fiind false.

Ateiștii pot fi la fel de morali sau imorali ca și oamenii religioși. Practic, ateii pot trăi după același cod moral ca și credincioșii, cu deosebirea că ei au ajuns să separe binele de rău fără ajutorul ideii de Dumnezeu, găsindu-și propriile răspunsuri la întrebarea „Ce înseamnă să fii uman?”

În general, ateiștii nu au o gândire la fel de rigidă ca cea a oamenilor religioși, și nu sunt niciodată în întregime ostili unui sistem religios. Ei pot fi de acord cu unele precepte, respingând altele.

Concret, ateiștii critică religiile din următoarele considerente:

– Religiile îi fac pe oameni să-și conducă viața pe baza unor informații false;

– Religiile îi împiedică pe oameni să gândească în mod rațional și obiectiv;

– Religiile îi obligă pe oameni să se bazeze pe o autoritate din afară, și nu pe ei înșiși;

– Religiile impun reguli iraționale în ceea ce privește comportamentul bun sau rău;

– Religiile îi dezbină pe oameni și sunt cauza a numeroase conflicte și a războaie;

– Religiile sunt antidemocratice și nu respectă drepturile omului, discriminând femeile sau persoanele de altă orientare sexuală;

– Religiile obstrucționează cercetarea științifică;

– Religiile înseamnă timp și bani pierduți.

Ateiști sunt de acord că există și o serie de părți bune în orice religie:

– Arta, arhitectura și muzica clasică religioasă;

– Umanismul și actele de caritate;

– Înțelepciunea unor precepte religioase aflate în scripturi;

– Sentimentul de frăție dintre adepții aceluiași rit;

– Ceremoniile care marchează momentele cele mai importante din viața omului – nașterea, botezul, căsătoria, moartea – pe care cei mai mulți ateiști le respectă, chiar dacă nu le acordă o semnificație religioasă, personalizându-le fiecare după concepția lui.

În ceea ce privește apariția religiilor, ateiștii sunt foarte toleranți: omul primitiv și chiar cel din Evul Mediu timpuriu nu știa nimic despre evoluția vieții pe Pământ, despre Univers și despre legile lui. Un dumnezeu omnipotent și omniscient era singura explicație logică. Însă argumentele în favoarea lui în timpurile moderne nu mai sunt deloc convingătoare pentru ateiști. De pildă, argumentul creației. Religia spune că Universul este atât de frumos și ordonat, încât sigur a fost creat. Cum numai Dumnezeu putea să-l creeze, Dumnezeu există. Un ateist va respinge această logică, spunând că, de fapt, Universul nu e chiar așa de frumos și de ordonat. Și chiar dacă ar fi, de ce ar trebui neapărat să fie creația cuiva? Știința modernă ne demonstrează că toate lucrurile naturale care ne înconjoară sunt rezultatul unor legi naturale și procese evolutive.

Religia mai aduce în favoarea ei și argumentul cauzei primare. Tot ce se întâmplă are o cauză, prin urmare, și Universul trebuie că a avut o cauză. Și care alta poate fi acea cauză, dacă nu Dumnezeu? Deci, din moment ce Universul există, și Dumnezeu există, el fiind cauza existenței Universului. Un ateist ar putea răspunde întrebând: Atunci ce a cauzat apariția lui Dumnezeu (și ce a cauzat cauza apariției lui Dumnezeu ș.a.m.d.). Iar dacă i se răspunde că Dumnezeu n-a avut nevoie de o cauză pentru a exista, logica ateistului ar fi că atunci nici Universul n-a avut nevoie de o cauză primară. Și disputa ar continua la nesfârșit: Dacă Dumnezeu era deja perfect înainte să creeze Universul, de ce l-a mai creat? Cu ce a beneficiat? De ce s-a mai ostenit? Iar dacă Universul a avut totuși o cauză, n-ar fi posibil ca altceva și nu Dumnezeu să fi cauzat apariția lui?

Logica ateiștilor mai ridică o problemă greu de explicat de către religii: existența răului, care este incompatibilă cu existența unui Dumnezeu zugrăvit ca bun, omniscient și omnipotent. Căci dacă Dumnezeu are aceste calități, cum se explică faptul că lumea e plină de răutate și ticăloșie? Asta se poate întâmpla doar dacă:

– Dumnezeu nu este interesat să prevină răul, în care caz nu este bun;

– Dumnezeu nu deosebește binele de rău, în care caz nu este atotștiutor;

– Dumnezeu nu poate să prevină răul, în care caz nu este atotputernic.

De aici, rezultă că nu există undeva, acolo sus, o ființă de o bunătate absolută, care știe tot și poate tot. Așadar, Dumnezeu nu există.

În sfârșit, argumentul cel mai puternic al ateiștilor în favoarea nonexistenței lui Dumnezeu este faptul că Dumnezeu, care i-a creat pe oameni și care îi iubește și veghează asupra lor, nu permite să fie văzut niciodată, de către nimeni. Care este rațiunea acestei interdicții? Dacă un astfel de Dumnezeu ar exista, logica ne spune că primul lucru pe care l-ar face el ar fi să se asigure că toată lumea este convinsă de existența lui, și nu doar să ne oblige să credem orbește. Dar pentru că nimeni nu l-a văzut vreodată, spun ateiștii, Dumnezeu nu există, iar religia nu este altceva decât o fantezie psihică, pe care ne-am însușit-o pentru că, pe de o parte, ne dă o explicație pentru încercările prin care trecem în această viață, iar pe de alta, ne promite că ne recompensează într-o existență viitoare pentru toate frustrările pe care le-am suferit pe Pământ.


Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture