Jiddu Krișhnamurti – Claritatea dincolo de cuvinte și meditație
O persoană poate vorbi la nesfârșit, descriind, acumulând cuvinte peste cuvinte, ajungând la diverse concluzii, dar din toată această confuzie verbală, dacă există o singură acțiune clară, acea acțiune valorează mai mult decât zece mii de cuvinte. Cei mai mulți dintre noi ne temem să acționăm pentru că suntem confuzi, dezordonați, contradictorii și destul de nefericiți. Și sperăm că, din această confuzie, din acest haos, ar putea apărea un fel de claritate, o claritate care să nu poată fi vreodată umbrită, o claritate care nu aparține altcuiva, care nu este oferită, indusă sau luată, o claritate care se menține singură, fără efort, fără voință, fără motiv, vie; o claritate care nu are sfârșit și, prin urmare, nici început. Cei mai mulți dintre noi dorim – sau, dacă suntem conștienți de confuzia noastră interioară, vrem – o astfel de claritate.
În această dimineață, dacă îmi este permis – și îmi pare rău că trebuie să stați într-o sală ca aceasta când afară sunt nori frumoși, soarele strălucește clar și copacii se leagănă; să stai într-o sală este destul de neplăcut – aș dori să vedem, dacă este posibil, dacă fiecare dintre noi poate descoperi această claritate, astfel încât, atunci când veți părăsi această sală, mintea și inima voastră să fie foarte clare, liniștite, fără probleme și fără frică. Dacă am putea explora acest lucru, ar fi de o valoare imensă să vedem fiecare dintre noi dacă am putea fi o lumină pentru noi înșine, o lumină care nu depinde de altcineva și care este complet liberă. Pentru a ajunge la aceasta, trebuie explorată o problemă destul de complexă.
Se poate explora intelectual, analitic, îndepărtând strat după strat de confuzie și dezordine, proces care poate dura multe zile, mulți ani, poate o viață întreagă – și chiar și atunci să nu ajungem la nimic. Fie alegem această abordare analitică a cauzei și efectului, fie, poate, putem ocoli complet toate acestea și ajunge la claritate direct – fără intermedierea vreunei autorități a intelectului sau a vreunei norme. Pentru a face acest lucru, este necesar acel cuvânt mult abuzat – „meditație”. Din păcate, acest cuvânt a devenit un monopol al Orientului și, prin urmare, complet lipsit de valoare.
Nu știu de ce misticismul – dacă este misticism și nu doar auto-hipnoză și iluzie – de ce Orientul, Răsăritul, are această dominație ciudată asupra Occidentului în ceea ce privește spiritualitatea, ca și cum ar deține-o și v-o oferă vouă. Cei mai mulți dintre ei o fac contra unui preț considerabil, trebuie să plătiți pentru ea: sau o folosesc ca mijloc de exploatare în numele unei idei sau al unei promisiuni. Nu știu de ce, atât în India, cât și printre acei oameni nefericiți care vin din acea țară – inclusiv eu însumi, deși nu sunt indian, refuz să am vreo naționalitate – există acest sentiment ciudat că, fiind o civilizație veche, vorbind mult despre această calitate a spiritualității, ar avea, prin urmare, autoritate în acest domeniu. Mi-e teamă că nu o au – sunt exact ca voi și ca mine, sunt la fel de confuzi, lipsiți de claritate, iscusiți în vorbe, au învățat unul sau două trucuri și încearcă să le transmită altora ca metodă sau sistem de meditație.
Astfel, acest cuvânt a fost oarecum degradat; la fel ca iubirea, a fost întinat. Dar este un cuvânt frumos, are un sens profund, o mare frumusețe – nu în cuvântul însuși, ci în semnificația lui. Și vom încerca să vedem fiecare dintre noi dacă nu putem ajunge la această stare a minții care este mereu în meditație. Pentru a pune baza acelei meditații, trebuie să înțelegem ce înseamnă a trăi – viața și moartea. Înțelegerea vieții și a semnificației extraordinare a morții este meditație; nu căutarea unei experiențe mistice profunde, nu – așa cum se face în Est – repetarea unor cuvinte, la fel cum fac și catolicii și alții, repetarea constantă a unei serii de cuvinte, oricât de sacre sau vechi ar fi. Aceasta doar liniștește mintea, dar o face și plictisită, stupidă, hipnotizată. Ați putea la fel de bine să luați un tranchilizant – ar fi mult mai ușor.
Meditația nu înseamnă repetiția de cuvinte, auto-hipnoza, urmarea unui sistem sau a unei metode. Trebuie să fim foarte clari în privința a două lucruri: experiența și urmarea unei metode sau a unui sistem care promite o recompensă transcendentă și toate acele absurdități.
Atunci când cineva vorbește despre experiență, acest cuvânt înseamnă, nu-i așa, „a trece prin ceva, a fi împins prin ceva”. Și a avea o experiență implică, de asemenea, un proces de recunoaștere. Dacă am avut o experiență ieri, ea mi-a adus fie plăcere, fie durere. Dar pentru a fi pe deplin conștient de acea experiență, trebuie să o recunosc. Iar recunoașterea înseamnă că s-a mai întâmplat înainte, deci experiența nu este niciodată nouă.
Adevărul nu poate fi experimentat, și aceasta este frumusețea lui, pentru că este mereu nou, niciodată ceea ce s-a întâmplat ieri. Trebuie să uităm complet și să lăsăm în urmă ceea ce s-a întâmplat ieri. Dar să purtăm acel trecut ca pe o experiență ce trebuie măsurată, să credem că am trăit ceva extraordinar și să încercăm să convingem pe alții – mi se pare complet absurd.
Așadar, trebuie să fim extrem de precauți în privința acestui cuvânt – „experiență”. Adevărul nu poate fi experimentat. Atâta timp cât există un centru al memoriei, un „eu”, un gânditor, adevărul nu poate exista. Și când cineva spune că a avut o experiență a realității, să nu-l credeți, să nu-i acceptați autoritatea.
Nimeni nu ne poate oferi această lumină care nu se stinge niciodată. Și tocmai această acceptare a autorității – urmarea altcuiva care promite, printr-un sistem, o disciplină sau o metodă, accesul la realitatea supremă – trebuie complet respinsă. A urma pe cineva înseamnă a imita și a nega propria claritate, propria investigație, propria integritate și onestitate.
Meditația este înțelegerea vieții – aducerea ordinii în haos. Iar ordinea este virtute, lumină, frumusețe. Iar această lumină nu poate fi aprinsă de nimeni altcineva. Nimeni nu ne poate oferi această lumină – nici un guru, nici un învățător, niciun salvator. Ea trebuie descoperită prin înțelegerea și meditația noastră.
Și astfel, atunci când mintea este complet liniștită, tăcută – natural, fără efort, fără constrângere – în lumina acelei tăceri, întreaga acțiune poate avea loc. Și doar atunci putem trece dincolo de limitările timpului și gândirii și descoperi acel ceva nemăsurabil pe care omul l-a căutat dintotdeauna.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă articolele găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
