Matias De Stefano - "Întrebarea 'Cine': Cheia Dezvăluirii Realității Subiective și a Sinelui"

Matias De Stefano explorează conceptele de „ce” și „cine” în contextul înțelegerii realității și a sinelui. Se face distincția între obiectivitate (ceea ce este fizic și măsurabil) și subiectivitate (interpretările mentale și conceptele imateriale). Autorul susține că percepția umană este intrinsec subiectivă, creierul nostru conectând și interpretând datele primite, mai degrabă decât percepând realitatea obiectivă în întregime. Această perspectivă este aplicată și în înțelegerea entităților spirituale, cum ar fi arhanghelii, sugerând că acestea sunt manifestări ale energiei universale interpretate de mintea umană. În cele din urmă, textul abordează conflctul dintre ego (care întreabă „cine ca mine?”) și sinele superior (care întreabă „cine ca Creatorul?”), prezentând acest echilibru ca o cale spre înțelegerea divinității și a forței universale.

Vezi online cu traducere

1. Distincția fundamentală: Obiect vs. Subiect (Ce vs. Cine)

Matías De Stefano introduce conceptul central al discursului său prin diferențierea dintre „obiect” și „subiect”, legându-le de întrebările „ce” (quo în latină, referindu-se la obiect) și „cine” (guam/home în latină, referindu-se la subiect).

Obiectul (Ce): Reprezintă aspectul fizic, perceptibil prin cele cinci simțuri. Este ceva tangibil, măsurabil și extern.
Exemple: „Aici, acesta este un obiect, un lucru fizic pe care îl puteți percepe cu cele cinci simțuri.”
Un punct este un obiect din punct de vedere fizic. Cinci puncte conectate într-o stea sunt un obiect.
Corpul uman este un „obiect” – o conjuncție de atomi, molecule și organe, măsurabilă prin simțuri.
Subiectul (Cine): Reprezintă aspectul invizibil, conceptual, căruia îi dăm sens, personalitate și „suflet”. Nu este măsurabil prin simțuri și este imposibil de cunoscut în mod obiectiv.
„Când transform un obiect într-un subiect, asta înseamnă că dintr-odată îi dau un sens și îi dau un suflet.”
Unitatea: Din punctul de vedere al subiectului, un punct devine „Unitate”. Un pentagram (cinci puncte conectate) devine „informația din spatele și încorporată în acest obiect”, legată de „cinci elemente, vrăjitorie, alchimie”.
Ființa umană ca subiect: „Subiectul este persoana, sufletul, spiritul, credințele, emoțiile.” Acestea sunt „lucruri de neatins, lucruri pe care nu le poți măsura, care sunt imposibil de cunoscut.”

2. Realitatea Subiectivă și Rolul Creierului

De Stefano argumentează că percepția noastră a realității este în mod inerent subiectivă, modelată de modul în care creierul nostru interpretează datele primite prin simțuri.

Interpretarea cerebrală: „Tot ceea ce percepem din exterior este doar o interpretare a înțelegerii creierului.”
„Conectarea punctelor”: Creierul nostru este „proiectat să conecteze punctele”, să „închidă forma” și să „încadreze ideea de ceva”. Din acest motiv, nu vedem niciodată „realitatea” sau „obiectivul” pur.
Lipsa de informație: „Când vedem ceva, suntem întotdeauna lipsiți de informații, așa că creierul nostru, conform propriei sale abilități, va încerca să închidă și să încheie ideea, astfel încât să putem continua.”
Întrebarea „Cine” ca o constrângere mentală: Datorită acestei tendințe naturale a creierului de a „închide ideile”, oamenii, atunci când caută originea lucrurilor, pun întrebarea „cine” (cine ne-a creat, cine sunt eu, cine este Dumnezeu?), în loc de „ce”. Acestea sunt „întrebări subiective” deoarece „cine este constrângerea mentală”.

3. Ființa ca Ologramă și Interpretare Mentală

Conform lui De Stefano, existența noastră este o construcție mentală, o interpretare a Universului.

„Conjunție de atomi”: „Practic, ceea ce suntem, fiecare existență vie din univers, este doar o conjuncție de atomi, de molecule, de particule care uneori se comportă ca particule, alteori ca unde, în dimensiuni.”
Ologramă și percepție: „Suntem un fel de ologramă care nu există cu adevărat, este doar o percepție a Minții.” Mintea universală este cea care „conectează punctele pentru a crea un sens al unui Cine, al ideii a ceea ce suntem.”
Matías ca „interpretare”: „Eu sunt, practic, o conjuncție de particule care se mișcă prin unde în diferite dimensiuni, conform diferitelor lungimi de undă de frecvență. Asta sunt eu. Asta este Matías. Dar cine este Matías? Matías este interpretarea legăturilor pe care Mintea le face conform ordinii acelor particule.”
Moartea și expansiunea: Când corpul moare, particulele se extind, iar ființa „încetează să mai fie Matías” și „devine multe alte lucruri”.
Subiectivitatea reciprocă: Ceea ce este Matías este interpretarea propriei sale minți, dar „cine sunt eu este o interpretare a minții voastre.” De aceea, răspunsurile la întrebări precum „Cine sunt eu?” sau „Cine este Dumnezeu?” vor fi întotdeauna subiective.

4. Entitățile Spiritual ca Manifestări ale Energiei (Arhangheli, Maeștri, etc.)

De Stefano extinde această perspectivă asupra entităților spirituale, explicând că ele sunt, de asemenea, manifestări subiective ale unor concepte obiective.

„Nu sunt reale în același fel în care nu suntem noi reali”: Entitățile precum Maeștri Ascendenți, ghizi, îngeri, demoni, arhangheli sunt „subiective” și „nu sunt reale” în sensul obiectiv, la fel cum nici noi nu suntem „reali” în sensul obiectiv.
Exemplul lui Uriel:Obiectiv: „Uriel” provine din „Ur” (lumină) și „Iel” (vibrație/naștere/creare). Obiectiv, Uriel este „mișcarea energiei în unde” – „vibrația divină care mișcă lumina”.
Subiectiv: „Ideea subiectivă a Arhanghelului Uriel este imaginea pe care o avem, imaginea pe care o avem despre această ființă ca o persoană, o personificare a acelei lumini.”
Canalizarea ca descărcare de informații: Abilitatea de a canaliza un arhanghel este explicată prin natura noastră de „lumină” (fotoni). Informația (datele) călătorește prin „particulele de lumină” și poate fi „descărcată de câmpul meu magnetic, informație activată – asta e canalizarea.” Creierul va „închide imaginea” acelei date, folosind informații preexistente (imagini de maeștri, ființe în care credem).
Evoluția limbajului: De Stefano subliniază că termenii spirituali antici (zei, divinități, arhangheli) erau folosiți pentru a explica fenomenele universului. Astăzi, avem un limbaj științific care descrie aceleași concepte: „putem spune undă în loc de spirit, putem spune energie în loc de suflet, putem spune hologramă în loc de paradis.” „Singurul lucru care s-a schimbat sunt cuvintele, dar conținutul este același.”
Continuarea credinței: Această explicație nu anulează credința; ea oferă „un alt instrument pentru a înțelege puțin mai larg de ce puteți crede în ele.”

5. Întrebarea „Cine” și Lupta Sinelui (Samael vs. Mihail)

Tema centrală a întrebării „Cine” este adâncită prin explorarea a două concepte arhetipale, Samael și Mihail, care reprezintă tensiunea dintre ego și Divinitate.

Samael („Cine ca mine?”): Reprezintă gravitația, forța care unifică potențialele universului și le face tangibile, creând „individul” (sinele, ego-ul) prin limitarea în timp și spațiu.
„Acesta este cel care poate descărca și manifesta timpul și spațiul și poate crea sinele, ego-ul. Este cel care se poate raporta conform unui singur timp și unui singur spațiu.”
Ego-ul „începe să existe conform credințelor despre ceea ce este și nu prin ceea ce este cu adevărat.” „Subiect este ‘eu cred’.”
Aceasta este întrebarea „Cine ca mine?”, care duce la crearea unui sistem propriu al ego-ului.
Mihail („Cine ca Dumnezeu?” / „Cine ca Creatorul?”): Acesta este arhanghelul care contracarează întrebarea lui Samael, reamintind ego-ului că este doar o „parte minusculă a ființei reale care suntem.”
„Aceasta este cealaltă față, Mihail, care întreabă ‘Cine ca Divinul? Cine ca Creatorul?’ pentru a ne reaminti că ego-ul este doar un lucru minuscul în toată creația.”
Această tensiune este „lupta, binele și răul.”
„Eu sunt” și războiul Ego-ului: Conexiunea cu divinitatea se face prin „Eu sunt”. Conflictele interne și externe sunt reprezentate de „un război între Eu și sunt.”
„Shaytan” (Satan): În ebraică, „shaytan” înseamnă „cel opus”. Samael (ego-ul) și Mihail sunt „shaytan și Mihail se luptă unul cu celălalt, încercând să găsească echilibrul între amândoi.”

6. Simbolismul Cubului și „Forța”

De Stefano încheie discursul prin integrarea acestor concepte într-un simbol geometric și un concept cultural.

Cele șase arhangheli (Iubire, Înțelepciune, Voință, Vibrație, Energie, Materie) + Gravitația (Ego-ul): Aceste șapte forțe sunt reprezentate în jurul unui cub.
Cubul (Hexaedrul): Reprezintă „cel care unește toate puterile pentru a ne conecta la divin, la Creator.”
În greacă, cubul este numit „șide”, care înseamnă „cel care este aproape de tron”.
„Cine este cel care este aproape de tron? Cel care reușește să echilibreze cele două forțe ale lui ‘eu’ și ‘sunt’ cu cele șase atribute din jur.”
„Șide” (Force/Forța): Această forță este numită în limbajul antic „șide” (similar cu Jedi din Star Wars), reprezentând „forța tuturor lucrurilor.”
„Noi suntem doar o idee”: În esență, întrebarea „cine” este subiectivă, iar noi, ca ființe, suntem „doar o idee” – o construcție a minții.

Concluzie

Discursul lui Matías De Stefano oferă o perspectivă profundă și unificatoare asupra realității, integrând concepte spirituale și științifice. Mesajul cheie este că percepția noastră, ego-ul nostru și chiar entitățile spirituale sunt în mare parte construite subiectiv de mintea noastră, care este programată să dea sens și să „închidă” informația. Înțelegerea diferenței dintre „ce” (obiectiv) și „cine” (subiectiv) ne permite să vedem dincolo de aparențe și să recunoaștem natura fundamentală a energiei și a informației care stau la baza întregii existențe. Reamintirea că „conținutul este același, doar cuvintele s-au schimbat” subliniază unitatea fundamentală a cunoașterii umane, indiferent de limbajul folosit pentru a o descrie.

Susține acest website

Afișări pagină: 7